Lecții
Mama graiul m-a-nvățat,
Școala mult l-a cizelat,
Soața, ca să-i fiu pe plac,
M-a-nvățat și ea... să tac.
epigramă de Nicolae David din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre școală, epigrame despre soție, epigrame despre mamă, epigrame despre lecții sau lecții de engleză
Citate similare
M-a-nvățat măicuța mea
Când eram copil la mama,
Eu luam la toate seama,
La ce spune gura ei,
Nu scăpam niciun crâmpei.
Multe m-a-nvățat măicuța,
Împreună cu tăicuța.
M-a-nvățat, cum spune sfântul,
Cu exemplul și cuvântul.
M-a-nvățat ce se cuvine,
Ce e rău și ce e bine,
Ce e viciul și virtutea,
Libertatea, servitutea,
Ce-i credința și păcatul,
Ce-i copilul și bărbatul.
M-a-nvățat ce-i omenia,
Ce e cinstea și hoția,
Să nu-nșel și să nu fur,
Și să nu comit sperjur.
M-a-nvățat măicuța mea
Ce să fac când lumea-i rea,
Bunătatea și morala,
Să îmi recunosc greșeala,
Să nu fiu răzbunător,
Ci om bun și iertător,
Să nu fiu invidios,
Să nu am obrazul gros,
Să nu mint, să nu bârfesc,
Să nu beau să mă-amețesc.
M-a-nvățat măicuța mea
Să fiu demn, nu o lichea,
Să nu fiu un ticălos,
Ci om bun și credincios.
poezie de George Budoi din Părinții și copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (3 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre nerușinare
- poezii despre minciună
- poezii despre mamă
- poezii despre libertate
- poezii despre invidie
- poezii despre iertare
- poezii despre gură
- poezii despre greșeli
Școala vieții
Școala vieții m-a-nvățat
Să muncesc, să fiu cinstit;
Eu așa am procedat
Și-uite-așa am sărăcit.
epigramă de Ionel Stoiț din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre școala vieții, epigrame despre viață sau epigrame despre muncă

Opțiunea comodă
Omul e mai rău decât un câine,
Viața m-a-nvățat măcar atâta,
Căci el mușcă mâna ce-i dă pâine...
Nu pe-aceea care ține bâta!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre pâine, epigrame despre mâini sau epigrame despre câini

Nu sunt fiul tăcerii
Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară
N-a fost odată ca niciodată o țară
nu m-am născut la tăcere-n brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe
Nu m-am născut la tăcere în brațe
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
n-o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă și fiică mi-e țara
și ard pentru ea în iubire ca para
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre viitor
- poezii despre patrie
- poezii despre naștere
- poezii despre limba română
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Copilăroasă, mintea m-a-nvățat toate prostiile din lume!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre prostie sau citate de Costel Zăgan despre prostie

Nu sunt fiul tăcerii
Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară
N-a fost odată ca niciodată o țară
nu m-am născut la tăcere-n brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe
Nu m-am născut la tăcere-n brațe
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
n-o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă și fiică mi-e țara
și ard pentru ea în iubire ca para
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua bibliotecarului
Biblioteca m-a-nvățat
Să am o viață mai ușoară,
Dar și mai multe am luat
... De la bibliotecară.
epigramă de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre biblioteci
Prostul
Eu știu de mult că n-are rost
Ca să mă pun cu omul prost,
Că nu te scapă-ntregul glob,
De îți pui mintea c-un neghiob.
Când eram mic, neștiutor,
Măicuța mă-nvăța de zor,
Și multe mama m-a-nvățat:
Să nu mă pun cu omul beat,
Să mă feresc de om vulgar
Și de copita de măgar,
Să mă feresc de omul prost,
Că îmi pierd timpul fără rost.
Deci când un prost mă ia în râs,
Îl părăsesc cu un surâs,
Nu e surâs de fericire,
Ci unul de compătimire...
poezie de George Budoi din Dicționarul prostiei (1 mai 2013)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre timp, poezii despre măgari, poezii despre ignoranță, poezii despre fericire sau poezii despre alcoolism

O VIAȚĂ
Viața m-a-nvățat de toate
Și-n sfârșit acuma știu:
Ca să-mi meargă ca pe roate
Trebuie.. să iau taxiuʼ.
epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sfârșit

Mădălinei Osiceanu
Eu la mate sunt studentă,
Sunt scunduță și brunetă...
Și vă spun, astronomia
M-a-nvățat ce-i modestia!
epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre studenție, epigrame despre modestie sau epigrame despre astronomie

Știu
Viața m-a-nvățat de toate
Și-n sfârșit acuma știu:
Pentru-a-mi merge ca pe roate
Trebuie să iau... taxiu...
epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Între cele două rele
Mai trag din sticlă și din pipă
Că viața asta m-a-nvățat
Că e mai bine mort de beat,
Decât pe masă mort de gripă.
epigramă de Corneliu Ioan Iovuța din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre moarte, epigrame despre fumat sau epigrame despre alcoolism
Capcana ochilor din carti
Din cărți am învățat că ochii
Sunt scumpul dar de a vedea
Cum lucrurile stau să cadă
Sub cerul trist de catifea.
Cuvântul îi făcea să pară
Lipsiți de farmec și naivi
Și duri când poate o să moară
Striviți de lumea asta rea.
Dar cartea m-a-nvățat de toate
Și nu m-a învățat nimic,
Căci i-am văzut și mi se pare
Că sunt cum nu îi poți vedea.
De-atunci las cărțile pe rafturi
Și-ncerc să-i prind în mreaja mea.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre învățătură, poezii despre tristețe, poezii despre naivitate sau poezii despre moarte
"Respect"
Mi-a zis soacra că beau mult,
Soața iar mi-a zis, odată.
Pe soție o ascult
Dar pe soacră... niciodată.
epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soacre, epigrame despre respect sau epigrame despre căsătorie
Puterea mamei
Mama mea se află printre oamenii buni,
Căci ea mereu face rugăciuni,
Din ochii ei, curg lacrimi fierbinți
Și cred c-o să fie acolo, la sfinți.
În viață, drăguță, mereu m-a-nvățat,
Să fiu la-nălțime și n-am renunțat,
S-ajut oamenii atunci când le e greu
Și să mă lupt în viață la fel ca un leu.
Vorbele ei alese din sufletul nins,
Aleargă spre soare și răul e-nvins,
Apare durerea, de ea vreau să fug,
De-acasă la stele să nu mai ajung.
O rugă de-a ei e candelă-n cer
Și-apoi făr' de știre durerile pier,
Când noi împreună stăm într-un loc,
Toate se transformă din apă în foc.
Iubirea de semeni e un foc aprins
Și vrem ca-n lumină tot omul cuprins.
poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre știri, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre religie

Aforism - gând pe toate fețele cizelat, la care nu mai ai nimic de adăugat.
aforism de Nicolae Mareș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre gânduri sau aforisme despre aforisme

Lecții despre oameni
am învățat de la avari că drumu' anevoios
e un cuțit fără mâner ce taie pân' la os.
am învățat de la stăpâni că lumea nu-i a lor
că întrutotul ei depind de viața sclavilor.
am învățat de la săraci că avuția stă
în germenele dragostei cum a-ul stă în ă.
și am învățat că omul între zi și noapte
peste drumul vieții trece în drum către moarte.
..........................................
dintre lecțiile vieții una este care
m-a-nvățat că din ruine cad mărgăritare.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lecții, poezii despre zgârcenie, poezii despre sărăcie, poezii despre sclavie sau poezii despre noapte

De vorbă cu mine
Încet-încet mă regăsesc în tine,
O căutare-n taină zi de zi,
Ce m-a-nvățat dorința de a fi
Îmbolnăvirea sinelui de mine.
Acum eu mă gândesc a ne uni:
Tu spirit, eu drumeag printre ruine
Și poate ne zidirea mâinii pline
Va șterge nepăsarea de-a muri.
Apropie-mă-ncet de fiecare,
Cuprinde nesfârșirea dintre noi
Și prinde-mă-n reverul morții floare,
Ca pe o zi și-o noapte oarecare
Și fără să privim iar înapoi
Să ne-ndreptăm ușor spre nepăsare...
sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre flori sau poezii despre dorințe

Brânză cu mucegai
Pretențioasă-i soața, asta-i cert,
Rafinamentul ei m-a ruinat,
Dar nu o să-i mai cumpăr Camembert,
Ci caș, iar mucegaiul... separat!
epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre lactate sau epigrame despre brânzeturi
Am învățat ce să iubesc
De la soare-am învățat
Să iubesc lumina.
De la floare-am învățat
Să iubesc grădina.
De la vânt am învățat
Să călătoresc.
De la om am învățat
Multe să iubesc.
Să iubesc pământul
Care mă hrănește,
Să-mi potolesc gândul
Când prea îndrăznește.
Să iubesc izvorul
Care-mi stinge setea,
Să-mi astâmpăr dorul
Găsindu-i perechea.
Ciocârlia m-a-nvățat
Cum să îmi iau zborul.
Să mă ridic spre înalt,
Scrutând viitorul.
poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre înălțime, poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre gânduri sau poezii despre dor