
Măreață este forța morală a poporului rus. Multe adevăruri politice vor ieși la iveală și vor căpăta amploare în aceste momente atât de grele pentru Rusia. Sentimentul dragostei înflăcărate față de patrie, sentiment care s-a ivit și a crescut din nenorocirile Rusiei, va lăsa pentru multă vreme urme pe tot cuprinsul ei. Oamenii, care acum nu-și precupețesc viața, vor fi cetățeni ai Rusiei și nu vor uita jertfa lor. Ei vor participa cu multă demnitate și mândrie la viața obștească, iar entuziasmul dezlănțuit de război va întipări pe veci abnegația și noblețea în caracterele lor.
citat celebru din Lev Tolstoi (1854)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorții unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic și pe acela al alianțelor; din momentul în care s-a dezlănțuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută.
Ion I.C. Brătianu în interviu (1927)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă voi fi ucis de asasini de rând, și în mod special de frații mei, țăranii ruși, tu, țarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili și dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani și ei nu-și vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Frații își vor ucide frații, și se vor ucide și se vor urî și pentru 25 de ani nu vor fi nobili în țară. Țar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îți va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să știi asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale, nu vor mai rămâne în viață pentru mai mult de doi ani. Vor fi uciși de poporul rus.
Grigori Rasputin în scrisoare (1916)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imnul Național al Rusiei
Rusia - statul nostru sacru,
Rusia - țara noastră iubită.
Voință puternică, glorie vestită -
Vor rămâne agoniseala ta în veci!
Refren:
Lăudată fie patria noastră liberă,
Uniune durabilă a popoarelor frățești,
Înțelepciune a poporului dată de strămoși!
Slăvită fii, țară! Suntem mândri de tine!
De la mările din sud până la cercul polar
Se întind pădurile și pământurile noastre.
Ești unică în lume! Ești acea unică
Patrie, apărată de Dumnezeu!
Refren:
Lăudată fie patria noastră liberă,
Uniune durabilă a popoarelor frățești,
Înțelepciune a poporului dată de strămoși!
Slăvită fii, țară! Suntem mândri de tine!
Spații mari pentru vise și viață
Ne promit viitorii ani.
Încrederea în patrie ne dă putere.
Așa a fost, așa este și așa va fi mereu!
Refren:
Lăudată fie patria noastră liberă,
Uniune durabilă a popoarelor frățești,
Înțelepciune a poporului dată de strămoși!
Slăvită fii, țară! Suntem mândri de tine!
cântec, muzica de Alexander Alexandrov, versuri de Serghei Mihalkov
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea este atât de minunată, cu atât de multă dragoste și profunzime morală, încât nu există nici un motiv pentru care noi să ne amăgim cu povești frumoase pentru care există puține dovezi solide. Mult mai bine mi se pare a fi, în vulnerabilitatea noastră, să privești moartea în ochi și să fii recunoscător în fiecare zi pentru oportunitatea de scurtă durată, dar magnifică, pe care ți-o oferă viața.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat astăzi că Rusia a ieșit din Consiliul Europei (CoE), în care era membră din 1996 și din care a fost suspendată pe 25.02.2022 din cauza invadării nedrepte a Ucrainei; deci Rusia nu mai e obligată să respecte Convenția privind respectarea drepturilor omului. Dar, când a respectat Rusia drepturile omului?
aforism de George Budoi din Rusia și rușii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (15 martie 2022)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ți-ai promis că NU VEI UITA NICIODATĂ momentul ăla când de ziua ta nu ți-ai permis să îți scoți prietenii la o petrecere, momentul ăla în care erai tratat ca un sclav la job de un șef cu absolut nimic mai valoros sau inteligent decât tine, momentul când te-ai uitat în oglindă și ți-ai promis că nu îți vei mai neglija corpul niciodată, momentul când ți-ai promis că nu te vei opri din căutat până când nu vei găsi iubirea vieții tale. Și pe măsură ce îți aduci aminte toate aceste lucruri, începe să curgă prin venele tale o energie pe care nu ai mai simțit-o de foarte multă vreme, cam de când ai luat-o pe drumul adormirii. Este entuziasmul și plăcerea de a trăi din nou viața. Cu dureri și bucurii, cu înfrângeri și victorii, cu lecții învățate și multă muncă dar mai important ca orice, acum ești TREAZ și VIU. Trecutul este viu în memoria ta cu lecțiile și promisiunile din el, viitorul este viu în imaginația ta cu toate minunățiile ce te așteaptă dar prezentul este cel mai puternic dintre toate.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia lui Pușkin este uimitor de fidelă realității ruse, fie că descrie natura rusă, fie că zugrăvește caracterele ruse; acesta este motivul pentru care Pușkin a fost proclamat în unanimitate poetul cu adevărat național al Rusiei, poet popular.
citat celebru din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai multă carne - mai mulți viermi; mai multă bogăție - mai multă grijă; mai multe femei - mai multă vrăjitorie; mai multe concubine - mai multă desfrânare; mai mulți sclavi - mai multă tâlhărie. Dar mai multă Lege înseamnă mai multă viață; mai mult studiu înseamnă mai multă înțelepciune; mai multă sfătuire înseamnă mai multă claritate; mai multă sfințenie înseamnă mai multă pace.
Rabinul Hillel în Talmud
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu uita nici că viața e plină de fericire. Noblețea omului este că el are puterea de a face față și celor rele, și celor bune. Aceasta este ceea ce-i conferă adevărata sa demnitate.
citat clasic din James Boswell
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am timp
Dumnezeu știe. nu am timp de fleacuri. luați dragostea din calea mea
lăsați-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aș putea să vă răspund dar nu am timp
viața asta e atât de scurtă și am atâtea de făcut.
învăț. acumulez. atât de multe de învățat. și atât de puțin timp.
viața trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
și sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinație
acum am timp. știu atât de multe și am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aș vrea să știu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aș vrea să strivesc un fir de iarbă între dinți să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară
acum am timp și pentru mine și pentru alții. mai bine zis am timp să mor
viața a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri și apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus și atât de puține întrebări. acum am timp. degeaba.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De multe ori, de multă vreme, am prezis cu mult înainte ceea ce s-a și întâmplat între timp: evenimente fericite sau nefericite, anunțate de mine cu o promptitudine instantanee și care s-au produs de atunci în diverse țări ale lumii. Totuși, din cauza persecuțiilor pe care le puteam suferi, nu am vrut să descriu clar evenimentele pe care le prevedeam pentru viitor; într-adevăr, regatele și religiile vor suferi răsturnări de o asemenea amploare, încât, dacă le-aș anunța de pe acum, oamenii din diverse partide, de diferite religii și credințe s-ar înfuria și ar condamna ceea ce nu ar reuși să împiedice.
citat celebru din Nostradamus
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de mânie și anume: una care este foarte iute și se manifestă puternic în exterior, dar totuși are un efect redus și poate fi ușor potolită;cealaltă, care nu apare atât de clar la început, dar care roade mai mult inima și are efecte mai primejdioase. Cei înzestrați cu multă blândețe și multă iubire sunt cei mai predispuși la primul soi de mânie. Căci ea nu provine dintr-o ură adâncă, și dintr-o repulsie subită, pentru că având multă afecțiune, ei se interesează de cei pe care-i iubesc ca de propria persoană. Astfel că ceea ce pentru un altul nu ar fi decât un motiv de indignare, pentru ei este un motiv de mânie. Dar această tulburare nu este de durată, deoarece forța surprizei nu se menține și, îndată ce își dau seama că motivul supărării lor nu ar fi trebuit să-i tulbure atât de mult, ei se căiesc.
citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu atât mai surprins, ba chiar dezorientat va fi medicul, constatând că oamenii se îmbolnăvesc tocmai când li se împlinește o dorință puternică, pe care o nutresc de multă vreme. S-ar părea că aceste persoane nu-și pot suporta fericirea, căci în privința legăturii cauzale dintre succes și îmbolnăvirea psihică nu există nici o îndoială.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu înceta să crezi și să lupți pentru că recompensa îți depășește imaginația. Cere mult de la viață și nu uita că pentru omul care a învățat să își lase entuziasmul să se exprime sunt rezervate toate bucuriile pe care și le poate dori și pe care le poate obține în această viață. Dacă ar fi însă să spun care ar fi cel mai bun pe care l-am făcut pentru mine în această viață aș spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat multă frustrare și suferință la început, respingere și sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârșit însă, roadele au fost neprețuite. Ceea ce ești este mult mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investești.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot preconzia acțiunile viitoare ale Rusiei. E o ghicitoare împachetată într-un mister dinlăuntrul unei enigme; probabil însă că există o cheie. Acea cheie este interesul național al Rusiei.
citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu înceta să crezi și să lupți pentru că recompensa îți depășește imaginația. Cere mult de la viață și nu uita că pentru omul care a învățat să își lase entuziasmul să se exprime sunt rezervate toate bucuriile pe care și le poate dori și pe care le poate obține în această viață. Dacă ar fi însă să spun care ar fi cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viață aș spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat multă frustrare și suferință la început, respingere și sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârșit însă, roadele au fost neprețuite. Ceea ce ești este mult mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investești.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Au mai rămas unele state, ca România, care n-a încercat să lupte împotriva Rusiei... Se înțelege că, dacă România nu s-a hotărât să pornească război într-un moment favorabil pentru ea, apoi acum, după ce la noi a fost complet lichidat frontul lui Vranghel, e și mai puțin probabil ca ea să se încumete să facă acest pas.
citat clasic din Lenin (6 februarie 1921)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima care râde
viața ta este viața ta
nu-o lăsa să fie îngenuncheată în mocirlă.
stai de veghe.
sunt multe uși deschise.
există o lumina undeva.
s-ar putea să nu fie foarte strălucitoare dar
ea învinge întunericul.
stai de veghe.
zeii îți vor oferi șanse.
cunoaște-le.
profită de ele.
nu poți înfrânge moartea dar
uneori o poți învinge rămânând în viață.
și cu cât înveți să faci asta mai des
cu atât va fi mai multă lumină.
viața ta este viața ta.
cunoaște-o cât timp o ai.
ești nemaipomenit
zeii așteptă să se bucure
de tine.
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre fericire (extras din "Zăpadă")
Mă gândesc mult la poeziile pe care n-am reușit să le scriu...
M-am masturbat...
Singurătatea este, în esență, o chestiune de mândrie;
te îngropi pe tine însuți în parfumul propriu.
Problema-i aceeași pentru toți poeții adevărați.
Dacă ai fost fericit prea multă vreme, devii banal.
Din același motiv, dacă ai fost nefericit prea multă vreme,
îți pierzi vigoarea poetică...
Fericirea și sărăcia pot coexista foarte puțin timp:
Ori fericirea vulgarizează poetul,
ori poezia este atât de reală încât îi ruinează fericirea.
poezie de Orhan Pamuk, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!