Medicul
În spital sau cabinet
Poartă un halat cochet,
Impecabil apretat
Și c-un buzunar... căscat!
epigramă de Olimpiu Radu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Medicală
Să operez bine știu,
În spital, c-un bisturiu...
Pacientul știe clar:
Operez și-n buzunar!
epigramă de Florea Radu din Izvorul cu epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica a căscat
Pisica a căscat
și s-a auzit o pasăre.
Pasărea a căscat
și s-a auzit o femeie născând.
Femeia a căscat
și s-a auzit un copil plângând.
Copilul a căscat
și s-a auzit Dumnezeu zicând:
Pune mâna la gură!!!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Marelui fondist și epigramist Olimpiu Radu
Sportivul Radu, pe Olimp,
Nu a ajuns dar are timp...
Mai greu e însă pe Parnas,
Că prea în urmă a rămas.
epigramă de Nicolae Gonț-Topor din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuși, în spital mai sunt și oameni de omenie
O soră, căreia i-am spus:
"Cumva, n-ai un halat în plus?"
Mi-a zis "Ba da!" și tacticos
S-a descheiat și l-a dat jos.
epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, N-aș sta în spital o oră, dacă n-aș avea o soră (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Contrariere
Lângă-un halat de medic așezată
Își spuse rasa popii, supărată:
"N-aș fi crezut să lase Dumnezeu
Un buzunar mai mare ca al meu!
epigramă de Alexandru Hanganu din ziarul "Viața Buzăului" (17 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reversul strategiei
Ani de zile-a-nlănțuit-o
Cu amoru-i de holtei,
În sfârșit, a cucerit-o
Și de-atunci e robul ei.
epigramă de Olimpiu Radu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcatul
Spovedindu-mă spășit
Pentru-un strămoșesc păcat,
Preotul m-a pedepsit...
Preoteasa m-a iertat!
epigramă de Olimpiu Radu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fumătorul
Aprinzându-și ieri trabucul,
A făcut infarct pe loc:
Nici n-a prevăzut buclucul
C-o să moară dintr-un foc!
epigramă de Olimpiu Radu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
La nuntă
Familia și-ntreaga vatră
Le tot ura "casă de piatră!",
Dar "fata tatei", mai umilă,
S-a mulțumit și cu o vilă.
epigramă de Olimpiu Radu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Albina
Nu cunoaște bucuria
Și-ale vieții giuvaere.
O apucă hărnicia
Chiar în luna ei de miere!
epigramă de Olimpiu Radu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Concurență neloială
În fabulă - ogarul -
Se revoltă, furios:
Nu mai poți s-apuci un os,
Că ți-l fură... demnitarul.
epigramă de Olimpiu Radu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Declinul Monarhiei
Când frenetic mă curta
Îmi spunea "Regina mea";
După nuntă, la un an,
S-a făcut... republican!
epigramă de Olimpiu Radu din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Monarhia în declin
Când frenetic mă curta,
Mă numea regina sa.
După nuntă, la un an,
S-a făcut republican.
epigramă de Olimpiu Radu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
- măgar
- Cărăuș itinerant,
Răbdător cum nu se poate,
Este antipoluant
Și-are portbagaju-n spate.
Măgarul
definiție epigramatică de Olimpiu Radu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

- căscat
- Un căscat este un strigăt tăcut.
definiție celebră de G.K. Chesterton
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrumiera
Din porțelan sau sticlărie,
Cu formă simplă sau măiastră,
Ar trebui pe ea să scrie:
Aici sunt banii dumneavoastră.
epigramă de Olimpiu Radu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Șoapte fierbinți
Tânără, cu simț artistic
Și aspect exotic,
Mă ofer și ghid turistic
Pe traseu erotic.
epigramă de Olimpiu Radu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Primarului
Gunoiu-n stradă, vă pot spune
S-a ridicat de-un metru iar.
Pe așa un soclu parc-aș pune
Statuia domnului primar.
epigramă de Olimpiu Radu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Canibalii fac provizii
Un șef de trib, cunoscător,
Împarte prada și exclamă:
Pe-acela care-i fumător
Îl facem mai târziu pastramă.
epigramă de Olimpiu Radu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Șahista
A-nvățat, pe cât se poate,
Cum să scape de un "mat".
Din partidele jucate,
Multe-a terminat în... "pat"!
epigramă de Olimpiu Radu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!