Unor critici
Afirmă unii, vehement,
Că n-aș avea umor, talent...
Sunt de acord, de bună seamă;
Tot haru-l pun în epigramă...
epigramă de Traian Gărduș din Caleidoscop epigramatic (decembrie 2000)
Adăugat de Mike Farkas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unui epigramist, de 1 Aprilie
Din munți în șesul infinit,
Ecoul faptei mai răsună;
Amice, azi ne-ai păcălit:
Ai scris o epigramă bună!
epigramă de Traian Gărduș din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui confrate
N-o să fie cu reclamă,
Dimpotrivă, cu perdaf:
Tot căznind la epigramă,
Va să iasă... epitaf!
epigramă de Traian Gărduș din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie însumi
Unii sunt celebri-n viață,
Alții sunt după ce mor.
Eu aș vrea - o spun pe față -
Să am soarta tuturor.
epigramă de Traian Gărduș din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Al. Clenciu, caricaturist și epigramist
Maestre, uite un catren,
În care n-am să fiu prea dur:
În epigramă, ca-n desen,
Persiști mereu în clar-obscur!
epigramă de Traian Gărduș din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigramatică
Eu versuri n-am să mai comit vreodat',
Chiar de-mi vor scoate vorbe fel de fel.
Decât în epigramă Cincinat,
E mult mai bine-n cramă Păstorel.
epigramă de Traian Gărduș din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
La un recital de epigramă, unei anume epigramiste
Dacă-i vorba d-epigramă
Și-alte opuri literare,
Dintre toate - bag de semă -
Eu prefer... pe autoare!
epigramă de Traian Gărduș din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liberală
E crezul meu și nu-l dezic:
În viață ca și-n epigramă,
Tot Mircea Quintus mi-e amic...
La cataramă.
epigramă de Traian Gărduș din Caleidoscop epigramatic (decembrie 2000)
Adăugat de Mike Farkas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Reprofilare
Caricaturist de seamă,
Cu umor fierbinte,
Vrea să scrie epigramă
Fără de cuvinte.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigramă
Doar c-o epigramă
Și puțin umor,
Mai ieșim din dramă
Și facem amor.
epigramă de Camelia Olteanu
Adăugat de Camelia Olteanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii cred...
Unii cred că arta în epigramă
E să ataci spre-a fi băgat în seamă,
Scriind un vers rudimentar
Fără bun simț elementar.
epigramă de George Budoi (14 iunie 2009)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică, lui Ștefan Marinescu
Replică
Cartea mea de epigramă,
Mă bucur că o iei în seamă...
Are umor și armonie,
Care-ți provoacă insomnie.
epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele din vechime afirmă că "raiul se află în interiorul tău". De bună seamă, ele se referă la frecvența de vibrație a ființei tale.
Rhonda Byrne în Puterea, Puterea și Viața
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Celor care se supără că sunt "eroi" în epigramele, pamfletele și satirele mele
De nu v-aș lua peste picior,
Cu ironie și umor,
Ați fi uitați de bună seamă,
Pe când așa vă fac "reclamă"!...
epigramă de George Budoi din Epigrame despre epigrame (29 ianuarie 2015)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Olteanul
Spirit mândru, cu umor,
E statornic în amor,
Dar ia foc, de bună seamă,
Dacă îl înjuri de mamă.
epigramă de George Budoi din Epigrame (6 martie 2014)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui poet
Ics a fost poet de seamă,
Dar efortul ce-a depus
Ca să scrie-o epigramă...
L-a răpus!
epitaf epigramatic de Traian Mecotă din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțepături
Fac injecții la oricare,
Dacă vor, de bună seamă,
Dar pe cei cu pielea tare,
Îi înțep c-o epigramă.
epigramă de Ioan Năstoiu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
- epigramă
- Epigrama-i poezie,
Pentru cei ce știu s-o scrie.
Dar la unii, bag de seamă,
Este o cumplită dramă.
Definiție
definiție epigramatică de Romulus Filip din Cotidianul Viața Buzăului (21 februarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ascultă unii
M-ascultă unii... ilegal,
Deși eu mi-s băiat cuminte,
Romantic, vesel, bestial,
Profil perfect... de președinte.
E treaba lor... măcar atât
Să facă -n slujba celor care,
Charisma mea le stă în gât
Și tremură... de supărare.
Nu mă feresc, deja-i târziu,
Al meu cuvânt le ține postul
Și altul, n-aș putea să fiu,
Dar cine decontează costul?
M-ascultă unii... mici, lachei,
Deși nu tind la posturi cheie,
Scot din metafore... scântei
Și mai iubesc câte -o femeie.
Țin cu Rapid de- o veșnicie,
Nu fac străinilor... reclamă
Și atunci când urc la galerie
Înjur și eu... de bună seamă.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare
Azi, în patria română
Poți vedea, de bună seamă
Și epigramist la stână
Și cioban în epigramă!
epigramă de Ioan Toderașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Ion Diviza la volumul "Kamikadze"
Bău sakeul de orez,
Ca orișicare japonez
Și a făcut, de bună seamă,
Hara-kiri-n epigramă.
epigramă de Zeno Dulca din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!