Ionuț Popa

Distanțe

Mai prizonier ca-n tine nu ar putea să-mi țină
Nici cea mai neagră umbră sărmanul trup în sfori,
Când strig să mi te-arate mirajele-n lumină
Sau vocea ta să-ți spună că-i timpul să cobori.

E mult de când splendoarea-ți din temnițe cărunte
N-a mai zărit-o chipul ce pare-a fi străin,
Căci anii trebuit-au să-mi adâncească-n frunte
O nouă veșnicie spre-al ochiului declin.

Nu-i formă plămădită spre a-ți slăvi conturul,
Nici mână ferecată cu lanțuri sau cu spini
Să-ți mângaie sprânceana și-apoi să taie șnurul
Ce ne-a unit iubirea în roase rădăcini.

Mai trec prin amintire și leșul ți-l desprind,
În suflet să-mi re'nvie din giulgiul suferind.

sonet de (24 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -180.00- 143.99 lei.

Citate similare

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ți descui
din ceață, frigul să-ți răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
și-ai vrea să strigi și lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ți fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poți să zbori
de prinsă-n mreje... să-ți tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranțe,
să-ți compun versuri la romanțe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ți... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ți fiu
cum voal de păr, miresmi să-ți țiu
să nu se-mprăștie nu știu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi ști
de-mi cauți suflet, dorinți vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum ești tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poți să spui;
că înger eu îți sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topești de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ionuț Popa

Aștepți să-mi plec dorința...

aștepți să-mi plec dorința înfășurată-n vise
picioarelor ce umblă prin cercuri de mojici?
socoți că veșnicia o cerem din culise
cu neputința-n viață de-a ne cunoaște mici?

cu-acele triste fețe dorești a mă susține
când nu pricepi ce-i ăla un joc periculos?
dar să răspunzi cu patimi îți pare că-i mai bine
decât să-mi vezi pivirea cum o aștern pe jos...

nu văd suflare-n ceruri nici existență-n moarte
să-ți domolească vocea umplută cu venin
iar de te strânge gheara... arunc-o într-o parte
din suflet cu durerea ce-ndeamnă la suspin

se sting tăcute-n gânduri văpăi de redundanță
atunci când acalmia ne pune în balanță

sonet de (1 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Să-mi spui

Să-mi spui în fiecare zi că ești,
Să-mi murmuri cald că sunt și că ți-e dor.
Să-mi dărui pacea și să mă iubești,
Să mă înalți, să mă cobori ușor.

Să-ți iei tainul de frumos din flori,
Să strângi în brațe gându-mi fremătând,
Să-ți umpli inima cu mine-n zori,
Să-ți fie, ziua, sufletul flămând.

Să-mi faci, din seri, senine dimineți,
Să-mi fii lumină, dragoste să-mi fii!
Să fii tu sensul-ntregii mele vieți,
Să nu mai pleci nicicând, să vii, să vii...!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Christina Georgina Rossetti

Să-ți amintești de mine

Să-ți amintești de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ținut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aș fi vrut.
Să-ți amintești de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ți amintești că e sfârșit de drum
Și nu mai este timp de rugăciuni și frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Și-apoi îți vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ți amintești și să fii trist.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să împărțim!

Să împărțim!
Eu să-ți dau cuvintele.
Să-ți cauți în ele răspunsul.
Tu să-mi dai tăcerea
Să-mi caut în ea întrebarea.
Iar din îmbinarea firească
Să construim
O poveste.

Să împărțim!
Tu să-mi dai visul
Să-mi caut în el ipoteza.
Eu să-ți dau realitatea
Să-ți cauți în ea tot cuprinsul.
Iar din îmbinarea voită
Să desenăm
O poveste.

Să împărțim!
Eu să-ți dau bucuria
Să-ți cauți în ea nemurirea.
Tu să-mi dai nevăzutul
Să-mi caut în el stăruința.
Iar din îmbinarea cerută
Să colorăm
O poveste.

Să împărțim!
Tu să-mi dai un suflet
Să-mi caut în el jumătatea.
Eu să-ți dau iubirea
Să-ți cauți în ea ființarea
Iar din îmbinarea lor senină
Să trăim
O poveste.

poezie de (7 august 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ce te-aș mai scălda în lumină. Să-ți mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt și ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ți fiu rugăciune și să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punți netrecute. Pot și vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie mușcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ți mestec amarul și-apoi să-ți dau înapoi fericire. Tu poți?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenul

Prietenul

Te rog, azi, să-mi întinzi o mână,
Căci sunt bolnav și sufletul mi-e frate cu pelinul.
Și mâine, mâna mea o să-ți devină,
La fel, sprijinul ce mângâie și alină.

Te rog, azi, inima-ți să-mi dai,
Căci a mea, mă doare și suspină.
Și mâine, pe a mea o să o ai,
Să te înțeleagă și să te susțină.

Te rog, azi, să-mi dai privirea,
Să o îndrept spre-o altă zare,
Căci a mea, și-a stins sclipirea,
Pierdută-n-ntr-un apus de disperare.

De un prieten am nevoie azi,
Să-mi spună doar că-i lângă mine.
Căci în viață, când mai cazi,
Te ajută un prieten lângă tine.

Și de n-oi fi, de-mi ești numai în gând,
Te rog să știi prea bine,
Că te poți baza pe mine, oricând,
Atât cât viața mă va ține.

poezie de din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (5 februarie 2019)
Adăugat de Marck NesselSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 39

Cum să-ți ridic acum în slăvi valoarea
Când tu ești partea bună ce-i în mine?
Și cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Și-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ți dau ce meriți tu dintotdeauna.
Absență! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverșunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nșele dulce vremea toată,

M-ai învăța cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.

În umbra anilor deșerți

Vor trece anii fără rost
Ce-i cauți printre stele,
Și regreta că nu ai fost
Loială gândurilor mele.

Nu vreau ca-n părul tău bălai
Să-ți veștezească crinul,
Apoi … uitării să mă dai
Sfidându-mi iar destinul.

De ce oare mă ocolești
Și-mprăștii tot norocul?
El îți surâde să-l dorești
Iar tu! Te joci cu focul.

Nu-l agita căci arde rău
Când lava te atinge,
Cu toată apa din pârău
Nimeni nu-l poate stinge.

Nu înțelegi și nici nu vrei
Să vezi poteca dreaptă?
Ai prea mulți sfetnici? Dar și ei,
Ca să greșești așteaptă.

De ce tu grija nu mi-o porți
Ce-o știi că-i pentru tine?
Și măsori anii pentru morți
Crezând că așa-i mai bine.

Când peste timp vei regreta
Și-mi vei lansa chemarea,
Va fi târziu, eu n-am uitat,
Dar n-o să-mi schimb părerea.

Nu știu de azi sau mâine mor
Și nu voi să-mi rămână,
Chipul în mintea tuturor
Nici măcar o fărâmă.

Tot ce-n oracol mi-a fost scris,
Viața-mi mai mult sumbră,
Eu am visat, dar n-a fost vis,
Rămână ca o umbră.

În umbra anilor deșerți
Ai să te-ntorci vre-o dată?
Putea-vei dragostea să-mi ierți
Atunci, ca niciodată?

Semnal speranței ți-am cerut
Căci nu te pot uita,
Te vreau și… tot mereu te-am vrut
Dar nu mai ești a ta.

Întreb mereu, și-am întrebat
Dintre pereții reci,
Dar nu-mi răspunzi, că m-ai uitat,
E un reproș pe veci.

Să vii totuși la căpătâi
Când valuri se vor stinge,
Pe pleoape-mi, numele să-ți scrii
Căci nu te mai pot plânge.

Gropari la țintirim m-or duce,
Sau la o margine de drum,
Să-ți ceri iertare printr-o cruce,
Mi-o fi mai bine, ca acum.

Din zări un stol de ciori s-apară,
Rotindu-se și peste nori,
In fiecare zi, spre seară,
Lansând semnale de fiori.

Tu… Draga mea, rămâi o floare,
Ca liliacu-n luna mai,
E prea târziu să-ți ceri iertare,
Sunt veșnicie… Nu mă ai.

poezie de din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aș vrea să-ți pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ți întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbești,
Să-ți simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzești.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ți aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiți că vii
În brațe am să-ți pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aștept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruți pe frunte,
În brațe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieții,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineții
Pe frunte m-ai stropit.
Așa am crescut mare.
Ce mândră, mama, ești!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubești!

poezie de (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Te vreau pe Tine

dup-o viață-ntreagă-n pocăință
Isuse iar strig înspre Tine
oferă-mi pacea prin credință
o stâncă să fii pentru mine

mă plec Doamne-n Fața Ta
și-ți cer iarăși îndurare
o Doamne nu mă abandona
ci-n veci să-mi fii Isus salvare

o ia-mă dar în mâna Ta
și fă-mă să îți fiu plăcut
căci vreau în cer să-ți pot vedea
Chipul — după care m-ai făcut

te vreau pe Tine-n veșnicie
mă vreau Isus să fiu al Tău
și Tu să-mi fii azi Pâinea Vie
în veci dar Mure — Dumnezeu

pe palma Ta Isus o ia-mă
mă fă să-ți fiu mărgăritar
la Sânul Tău Doamne mă cheamă
ca Tu să mă îmbraci în har

poezie de (16 decembrie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De-oi pleca

Desculță am încercat să trec o punte
Spre altă lume, plină de speranță;
Ca-n rătăcirile de o clipă... unde,
Mă-mpingea dorul ce-l căutam de-o viață!

Să te seduc în vis... mai pot eu oare?
Când inima-ți bogată mângâind
Mă strigă... și tot ce am și tot ce doare,
Îți dărui ție când te-aștept plângând?

De n-aș visa acum că mă cuprinzi,
De n-aș trăi cu tine necuprinsul...
Aș suferi! m-aș depărta cu pașii șovăinzi
Și aș împrumuta iubirilor doar visul...

Dac-aș pleca, ți-aș modela pe mână
Inima mea, cu chipul de vioară
Să-ți cânte iubirea mea pe strună...
Să simți că ochii mei mai lăcrimară.

Și de-oi pleca... să adormi iară!
Pe frunte cutele să-mi stingi...
Cu gura ta, sărută bolta planetară
Și vei putea în brațe să mă strângi.

Dac-aș pleca... în ultimu-mi popas,
Mi-aș limpezi cu dorul tău, cărărea...
Mi-aș pune parfum de iasomie-n glas
Și te-aș striga, cât ar cuprinde zarea.

Mă strânge-n brațe și inima-mi adună,
Din cioburi risipite, pe mine să mă faci
Pentru c-am fost un suflet în furtună,
Tu mă salvează și-n vis să mă prefaci!

Când doi luceferi pe boltă se vor stinge,
Să știi că am plecat în nemurire...
Dar pân-atunci, în inima tu strânge
Iubirea mea, ca să-ți rămână amintire.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu vreau durere azi

Azi, nici o durere nu vreau și nu va fi,
Noaptea a trecut și-acum i-o nouă zi
Puterile-mi revin și las durerea toată,
Undeva în drum și nu-i deschid vreo poartă.
E-o zi cu veselie, dar nu-mi ridic privirea,
Nu vreau ca azi să cunosc amăgirea,
Aș vrea ca în lumină să fie al meu chip
Și zâmbetul să-mi spună că și eu particip.
Azi ziua e senină fără amintire,
Dar va fi și azi o nouă pregătire.
Încerc să duc la capăt toate ce am în gând,
Ca roadele să-mi vină din mine, curgând,
Să nu mai fie iară durere și mult vânt
Și lacrima mea să plece cu mult avant.

poezie de (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

A învăța să mori...

Tristețe lină, cum te cobori din mine...!
Așa să fiu, ca luna în mister...
Plânge cu zâmbete saline,
Dragostea la care tot mai sper...

Durere dulce, ce te reverși în soare,
De m-ai atinge, când nu am să mai fiu...
Să-mi las toate frustrările să zboare,
Ce mult suspin în cuget rubiniu!...

Și ce aș vrea acum să-ți fiu aproape!...
Dar, m-ai îndepărtat... deși iubești...
Credința mea celestă să îngroape,
Orgoliul la care mult cerșești!...

Lumină neagră, în ziua cea albastră!...
M-ai contopit, rănind sufletul meu...
Viață nici pământeană, nici sihastră,
Am existat, înaintând mereu...

Mâhnire bipolară ce mă taie...
Așa doream să mă primești la tine...!
În inima-ți subțire ca o foaie,
Să fi iubit și chiar ce nu-ți convine!

Tristețe lină, cum te cobori din mine...!
Am început încet să te ador...
Să văd și strălucire în ruine,
Chiar dacă simt în fiecare zi că mor...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Să-ți cânt Isus mereu

Isus Domnul meu îți mulțumesc
Pentru pacea Ta Divină
Azi Isuse îți cinstesc
A Ta Ființă și-o iubesc
Căci îmi dai a Ta lumină
Și mă faci fără de vină

Pentru toate ce îmi dai
Ți-aduc Doamne mulțumire
Mulțumesc Isus că vreai
Să mă duci la Tine-n Rai
Și prin veșnica-ți iubire
Tu mă-mbraci în fericire

Mulțumesc Isus — mă-nchin
Înaintea Feței Tale
Și o iată astăzi vin
Ți-aduc sufletu-mi senin
Să-mi fii Doamne veșnic cale
Prin cântări de osanale

Vreau să fiu un rob al Tău
Pentru veci de veci Isus
Tu să-mi fii dar Dumnezeu
Eu să-ți cânt Isus mereu
Dându-ți sufletul supus
Căci iertare mi-ai adus

Glorie Isuse Ție
Iată-ți cânt și te slăvesc
A Ta cinstea de acum fie
Și onoarea-n veșnicie
Numele eu ți-l măresc
Căci Isuse te iubesc

Cum Doamne să-ți dau mai mult
Astăzi din a mea ființă
De Tine doar să ascult
Nu cu sufletul pierdut
Ci eu plin de-a Ta credință
Să îți cânt în biruință

Fă-mă Tu tot mai aproape
O Isus să fiu de Tine
Căci și inima-mi încape
La a Tale sfinte ape
Să-ți cânt slava care vine
Domn al slăvilor Divine

Vreau Isus a Ta Ființă
Mai aproape să îmi fie
Tu să îmi fii năzuință
Pururi scop și năzuință
Mire să-mi fii pe vecie
Să îți cânt iubirea vie
11 noiemb. 2021 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Drumul de vis

Deschide-mi ușa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Și nu mai vrei să ieși, nu vrei să-mi lași,
Din ce-mi erai, nici urmele de pași!

Deschide-mi cât să pot să-ți las un gând
Să-ți spună că mi-e toamnă și, curând,
Îmi va fi iarnă și în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!

Deschide-mi, să-mi fii, iarăși, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopțile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelași teamă: c-ai să pleci!

Deschide-mi! Știi, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Popa

Decembrie (după Decembre de George Bacovia)

aș vrea o zăpadă-n decembre
s-ajungă la geamuri firește
să urle prin crânguri natura
și vântul să văd cum se-albește

de mână cu tine iubito
îngheț amintiri decenale
cafea să-mi servești din ibricul
ce-oftează pierdut la taclale

mai spune-alor tăi să adoarmă
și trage perdeaua cuminte
nu-i glas să-ți întoarcă pornirea
când vrei înapoi și-nainte

aruncă pe foc noptiera
deschide-ți corsetul în noapte
mai stinge pc-ul și lampa
și urcă pe mine în șoapte

sofaua s-o rupem din arcuri
(fotoliul deja e-o ruină)
și strigă la ceruri iertare
c-ai vrea să se facă lumină

să-mi iau tălpășița odată
că-i frig și-amorțeste cadența
dar până atunci mai sunt ore
răzbește... e dulce potența

parodie de , după George Bacovia (5 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetu' lu' Gică Sonetistu'

Mi s-a părut, ori iar ai vrut să-mi dai,
Așa cum o mai faci din când în când,
Papucii, draga mea cu păr bălai?
Păi, tu nu știi răspunsul meu? "Nici gând!"

Când tu mi-i dai, să mor eu de-i încalț!
Poți tu să-ți dai ceva-ul de pământ,
Căci eu, spre tine, ode îmi înalț,
Chiar de sunt vorbe goale și în vânt.

Iar dacă eu îți spun, cumva, "Te du!",
Ar trebui să mă cunoști, să știi
Că eu nu vreau să pleci, eu vreau ca tu
Să-mi vii în brațe, pururea să-mi fii.

Așa că, blonda mea și, încă, iubițică,
Să nu uiți că mă cheamă Contra Gică!

sonet epigramatic de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iartă-mă, prieten

Tu iartă-mă, prieten, n-am vrut a-ți face răul,
Nici în vis nu gândit-am c-am să-mi aud ecoul
Din vocea-mi răgușită, din starea-mi de pierzare
Acum spre tine, prieten, mă-nclin să-mi cer iertare.

Mi-ar fi plăcut și mie să am calea ușoară
Să nu trec în viață prin lucruri ce-or să doară
Treptat, deodată sau chiar atunci pe loc, loveau
Ca ciocanul în cuiul de când Îl răstigneau.

De-ar fi așa ușor, nu toți ar alege-asemeni?
Oh, Doamne, cât de multe prin încercări îmi semeni
În suflet și în minte, în corp și în simțiri!
De-aș fi măcar capabil să-ți aduc împliniri...

Mai lasă-mi al tău suflet să încălzească încă
Pentru ultima oară răsuflul meu de stâncă.
Oferă al tău zâmbet întreg oriunde-n cale
Și tot întregi primi-vei iubirile totale.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt și Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieții
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineții
Să-mi ștergi lacrima — nămeții
Vreau Ființa-ți minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ți-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îți dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruiești
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primești

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori și nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Și Ființa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Ființă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — ești darul meu
Dacă vrei să mă primești
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ți cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cerești

Tu îmi ești Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Și mă ia în a Ta țară
Rob să-ți fiu și ucenic
29martie 2020 mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook