Unde este azi tribul Pequot? Unde sunt triburile Narragansett, Mohican, Pokanoket şi multe alte triburi odată puternice ale poporului nostru? Au dispărut în faţa avariţiei şi a opresiunii Omului Alb, precum omătul în faţa soarelui de vară. Ne vom lăsa învinşi fără luptă, vom renunţa la casele noastre, la ţara noastră lăsată nouă moştenire de către Marele Spirit, la mormintele alor noştri şi la tot ce ne este drag şi sacru? Ştiu că veţi striga cu mine: „Niciodată! Niciodată!”

citat din Tecumseh
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se duc, unde se duc iubirile noastre apuse? Cine să-mi spună asta? Devin fantome, umbre, larve, zic poeţii. Dar cum, asta ca şi cum n-ar fi fost niciodată nimic? Lumea care se spulberă din faţa ochilor noştri n-a existat niciodată? Patimile sunt oare visuri zadarnice ca vedeniile plăsmuite de somn? Nu, e cu neputinţă. Visurile somnului sunt acţiunea unui eu inconştient şi necomplet. Patimile noastre sunt nu numai o acţiune fatală, ci opera voită a întregii noastre fiinţe. Însufleţirea le trezeşte, dar voinţa le urmăreşte, le cunoaşte, le desluşeşte, numindu-le şi mulţumindu-le. Patimile noastre sunt spiritul şi inima noastră, carnea şi oasele noastre, tăria noastră, intensitatea vieţii noastre intime manifestată prin viaţa noastră fizică; vor fi trunchiate, se trunchiază, se frământă, rodesc şi creează! Creează opere, fate de neînchipuit, istorii – lucruri frumoase, ca arta, de pildă, şi bune – gânduri, principii, mijloace de a cunoaşte adevărul. Creează făpturi, copii ce se nasc din nou în chip firesc ori intelectualiceşte. Prin urmare, nu sunt nici umbre, nici visuri. Lipseşte-l de patimi şi omul nu mai poate trăi.

citat celebru din George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dispărut din vederea mea

Stau pe ţărm. Aproape de mine, o navă
îşi întinde velele albe în briza proaspătă şi porneşte către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumuseţe şi vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norişor în locul unde marea şi cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena şi verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puţin capabilă de-a-şi purta caricul spre portul de destinaţie.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Şi chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alţi ochi care îi urmăresc sosirea, şi alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, soseşte!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră îşi întâlneşte limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spaţiu atât de adânc încât minţile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbeşti despre ea.
În acest spaţiu sălăşluieşte adevărul ultim al fiinţei noastre cele mai intime,
Unde pacea domneşte peste înţelegere, auz şi văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Şi vei primi cu siguranţă binecuvântările sale.
Sincronizează-ţi auzul cu melodia sa,
Şi nu vei putea abţine de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine şi rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire şi respect, Alex.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că extratereştilor sau fantomelor le plac negrii. Noi nu suntem răpiţi niciodată; casele noastre nu sunt niciodată bântuite. Se întâmplă de fiecare dată în zonele rurale, unde nu trăiesc etniile.

citat din Xzibit
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:9-13
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara e în noi

Ţara este locul unde dorul devine cântec
şi lacrima vers de poezie.
Ţara e locul unde soarele e zâmbet
şi râsetul divină armonie.

Ţara e-n susur de izvoare,
şi-n cumpăna de la fântână,
Ţara e-n glas de privighetoare,
Ţara e limba mea, limba româna.

Ţara e-n brazii din munţi,
Ţara e-n falnicii stejari,
E-n sudoarea pe-obositele frunţi
Ţara e-n oamenii ei buni şi mari.

Ţara e-n fluier de cioban
şi-n turmele de oi,
Ţara e-n tine şi-n mine,
Ţara e săpată adânc în noi.

Ţara e-n dealuri şi văi,
e grădina cea mai minunată,
Ţara e-n fete frumoase şi-n flăcăi,
Ţara e eternă, nu moare niciodată.

poezie de Marius Alexandru (1 ianuarie 2023)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabenii, fiind ţărani majoritatea, deci conservatori şi conservanţi în sensul cel mai bun al cuvântului, nu s-au abătut de la ortodoxia apărată şi lăsată moştenire de marele Vodă Ştefan. Ei n-au tins niciodată să fie "mai catolici decât Papa", dar mai ortodocşi decât marele pontif al Vaticanului au fost şi sunt...

Efim Tarlapan în Pro-scris, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu te-a înfiorat vreodată sentimentul că ceea ce faci este mărunt, inutil, vid, că toate aceste "experienţe" sânt deşarte, că viaţa trece peste capul dumitale... Aş vrea să ştiu dacă nu te-a cuprins niciodată dorul absurd şi urgent de a lăsa toate baltă şi a te duce la întâmplare, unde s-o nimeri, predându-te în seama norocului, care să facă din dumneata ce o voi...
Eşti un om sănătos şi echilibrat, dar eşti prea sănătos. Îţi lipseşte un mic punct de dezechilibru, fără de care viaţa nu se deschide niciodată în faţa noastră dincolo de zările imediate. Îţi lipseşte un simţ mai puţin exact decât văzul, dar mai esenţial decât el: "simţul tragicului".

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dobrogea

Leagănul primului nostru regat,
primul făcut de Asparuh
în visul său către o economie puternică,
a cui sabie strălucea peste stepa ta surdă?

Dobrogea! Ţara grâului, a păşunilor
foarte largi, cu câmpuri fertile,
astăzi naşti şi lauri nobili,
lauri pentru mândrii noştri luptători!

Unde le-a lăsat sabia fără amintire?
Unde nu i-au aşteptat?
Acolo unde pavilionul lor nu este glorificat,
conducând libertatea?

poezie de Ivan Vazov (29 octombrie 1916), traducere de M.G.
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea există doar în mintea noastră, în percepţia noastră limitată. Ea este o reflectare a limitelor noastre de cunoaştere. Lupta împotriva întâmplării este întotdeauna o luptă împotriva noastră înşine, o luptă în care nu putem birui niciodată.

citat celebru din Franz Kafka (1920)
Adăugat de Marin Vlada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu unde eşti?

Tu unde eşti în nopţile cu lună?
Pe unde zboară gândul tău mereu rebel?
Am învăţat să simt emoţiile-altfel,
Dar niciodată nu vor... împreună.

Tu unde eşti în zilele de vară?
Pe unde ochii tăi privesc înlăcrimaţi?
Eu nu mai ştiu dacă sunt aştrii vinovaţi
Sau genele udate-s o povară.

Tu unde eşti când zorii se revarsă?
Pe unde paşii tăi adesea rătăcesc?
Eu am uitat să-ţi spun că încă te iubesc,
Şi am pe-obraz o lacrimă neştearsă.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele cel Mare: Acesta este teritoriul nostru. Un pământ al păcii şi al bogăţiei. Un pământ al armoniei şi al speranţei. Este teritoriul nostru. Oceania. Aceştia sunt oamenii noştri. Muncitorii, aspiranţii, creatorii. Aceştia sunt oamenii noştri. Creatorii lumii noastre, încordându-se, luptându-se, sângerând, murind. Pe străzile oraşului nostru şi pe îndepărtatele câmpuri de luptă. Luptând împotriva mutilării speranţelor şi viselor noastre. Cine sunt ei?

replică din filmul artistic 1984
Adăugat de Chermaneanu Stefania-Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea cea tânără

Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.

Marea vorbeşte,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înţeleg spusele:
Este faţa
Unei mame aprige vorbind.

Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Şi-i limpezeşte vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.

Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Şi care ştiu că or să moară
Învăluiţi în sarea ei.

Lăsaţi-i să vină pe cei tineri
spune marea.

Lăsaţi-i să-mi sărute faţa
Şi să mă asculte.
Sunt ultima lume
Şi eu vă spun
De unde vin furtunile şi stelele.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cei bogaţi nu vei găsi niciodată un om cu adevărat generos, nici măcar din greşeală. Aceştia poate că vor renunţa la bani însă nu vor renunţa niciodată la ei înşişi: sunt egoişti, secretoşi, uscaţi precum oasele moarte.

citat celebru din G.K. Chesterton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triburile noastre

Solomon a spus odată:
"Odele scrise de mine
Le voi pune-n fundamentul
templului ce va să nască
întunericul ş-apoi lumina
celor care m-or urma" -

Secol după secol toate
odele, la temelia triburilor
învrăjbite, au dărmat
în lacrimi zidul
pământescunui simbol -

Iată, după noi pârjolul
a mocnit pentru o clipă
peste triburile noaste
amuţind întreg avântul
întrebărilor sihastre:

"Să ascult de cine oare?
De oracole, de sfinţi?!
Unde oare temelia
să mi-o pun?"

Lacrimile mele astăzi
nu mai au cucernicia
preafrumoasei Salome
fata lui Herodias,
povestite de Ioan
spre-ntregirea astei lumi -

Triburile noastre?!
Umbre poposite-n cercul
amintirilor trecute,
aruncate-n temelia
unui templu fără ctitor!

poezie de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globul pământesc

Astăzi, eu am să primesc,
În dar, un glob pământesc.
De pe el voi învăţa
Unde este ţara mea.
O să văd pe îndelete
Cele şase continente.
Cel mai mare, Asia,
Unde este India, China şi Japonia
Şi marele zid chinezesc,
Sigur eu o să-l găsesc.
Apoi urmează - America
Cu frumoasa-i Canada.
Tot aici vom întâlni, Marea Caraibelor
Tot pe glob eu voi găsi, frumuseţea zonelor.
Africa e următoarea,
Aici, noi putem vedea,
Ţări pustii şi mai sărace
Cum ar fi Somalia.
Dar şi-o insulă frumoasă,
Chiar Madagascar, să ştiţi.
Şi-n Sahara secetoasă
Nu suntem bineveniţi.
Şi acum mezina noastră,
Europa-i ca o astră
Franţa cu Turnul Eiffel,
Cine-i mai frumos ca el?
Grecia aduce-n schemă,
Marea Egee superbă.
Dar să nu uităm de ea
Ţara noastră, România.
Sunt mândru că sunt român,
Cu mult drag eu vreau să spun,
Chiar de-i mică e frumoasă
Ţara noastră-i glorioasă!!!

poezie de Vlad Burdoiu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este un vecin faţă de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri şi să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soartă inaccesibili nouă.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte detalii despre ţara mea

Acolo
unde iarba se ridică după pasul meu,
unde izvorul mă satură de lume devenind însetat de veşnicie;
unde gardul stânelor este doar un portativ,
pentru fluierul păstorului,
unde norii se grăbesc parcă spre tărâmul promis,
unde cântul lebedei e o psaltică odă către creator,
unde toată suflarea se închină şi-i ridică slavă Lui,
aici
psalmul este parte dintr-o poezie tămâiată,
pământul este brăzdat de paşii străbunilor mei,
pereţii mănăstirilor sînt din rugăciuni întărite
iar vânturile şuieră o litanie învechită.
Aici
Cerurile spun slava lui Dumnezeu
şi întinderea lor vesteşte
lucrarea mâinilor Lui!
Aici!
Chiar aici
este ţara mea!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!