
Dacă lumea ar fi doar seducătoare, ar fi ușor. Dacă ar fi doar provocatoare, n-ar fi nicio problemă. Dar mă trezesc dimineața sfâșiat între dorința de a face lumea mai bună și dorința de a gusta lumea din plin. Din acest motiv e greu să-mi planific ziua.
citat din E.B. White
Adăugat de Lorena Fota

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mă trezesc în fiecare dimineață sfâșiată între dorința de a îmbunătăți lumea și dorința de a mă bucura de lume. Acest lucru face dificilă planificarea fiecărei zile.
citat din Ellen White
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când eram tânăr și liber, și imaginația mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam și deveneam mai înțelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, așa că am hotărât să privesc mai puțin departe și anume, să-mi schimb doar țara. Dar și ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieții, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriați mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aș fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aș fi schimbat familia și prietenii. Încurajat și însuflețit de ei, aș fi găsit putere să-mi fac țara mai bună și, cine știe, poate chiar aș fi schimbat lumea...
Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui statut neclar
Statutul meu nu e prea clar
Și situația atestă
Că toată lumea mă detestă
Fără vreun motiv elementar
Mai mult calic decât avar
Sătul să jindui o siestă,
Că toată lumea mă detestă
Fără vreun motiv elementar
În jurul meu prietenii dispar
Deși păstrez dorința manifestă
Să mă iubească cei ce mă contestă,
Ceea ce se-ntâmplă foarte rar,
Că toată lumea mă detestă...
rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă invidia ar arde ca focul, lemnele n-ar mai fi așa de scumpe; dacă ea ar fi o febră, toată lumea ar fi bolnavă; dacă ea ar fi fost o ciumă, de mult s-ar fi sfârșit cu lumea.
proverbe daneze
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic din ce este valoros nu se obține ușor. Dacă ar fi ușor, lumea ar fi raiul pe pământ, însă lumea e în suferință. La fel suntem și noi și relațiile noastre. Și nu spun asta nici cu optimism, nici cu pesimism, eu doar observ. Ceea ce mă bucură pe mine în schimb este conștiința faptului că și eu și tu avem puterea de a ne transforma viața, de a ne regăsi puterile pierdute și de a face din gând, emoție și energie ceva concret și palpabil. Faptul că avem puterea de a crea, pentru mine e un motiv suficient pentru a trăi cu bucurie fiecare zi a existenței, și mi-ar plăcea să simți și tu la fel.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și dacă...
Și dacă am murit în ziua ceea
Când, pe-un peron de gară, ușor, am lunecat,
Și dacă azi din mine trăiește doar ideea
A ceea ce-mi închipui că e adevărat...
Și dacă sunt doar umbră, nălucă rătăcită,
Pierdută prin noianul mirărilor deșarte
Ce nu mai știe dacă e lacrimă trăită
Sau strop de veșnicie din infinita noapte...
Și dacă orice zgomot din liniștea mirată
E-o clipă din tăcerea mărețului divin...
E-o reverie simplă, e lumea nevisată
Sau pași purtând o viață, o urmă, un destin?
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hackeri cu minți în dungi
Ce ați găsit pe pagina mea, Atlantida!
De o spargeți și o băgați în"pungi"
Gândurile și visurile scrise... ziua și noaptea.
Sper să vă îmbogățiți cu ce doriți
să-mi luați....
Atâta puteți și sunteți învățați
Să distrugeți și să furați
Ce...!
Încercarea mea de a scrie poezie
Ce-i singura mea în lumea asta, bogăție..
Și nu uitați... ați mai spart unul!
Și am pierdut ce a gândit nebunul
de mine...
Care crede că în lumea asta mai există încă dreptate..
Vă rog dacă mai există și bun simț lăsați-mă în pace
Să-mi scriu nebunia care mă duce din lumea noastră
În lumea mea.... unde am să rămân...
Până mă voi face scrum
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar fi trebuit să scriu: dacă lumea ar fi limpede, arta nu ar exista, iar dacă lumea mi s-ar părea că are un sens, nu aș mai scrie. În unele cazuri trebuie să fii personal din modestie.
Albert Camus în Carnete
Adăugat de Mady

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scutură-te de gândurile negre așa cum se scutură un câine ce tocmai a ieșit din apă și începe-ți ziua cu curaj și bucurie pentru că ai șansa să lupți și să visezi încă o zi, ai o șansă pentru a-ți îndeplini misiunea și a face lumea mai bună iar dacă nu îți știi sigur misiunea, nu îți fă griji. E doar o amnezie temporară și îți vei aduce aminte dacă îți păstrezi optimismul și entuziasmul.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind
în lumea plină de femei, în lumea plină de păcate
în scrumuri scocioram scântei să ardă viciile toate
și să rămînă dintre ele doar cele veșnic elegante
chiar dacă au venit ca stele, chiar dacă vor pleca bacante
în lumea plină de bărbați, în lumea plină de himere
prin wal-uri căutăm cârnați la soiul preferat de bere
mai căutăm și adăpost să pot privi fără prihană
un meci de fotbal pe de rost, și el sătul de-atîta hrană
în lumea plină de femei, în lumea plină cu bărbați
sorbii din plin amarul ei și din dulceața ei nesaț
am fost cândva și Don Juan și soț amarnic înșelat
am fost la funduri de ocean și cerb de coarne spânzurat
dar am rămas același eu cu suflet tânăr și hoinar
de copilaș hazliu, de zeu, de cel din urmă boschetar
și azi impovărat de ani și dus cu pluta uneori
în viață asta de doi bani, mai ard în sine meteori
chiar dacă ași putea să schimb în drumul meu o clipă doar
o zi măcar, un om, un nimb un zâmbet tandru și bizar
eu n-aș schimba nici un cuvânt în rima stinsului meu vers
doar ași pleca să mai colind și alte lumi din Univers...
poezie de Iurie Osoianu (5 octombrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Postumă
Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.
Lumea se teme. Lumea așteaptă.
Ce să-i spui ca s-o liniștești?
Umbra se strânge încet.
Și ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.
Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea așteaptă.
poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele de n-ar fi
Lumea ar pieri
Dacă prea mult este
Lumea prăpădește.
catren de David Boia (11 august 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
La cât e lumea de mare, să nu te regăsești pe tine însuți, n-ar fi o problemă. Dar când lumea e măruntă e bine să dai de tine.
Mili Dumitru în Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 88
Când o să-mi spui cândva că sunt meschin
Și meritul o să-mi disprețuiești,
În contra mea eu o să te susțin,
Dându-ți dreptate, chiar dacă greșești.
Eu slăbiciunea mi-o cunosc deplin
Și pot pleda oricând de partea ta
De vicii-ascunse pot să spun că-s plin,
Dacă m-alungi, respect vei căpăta.
În acest fel, o să câștig și eu,
Căci chiar dacă iubirea mi-am smerit
Acest calvar nu o să-mi fie greu,
Slăvindu-te, eu dublu o să profit.
Sunt doar al tău și te iubesc cât pot
Și ca să ai dreptate, sufăr tot.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar și tu ai o șansă! Relaxează-te și ia lucrurile încet. Vindecă-te. Educă-te. Antrenează-te. Și va veni și șansa ta. Lumea nu e un loc bun sau rău, ci este așa cum o vezi tu prin prisma experiențelor tale de viață. Iar dacă lumea e rea, asta e pentru că tu ai cunoscut doar suferința. Dar îți promit că dacă ești perseverent și îți faci treaba, într-o zi vei vedea lumea ca pe un loc bun, plin de iubire, în care oamenii răi nu sunt decât niște oameni foarte răniți, judecați ți împinși spre propria lor distrugere, ceea ce îi face să devină foarte agresivi. Ca și un câine turbat. Și ei, însă, și tu, aveți nevoie de încurajare, blândețe și iubire pentru a vă vindeca, iar apoi veți putea să vă exprimați adevărata măreție și măsură a potențialului vostru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar și tu ai o șansă! Relaxează-te și ia lucrurile încet. Vindecă-te. Educă-te. Antrenează-te. Și va veni și șansa ta. Lumea nu e un loc bun sau rău, ci este așa cum o vezi tu prin prisma experiențelor tale de viață. Iar dacă lumea e rea, asta e pentru că tu ai cunoscut doar suferința. Dar îți promit că dacă ești perseverent și îți faci treaba, într-o zi vei vedea lumea ca pe un loc bun, plin de iubire, în care oamenii răi nu sunt decât niște oameni foarte răniți, judecați și împinși spre propria lor distrugere, ceea ce îi face să devină foarte agresivi. Ca și un câine turbat. Și ei, însă, și tu, aveți nevoie de încurajare, blândețe și iubire pentru a vă vindeca, iar apoi veți putea să vă exprimați adevărata măreție și măsură a potențialului vostru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În ziua de azi, în "lumea bună", rufele nu se mai spală cum se spălau odată
Rufele, când lada-i plină,
Nu le mai spăl la mașină.
Pentru că e mai ușor,
Le spăl la... televizor.
epigramă de Marian Cioacă (21 ianuarie 2010)
Adăugat de Marian Cioacă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Injustiția eternă lucrează. Dacă oamenii n-ar fi fost răi soarta lor ar fi fost mai bună. În acest înțeles putem spune că lumea și-a împărțit singură o dreptate distributivă.
Arthur Schopenhauer în Viața, amorul, moartea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se spune că oamenii de știință sunt lipsiți de romantism, că pasiunea lor pentru a afla, jefuiește lumea de frumusețe și mister. Dar, nu este neliniștitor să înțelegem cum funcționează lumea de fapt - că lumina albă este alcătuită din culori, că culoarea este modul în care noi percepem lungimile de undă ale luminii, că aerul transparent reflectă lumina care comportându-se în acest mod face discriminare între unde și că cerul este albastru pentru același motiv pentru care apusul de soare este roșu. Nu face nici un rău romantismului unui apus de soare dacă cunoaștem câte ceva despre acesta.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum puteți vedea uitându-vă în jur, mai sunt multe de făcut. Doar dacă, desigur, nu sunteți cumva mulțumiți de lumea voastră așa cum e ea! În mod surprinzător, majoritatea oamenilor sunt mulțumiți. Din acest motiv omenirea nu se schimbă.
Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!