Colindă
Aseară pe-nserate, fecioara Maria,
În Viflaiem cetate, călătorind venea.
Și fiind obosită, locaș își căuta,
În Viflaiemul mare, nimenea n-o primea.
Atunci Sfânta fecioară, din Viflaiem ieșea,
Și intrând într-o poiată, de vite poposea.
Și între dobitoace, pe fânul cel scrumos,
Născu Sfânta fecioară, născuse pe Cristos.
Micuțul Isus plânge, Maria îl mângâia,
Nu plânge prea iubite, căci tu cunoști lumea.
Căci lumea asta mare, prin tine s-a zidit,
Și în această noapte, nimeni nu te-a primit.
Sculați creștini degrabă și-aduceți un prinos,
Și-i faceți loc la masă, micuțului Cristos.
La fiecare casă se-aud colindători,
Colinda lor frumoasă, răsună până-n zori.
folclor românesc
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștinism
- poezii despre Maria
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre Crăciun
- poezii despre sfinți
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Aseară pe înserate
Aseară pe înserate
Fecioara Maria,
Din Viflaem cetate
Călătorind sosea.
Fiind prea obosită
Sălașul își căuta,
Și-n Viflaemul mare
Nimenea n-o lăsa.
Atunci sfânta Fecioară
Din Viflaem ieșea,
Șîn câmp într-o poiată
Fecioar-atunci intră
Și în ieslea boilor,
Boilor, săracilor,
Pe fân, cu chin Maria
A născut pe Mesia
Se-aude-un glas spre seară
Al clopotelor cânt
Căci vine, vine iară
Isus pe-acest pământ.
El vine-n haină albă,
De îngeraș purtat
Să spele lumea toată
De rău și de păcat
De-atunci în orice casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori [bis]
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre seară, poezii despre vestimentație, poezii despre naștere sau poezii despre muzică
Veniți la Viflaiem
Creștinilor noi astăzi
Un praznic mare avem,
Ca să-l putem cunoaște,
Veniți la Viflaiem.
Că a născut în lume,
Pe-acel ce-l așteptăm,
Maria Maica Sfântă.
Veniți ca să-l vedem.
Pe paie între vite,
Isus este străin,
Să ducem și noi daruri,
Veniți la Viflaiem.
Să mergem cu păstorii,
Și să îl prea mărim,
Că pentru noi El s-a născut,
Veniți la Viflaiem.
Creștinilor noi astăzi,
Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire,
Veniți la Viflaiem.
folclor românesc
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sfințenie, poezii despre prezent, poezii despre mântuire, poezii despre cunoaștere sau poezii despre cadouri
Steaua strălucește
Steaua spre Răsărit strălucește,
Steaua împăratului se ivește;
Steaua cu raze mari luminează
Sfânta Naștere adeverează:
Că s-a născut astăzi Cel prea veșnic
Mesia Cristos Cel prea puternic
Din Fecioara Maria curată,
Astăzi este lumea bucurată.
De la stea precum se învățară
Lui Cristos cu daruri se închinară;
I-au adus aur, smirnă și tămâie,
Și le-a fost lor ca să se mângâie
A lor mare bucurie
Și aici la dumneavoastră fie.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină sau poezii despre curățenie
Seara crăciunului nost'
Seara crăciunului nost'
Mare bucurie-o fost
Si-a fost bucurie-n lume
De-așa mare minune [bis]
Iosif cu sfânta Maria
Pornit-au călătoria
Și-au ajuns într-un oraș
Și-au cerut puțin sălaș
Să îi lase să se culce
Noaptea-n drum să nu-i apuce
Iar oamenii din cetate
I-au răspuns cu răutate.
Du-te, du-te și ne lasă
Că n-ai loc la noi în casă.
Atunci Preasfânta Fecioară
Ieși din oraș afară.
Și-au ajuns la cei săraci
La un grajd cu niște vaci
Sosi vremea la Maria
Ca să nască pe Mesia.
Și-a născut un prunc frumos
Și-l numea Isus Hristos
Care cu puterea sa
Va înțelepți lumea
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre vaci, poezii despre sărăcie sau poezii despre răutate
Sub cer de sărbătoare...
Sub cer de sărbătoare
O stea a răsărit,
Când s-a născut în lume
Pruncul Isus cel Sfânt.
Și cu uimire mare,
Trei magi la drum porni,
Sub raza stelei sfinte,
Ei staulul găsi.
Că între dobitoace
Pe paie aurii,
Maria Maica Sfântă
Născuse Sfânt copil.
Magii în genunchi căzură,
Lângă micuțul crai
Și daruri prețioase
Îi lasară în Sfânt alai.
Maria Maica Sfântă
Pruncul la sân ținea
Și lumea fericită
În ode îi slăvea.
Din cer coboară în râuri
Colinde îngerești,
Pe cetini de brad verde,
Crăciunul îl vestesc.
Iar clopotele lumii
Aprind lumini de argint,
În noaptea de Crăciun
Se nasc minuni pe rând.
Fecioara Maica Sfântă
Și Dumnezeu cel blând
Sfânțiră ziua în care
Pruncul Sfânt s-a născut.
Cereasca bucurie
Se scurse pe pământ,
Isus, Craiul cel sfânt
Lumea a mântuit.
cântec, versuri de Valeria Mahok (26 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre verde, poezii despre sărbători sau poezii despre râuri
Noi nu credem că Sfânta Maria este doar "almah" (tânără femeie, cu potențiale legături trupești), ci "betulah" (fecioară), convingere mărturisită de Crezul Bisericii Primare, care o numește permanent "Fecioara Maria".
citat din Marius Matei
Adăugat de Ron Varese

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre Maria
- citate despre tinerețe
- citate despre sfinți
- citate despre religie
- citate de Marius Matei despre religie
- citate despre femei
- citate despre creștinism
- citate de Marius Matei despre creștinism
- citate despre biserică
Sculați, sculați, boieri mari
Sculați, sculați, boieri mari
Că vă vin colindători.
Nu vă vin cu niciun rău
Ci v-aduc pe Dumnezău,
Pe Dumnezău mititel
Mititel înfășățel.
Înfășat în foi de mac,
Cu tichie verde-n cap,
Iar în fundul tichiei
Este-o piatră nestemată
Ce plătește lumea toată,
Țarigradul jumătate
Și Brașovu-a treia parte.
Sus în poarta lui Cristos
Să fiți boieri sănătoși!
folclor românesc, județul Botoșani
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre plată sau poezii despre colinde

Glossă colind în anii grei
Pe stânci de-un verde jaderesc
Și albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaștere, pentru creștini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăși plec.
Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.
Și albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!
Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Șade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ți aștepți îngerii, Doamne.
Renaștere pentru creștini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porți azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Și cu inimă curată,
Portița au descuiat...
Gutuie împarfumată...
Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud și zurgălăi
Și focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin și mere coapte,
Câțiva bănuți, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.
Colindători în suflet trec
Ani lungi și cu suspine,
Departe-s și-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeți
Și străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerți,
Tu știi că sunt departe.
Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
Mă așteptați de-o vreme voi
Și dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Își plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.
Străin pribeag, eu iarăși plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic să trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat că într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuțul plânge iar la geam,
Măicuța-n prispă toarce...
Străin pribeag, eu iarăși plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaștere pentru creștini,
Lumină albă te zăresc
Și-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre bebeluși sau poezii despre alb
De Crăciun, când stelele răsar...
În noaptea de Crăciun,
Când stelele răsar,
Se naște o stea nouă,
Uimind toți magii mari.
Și trei magi plini cu daruri
De stea au fost conduși,
Spre un staul plin cu vite,
Când s-a născut Isus.
Că între dobitoace,
Pe fân verde uscat,
Născu Maria Sfântă
Copil fără păcat.
Timpul în loc se oprise,
Când vestea s- auzi
Și lumea în Ode sfinte
Pruncul Sfânt preamări.
Îngeri din cer coboară,
Pe- aripi de cetini verzi,
Colindătorii lumii
Crăciunul îl sfințesc.
Că a venit pe lume
Mântuitorul sfânt
Pentru o credință vie
Și pace pe pământ.
Veniți creștini cu toții
Ca să ne bucurăm,
La mese îmbelșugate
Pe Isus să-l chemăm.
cântec, versuri de Valeria Mahok (26 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de Paști
Cristos a înviat și moartea
Zdrobit-a fost pe crucea sfântă!
În primăvara ce se-avântă
Răsună ceru-ntreg de cântec
Și-n mine învierea cântă...
Zadarnic a-ncercat Satana
Să schimbe rostul mântuirii,
Căci prin pedeapsa răstignirii
Cristos a biruit mormântul,
Nălțând stindardul nemuririi!
De-aceia, sufletelor triste
Și voi, sărmane inimi goale,
Uitați de răni, de spini și boale
Cu ochii la Isus cel Veșnic
Aduceți flori și osanale!
Și-aduceți, mai presus de toate,
Dorința unei vieți sihastre,
Dorința învierii voastre:
De-a trece dincolo de moarte,
Pe porțile de sus, albastre...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre suflet sau poezii despre schimbare
Colo sus în vremea ceia
Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară viețuia
Ce Maria se numea.
Nazaret era orașul
Unde ea-și avea sălașul.
Într-o zi Maria sta
Singură și se ruga
Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Și din zbor cum se opriră
"Bucură-te" îi grăiră.
Și deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre Soare sau poezii despre Gavril
Când cerul se deschide lin...
În Sfânta seară de Crăciun,
Când cerul se deschide lin,
Coboară îngerii-n alai,
Pe cetini verzi cu umeri albi.
Și veste mare au adus,
Că s-a născut Pruncul Iisus,
În staul mic sărăcăcios,
Pe fânul vitelor scrumos.
Maria pruncul înfășa
Și îngenuchind Ea mulțumea,
Că în Leagănul Crăciunului,
S-a născut fiul Domnului.
Magii de la răsărit
În mare grabă au venit,
Pruncului Sfânt s-au închinat
Și daruri scumpe i-au lăsat.
Păstorașii din câmpie
Au venit cu bucurie,
Că staulul cel luminat
De Domnu-i binecuvântat.
Veniți creștini cu mic cu mare,
Că azi e Sfântă sărbătoare,
Îngerii cântă în cor divin,
Mântuitoru-i pe pământ.
Minune mare și colind
Când Dumnezeu surâde blând,
Că mântuire ne-a adus
Din Răsărit pân' la Apus.
cântec, versuri de Valeria Mahok (13 decembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi cunosc pe oameni și de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos și întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creștinism și celelalte religii este o distanță infinită... Totul în Cristos mă surprinde. Spiritul său mă intimidează și voința sa mă uimește. Între El și oricine altcineva din această lume nu există nici un termen de comparație posibil. El este într-adevăr o ființă prin sine însuși. Ideile sale, sentimentele sale, adevărul pe care El îl vestește, felul său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare omenească, nici prin natura lucrurilor... Eu caut în zadar în istorie pentru a găsi pe cineva asemănător cu Isus Cristos sau ceva comparabil cu Evanghelia. Nici Istoria, nici Omenirea, nici secolele, nici natura, nu-mi oferă ceva care să poată să-mi permită să-L explic.
citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre istorie, citate despre Iisus Hristos, citate despre timp, citate despre superficialitate, citate despre posibilitate, citate despre natură sau citate despre idei

Fecioară
O, tu fecioară cu corp de nimfă
Care te-ai arătat în visul meu...
Ești ca o zeiță care la harpă cântă
O melodie despre un dor greu.
Ești ca un înger, ca un demon...
Ca soarele ce pe cer răsare,
Ca un bătrăn trecut prin vremuri,
Un val spumos de mare.
O, tu, duh nepământesc,
Vreau să-mi apari noapte de noapte.
Să-ți spun cât de mult te iubesc,
Să fii fecioara mea fără păcate!
poezie de Vladimir Potlog (28 iulie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre visare sau poezii despre corp
Ce-ați văzut, păstori?
Ce-ați văzut, păstori,
Sculați până-n zori?
Am văzut pe nou născut
Prunc Isus din cer venitul
Fiu Dumnezăiesc
Ce palat era
Unde Domnul sta?
Peșteră săracă rece
Peșteră de dobitoace
Palatul era
Ce avea de-așternut
Micul nou născut?
Ieslea îi era culcușul
Fân și paie așternutul
Micului Isus
Cine sta cu el,
Domnul mititel?
Sta Maria, maica sfântă,
Sta Iosif cu fața blândă,
Sta și se-nchina
Cine îi cânta,
Cine-l preamărea?
Îngerii din cer veniră
Vesele cântări doiniră
Pruncului Isus
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre palate sau poezii despre speologie
Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, plină de har, să vă fie exemplu de credință fără hotar, iubire maternă eternă și de puritate ca de lapte în fiece zi și noapte, minunea Nașterii Mântuitorului Hristos să vă impulsioneze și să vă direcționeze spre mărețe, admirabile fapte, iar prin a Sa Înviere să primiți și să oferiți dulce mângâiere ca de miere și colosală putere!
citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere, citate despre noapte, citate despre mântuire, citate despre miere, citate despre mamă, citate despre lactate sau citate despre iubire

Crăciunul pe la case
Prin case de creștini miroase-a cozonaci,
Familia se strânge cu toți ai ei, cei dragi,
Vin preoți cu icoane și busuioc în mână,
Vestind cu bucurie, sărbătoarea creștină.
În casele curate e iarăși veselie,
Colindele răsună de îngeri, glas frumos,
Iar steaua strălucește pe ceruri, tot mai vie,
Cât magii se opresc s-aducă un prinos,
S-aducă închinare copilului Hristos.
Ce-n ieslea sfântă a fost ca să se nască
Și lumea de păcate prin El s-o mântuiască.
Maria, Maica Sfântă, pe brațe-l legăna,
Căci Dumnezeu te are mereu în grija Sa.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre stele
Maria
Maria se preumbla,
Vreun locaș a-și căpăta.
Jos, în sus și iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veștmânt de-argint
Căci va naște Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ți voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las să naști în pace".
Maria atunci plecă
Ieși-n cale și-alergă
Și-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând
Durerile-o cuprindeau
Să mai meargă nu puteau.
Pusa-i jos și odihni,
Caii-ncep a tropăi
Și iepele-a râncheza
"Stați pe loc nu tropăiți
Cu rânchezu' conteniți
Căci durerea mi-o măriți"
Însă caii n-au încetat
Și Maria s-a sculat
Și astfel le-a cuvântat:
"Fir-ați voi cai blestemați
Să n-aveți nici gând a sta
Ori de cât îndestula".
Zicând Maria ieși
Din grajd și-n cale porni.
Și merse până află
O peșteră și intră
Și în iesle s-a băgat
Pe fân moale s-a culcat,
Ea în ieslea boilor,
Boilor săracilor.
Boii-ncep a rumega
Și Maria suspina:
"Stați pe loc nu rumegați,
Liniștea mi-o tulburați"
Zicând Maria lăcrimând
Către ei duios plângând,
Boii-ndată încetă
Și grăbiți o ajută.
"Fir-ați voi boi fericiți
Și de oameni mult iubiți,
De mine, de Dumnezeu,
Și de sfântul Fiul meu".
Când fu pe la miez de noapte
Trecu durerile toate
Și s-a născut Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ.
Și cum dânsul s-a născut
Ieslea-n rai s-a prefăcut,
Și peștera în palat
De un mare împărat.
Mii de flăcări îmi ardeau,
Și-alte mii se aprindeau,
Mii și mii de luminele
Străluceau ca niște stele.
Iar prin iesle flori creștea
Fânu-n flori se prefăcea,
Maria se-nveselea,
Pruncu-n brațe-și cuprindea,
Foarte mult s-a bucurat
Cum că lumea s-a scăpat.
Astăzi s-a născut Hristos
Să ne fie cu folos
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
De această bucurie
Și o nouă veselie.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre cai sau poezii despre vânt
Cu Dumnezeu, întotdeauna!
Cu Cristos, cu Domnul meu,
Totul merge strună,
Căci Isus e Dumnezeu,
El m-ajută-ntruna.
Dimineața mă trezesc,
Tatăl mă așteaptă
Și sărutul Său ceresc,
Iute mă deșteaptă.
Mă dezmiardă, mă-ntărește,
Cu căldura Sa de Tată,
Duhul mă povățuiește,
Calea sfântă mi-o arată.
Este ziuă de acum,
Munca e în toi,
Domnul e cu mine-n drum,
Este și cu voi?
Toată ziua până-n seară,
Isus nu mă lasă,
Până soarele coboară,
Pân ajung acasă.
Vin acasă pe-nserate,
Domnul mă-nsoțește
Și cu mare bunătate,
Masa-mi pregătește.
Doamne, Tu ești minunat!
Vrednic de-nchinare!
Vrei să fii și tu salvat?
Domnu-ți dă iertare!
Amin.
poezie de Alexandru Raneta (20 aprilie 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre sărut, poezii despre sfaturi sau poezii despre salvare
Maica Prea-Curată Sfântă Fecioara Maria - rugăciune
Maică sfântă te cântăm.
Măicuță te lăudăm.
Măicuța Sfântă Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuță fiicele-ți Cântă.
Măicuță ești Maica Sfântă.
Măicuță pentru copii
Ești Măicuță printre Vii.
Măicuță Maică Fecioară
Copiii te înconjoară.
Măicuță fiicele-ți Cântă.
Măicuță fii-ți Cuvântă.
Măicuță ești Prea-Curată.
Măicuță ești Prea-Cântată.
Măicuță tu mi-te-ai dus
Să stai cu Fiu-ți Isus.
Măicuță Pururi Fecioară.
Măicuță, hai te Coboară!
Măicuță vino privește
Fiice, fii, cum te jălește.
Roagă-te Măicuța mea
Roagă-te dacă vei vrea
Roagă-te la Dumnezeu
Când ne este cel mai greu.
Roagă-te Măicuță Sfântă
Roagă Viața și-i Cuvântă
Spune-i tu Măicuța mea
Lacrima ce-o vei vedea.
Măicuță îți lăcrimăm.
Măicuță te implorăm.
Măicuță Sfântă Fecioara
Fă-ne viața mai ușoară.
Măicuță și scumpă Mamă
Toate fiicele te cheamă.
Măicuță cu chip frumos
Tu ești Mama Lui Hristos.
Măicuță noi te iubim.
Măicuță îți glăsuim.
Măicuță Pururi Fecioară
Toți Copiii te-nconjoară.
Măicuță nu ne lăsa.
Măicuță nu ne uita.
Măicuță ești implorată
Și de Copilași Cântată.
Măicuță Mămică Sfântă
Mămică, lumea te Cântă
Te Cântă Mămica mea
Și te mai roagă ceva:
Te rugăm Sfântă Măicuță
Să fii cu Isus drăguță
Să ne vadă că-L Iubim
Și-n veci Numele-i Slăvim.
Măicuță îți mulțumim.
Măicuță toți te iubim
Ești Măicuță Născătoare
Și rămâi printre Fecioare.
Rogu-te să fim Spălați
Suntem toți surori și frați.
Măicuță și Scumpă soră
Toți copiii te imploră.
Măicuță te-am implorat.
Măicuță te-am Lăudat.
Măicuță te mai Cântăm
Și iubire multă-ți dăm.
Măicuță mai mult nu-ți știm.
Măicuță nu-ți mai vorbim.
Măicuță fii sănătoasă
Și iubită-n orice casă.
Măicuță Pururi Fecioară
Toți Creștinii te-nconjoară:
Îți sărută Frumusețea
Și-ți sărută și Blândețea.
Amin
rugăciune de Paul Preda Păvălache din Carte de poezie religioasă și rugăciuni (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă sau poezii despre laudă