Dacă încercăm să vedem Parisul prin edificiile sale, vom constata că în arhitectură ni se dezvăluie manifest atât conținutul existențial, cât și goliciunea existențială a omului, frământările sale fără răgaz și trecerea sa din zona purei necesități în cea a libertății și împlinirii interioare.
Heinrich Lutzeler în Drumuri spre artă
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Remarcăm că atunci când am ajuns prin analiză la cunoașterea ideilor latente, ele ne apar de cu totul altă natură decât conținutul manifest al visului. Dar aceasta nu este decât o primă impresie, care se va risipi după examinare, căci constatăm în cele din urmă că întreg conținutul visului se explică prin ideile latente, precum și că majoritatea ideilor latente își au reprezentarea în conținutul manifest.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica visului pare ireproșabilă când trece fără a fi alterată în conținutul visului, dar devine absurdă când, prin lucrarea visului, este transferată asupra altor materiale. Prezența unui calcul aritmetic în conținutul visului vrea să spună, pur și simplu, că un calcul asemănător se găsea printre ideile latente. Si acolo el era exact. Dar când îl regăsim apoi în visul manifest, în urma condensării factorilor săi și a transferului operațiunilor sale asupra altor materiale, el dă rezultatele cele mai extravagante.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura morală, ce face pe om stăpân pe instinctele sale animalice, e scopul cel din urmă al vieții istorice a omenirii. Egoismul, în care fiecare om privește pe celălalt ca hrana sa, ca mijloc pentru poftele sale și pentru interesele sale, iar nu ca făptură independentă, e izvorul obștesc al demoralizării.
citat clasic din Johann Heinrich Pestalozzi
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Evoluția omului trebuie să înceapă prin efortul său propriu, manifestarea Voinței sale și a Credinței în posibilitățile sale nelimitate.
Albert Ignatenko în Cum să devii fenomen
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul omului, succesele sale, eșecurile sale, totul este în piele. Strângând mâna cuiva, spunându-i: "Bună ziua! Ce mai faceți?" putem descoperi calitățile sale esențiale.
Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii și corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul omului e cerul ființei sale. El exprimă "starea meteo" a persoanei interioare.
aforism de Gheorghe Pârlea (30 iunie 2020)
Adăugat de Gheorghe Pârlea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Viața, bunul cel mai de preț al omului, face ca o ființă să fie unică într-un univers imens, prin caracteristicile sale fizice și psihice. Ea este flacăra ce aprinde spiritul uman, acel spirit ce se poate înălța, prin aspirațiile sale, la cotele cele mai înalte.
Ecaterina Chifu în Reflecții / Reflexions
Adăugat de Ecaterina Chifu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio era semnul și legea naturii sale, strălucirea predestinării sale, marca trecerii sale prin lume; de aceea îl purta ca pe un nimb, nu din indiscreție, ci din solidaritate cu invizibilul.
Emil Cioran în Exerciții de admirație, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

O absurditate în conținutul manifest al visului corespunde, în conținutul său latent, unui sentiment de contradicție, de ură sau de dispreț.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-L putem înțelege pe Dumnezeu în operele sale vizibile, cum am putea atunci să pătrundem în gândurile sale de neconceput, care dau ființă acestor opere? Dacă nu-L putem înțelege în creațiile sale obiective, cum am putea să-L înțelegem în aspectele sale subiective și în procesele de creație?
Edgar Allan Poe în Opere alese
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul nu admite alternativa și atunci când se prezintă două ipoteze, el le introduce pe amândouă în aceeași asociație de idei. In alți termeni, conjucția "sau" din conținutul latent al visului este înlocuită în conținutul manifest prin conjucția "și".
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun mod de a evita abuzurile este ca populația în general, să fie educată în știință, pentru a putea înțelege implicațiile unor astfel de investigații. În schimbul libertății de a cerceta, oamenii de știință sunt obligați să-și explice munca. Dacă știința este considerată o preoție închisă, prea dificilă și misterioasă pentru ca o persoană obișnuită să o poată înțeleage, pericolele de abuz sunt și mai mari. Dar dacă știința este un subiect de interes și preocupare generală - dacă atât deliciile sale cât și consecințele sale sociale sunt discutate în mod regulat și competent în școli, presă, și la masa de seara - noi ne-am îmbunătățit foarte mult perspectivele noastre pentru a învăța cum este într-adevăr lumea și pentru a o îmbunătăți atât pe aceasta cât și pe noi înșine.
citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar analiza ne descoperă încă o particularitate a acestor schimburi complicate între conținutul visului și ideile latente. Alături de aceste fire divergente, care pleacă de la fiecare din detaliile visului, există altele care pornesc de la ideile latente și merg divergent către conținutul visului, în așa fel încît o singură idee latentă poate fi reprezentată prin mai multe detalii. Între conținutul manifest al visului și conținutul său latent se formează astfel o rețea complexă de fire încrucișate.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl care a degustat esența paternității sale trebuie să se întoarcă înapoi din planul experienței sale, să ia cu el roadele călătoriei sale prin viață și să înceapă iarăși, alături de copilul lui, să meargă, pas cu pas, de-a lungul aceluiași drum vechi.
citat din Angelo Patri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera fiecărui om, indiferent că-i literatură, muzică, pictură, arhitectură sau orice altceva, este întotdeauna un portret al lui însuși, și cu cât încearcă să se ascundă pe sine, cu atât mai clar își va dezvălui caracterul, în ciuda voinței sale.
citat clasic din Samuel Butler
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă în puterea fiecăruia să determine destinul prin energii interioare și încredere sporită în gândurile și faptele sale!
aforism de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Conținutul manifest" al visului și substitutul alterat al "ideilor onirice latent" ca și alterarea reprezintă opera unui "eu" care se apără; ea naște rezistențe ce interzic cu totul dorințelor inconștiente să intre în conștiință în stare de veghe; dar în neputința somnului, forțele au destulă putere pentru a impune cel puțin dorințelor o mască ce le ascunde. Cel ce visează nu mai descifrează sensul viselor sale, așa cum istericul nu pătrunde semnificația propriilor simptome.
Sigmund Freud în Despre psihanaliză. Cinci prelegeri ținute la Universitatea Clark, A treia prelegere (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când conținutul manifest este prea absurd, când el conține o contradicție prea flagrantă, aceasta nu se întâmplă niciodată fără o intenție ascunsă și, adesea, sub acest aparent dispreț față de regulile logicii descoperim o indicație privind conținutul intelectual al ideilor visului.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Parisul se trezește dezmățat, cu o lumină crudă în străzile sale galbene ca lămâia...
James Joyce în Ulise (1922)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul nu este o ființă creată de mediu sau de circumstanțe. El le poate controla și modifica prin capacitățile sale, prin caracterul, gândurile, acțiunile sale bune și prin efortul personal (PURUSHARTHA).
Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!