Niles: I-am spus grădinarului nostru: "Yoshi, nu vreau o grădină Zen în spatele casei. Dacă mă apucă cheful să dau cu grebla prin pietriş la fiecare zece minute, ca să-mi păstrez armonia interioară, mă mut la Yokohama". Se pare că s-a simţit ofensat, fiindcă a început să smulgă una câte una cameliile îndrăgite de Maris. Doar nu era să stau acolo şi să înghit aşa ceva. M-am dus glonţ în camera de zi şi am încuiat uşa, până i-au trecut nervii.

replici din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

30.09.1996

Seară.
Nu voi mai vorbi despre neguri.
Voi nota doar că am meditat şi azi
dacă să-i spun sau nu,
că m-a înţepat de câteva ori,
aş putea spune că m-a întărâtat,
dar nu i-am răspuns,
nu i-am spus că-mi aminteşte de cineva
ştiut de zece ani.
În octombrie se vor împlini.
Mă dusesem pe întâi, secretara
m-a chemat peste o săptămână,
când am venit şi am fost acceptat.
Deci pe 9 octombrie, probabil, mi-am
început, îmi începusem cursurile
în clasa a unsprezecea.
Oi fi văzut-o din prima zi?
Se pare că nu, oricum în următoarele,
foarte repede...
Nu-mi propun nimic deosebit,
dar versurile astea chiar nu-s versuri
vreau să fac versuri sau jurnal
sau să-mi notez ceva indiferent ce
cum să continui
la aparat cântă,
mâncarea aşteaptă să fie făcută,
dar trebuie să continui.
Încerc să-l citesc pe Mircea Ivănescu.
Desigur, fiecare are locul său în lume,
modul său de expresie, dar
ce este arta
încă n-am aflat.
Dacă nu am ceva de spus...
Lumii m-am arătat,
dar lumii nu-i pasă de mine,
dar ce-i pasă lumii de mine.
Oh, când voi fi mulţumit de mine
mi-am tras la sorţ cine-mi
va fi nevastă, pe cine trebuie
să mă concentrez; din trei.
a rămas cea mai veche
pe care-o ştiu de zece ani.

poezie de Marius Irimia (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niles: Scuză-mă că am întârziat, Frasier. Eram pe picior de plecare, când Maris s-a confruntat cu o centralistă necivilizată de la "Informaţii", ceea ce i-a zdrobit starea de calm.
Frasier: Niles, nu te-ai gândit niciodată că Maris e un pic cam... sensibilă? Poate că i-ar prinde bine puţină terapie.
Niles: A fost la terapie. La toată lumea. De ce crezi că suna la "Informaţii"?

replici din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niles: Ai văzut filmul acela? Eu şi Maris am închiriat caseta video. Nu vreau să mă laud, dar să ştii că ne-am unit paturile în noaptea aceea! Iar ăsta nu e un fleac - după cum ştii, camera ei e în celălalt capăt al coridorului.

replică din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

C. C.: De ce arăţi aşa de mulţumit?
Niles: Ei, doar un incident în camera domnişoarei Fine noaptea trecută.
C. C.: Între ea şi Kurt?
Niles: Nu, între ea şi alt bărbat.
C. C.: Oo, ador asta! Povesteşte! Povesteşte!
Niles: O, nu, n-aş putea. Am promis că nu suflu un cuvânt. (Scrie pe un carneţel.) Citeşte asta.
C. C.: (Zâmbeşte până citeşte că în "incident" era implicat dl. Sheffield) Ce?!! (Se dă cu capul de masă.) Vreau să mor...
Niles: Gata, gata. (Îi strecoară un cuţit în geantă.) Să nu faci nimic nesăbuit.

replici din filmul serial Dădaca
Adăugat de Alexandra Bleoancă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceva

e ceva ce trece în camera mea?
pare totul nemişcat:
ceasul, inima, cărţile,
tabloul acela,
icoanele mute...
niciun semn.
mobila (doar cu numele).
nu cred că m-am bucurat vreodată de ea.
oglinda spune adevărul,
dacă există.
altfel, tace.
e o tăcere bunget
şi o statică de cremene.
aştept?
e ceva ce trece în camera mea?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (6 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând frontiera

Stau cu spatele către motor şi urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că ştiu unde merg şi cred că am
câte ceva de spus în această privinţă.

Mai cred că aceasta a fost o ţară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunşi bandiţii frontierei,
a stogurilor de fân şi a acoperişurilor incendiate în bezna nopţii, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roşii.
Mă gândesc la vieţile
care încercau să-şi împlinească destinul prin ierburile uscate.

Acum, care e diferenţa?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe – în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ţinuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, ţipetele înăbuşite,
căderea acoperişurilor
prin întunericul deplorabil.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să-ţi spun că... Totuşi, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aş vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Ştii tu... Pentru tot. Pentru tot ce ţi-am spus, în urmă cu şase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu ştii cum m-am simţit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poţi să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt şase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înţelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înţeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înţelegi şi tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniştită. Altfel, nu mai pot suporta situaţia asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insişti... Pentru liniştea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deşi practic, nici n-aş avea motive pentru care să te iert. N-ai greşit deloc atunci, ţi-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacţionat greşit.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am călătorit mult în ultima vreme şi a început să se vadă. Alaltăieri m-a dus mama cu maşina până acasă, iar când am coborât, i-am aruncat o bancnotă de zece euro şi i-am spus: "Păstrează restul!".

citat din Olaf Tyaransen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daphne: Trebuie să recunosc că aveţi o casă superbă.
Niles: Îţi mulţumesc. Se află în familia lui Maris de patru generaţii. Când eram un biet stagiar, îmi conduceam maşina printre aceste dealuri şi nici nu îndrăzneam să visez că voi locui vreodată într-unul dintre aceste conace măreţe. Apoi, într-o după-amiază, am zărit-o pe Maris. Părea aşa de neajutorată, lovind la poartă cu pumnii ei micuţi şi cu un levier.
Daphne: O încuiaseră înăuntru?
Niles: Nu, nu, asta s-a întâmplat cu mult mai târziu. În acea zi, se întorcea de la Târgul de Antichităţi cu un clopot de sticlă rar, ce i-a aparţinut cândva Silviei Plath, când porţile n-au vrut să se deschidă. Desigur, m-am oprit ca s-o ajut. Când mâinile noastre s-au atins, s-au declanşat brusc scântei şi, ca prin magie, porţile s-au deschis înaintea noastră. Am considerat că ăsta a fost un semn.
Daphne: Şi aţi înţeles că eraţi sortiţi să fiţi împreună.
Niles: Da, ne-am căsătorit după doar trei ani.

replici din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niles: Credeam că-ţi place de Maris a mea!
Frasier: Sigur că-mi place de ea, dar... aşa... mai de la distanţă. Ştii, aşa cum îţi place de Soare. Maris este precum Soarele... dar fără căldură.

replici din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

ăsta în fiecare zi cumpără şampanie zarea ăsta nu e în toate zările şuşoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi şampaniile zarea până şi casierele se mirau când ajungeau să scaneze codul de bare al şampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil că gândeau una mi-a şi zis sărbători fericite domnu' sărbători fericite i-am spus

deşi nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreţi să o faceţi lată domnu' nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viaţa pe care nu o înţeleg vieţuitorii nu ştiu ce a înţeles nici dacă a înţeles ceva nici nu are importanţă de vreme ce acum stau şi scriu şi scriu în timp ce beau şampanie zarea şi mi se deschid toate zările

şi îi văd pe angajaţii self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva să ies cu zarea neplătită ca nu cumva să iau prea multe zări dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă şi frumoasă şi tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viaţa i-am spus iar ea mirată bine bine viaţa dar în fiecare zi nu domnişoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă

poezie de Nicolae Silade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi privi totul şi pe toţi ca şi cum ar fi pentru prima oară – mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obişnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de aşa ceva sau nu îi dau importanţă. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui şi la şi la umbrele cărora le dau naştere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferinţa nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viaţă, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca şi cum ar fi prima şi voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am ştiut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleaşi locuri de nenumărate ori şi am spus "Bună ziua" aceloraşi oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învăţat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalţi, dorindu-mi ca toţi să înţeleagă însemnătatea faptului că sunt în viaţă – chiar şi atunci când nenorocirea ne dă târcoale.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alan: "Ce e în Culver" întrebă el, cunoscând singurul răspuns posibil.
Charlie: Îţi vine să crezi că vrea să mă duc tocmai până la ea acasă, doar ca să petrecem noaptea împreună?
Alan: Bietul de tine. Trebuie să conduci patruzeci şi cinci de minute ca să ţi-o pui.
Charlie: Şi încă patruzeci şi cinci de minute să mă întorc. Asta înseamnă nouăzeci de minute în spatele volanului pentru douăzeci, treizeci de minute în spatele..., înţelegi tu, nu trebuie să îţi desenez o hartă.

replici din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Ioana Niţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frasier: Apropo, unde e Maris? N-am văzut-o deloc, toată seara.
Niles: E pe patul tău.
Frasier: Pe patul meu?
Niles: Da, doarme sub hainele musafirilor. O epuizează imediat obligaţia de a fi interesantă.

replici din filmul serial Frasier
Adăugat de Eliza Ghitulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!