Principalul rol al așa numitului "rău" în creație e acela de a testa ființele umane pe drumul evoluției lor spirituale. Doar așa își poate da cineva seama de nivelul capacităților sale.


Adăugat de Aurel RoșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ființa umană concretă a fost creată de Dumnezeu în vederea unei finalități supranaturale, fericirea desăvârșită ce nu poate fi atinsă decât în viața de dincolo prin vederea lui Dumnezeu. Această vedere nu poate fi căpătată de om numai prin capacitățile sale naturale, însă omul poate atinge o fericire imperfectă în această viață prin exercițiul capacităților sale naturale, ajungând la o cunoaștere filosofică a lui Dumnezeu prin intermediul creației sale și prin dobândirea și exercițiul virtuților naturale. Finalitatea naturală, fericirea imperfectă, este pe măsura naturii umane și a capacităților umane, dar cum omul a fost creat pentru o finalitate ultimă supranaturală, finalitatea naturală nu îl poate împlini;ea este imperfectă și este îndreptată dincolo de sine.

citat clasic din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
William James

Dintre toate creaturile de pe pământ, doar ființele umane își pot schimba obiceiurile. Doar omul este arhitectul propriului său destin. Ființele umane, prin schimbarea atitudinilor mentale, pot să schimbe aspectele exterioare ale vieții lor.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Pragmatism Paperback" de William James este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.99- 13.99 lei.
Frank Herbert

Odată ce ființele umane își dau seama că ceva poate fi făcut, nu vor mai fi satisfăcute până nu-l realizează.

citat clasic din
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Dune Paperback" de Frank Herbert este disponibilă pentru comandă online la 73.99 lei.

Șamanul, singurul dintre ființele umane, este în măsură să călătorească în mod conștient în lumile spirituale, ca explorator cosmic.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Bowl of Light: Ancestral Wisdom from a Hawaiian Shaman Paperback" de Hank Wesselman este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -69.99- 64.99 lei.
Osho

Terorismul semnifică, pur și simplu, că distrugerea ființelor umane nu contează, că nu există nimic indestructibil în ființele umane, că totul este materie – și nu poți ucide materia, nu poți decât să-i schimbi forma. Atunci când omul este considerat doar o combinație de materie și nu se dă credit vreunei ființe spirituale în el, atunci a ucide devine o joacă.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Colors of Your Life: A Meditative and Transformative Coloring Book Paperback" de Osho este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -53.99- 32.99 lei.

În orice om există o voce, o chemare care îi cere să devină diferit de restul. Această voce își poate reduce volumul odată cu trecerea timpului și presiunea celor din jur însă nu amuțește niciodată, reamintind permanent ființei umane că este destinată să se exprime pe sine în toată puterea și măreția ei. Fiecare om se naște cu un potențial care poate fi scos la suprafață și exploatat la infinit. Nimeni nu poate spune că se află pe acest pământ și este desăvârșit. Tot timpul există loc de perfecționare. Asta ne spune că pe drumul evoluției noastre, nu există obstacol de nedepășit, dorință ce nu poate fi îndeplinită. Cu toate astea, foarte mulți oameni rămân blocați la nivelul turmei, cu o personalitate ștearsă sau chiar inexistentă.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot ceea ce lărgește sfera capacităților umane, tot ce-i arată omului că poate face ceea ce el credea că nu poate, este de preț.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Toate ființele umane sunt deosebit de spirituale. Cu toții avem în noi câte o mică grădină interioară, dar foarte mulți oameni n-o vizitează niciodată. E o chestiune de alegere.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fericirea nu e dată doar de starea de securitate și abundența mijloacelor materiale, ci mai ales de lărgirea capacităților intelectuale cu ajutorul cărora vei reuși să înțelegi lumea în care exiști acum.


Adăugat de Aurel RoșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colonelul O'Neill: Ascultați. Poate cineva să îmi explice pe scurt situația?
Dr. Fraiser: Domnule, am putea avea în față dovada că ființele umane au evoluat cu mult înainte de cât se credea.
Dr. Michaels: Și poate nu și-au originea pe această planetă.
Colonelul O'Neill: Darwin ar fi devastat.

replici din filmul serial Stargate SG-1
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLCSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Neale Donald Walsch

Ființele umane vor face ceea ce fac - lor înșiși și unii altora - până când își vor da seama că nu mai e în interesul lor să o facă.

citat din
Adăugat de AndreeaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Conversations with God Book 4: Awaken the Species Hardcover" de Neale Donald Walsch este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -98.99- 87.99 lei.
Anton Cehov

Un om conștient de faptele sale, care își dă seama când nu are dreptate, numai acela poate avea păreri de rău.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Duelul. Drama la vanatoare" de Anton Cehov este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.90- 14.99 lei.
Yasunari Kawabata

Timpul cosmic este același pentru toată lumea, dar pentru ființele umane diferă în funcție de fiecare persoană. Timpul se scurge la fel în toate ființele umane; orice om traversează timpul într-un mod diferit.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Old Capital Paperback" de Yasunari Kawabata este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 43.46 lei.

Să privești ființele umane ca pe niște unelte, ca pe niște instumente, care să fie utilizate de alte ființe umane nu este doar neștiințific ci respingător, stupid și limitat.

citat din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Selections from Science and Sanity Second Edition Paperback" de Alfred Korzybski este disponibilă pentru comandă online la 65.99 lei.

Cine nu-și dezvoltă de la început o putere de judecată sănătoasă, ca temelie a disciplinei sale spirituale, acela își va dezvolta facultăți suprasensibile care percep lumea spirituală greșit și neprecis. Când cineva pornește de la o structură sufletească imorală, contemplările lui vor fi ca amețite, ca împrejmuite de negură, iar orice ne-ar relata el, n-ar avea nicio importanță.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Din istoricul si continuturile primei sectii a scolii esoterice 1904 - 1914" de Rudolf Steiner este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -53.00- 34.99 lei.

Scopul nostru, ca ființe umane și spirituale, este acela de a reveni la sentimentul primordial de Întreg și apartenență. Suntem cu toții parte din același Univers!

citat din
Adăugat de MihaelaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adeseori, ființele umane rămân ca de gheață atunci când li se oferă adevăruri spirituale sau revelații divine, dar se aprind întocmai ca focul atunci când li se oferă zvonuri abjecte, minciuni, bârfe sau calomnii.

citat din
Adăugat de MorticiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vindecarea si regenerarea psihica mentala si spirituala a omenirii si a Planetei Pamant" de Gregorian Bivolaru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.23- 16.99 lei.
Jerome K. Jerome

O pisică are propria ei opinie despre ființele umane. Nu spune prea multe, dar îți poți da seama și singur că nu ai vrea să auzi tot adevărul.

citat clasic din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Three Men in a Boat and Three Men on the Bummel" de Jerome K. Jerome este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.99- 7.99 lei.

Timpul liber și cultivarea capacităților umane sunt interdependente într-un mod de nedezlegat.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există așa ceva precum spiritualitatea; orice este, e doar această viață lumească, jocul celor cinci elemente. Nu ești cu nimic mai bun decât vegetația. Așa cum crește iarba, tot așa cresc și ființele umane. Va accepta cineva asta? Spiritualitatea e tot o formă a iluziei.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Experience of Nothingness: Sri Nisargadatta Maharaj's Talks on Realizing the Infinite Paperback" de Nisargadatta Maharaj este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook