Revolta unui câine fanatic şi turbat

Vine o vreme în viaţa oricărui câine bun
Când trebuie să muşte înainte de-a fi muşcat;
Aveţi grijă, pentru mine acea zi deja a sosit.
Prins cum sunt cu zgarda taxelor
Şi cu botniţa constrângerilor sociale şi-a corectitudinii politice,
Etichetat şi ştampilat de-un guvern scăpat de sub control,
Bătut de stăpânii mei,
Cu libertatea compromisă,
Va trebui să muşc şi voi muşca mâna care mă hrăneşte...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra unui om şi-a unui câine

M-am chircit lângă un om şi-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuţi misterul.

Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii şi-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viaţa care mişca în aripi trecătoare.

M-am visat la umbră şi am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi şi cum să fie bine?
Omul m-a muşcat în lacrimă de câine!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înregimentaţi din fragedă pruncie... Cum poate şcoala să fie educaţie, atâta timp cât este pe mâna grupurilor de interese politice? Nu cumva ar trebui să învăţaţi copiii gândirea spontană, liberă şi nu interesele politice de "clasă"? Cum poate un profesor să predea libertatea, dacă el însuşi nu a obţinut-o? Oare nu ar trebui să fie el schimbarea, care speră să o vadă în următoarea generaţie? Dacă vreţi să aveţi copii sănătoşi la minte, de ce nu eliberaţi mai întâi şcoala de dependenţa financiar-politică? Pur şi simplu, mintea vă va pustii pământul, mai ales cu rolul politicianului, pentru că oriunde îşi băgă ea coada, ca prin magie, apare controlul şi implicit sufocarea libertăţii în numele libertăţii. Oare când veţi vedea asta? Pentru că toţi banii acestei lumi la un loc, nu vor opri mintea şi dependenţa voastră de ea şi speranţa ei de a fi mai "bine" prin control. Iar dependenţa voastră de minte şi de închipuita ei "putere", este tocmai molima ce o lăsaţi moştenire educaţională copiilor voştri. Adevărata educaţie începe cu inima, nu cu mintea unui copil, dar voi, prin "educaţia" voastră, aţi dus mintea la extrem, iar inima lor e temătoare şi bolnavă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea este adeseori la fel ca şi cum ai muşca un câine pentru că acesta te-a muşcat pe tine.

citat din Austin O'Malley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum văd eu lucrurile: nu-mi pasă de politică... sunt în primul rând compozitor. Orice guvern care mă lasă să-mi scriu muzica în linişte, care îmi tipăreşte tot ce scriu înainte ca cerneala să se fi uscat pe hârtie şi care îmi cântă absolut tot ce compun este un guvern bun pentru mine. În Europa toţi trebuie să ne luptăm pentru a obţine cel mai mic concert, să ţopăim frumos în jurul dirijorilor şi al directorilor de teatre; în Rusia ei sunt aceia care vin la mine. Abia pot face faţă cererilor lor.

Serghei Prokofiev în Memorii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu muşca mâna care te hrăneşte!

proverbe româneşti
Adăugat de ARINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, doi, trei, patru, cinci

Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un peşte-aici...
Şase, şapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.

De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a muşcat de-un deget.
Ce deget ţi-a muşcat fiara neînţeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti liberă să dai poveştii orice înţeles doreşti... Pentru mine, morala poveştii e că vine o vreme când trebuie să dăm lumii socoteală despre noi înşine, după care să avem grijă pentru totdeauna să ne ţinem gura.

citat din J.M. Coetzee
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşneag băşinos

Unde-i frumuseţea în faptul de-a fi bătrân?
Dinţii se lungesc, în vreme ce gingiile se retrag,
spatele ţi se încovoaie pe măsură ce părul cade,
iar pentru a arăta cât de cât bine trebuie să te căzneşti îndelung...
Apoi, există cealaltă faţă a vieţii...
Când eşti frumos fără să faci nici un efort.
Aud o mulţime de persoane spunând... "O, ce prunc frumos!"
sau " Toţi copiii sunt drăgălaşi" – şi, în general,
aşa şi este...

Bănuiesc că urâţenia vine odată cu vârsta.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. George O'Malley: Trebuie să vedem ce facem cu acel câine.
Dr. Isobel "Izzie" Stevens: Ăla nu e câine, e o hienă care a scăpat de la Zoo, deghizată într-un câine.

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluntar ori involuntar, exilatul trăieşte aşadar o situaţie arhetipală, care-l asimilează oricărui erou şi oricărui iniţiand: el s-a rupt din mal şi navighează singur printre ape, pândit de monştrii necunoscutului. Dar nu e mai puţin adevărat că pericolul îl întăreşte şi-l preschimbă, că-i înzeceşte rezistenţa fizică şi psihică. Şi că îl transportă într-o situaţie de radicală responsabilitate şi autenticitate umană, pe care, chiar dacă nu şi-a dorit-o, ori o resimte doar ca o suferinţă, trebuie s-o asume cu orgoliu. El trebuie să extragă o forţă imensă tocmai din acele împrejurări care par mai vitrege şi să ştie că legătura cu patria se rezumă de acum înainte la aceasta: ori cu scut, ori pe scut. Adică, mai înainte de a o revedea, va trebui să învingă, orice va fi însemnând, de la caz la caz, aceasta.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
şi asta va fi pentru totdeauna.

poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
într-un desiş de vine noi,
iar cel pe care-l doare durerea lui va simţi mereu acea durere
şi cine se teme de moarte va purta moartea pe umerii lui.

Într-o zi
caii vor locui în saloane
şi furnici furioase
se vor arunca în cerurile galbene care s-au refugiat
în ochii vacilor.

În altă zi
vom urmări cum fluturii morţi şi conservaţi se trezesc la viaţă
şi, continând să mergem prin ţara a pietrelor gri şi-a bărcilor tăcute,
inelele noastre vor scăpăra şi ne vor răsări trandafiri pe limbă.
Atenţie! Aveţi grijă! Aveţi grijă!
Pe oamenii care mai poartă cicatricile de la cleşti şi de la furtuni,
pe copilul care plânge pentru că n-a auzit încă de inventarea podului
sau pe mortul care mai e doar proprietarul unui cap şi-al unui pantof,
trebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şopârlele şi şerpii,
unde colţii ursului stau la pândă,
unde mâna mumificată-a copilului aşteaptă,
iar părul cămilelor se termină la vârf cu un fior albastru şi violent.

Nimeni nu doarme în cer. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Dacă cineva închide ochii,
un bici, băieţi, un bici!
Să fie acolo un peisaj de ochi deschişi
şi de răni amare-n flăcări.

Nimeni nu doarme în această lume. Nimeni, nimeni.
Am mai spus deja asta.

Nimeni nu doarme.
Dar dacă-i cresc cuiva noaptea prea mulţi licheni pe tâmple,
deschideţi trapele scenei ca el să poată vedea-n lumina lunii
pocalele minciunii şi otrava, şi craniile teatrelor.

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii

Vorbeam mai ieri de-un mondial război,
Dar astăzi, cum o dai şi cum o-ntorci,
Auzi de-un virus de la nişte porci,
Scăpat de sub control de câţiva boi.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean din Daţi-mi voie! (2012)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Şi ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Şi tot ce obţii sunt numai idei.
Vine şi vremea când roata se opreşte,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clinteşte.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubeşti să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu şi nu-ţi va fi bine!
Căci anii vor trece fetiţo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zbura pe stradă un rinocer

înainte de roată a fost câine
a trăit s-a gudurat a lătrat
şi a muşcat ca un maidanez
a mers cu coada în vânt
fudul cum nu a mai fost nimeni
până într-o zi
când a vrut să muşte
o roată de la o super maşină

pe deasupra străzii zbura
nu ştiu de unde un rinocer
avea o eşarfă albă şi pantofi sport
iar vântul se lovea monoton
de bătrânele porţi

s-a trezit dis-de-dimineaţă
tristă şi mahmură
roată la o roabă plină
de zgură
puţin cam descentrată
murdară de moloz
şi nu ştiu de ce
avea o poftă nebună
să-l muşte de popou
pe dobermanul vecinei aglaia
îmbrăcată uşchit
cu panglici mov
şi o beretă verde
adusă de pe vaporul
cu mustăţi şi lunetă

ce păcat, nu erai acasă
te dădeai în parc pe o trotinetă
frumoasă şi suplă ca o bicicletă
magazinele deja nu mai vor să-mi vândă timp
şi am nevoie urgent şi Doamne cât îmi e de frig

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Vorbeam mai ieri de-un mondial război,
Dar astăzi, cum o dai şi cum o-ntorci,
Auzi de-un virus de la nişte porci,
Scăpat de sub control de câţiva boi.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un moment când deja ai zgarda la gât, dar nu îţi dai seama, pentru că are o curea extensibilă care îţi dă senzaţia că eşti încă liber.

Oscar Terol în Tehnicile femeii basce pentru îmblânzirea şi dominarea bărbatului (2009), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum şi-a făcut balena rost de gât

Când hublourile cabinei sunt de-un verde-întunecat, brutal,
Datorită mării neostoite şi-înspumegate de-afară,
Când nava-n tangaj şi-n ruliu saltă turbată pe val
Şi-ospătarul cade cu supiera-n mână – catastrofal,

Când cuferele-alunecă şi cad în zgomot de fanfară,
Când în infirmerie toate-s cu josul în sus,
Când Mami-i apatică şi-are un chip chinuit şi indispus
Şi de tine nimeni n-are grijă şi-ai obrajii de ceară,

Ei, atunci ar trebui să ştii (asta dacă nu ţi-a devenit deja manifest)
Că te afli pe cincizeci de grade nord şi patruzeci vest.

poezie de Rudyard Kippling,1865-1936, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!