Rămas bun şi-adio*( din "Război pe mare")

Rămas bun şi-adio, doamnelor din Harwich,
Rămas bun şi-adio, doamnelor de pe ţărm!
Am primit ordin să ne îndreptăm spre est,
Unde-n scurt timp noi iarăşi pe friţi o să-i bombardăm.

Ne vom scufunda, ne vom dosi – ţestoase mici de tablă,
Ne vom scufunda, ne vom dosi – în apa Mării Nordului o şicană,
Iar la momentul oportun vom lovi, când nimeni nu se-aşteaptă.
De-aici şi până-n Cuxhaven e locul nostru de hârjoană!

Prima oară am poposit într-un câmp de mine,
Unde nu-i locul cel mai bun pentru-a repara o navă
Şi-acolo ne-am ascuns la douăzeci de metri adâncime,
Cu tone de trinitrotoluen căutându-ne gâlceavă.

Apoi, am ieşit la suprafaţă exact sub un Zeppelin**,
Burta lui strălucitoare lăsa cerul doar jumătate la vedere.
Dar la... pentru Dumnezeu, ce poţi face numai cu mitraliere grele?
Aşa că am tras cu ceea ce-am avut şi i-am spus la revedere.

Rămas bun şi-adio, etc.

* O întorsătură jucăuşă a titlului unui celebru cântec marinăresc "Rămas bun şi adio,
doamnelor din Spania" (Farewell and Adieu to You, Spanish Ladies").
Kipling pare a încerca să creeze o atmosferă cumva mai suportabilă pentru marinarii
care plecau în misiuni de luptă în timpul Primului Război Mondial, în cazul de faţă
membrii echipajului unui submarin.
** Dirijabil aerian având un schelet metalic îmbrăcat cu un material textil.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de rămas bun

Iubitelor, vă las acum.
Adio-ţi zic deci, Nicoleta,
adio Nuţi, Muţi, Geta,
căci viaţa asta-i doar un fum.

Adio ţie, Minodora,
un trai deplin şi fericit
cum altă dată ne-am dorit
nu ne-a fost dat amândurora.

Căci tu fiind de felul tău
muiere pururi fără saţ,
ţi-au trebuit atâţi bărbaţi
câte femei am avut eu.

Şi iarăşi, încă zic adio
elevei mele Artemisa,
cu carnea tare cum e tisa.
Pe unde este, Domnul ţie-o.

Aş zice doar la revedere
grecoaicei, numele Marcela
şi mort îţi scoală daravela,
pe drept cuvânt, halal muiere!

Dar clipele mi-s numărate,
mireasă tu, cu neagră coasă,
îngăduie şi îmi mai lasă
atâtea clipe cât păcate.

Atunci aş mai trăi o mie
de ani bogaţi printre gagici
şi când ar fi să plec de-aici
înc-aş muri pe veresie!

Însă cum florile se scutur
în primăvară, de cais
tot astfel anii noştri ni-s,
ce i-am trăit ca nişte fluturi.

Doar de la Una, cea la care
pe nume nu-s vrednic să-i spun,
îmi iau acum rămas bun
îngenunchind pentru iertare.

poezie de Mihai Ursachi (12 decembrie 1971)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au căzut nasturii de la cuvinte

m-am trezit într-un vacarm îngrozitor
în mijlocul unui miting de proporţii
zilele trecutului s-au revoltat
cereau daune morale pentru timpul irosit

din memoria colectivă am reţinut o zi
când mi-au căzut nasturii de la cuvinte
şi am rămas însărcinată cu limba română
atunci ne-am încolăcit starea
în singurul ochi al mării
rămas deschis peste noapte

nu mai reţin momentul când au căzut în gol
de la etajul tragediilor nescrise
spânzurate de funia sau furia ideilor...

poezie de Any Tudoran
Adăugat de Any Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Păi, şefu', presupunând că Lia ar fi rămas pe Terra când am fi plecat noi în misiune, tu ce-ai fi făcut?
Lucian: Lasă presupunerile, Nis! Pentru că, în cazul tău, nu-i deloc o simplă presupunere, este un fapt real. Pentru că tu ai plecat, iar ea a rămas acolo; nu poţi nega acest lucru.
Nistor: Ştiu... Şi totuşi, ce-ai fi făcut în acest caz?
Lucian: În primul rând, Nis, Lia nu-mi era deloc prietenă atunci, iar ca o altă mare diferenţă, ea avea 20 de ani, nu 16! E adevărat că şi atunci eram îndrăgostit de ea, dar în nici un caz nu i-aş fi cerut să mă aştepte timp de 13 ani. Nici ea nu mi-ar fi promis aşa ceva, deşi, practic, în cazul ei, n-ar fi fost ceva imposibil, sau greu de realizat. Însă nu se pune problema; Lia e aici, în timp ce prietena ta nu este aici, ea a rămas pe Terra. Dacă era cu noi, altfel se prezenta situaţia. De ce n-ai spus înainte de plecare că ai o prietenă? Poate rezolvam într-un fel şi o luam şi pe ea cu noi. În loc de şapte, am fi fost opt, nu era ceva imposibil. De ce-ai tăcut?
Nistor: Crezi că se putea, şefu'?
Lucian: Bineînţeles. La nevoie, se putea rezolva într-un fel situaţia.
Nistor: Nu cred, şefu'. Adela nu numai că era minoră la data lansării sau că nu lucra în cadrul Institutului nostru, ea nici măcar nu învăţa acolo. Şi nu erau acceptaţi ca membrii ai echipajului minori din afara Institutului. Nici măcar minori din cadrul Institutului.
Lucian: Totuşi, în asemenea cazuri de excepţie, poate s-ar fi ajuns la un compromis, în final. Asta pentru că tu erai unul dintre membrii de bază ai echipajului şi nu se dorea pierderea sau înlocuirea ta. Sau, altfel spus, organizatorii misiunii noastre nu doreau ca tu să renunţi la această misiune şi să te retragi definitiv din echipaj. Deci, practic, ca membru de bază al echipajului, ai fi putut ridica pretenţii, iar cei ce se ocupau de organizarea misiunii, printre care se număra, evident şi dom' director, aveau datoria de a-ţi îndeplini aceste pretenţii.
Nistor: Serios, şefu'?! Nu ştiam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negoţ pe mare

În locul unor nume obişnuite poartă
Litere şi numere pe pielea tatuată bleumarin.
Îşi joacă rolurile oribile cu rafinată artă
În cutii mici de tablă cu forme de rechin;
Uneori vânează-un Zeppelin,
Alteori află unde-s mine-n aşteptare,
Unde-i subţire gheaţa Balticii şi-i curentul lin.
Asta-i rânduiala "Negoţului" pe mare.

Tribunalul nu le ţine partea niciodată.
Arar şi-ajută victimele, şi-atunci foarte puţin.
Au mereu un scop secret şi-o destinaţie ciudată,
Departe de zgomote şi conflicte,-n abisul cel salin.
Când sunt gata să-nceapă gâlceava c-un vecin
Nu flutură steaguri, nu fac semne provocatoare,
Ci lansează ac după ac din ţinutul submarin.
Asta-i rânduiala "Negoţului" pe mare.

Fumegă cvadruplul coş al Cercetaşului, marea-i arată,
Brazde-brazde, din Suedia şi până dincolo de Swin;
Tunând, elicea Crucişătorului marchează-n apa-nvolburată
Toate sosirile şi plecările războinicului pelerin;
Dar numai un iz de parafină foarte fin
Sau spirala bulelor – care urcă, sfârâie şi-apoi dispare –
Dezvăluie drumul pe care s-a strecurat tăcutul Asasin.
Asta-i rânduiala "Negoţului" pe mare.

Numele, isprăvile şi naraţiunea lor adevărată
Rămân taine chiar şi pentru familiile de care ţin;
N-au parte de sprijin sau de oprobriu public niciodată,
La ştiri, presa nu le prezintă faptele-n niciun buletin
(Cenzorul verifică fiecare ziar, fiecare radiomagazin!)
Când se-ntorc dintr-un raid sau dintr-o patrulare.
Neauziţi trudesc, nevăzuţi înving, într-un secret deplin.
Asta-i rânduiala "Negoţului" pe mare.

* Pe scurt, în poezia "Negoţ pe mare" Kipling prezintă lumea ascunsă a
celor care în Primul Război Mondial lucrau sub acoperire în operaţiunile
marinei militare britanice. În pofida rolului esenţial al acestora în războiul
naval, lupta, sacrificiile sau succesele lor erau total necunoscute publicului.

poezie clasică de Rudyard Kipling din Război pe mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă mai gândesc!

Stau şi mă gîndesc,
Mă gîndesc ca pentru prima dată,
Prima dată şi ultima oară
Ce mi-au rămas în minte şi nu le pot scoate.

Un singur mesaj, mă făcuse să mă topesc,
Ca gheaţa în căldura focului.

Îmi lăsase arsuri pe întregul corp,
Arsuri care nici pînă în ziua de azi nu le pot lăsa,
Lăsa să plece cît mai departe,
Oriunde, oriunde pentru a le uita.

Să uit pentru totdeauna,
De tot ce a fost şi ce am făcut,
De fluturii din stomac
Cît şi de amintirile pe care le avut.

De ce scriu? Scriu pentru ca să scap
De ceea ce mă doare şi mă ţine strâns
Nu mă lasă, şi nici nu-mi zice Adio!
Pentru totdeauna e plîns.

poezie de Raţă Carolina din A autorului (11 mai 2020)
Adăugat de Raţă Carolina
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui corupt

Azi, la locul de vecie,
Fără număr, salve-am tras.
Căci în urma lui, se ştie,
Numai "tunuri" au rămas.

epigramă de Costel Stancu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell,1706-1782 din Cântec tradiţional irlandezo-scoţian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea puţin a rămas

E timpul să pleci, nu vreau să mai stai,
Îmi ceri mult prea mult din puţinul ce-mi dai
Şi simt că mă seci şi în praf mă transform,
Mă chinuie gândul, mă doare enorm

Sunt vorbele tale tăciuni ce mă ard,
Iubirea dispare, devine hazard,
Devine incendiu, doar flăcări şi fum,
Ce-am fost împreună... acum este scrum

Ce rost să mai fim, prea puţin a rămas,
O ultimă clipă din ultimul ceas,
Nu vreau să mai dau iarăşi timp înapoi,
Sperând să repar tot ce-i vid între noi

Tu nu mai iubeşti şi s-a dus ce-am avut,
Oricât aş spera, pare totul pierdut,
E timpul să plec, chiar de-mi spun că n-aş vrea,
Degeaba mai stau... când doreşti altceva

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era doar o jumătate de oră până în momentul în care cei şapte tineri vor intra în nava lor albastră, împreună cu instructorul echipajului, domnul Eugen Manea; acesta însă nu rămânea la bord decât timp de o oră şi jumătate, în timp ce elevii săi... Desigur, nava era frumoasă, atât în interior, cât şi la exterior, ceea ce reprezenta un avantaj pentru membrii echipajului, care nu vor mai ieşi decât după 5-6 ani, când vor ajunge la destinaţie, pe misterioasa planetă Proxima. Deocamdată, pentru aproape 30 de minute, erau încă afară, pe Terra, planeta căreia îi vor duce dorul timp de cel puţin 13 ani. Şi oare ce puteau face în aceste 30 de minute?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porni tăcut spre puntea principală, îngândurat. Se arătase amabil, dispus să o ajute, deşi în scurtul drum spre puntea principală îl chinuiră vreo câteva întrebări ce-i stăruiau în minte: "Unde se grăbeşte oare? De la cine vrea să-şi ia rămas bun în mod deosebit? Cine, cu excepţia părinţilor, care sunt aici, ar putea fi atât de special pentru ea? Are cumva un prieten, un iubit? Şi atunci... Din cauza lui nu mi-a acceptat mie niciodată prietenia?! Dar ce contează?! N-are decât să se ducă şi-şi poate lua adio de la individul ăla, nu doar rămas bun, pentru că mâine ea va pleca, în timp ce tipul va rămâne aici; eu nu... Eu voi fi cu ea în următorii ani, în misiune şi n-am să cedez, am să încerc să-i câştig prietenia, să i-l scot pe tipul ăla din minte; am timpul de partea mea..." Sub privirea albastră a Liei, surâzător după acest gând, Lucian se îndreptă direct spre director şi-i spuse fără ocolişuri, tot ceea ce-l rugase domnişoara consilier.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Şi nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.

Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.

Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeţii amare nimic n-a rămas.

În duh e bucuria, in dorinţi gândul lumii de-apoi
Beţie în care te-ai pierdut şi nimic n-a rămas.

Ey, paharule, aferim, şterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.

Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii şi priveşte
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar ...

Azi eşti prezent în mine
Ca şi cum timpul ar fi rămas în loc.
Toate regretele pe care le exprimam în gând
Atunci când tu erai supărat
Acum nu am cui să i le povestesc.
Şi plâng doar privind pozele tale,
Plâng ascultând cântecul tău preferat,
Scriu pe hârtie cât de mult îmi lipseşti,
Dar numai aerul mai simte ce spun.
Peste ochii tăi azi se odihneşte pământul
Şi nu poţi vedea printre el cât suspin,
Cât mă doare că ai plecat
Fără să îţi fi spus cât te iubeam.
Am tăcut măsurând timpul în ani
Şi aşteptând momentul potrivit
Pentru a vorbi şi a te îmbrăţişa,
Dar tot ce-am avut au fost numai clipe
Pe care le-am irosit aşteptând o ocazie.
În zadar mai plâng acum...
Mormântul tău e surd şi pământul e orb,
Doar aerul simte greutatea cuvintelor mele.

poezie de Natalia Popusoi (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!