
Pe soclul unui far stins
O, far înalt, obscur, sinistru,
Eu undeva te-am mai văzut...
Grozav te-asemeni c-un ministru
Ce-a licărit și a căzut!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Unui confrate obscur
Un scriitor necunoscut
O epigramă mi-a făcut.
Ca să-mi răzbun pe autor,
Eu voi citi-o tuturor.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Cincinat Pavelescu
Cincinat săgeată fină
Tânăr mi-a rămas în gând...
Pomii, ce rodeau lumină,
Nu îmbătrânesc nicicând!
madrigal de Ion Ghera din Săgețile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Celor care pocesc numele lui Cincinat Pavelescu
Nu-i Cincinescu Pavelat
E Pavelescu Cincinat
Și-oricât vrei tu să îl pocești
E prea isteț să reușești.
epigramă de Andrei Lupu
Adăugat de wolfpress

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefață la volumul de epigrame iscălit de Ionel, Cincinat și Mircea Pavelescu
Între Mircea sprinten și-ntre Ionel,
Ce-și ironizează fratele prea chel,
Cincinat în toga vârstei ne apari
Un Isus ce iartă pe cei doi tâlhari!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ministru al artelor la un banchet
Pe Minulescu tare-l știu
În Stanțe pentru mai târziu;
Dar pentru cele mai recente
Nu cred să-i dai benemerente.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui epigramist
Puțin pleșuv, monden, stilat,
Te-asemeni mult cu Cincinat;
Dar Cincinat - orice s-ar spune -
Făcea și epigrame bune!
epigramă de Dimitrie Jega din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Cincinat Pavelescu
Cu spirit fin, romanțele și oda
Vărsând lumină peste veacul snob,
O viață-ntreagă te-ai târât cu roba,
Cu duhul însă niciodată rob.
madrigal de Pavel Bellu din Studii și eseuri despre epigramă (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Maestrului Cincinat Pavelescu, prezident - epigramist
Oricând prezida ședința
Cincinat, avea loc drama:
"Părțile"-așteptau sentința,
El venea cu... epigrama
epigramă de Aurelian Păunescu din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clubului epigramiștilor "Cincinat Pavelescu"
Clubul este patronat
De - post mortem - Cincinat.
Deci e sigur, nu-i poveste:
Cel puțin un spirit este.
epigramă de Leonida Secrețeanu din Culegere de epigrame (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu lui Cincinat Pavelescu
Ai fi trecut neobservat
Ca magistrat și om de seamă
De nu erai un consacrat
În epigramă.
madrigal de Eugen Albu din Săgețile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf
Epitaful e sinistru:
Zace-aici un Prim Ministru
Ce-a scos țara la mezat
Și-apoi... Radu l-a chemat.
epitaf epigramatic de Nichi Ursei din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am văzut
Te-am văzut strigând la ceruri
Te-am văzut strigând din hău
Când murind pe cruce, Doamne
M-ai chemat la pieptul Tău.
Te-am văzut în noaptea care
Se-ntinsese pe pământ
Te-am văzut cerând iertare
Și-am știut că Tu ești sfânt.
Te-am văzut iubind o lume
De venetici și tâlhari
Și-am văzut curgând din ceruri
Picături de lacrimi mari.
Te-am văzut intrând prin nouri
Sus în cer la Dumnezeu
Și-am știut că înainte
Ai rostit numele meu...
poezie de Adriana Cristea (5 august 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ministru nou la cultură
La cultură ca ministru
Hunor e ceva sinistru,
Căci cultura noastră bună
Deveni-va... ungro-hună!!!
epigramă de Mircea Micle (5 decembrie 2009)
Adăugat de Mircea Micle

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui ministru
Ministre, ți-am scris o scrisoare
Și nu știu, severa-ți tăcere
E probă că ești o putere,
Sau spune că ești o putoare!
calambur epigramatic de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Numire lui Câțu Prim Ministru
Spunea Păstorel "Groza sinistru
Făcu din bou ministru"
Azi președintele cu mult har
Făcu Prim Ministru din măgar.
epigramă de Adrian Timofte din Umor cu adresă (2023)
Adăugat de Adrian Timofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui agramat
O, scrib obscur de la Buzău,
Poți să mă-njuri, nu-mi pare rău,
Dar eu pe tine mă răzbun
Când nu vreau numele să-ți spun!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

D-lui Georgel Mârzescu, Ministru al Justiției, ca să mă treacă de la Curtea de apel din Oradea la București
Cum știu spiritual că ești,
Nu vrei să facem o-nvoire?
Tu să mă treci la București...
Eu, să te trec la nemurire!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretatului ministru Al. Djuvara care mă întreba, într-o seară, la Sinaia, de ce mă uit așa lung la stele?
De ce la stele-ntotdeauna
Cu-atâta drag mă uit mereu?
Mi-e frică să nu cadă vruna
Fără decret pe pieptul meu!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceluiași, de care, în calitate de ministru, depindea aducerea lui C.P. la București, la Curtea de conturi
Știi să mângâi și să dai ghionturi,
Dar ia-mă, rogu-te, de păr,
Și fă-mă repede să săr
Din Curtea de Apel la... Conturi.
epigramă de Cincinat Pavelescu
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Ion Caramitru (actor și ministru)
S-ar părea, acum, sinistru,
Însă nu întâmplător,
Pe la teatru-a fost ministru
Iar la minister... actor!
epigramă de Gheorghe Roman din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!