Cu privirea și cu gesturile
Cu privirea și cu gesturile
Ne spui ca ești un sfânt.
Eu îți spun că minți;
Iar asta pentru că te-am văzut
Cum te dezbraci de hainele păcatului
Folosind mâinile unui copilaș.
Mincinosule!
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Spui că e ești un sfânt
Spui că ești un sfânt,
Pentru că eu nu te-am văzut păcătuind.
Da, dar mai există și cei
Care te-au văzut.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am văzut
Te-am văzut strigând la ceruri
Te-am văzut strigând din hău
Când murind pe cruce, Doamne
M-ai chemat la pieptul Tău.
Te-am văzut în noaptea care
Se-ntinsese pe pământ
Te-am văzut cerând iertare
Și-am știut că Tu ești sfânt.
Te-am văzut iubind o lume
De venetici și tâlhari
Și-am văzut curgând din ceruri
Picături de lacrimi mari.
Te-am văzut intrând prin nouri
Sus în cer la Dumnezeu
Și-am știut că înainte
Ai rostit numele meu...
poezie de Adriana Cristea (5 august 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am văzut un bărbat urmărind orizontul
Am văzut un bărbat urmărind orizontul;
Alergau jur-împrejur unul după celălalt.
Acest lucru m-a tulburat;
L-am abordat pe-acel om.
"E inutil," i-am spus,
"Nu-l vei putea niciodată... "
"Minți," a strigat el
Continuând să alerge.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ichabod Crane: Era un călăreț fără cap.
Baltus Van Tassel: Nu trebuie să te entuziasmezi.
Ichabod Crane: Dar era un călăreț fără cap.
Baltus Van Tassel: Sigur că da. De aceea ești dumneata aici.
Ichabod Crane: Nu, trebuie să mă credeți. Era un călăreț, unul mort. Fără cap.
Baltus Van Tassel: Știu, știu.
Ichabod Crane: Nu știți pentru că nu ați fost acolo. Totul este adevărat.
Baltus Van Tassel: Bineînțeles că este. Ți-am spus. Toată lumea ți-a spus asta.
Ichabod Crane: Eu... l-am văzut. (Leșină.)
replici din filmul artistic Legenda călărețului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Katrina Anne Van Tassel: Am vărsat lacrimi pentru Brom, dar nu am inima frântă. Crezi că sunt rea?
Ichabod Crane: Nu... dar poate că ești o mică vrăjitoare, Katrina.
Katrina Anne Van Tassel: De ce spui asta?
Ichabod Crane: Pentru că pe mine m-ai vrăjit.
replici din filmul artistic Legenda călărețului fără cap, scenariu de Andrew Kevin Walker, după Washington Irving
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Primului plagiator al țării: premierul Victor Ponta
Te-aud ades că spui, "monșer",
Că te dezbraci de caracter,
Mă uit la tine și spun: "Vai,
Ce să dezbraci dacă nu ai?!"
epigramă de George Budoi din Caracterul în aforisme și epigrame (22 iulie 2012)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Travis Bickle: Am să-ți spun de ce. Cred că te simți singură. Conduc des pe lângă locul ăsta și te văd. Văd o mulțime de oameni în jurul tău. Și văd toate telefoanele și toate chestiile astea de pe biroul tău. Nu înseamnă nimic. Apoi, când am intrat și te-am cunoscut, am văzut în privirea ta și în felul tău de-a fi că nu ești fericită. Și cred că ai nevoie de ceva. Și dacă vrei să-i spui prieten, poți să-i spui prieten.
Betsy: Și tu vrei să fii prietenul meu?
Travis Bickle: Hmda.
replici din filmul artistic Șoferul de taxi, scenariu de Paul Schrader (1976)
Adăugat de Alina Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am așteptat
Te-am așteptat în asta seară
Să ne iubim cu mult amor,
Dar tu n-ai venit...
Și iară mi-ai rânit sufletul visător!
Te-am așteptat în astă seară
Să-ți sărut obrazul fin,
Și să-ți spun că ești dulce ca mierea
Și amară ca un pelin.
Te-am așteptat în asta seară
Și te voi aștepta mereu,
Că tu ești ca Sfânta Fecioară,
Tu ești comoara sufletului meu!
poezie de Vladimir Potlog (6 ianuarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnirea
- Nu te-am văzut demult, ești bine?
- Nu pot să-ți spun un "da", căci aș minți,
de ce-am făcut, îmi e rușine,
dar am să-ți spun, căci trebuie să știi.
N-am mai putut răbda tăcerea
în care m-ai lăsat, mi-era un dor...
și am împărtășit durerea
cu un mai vechi, al meu, admirator.
- Mă bucur pentru tine! Scuze,
sunt așteptat! Tu, poate, mai rămâi,
dar gândurile mele sunt confuze
și, ca să plec, e gândul cel dintâi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumurile vieții mele
Pe drumurile vieții mele
Au trecut pe lângă mine multe ființe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
"Tu cine ești?"
Dar ea, ca și celelalte,
Și-a plecat smerită privirea,
Apoi mi-a raspuns în grabă, stingherită:
"Sunt, bineînțeles, fapta bună;
M-ai întâlnit de multe ori în viața ta."
"Da, dar nu cu figura asta smerită," i-am răspuns;
Și dintr-o singură mișcare, cu mână viguroasă,
În pofida împotrivirii ei,
I-am smuls voalul
Și-am văzut fața mândriei.
Ea, umilită, a plecat;
După ce m-am gândit o vreme,
Mi-am spus:
"Smintitule!"
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În deșert
În deșert am văzut
O creatură goală, bestială,
Care, ghemuită pe pământ,
Își ținea inima în mână...
Și mânca din ea.
Am întrebat, "E bună, prietene?"
"E amară, amară," a răspuns el,
" Dar îmi place
Pentru că e amară
Și pentru că e inima mea."
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te dezbraci
Când te dezbraci îmi pari pe ape nufăr,
Iar ochii mei în lacuri se prefac.
Te sorb cu sete, dionisiac
Și nudu-ți pun în al retinei cufăr.
Când te dezbraci miroase a gutuie,
Pe bolt-alei de stele înfloresc...
Buchet de mângâieri îți dăruiesc
Și-n vene, val de arșiță îmi suie..
Când te dezbraci îmi pari o catedrală
În care îngeri picotesc cuminți.
Eu -pictor iconar- ieșit din minți
Uitând de șevalet și de morală
Îmbrățisându-te, elegiac,
Păcătuind, cu mine te îmbrac.
sonet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce mă minți?
De ce mă minți iubirea mea?
Mi-ai spus aseară că ai muncit,
Că ești extenuat, frânt de atâta muncă,
Dar... m-ai mințit.
Știu pentru că am vorbit cu luna.
Mi-a spus că ai vorbit cu ea.
Și mai târziu eu te-am văzut,
Lângă cea mai frumoasă stea.
Ce căutai pe cer aseară
Când eu vroiam să zbor spre tine?
Să te sărut, să te privesc,
Spunându-ți că imi e dor de tine.
poezie de Oana Alexandra Călin (24 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, te-am văzut aseară,
Aveai in brațe flori de violete,
Nu te-ai schimbat, ești ca odinioară
Cea mai frumoasă fată între fete.
Mi-e dor de tine, n-ai îmbătrânit,
Ești tot așa cum te știam de fată,
Am stat în loc, am stat și am privit,
Erai o doamnă fină, delicată.
Aceleasi gesturi, pline de lentoare,
Aveai și asta mi-amintea
Că-n tine exista candoare,
Că făcea parte din ființa ta.
Nu m-ai văzut și te-am putut privi,
Râdeai la fel, făceai la fel gropițe,
M-am lăsat pradă unor nostalgii,
Unui regret și-atâtor neputințe.
Nu te-ai schimbat, îmi este dor de tine
Și am pășit încet in urma ta,
Și miroseai atât, atât de bine,
Iubita mea, iubita mea!
Mi-e dor de tine, chiar de-s vinovat
Te-am părăsit și te-am lăsat plângând,
Acum strângi mâna unui alt bărbat,
Eu strâng doar amintiri, in gând...
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai ști
În mâinile mele, tu ești o-ncântare,
esti marea, ești cerul, ești tot ce mi-e sfânt,
ești norul pufos, ești corabia-n vânt,
parfumul divin. Tu ești vis și culoare.
Îți mângâi privirea, alunec pe tine,
te-nvălui în brațe tăcut și flămând,
te-alint, te sărut și te strâng ca și când
aș vrea să mai am încă-un suflet în mine.
Prin mâinile mele îți sunt piedestalul
pe care te-așezi, ca zeiță-a trăi,
slăvită, de-a pururi, de cel ce-ți va fi
și stâncă, și vis, și oceanul, și valul.
Sunt tot ce tu vrei și sunt dornic a ști:
iubito, ce crezi că înseamnă-"a iubi"?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Veșnic îndrăgostit
Nu te-am întrebat:
Pe care dintre noi o minți?
Eu aș vrea să mă minți numai pe mine
Pentru că ar fi mai înțelept.
Dar dacă ne minți pe-amândouă?!
E mult mai grav
Te minți și pe tine!
Port în inimă două păcate:
Pe-al tău,
Că ești într-o mare încurcătură
Și pe-al meu,
Că ucid o poveste frumoasă.
Am încercat să judec logic
Și am ajuns la concluzia că ea
Știa de la început în ce poveste se bagă.
Tu ești veșnic îndrăgostit!
Indiferent că sunt eu sau alta,
Tu, tot ai să iubești
Și n-ai să fii niciodată al ei cu totul.
Am dreptate?
poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii-mi spun că ești încă frumoasă
Unii-mi spun că ești încă frumoasă
Eu nu te mai văd azi în nici-un fel
Altădată viețuiam în colibă
Și visam că trăim în castel
Poți să mă duci într-o vale adâncă
Și să-mi spui că mă porți pe câmpie
Ori despre-un crâng de mărunte vlăstare
Să-mi spui că-i o bătrână vlăsie
Nu știu în ce parte se află apusul
Nici răsăritul încotro vine
Unii-mi spun cu cât ești mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine
Nu-mi mai văd nici măcar mâinile
Când le duc la gură să mi le mușc
Altădată ocheam Steaua Polară
Și trăgeam în ea s-o împușc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceasu'
De când te-am văzut prima oară,
Tu mi-ai aprins un foc în inimioară
Iar când mă uit la tine cu ardoare
Inima-mi plânge... și mă doare.
Frumoasă fată mai ești tu,
Vrei să-mi rănești sufletu'?
Mereu spui NU, dar cu un țel:
Să fii cu mine... dar și cu el.
Ieri te-am văzut pe strada mea
În timp ce el te săruta,
Iar focu' din inima mea
Încet, încet el se stingea
Ș-atunci eu rău m-am necăjit,
Noroc cu ceasu', că m-a trezit!!!
poezie de Vasile Urdea
Adăugat de Vasile Urdea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om a declarat
Un om a declarat universului:
"Domnule, eu exist!"
"Mda," a răspuns universul,
"Oricum, chestia asta nu-mi crează
Nici un fel de obligație."
poezie de Stephen Crane
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

- cenzură
- Cenzura înseamnă să-i spui unui om că nu poate primi un biftec doar pentru că un copilaș nu poate să-l mestece.
definiție celebră de Mark Twain
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!