Dănuţ – Copilaşul Hărnicuţ -

Ascultaţi
Şi vă minunaţi!

Într-o carte mititică,
Hărnicuţ ca o furnică,
A fost odată şi mai este
Un copil ca în poveste.

E-ncântat şi nu mă mir,
Că pe rafturi are-n şir
Multe cărţi nemuritoare:
Cine i le dete oare?...

Cărţile, auzi poveste,
Au şi uşi au şi ferestre.
Chiar dacă n-ai mai văzut,
Este bine de ştiut!

Cât este ziua în toi,
Aleargă pe munţi şi văi,
Lângă-albiţe găuri sapă,
Toate păsările-adapă.

După ce mânca în grabă,
Se şi apuca de treabă.
Iute, iute, căci pe seară,
Cu tata mergea la moară.

Şi trecând ieri prin livadă,
Deşi încă e zăpadă,
Vrăbiuţelor drăguţe,
De zor le dregea căsuţe.

În pământul afânat,
Cu mămica-a semănat:
Ceapă, morcov, chiar spanac,
Lobodă şi păstârnac.

Lucra, învăţa cu voie bună,
Şi pe soare şi pe lună,
Lângă foc, pe lângă vatră,
Cum vă place dumneavoastră!

Dar gândiţi c-a terminat?
Mai pe urmă a lăsat...
O pisică!

Cu ale ei mişcări cochete
Şi jeluiri insistente,
Să-o-usuce pe-ndelete,
Că-i plouată ciuciulete.

Dar blăniţa, minte creaţă,
Smotocind un fir de aţă,
Sări după horn, mai jos
Încercând să prindă-un os.

Saltă iar pe cuina nouă:
Ningă, geruiască, plouă,
N-are teamă de vre-un ger,
Nici că-i frică de câner.
Toarce, doarme şi iar toarce,
În cojoace se întoarce.

Iar Dănuţ
Ca un brăduţ,
Până seara a-alergat!
Mulţi bănuţi a câştigat.

De la mamă şi bunică,
Şi-şi mai luă o cărticică:
Ce îl plimbă peste munţi,
Râuri trece fără punţi.

Mic dar harnic nu-i aşa?
Cine pe Dănuţ n-ar vrea?
Chiar dacă le face-n joacă,
Lucruri bune el să facă!

Cu cuvintele acestea,
Iată se sfârşi povestea!
Aşa a fost atuncea precum v-am povestit;
Am spus-o cum se spune şi cum am auzit.

poezie de Camelia Opriţa din Scăpărici şi Licurici, Literatură pentru cei mici (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare

Fiecare-n lume are o poveste,
Cu episoade lungi, ca un roman,
Dar toate lucrurile aceste,
Au trecut an după an.

De povestit este destul,
Dar cine stă să mă asculte,
Căci pe al vieţii drum,
De spus sunt lucruri multe.

Sunt mândru că am reuşit,
Prin viaţă să pătrund adânc.
Chiar dacă nu tocmai iscusit,
De greutăţi n-am să mă plâng.

Drumul vieţii este încurcat,
Cu piedici şi cu greutăţi,
Dar nu trebuie abandonat,
Oricând să fii tu însăţi.

Aş vrea totul de la lume,
Însă e nu-mi dă nimic,
De aceea îi voi spune,
Că-mi iau eu câte un pic.

Chiar acum, că sunt bătrân,
Încerc să fac ce pot,
Nu stau cu mâinile în sân,
Din latenţă eu mă scot.

Când te înfioară briza dimineţii,
Şi viaţa înainte te îndeamnă,
Nici nu ştii ce mult înseamnă,
Să te simţi ca-n anii tinereţii.

N-am terminat cuvintele din cărţi,
Pentru a crea noi comparaţii,
Am studiat în multe părţi,
Dar am făcut şi declaraţii.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: — Noroc şi seară bună!
— Noroc... Dar unde-i ploaia? — A stat... Nu vezi că-i lună?
— Hi - hi!... A fost o glumă ca să mă laşi pe prag...
Dar stai, nu-nchide uşa că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod...
—Sunt eu! Dar cartea unde-i? Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
— O bufniţă? Mi-e frică! — Dar bufniţa e blândă...
— Sunt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umbli noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata... Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...
— Eu... Mă cunoşti. Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...
— Eu ştiu că vulpea strică... — Ce? — Viile... — Poveşti!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
— Dar e păcat... — N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute...
Şi-acum... deschide-n lături, că vine... vine iute...
o zână fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţi!... încolăcimii sale!
— Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară!... Prea târziu...
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-mbrăţişare! Cum i se frânge trupul!...
— Aşaa! sunt deznădejdea! Acum... apare lupul!
Vai! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...
E lupul ce rânjeşte... şi vine... vine... "Tată!"
Ca trăsnetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
— Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost... vis...

*

"Minciuna nu-i o crimă", se spune câteodată.
"E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."
Nu, floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când deznădejdea, trecând în grabă pragul,
te faci să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună... Prima.
Minciuna o e crimă? E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme! Tu strigă-n grabă: "Tată!"
Prin sângele salvării loveşte pe duşman!
Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e o curgere

moto: Numai vardistul zâmbeşte cazon
A văzut el în viaţă mai multe:
Baluri, conace, chestii... oculte
- Circulaţi. Bună seara. Pardon!
---------------

Cum s-ajungi la bunăstare
Când pui lipsă peste lipsă
Şi povara pe cel mic, să
Nu iasă din ascultare?!

Ce folos că ai o floare
Dacă n-ai butonieră
Să faci şi tu carieră
Să nu stai cu ochii-n soare?

Lipsă ici, lipsă acolo
Că tot schimbi una cu alta
Dacă n-are peşte balta
Daţi-mi scripca lui Apollo!

Bună ziua dulci alteţe
Umblă canguri după ranguri
Şi când ies din ganguri, granguri,
Se opresc şi dau bineţe

La nevoie nu ai voie
Să te plângi că o duci greu
Dacă nici un cimpanzeu
Nu-l cunoaşte pe nea Goe

Şi nici legea nu permite
Nimic fără aprobare
Că-i mai bine, la rigoare
Să n-ai foc de pus sub plite,

Să n-ai oala ta de ciorbă
Că motivele sunt varii
Şi când chemi de la avarii,
Fără bani, nu scot o vorbă

Şi cu toate astea, totuşi
Domnii noştri tot prosperă
Lăcomia de panteră
Nu e un buchet cu lotuşi

Lumea noastră se adapă
Din mai multe legi odată
Pentru care viaţa toată
La un semn, curge pe apă

Nimeni nu ne dă dreptate
Ce-am furat, am furat singuri
Chiar şi corzile de ringuri
Şi râvnim la echitate

Şi atunci mă-ntorc şi zic:
N-ai prinţip, n-ai nici morală
Că ce-am învăţat la şcoală
A rămas un mizilic!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scăpătat

A băut astăzi, iar, atâta apă... multă,
De la izvor, la Lac şi de la o cişmea
Fără stăpân; "nu se contorizează încă"...
Şi a pregătit răspuns, de întrebă cineva?!...

Că n-ar spune oricum din crudul adevăr,
Ce nimeni nu l-ar crede -el, cu atâta şcoală-
Că nu mănâncă mult; din când în când un măr,
Cu multă apă, multă... I s-a prescris, de boală!?

Îngândurat răspunde la câte-o cunoştinţă,
Cu un salut sfios, melanj cu jovial,
Din ce mai are nerv şi tonus, din putinţă...
Că vrea încă să pară tot bine, cerebral!

Noroc că-i vară acum, ce-l costă mai puţin
Şi seara poate bea un ceai din multe plante;
Tot natural, nu dulce, chiar dacă-i de pelin...
Căci zahăr s-a scumpit şi-i mult ceair pe pante!

Va trece nouă zi, ca şi-altele să-ntrame,
Vreodată, peste ani, când câştig ar avea,
Din ce-a pierdut prin furturi şi va uita de foame,
Doar cu noroc... Că hoţii plătesc; parchet, curtea!

Îşi spune-n sinea lui că-i încă sănătos
Şi-şi ia zilnica doză de doi litri, lichide,
Chiar peste şi se miră că nu-i aşa burtos...
Doar parcă-i mai mult os şi mâinile livide!?

Nedumerit, se întoarce pe strada cu cişmea
Şi apoi şi pe la Lac... şi aici se fac lucrări
Să-nchidă curs de ape, modern acces, cu cheia
Şi numai după plată... Primaru' a vrut schimbări!?!

E-n binele la toţi; nu se mai udă curţi
Şi Europa cere civilizat, bunăstare...
De mâine ce va face? De-ar şti nişte corupţi,
Ca un ban să le dea!?!... Da-i ruşinos!... Şi n-are!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pârâu

Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umăr coasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Aşa de lat şi chiar acum!

Dincolo câmp şi lan şi flori,
Ei, cată!
Şi doine şi secerători;
Pârâu-i lat, şi să nu mori?
Ei, cată!
Şi-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată –
Înoată-n spice până-n brâu.

"Să n-ai, Catrino, zi de rău!"
Ea tace.
"Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!"
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Şi vrea de el să-şi bată joc.

"Ai, fă, copii acasă mulţi?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculţi?
De dragul tău să mă desculţi?
Ei, iaca!
Mai bine plec!" Şi dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-şi zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!

Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-şi pune
Deoparte snopul: – "M-ai chemat?"
El mâna peste ochi mirat
Şi-o pune.
– "Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!"
– "Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!"

– "Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!"
– "Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?"
– "Dar nu-i cat Oltul, poţi să-l treci
Catrino!"
– "Vecine, nu!" – "Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci şi peste mări treceai."

"Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!"
Ştia doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste –
Tot eu să spun? Ghiciţi şi voi.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul trebuie să spună o poveste... povestea ta, cine eşti, cine ar trebui să fii, poate chiar cine ţi-e teamă să devii... toate aceste lucruri sunt posibile.

Kathleen Tessaro în Colecţionara de parfumuri interzise (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, copile drag

De ziua ta, Copilul Meu,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Să-ţi dea tot binele din lume
Şi-n minte numai gânduri bune.
Noroc, iubire, sănătate,
În viaţă tu să ai de toate.
Să ai în suflet numai soare
Şi-n viaţă veşnic sărbătoare.
S-ai parte doar de fericire,
Şi multă, multă implinire.
Chiar dacă nu sunt lângă tine
Aş vrea să ştiu că-ţi este bine
Şi când ţi-i greu sau nu ţi-i bine,
Să ştii că-s mereu lângă tine
Cu gândul şi cu inima
Te rog să crezi, copila mea.
Iar dacă ţi-am greşit vreodată,
Te rog mă iartă, dragă fată.
C-aşa-i în viaţă, toţi greşim
Când nici nu ne închipuim.
Dar trebuie să avem răbdare
Cu toţi cei ce ne ies în cale.
Şi trebuie s-avem puterea,
Să trecem multe cu vederea...
Că a greşi e omeneşte,
Dar oare cine nu greşeşte?!

poezie de Mariana Simionescu (1 iunie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuţa Ioanei

Am o săniuţă mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiţii pământul.
Săniuţa mea uşoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeţii de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Şine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.

Săniuţa mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Şi a câştigat mereu,
Premii cu meritul meu.

poezie de Valeria Mahok (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte – o poveste

Citesc din cartea scrisă pentru mine...
Povestea noastră poate fi uitată?
Mă săcăie - ceva nu este bine,
E-o parte, undeva, necercetată.

Să fi greşit ceva la începuturi?
Să fi-nceput ‘nainte de prefaţă?
Nu, n-am greşit, iar primele săruturi
Au fost mult mai târziu, spre dimineaţă.

‘mi-erai în braţe, am dansat sub lună,
Pe-o muzică-n poveste derulată...
Citesc din carte... e atât de bună!
Nu are lipsuri. Nici "A fost odată".

Şi-atunci? Cum pot să uit o carte care,
Ajunge la final, fără-o furtună?
Ar fi a frumuseţii profanare:
O viaţă de poveste, împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea

Tu nu socoţi că-i blasfemie ruga mea:
parcă în cărţi bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.

Vreau dragoste să-ţi dau. Din care-ai vrea...

Oare pe-un tată îl iubeşti? Nu pleci, cum ai plecat
şi tu de lângă mine: aspru-ntunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit şi moale,
în cărţi bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima-i un stăvilar
Ce-l laşi şi curgi spre bine şi amar?
Nu-i tatăl, pentru noi, ce-a fost odat'?
ani ce-au trecut, străini de cei ce sunt,
gest învechit şi demodat veşmânt,
mâini veştede şi păr decolorat?
Şi chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce, când creştem, va cădea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda şi un copil

Un copil aflat la mare
Se apropie mai tare
De vreo opt lebede albe,
Lângă ţărm, ca nişte salbe,
Pe nisipul plin de alge,
Când la mal valul se sparge.

Şi băiatul le-îndrăgeşte,
Cu pâinică le hrăneşte.
Când la el ajunge una,
Drăgăstos întinde mâna,
Mângâind-o pe aripă
Şi-o întreabă într-o clipă:

- E bună pâinica mea?
Tu te-ai săturat cu ea?
Pasărea îl tot priveşte
Şi răspunde omeneşte
Unduind gâtul frumos,
Mulţumind politicos.

Şi vorbesc aşa... mai multe,
Cine vrea ca să-i asculte?
- Mie-mi place îngheţata,
Dar mi-a spus odată tata
Să am grijă că răcesc
Şi-ai mei mă doctoricesc

Cu sirop şi cu pastile,
Două sau mai multe zile.
Eu am grijă, că-i de rău
Gâtu-i scurt, nu-i ca al tău...
- Bine faci că eşti cuminte
Şi asculţi de-al tău părinte.

Eu te rog ca altădată
Să-mi aduci şi îngheţată
Dacă spui că e gustoasă;
Vreau s-o am şi eu la masă.
Înainte de-a mânca
O s-o-întreb pe mama mea

Că noi lebedele toate
Vrem să fim tot educate!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (8 iulie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicul vrăjitor

Iar s-a dus în târg batrânul
Maistru vraci, şi-s eu stapânul!
Hai, că pun eu azi la cale
Toate duhurile sale!
Ştiu pe dinafară
Farmecele lui,
Şi minuni, ca dânsul,
Fac, fără să-i spui.

Iute! iute
Adă apă,
Să înceapă
Rotitoare
Valuri-valuri pe-ntrecute
Să se verse-n scăldătoare!

Vino dar, mătură roasă!
Ia-ţi mantaua zdrenţuroasă!
Slugă-ai fost, fii iară slugă!
Fă-mi pe voie dintr-o fugă!
Capătă-ţi picioare,
Sus răsară-ţi cap.
Du-te, poartă-mi, adă-mi
Doniţele-n trap!

Iute! iute
Adă apă,
Să înceapă
Rotitoare
Valuri-valuri pe-ntrecute
Să se verse-n scăldătoare!
Iată-mi-l fugind pe cale!

Umple doniţele-n vale,
Ca un fulger mi se-ntoarnă,
Un potop de valuri toarnă,
Pleacă, vine iară!
Colcăie-n bazin,
Saltă, creşte apa,
A, dar este plin!
Ho! străine!

Scalda-i plină
La hodină,
Ca-nainte!
Ah, pricep... amar de mine!
Vorba mi-a pierit din minte!

Vorba, vai! ce cată spusă
Ca să-l facă iar ce fuse!
Fuge, vai, şi vine-n grabă!
Mătură, de-ai fi de treabă!
Tot mai mult aduce,
Toarnă tot mereu,
Vai, şi mii de râuri
Cad pe capul meu!

Şaga-i şagă,
Nu-mi mai place!
Stai, tu, drace!
Încă râde?!
Inima-n răcori mi-o bagă!
Ce ochi crunţi! Ce schime hâde!

O, dar ai ieşit din iaduri
Ca să faci prin casă vaduri?
Unde caut, pretutindeni,
Parcă-i un puhoi cu grindeni!
Mătură netoată,
Stai pe loc, îţi spun!
Băţ, ce-ai fost odată,
Nu mai fi nebun!

Nu ascultă?!
Hai tu numa!
Căci acuma
Cu toporul
Fără de zăbavă multă
Am să-ţi potolesc eu zorul!

Iată-mi-l! Târâş s-arată!
De m-arunc la tine-odată,
Nici nu mântui tot cuvântul,
Una fi-vei cu pământul!
L-am crăpat în două!
L-am lovit la mir!
Pot s-aştept acuma
Şi să mai respir!

Iată! Iată!
Că învie
Şi-mi îmbie
Doniţi pline
Doi acuma dintr-o dată!
Ajutor, puteri divine!

Şi aleargă! Curg pâraie,
Pretutindeni prin odaie!
Ce privelişte avană!
Vraciul! — Maistre, fă-ţi pomană!
Duhurile tale,
Doamne,-şi fac de cap
Le-am chemat, şi-acuma
Nu mai pot să scap!

— Măturice!
Stai cuminte
Ca-nainte...
Căci la vreme
Doar bătrânul vraci aice,
Duhuri, poate să vă cheme!

poezie celebră de Goethe
Adăugat de PsychEul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!