Unui avocat al corupților
Cum la minte nu prea scaperi
Și hoția o tot aperi,
Tu vei pierde-ncet, în rate,
Foarte multă demnitate.
epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu doar la noi...
Adevărul este crunt:
DEMNITARI în lume sunt,
Care au, mulți, din păcate,
Prea puțină DEMNITATE.
epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul își pierde din demnitate atunci când îl aperi prea mult.
citat din Ben Jonson
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostul...
Bătut de soartă din născare,
În cap lipsit de minte multă,
Acces la IRONIE n-are,
Căci se oprește la INSULTĂ.
epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Legea protejează hoția
Imunitatea, azi, ascunde
În Parlament, hoții imunde.
distih de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre imunitate parlamentară
Coaliție ineficientă (dactilic)
O guvernare satanică
Ce s-a crezut una magică,
Dar, provocând multă panică,
A devenit azi prea tragică.
epigramă de Mihai Haivas din Joc de picioare în cinci ritmuri (2017)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoepitaf
Zace Haivas sub aluni,
Nu-i în Rai și-i foarte trist,
Că o viață-a spus minciuni
Susținând că-i umorist.
epigramă de Mihai Haivas din Restituiri în patru rânduri
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vitezomanul (amfibrah)
Sărind peste hopuri,
C-o minte prea slobodă,
El trece prin stop-uri
Ca VODĂ PRIN LOBODĂ!
epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hoția strică România
Sunt greu românii de pornit,
Dar mulți din ei sunt greu de-oprit
Din drumul lor spre furtișaguri,
Pe mioritice meleaguri.
epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă strălucire te orbește. Prea mult sunet te surzește. Prea multă aromă distruge limba. Urmărirea dorințelor până la exces îți transformă mintea într-o minte nebună, și a pune valoare pe lucruri prețioase, te împiedică să ai o judecată sănătoasă.
citat din Lao Tse
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Arma mea
Daca te intreaba cineva
Ce-mi esti tu, femeie, sora, fata,
Sa raspunzi ca tu esti arma mea,
Singura mea arma-adevarata.
Nu le spune mult mai mult de-atat,
Lasa-i, tot ce vor, sa presupuna,
Arma mea, mai ai de doborat
Negrul vultur dintre noi si luna.
Moartea care-mi da mereu ocol
Trebuie s-o faci sa nu mai vina,
Nu uita ca joci intregul rol
Si in intuneric si-n lumina.
Stiu ca pentru tine n-am permis
Si ca ilegal te port in brate,
Zica poterasii ce-au de zis
Eu nu merg la iepuri sau la rate.
Eu pe tine te-am intemeiat,
La primejdii si din somn sa scaperi
Si pe cat sunt eu de-amenintat
Contra tuturora sa ma aperi.
Orisicate se vor intampla
Sa ramai sa-mi racoresti obrazul
Si sa fii de-a pururi arma mea,
Chiar si contra mea de va fi cazul.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (21 noiembrie 1986)
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Curea
O stângi prea, prea, când viața-i grea
monostih de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sever: Și va trebui să ne răspunzi la câteva întrebări. Prima ar fi dacă-l cunoști pe acuzat?
Mihai: Desigur, îl cunosc, deși nu foarte bine, pentru că nu-l știu de prea mult timp.
Sever: Ce părere ai despre el?
Mihai: Până acum, o părere foarte bună; îl admir, îmi place de el. Cred că e un băiat bun.
Sever: Ți s-a părut cumva că ar fi încrezut, arogant?
Mihai: Nu, deloc; dimpotrivă, are o fire foarte prietenoasă.
Sever: Crezi că este impulsiv, nervos?
Mihai: În nici un caz.
Sever: Dar agresiv, violent?
Mihai: Nu.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Apogeu
Să-l atingi, e foarte greu!
monostih de Mihai Haivas din Volumul de autor "Tangoul pontelor în pas de vals" (2011)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima foarte caldă și minte foarte rece se cer de la un patriot.
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Rotari Mariana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păstrează-ți inima și vei putea întemeia o familie.
Păstrează-ți familia și vei avea demnitate.
Având demnitate vei fi apreciat de multă lume.
Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezastru (bacoviană) (amfibrah)
"Potop e-napoi și-nainte"
Când orice ministru ne minte.
distih de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară-i vopsit gardul (amfibrahic)
Adesea-n morală
E multă spoială,
Ce poate induce
Concluzii caduce.
epigramă de Mihai Haivas din DACAMFANATRIA (555 epigrame în 5 ritmuri)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Admirație pentru moda mini
Cu mine moda-i milostivă:
Rugându-mă să bată vântul,
Am tot mai multă... perspectivă.
tristih de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Optimism legislativ
Parlamentari, lipsiți de minte,
Dau legi pe REPEDE-NAINTE;
Dar sper, aleșii-n vremuri noi,
Să dea pe REPEDE-NAPOI!
epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!