Calea Luminii Dascălilor, Omagiu

Toţi lucrăm o viaţă la catedră
Şi plecăm, din şcoală, supăraţi,
Fiindcă ne trimite-acasă Viaţa,
Fără să ne-ntrebe: "Nu mai staţi?"
Anii ne-au rămas prin şcoli, prin clase,
Chiar acasă, unde tot trudeam:
Îndesam caiete multe-n plase
Şi târziu, în noapte, corectam...
Din cafea sorbeam ca din ambrozii,
Iar cultura ne-nălţa la zei!
Ne-am iubit cu toţii meseria.
Chiar am fost împătimiţii ei!
Am iubit elevii, şcoala, cartea,
Am sădit şi trainic şi frumos.
Toţi ştiam că Viaţa-i o minune
Şi-am ajuns la Dumnezeu, pe jos.
Ce lăsăm în urmă? Doar lumină
Şi copii care nu pot uita,
Întrebând, în toamnă, cu tristeţe:
"Nu ştiţi unde este Doamna mea?"
Vin acum din partea tuturora
Spre aceşti blânzi dascăli şi cuminţi
Şi îngenunchez cu tot respectul
Lâng-aureola lor de sfinţi!

poezie de Maria Baciu (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea luminii (Dascălilor, omagiu)

Toţi lucrăm o viaţă la catedră
Şi plecăm, din şcoală, supăraţi,
Fiindcă ne trimite-acasă Viaţa,
Fără să ne-ntrebe: "Nu mai staţi?"

Anii ne-au rămas prin şcoli, prin clase,
Chiar acasă, unde tot trudeam:
Îndesam caiete multe-n plase
Şi târziu, în noapte, corectam...

Din cafea sorbeam ca din ambrozii,
Iar cultura ne-nălţa la zei!
Ne-am iubit cu toţii meseria.
Chiar am fost împătimiţii ei!

Am iubit elevii, şcoala, cartea,
Am sădit şi trainic şi frumos.
Toţi ştiam că Viaţa-i o minune
Şi-am ajuns la Dumnezeu, pe jos.

Ce lăsăm în urmă? Doar lumină
Şi copii care nu pot uita,
Întrebând, în toamnă, cu tristeţe:
"Nu ştiţi unde este Doamna mea?"

Vin acum din partea tuturora
Spre aceşti blânzi dascăli şi cuminţi
Şi îngenunchez cu tot respectul
Lâng-aureola lor de sfinţi!

poezie de Maria Baciu (august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
şi-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoşi ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinereţe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrâneţe,
avem un trai liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împletiţi doar în lumină

harul Sfânt al Lui Hristos
iată şi azi ne învaţă
să trăim aici frumos
chiar din zori de dimineaţă

curaţi sfinţi şi în lumină
viaţa nouă s-o trăim
cu toţi să fim fără vină
pe Tatăl să îl cinstim

asta-i noua-nvăţătură
omenirii ce s-a dat
prin lumina din Scriptură
omul să fie curat

nu păcat — nelegiuire
nu minciună — ci-Adevăr
străpunşi toţi azi de iubire
Hristos să ne fie ţel

în lumina mântuirii
toţi să fim astăzi zidiţi
nu în plasa rea a firii
ci fiind cu toţii sfinţi

harul Tău Isus îl vrem
şi lumina Ta cea Sfântă
pe veci doar să te urmăm
să intrăm în cer la nuntă

Evanghelia iubirii
noi o vrem ca îndreptar
pe cărarea mântuirii
cu Hristos Mire şi dar

îndurarea Lui Hristos
o vrem pârghie în veşnicie
ce-i curat şi e frumos
pururi ţintă să ne fie

nu ce nouă azi ne place
ci ce-i place Lui Hristos
căci El e doar viaţă — pace
Domnul vieţii — venit jos

nu păcat — nelegiuire
ci sfinţenie — lumină
şi nu vrem a nostră fire
ci Hristos ca să ne ţină

cum viaţa ne-a trasat
Creatorul nostru Sfânt
nu vrem fire şi păcat
ci Isus şi-al Lui Cuvânt

împletiţi doar în lumină
noi lumină doar să fim
o viaţa fără vină
ca noi toţi să ne sfinţim

cum Hristos a hotărât
noi să ne trăim viaţa
ca zăpada azi încât
să ne lumineze faţa

pe Hristos îl vrem drept lege
şi aici să-mpărăţească
de Adevăr ca să ne lege
până-n patria cerească

Lui ne vrem pe veci supuşi
să-mplinim tot ce ne spune
căci de El am fost aduşi
chiar şi în această lume

în Hristos şi pentru El
vrem viaţa s-o trăim
în al Domnului sfânt fel
ca pe veci ai Lui să fim

glorie dar Lui Mesia
slavă-i fie Lui Hristos
căci El este veşnicia
şi viaţa cu folos

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea şi foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit şi muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toţi copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieţii – toţi, mai puţin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrâneţe,
Şi cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Şi nu mai era de acord cu mine in privinţa afacerilor,
Şi soţia lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Şi şi-a convins mama să fie de partea lui,
Şi tot aşa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Aşa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge prin Hristos

Iubiţi-vă unii pe alţii
Aşa cum v-am iubit Eu
Cetăţenii sfintei naţii
Să fiţi azi prin Dumnezeu

Şi umblaţi în sfinţenie
Trăind harul şi iubirea
Sfântă viaţa să vă fie
Urmărind neprihănirea

Fiţi lumină din Lumină
Împlinind Cuvântul Sfânt
Să umblaţi fără de vină
Viaţa-ntreagă pe pământ

Împletiţi mereu cântarea
Cu Adevărul Sfânt şi viu
S-aveţi parte de-ndurarea
Domnului şi mai târziu

În iubirea Lui Hristos
Voi să creşteţi azi cu toţii
Să-mpliniţi aici frumos
Tot ce-i scris în sulul Cărţii

Umnblaţi dar cu multă grijă
Sfinţi să fiţi azi în Sion
Fiinţa dar plină de milă
Daţi-i-o l-al vostru Domn

Celui ce e Pâinea vie
Şi Adevărul scump şi sfânt
Să vă ia în veşnicie
Atunci de pe acest pământ

Trăiţi dar prin îndurare
Pentru cel sărac lipsit
Ca Domnul din încercare
Să vă scape negreşit

În lumina învierii
Voi luptaţi-vă mereu
Cu ispitele-ncercării
Să fiţi fii de Dumnezeu

În smerenie-mplinţi
Toţi Cuvântul şi Scriptura
Fii ai Tatălui să fiţi
Mereu sfinţiţi-vă făptura

Ca să fiţi toţi o lumină
Pentru Mielul răstignit
Fără pată fără vină
Domnul cum v-a rânduit

Daţi-vă toată silinţa
Să-mpliniţi Domnul ce vrea
Unind fapta cu credinţa
Culminând cu dragostea

Deci iubiţi-vă mereu
Unii pe alţii ca Hristos
Biruind dar pe cel rău
Cu suflet victorios

Voi prin Duhul dar umblaţi
Răstignind puterea firii
În picioare ca să staţi
Pe treptele amăgirii

Căci Hristos vă este stâncă
Şi o piatră de ajutor
Prin puterea Lui adâncă
El dă viaţă în popor

Fiţi lumină din Lumina
Lui Isus în veşnicie
Să vă-ndrume-ntodeauna
Dăruindu-vă din Pâinea Vie

Luaţi azi scutul credinţei
Şi încinşi cu adevărul
S-aveţi sorţii biruinţei
Căci Hristos ne este Domnul

Vom învinge prin Hristos
Intrând toţi în veşnicie
Mirele victorios
Pe veci stâncă să vă fie

Căci în El ne vrem zidiţi
Alergând spre biruinţă
Să fim oameni împliniţi
Toţi având sfânta credinţă

Fie-i slavă Lui Hristos
Mielului ce ne-a chemat
Să-i slujim de aici de jos
Dându-i sufletul curat
30-10-2021 măn.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboci de şcoală

BOBOCI DE ŞCOALĂ

Ca într-un buchet, bobocii
de băieţei şi fetiţe
păşesc pe drum nou al vieţii,
la şcoli sau la grădiniţe.

Îmbrăcaţi ca de sărbători,
îşi duc emoţii în ghiozdan.
Ducând bucheţele!
păşesc timizi în primul an.

Iar în fragedă mlădiţă,
cu vis de emancipare
duc măreaţă năzuinţă
în performanţe şcolare.

În vacarm de gălăgie
prin clasă şi pe coridor,
îşi consumă energie
gruparea prichindeilor.

Dragostea spirituală
din pedagogii devotaţi,
adună boboci de şcoală,
să-i facă elevi educaţi.

De emoţii au probleme
Elevii neiniţiaţi,
dar în jocuri fac şi teme
cu dascăli experimentaţi.

Profesorii sunt repere
pentru bună conduită,
când disciplina le cere
să facă paşi înainte.

Toţi în gând poartă credinţă
şi speranţă nesfârşită,
că a muncii stăruinţă,
cu har va fii răsplătită.

Către toţi şcolarii ţării,
glasul părintesc străbate
cu povaţa învăţării,
spre visuri realizate.

Urări din cuget alese,
vor încununa destine
cu mai sau mai mici succese
prin timp ce ca valul vine.

17.09.2014
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Visele copilăriei (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de om

Parcă mai ieri a fost tot luni
Şi astăzi luni e iară
Uite şi luna a trecut
Din nou e frig e iarnă.

Ţin minte am fost cândva micuţ
Am mers şi eu la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Alergam eu des prin sală

Fetiţele îşi împleteau cosiţele
Băieţii cu joaca-n cap
Cam greu de sa-u maturizat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug

Am fost cândva şi eu flăcău
Acuma sunt şi însurat
Copii îs mari au învăţat
Nepoţii vin mai rar în sat.
Dar anii trec se duc, se duc
Chiar câteodată fug.

Sunt sur deja demult la cap
Mă ţin în băţ mă mişc spre pat
Frunzele cad şi cad,
Dar eu mai greu, mai aplecat
Anii se dud, se duc
Chiar câteodată fug.

Ce binear fi să fiu din nou micuţ
Să merg din nou la şcoală
Zburdalnic, vesel şi drăguţ
Să alerg din nou prin sală...

poezie de Mihalachi Veaceslav (5 februarie 2018)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume (14 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete tomnatice

Îmi amintesc perfect, distinsă doamnă,
Eram pe-atunci, la fel, în plină toamnă,
Colegi în anul ultim de liceu,
Când, dintre toţi din clasă, numai eu
M-am oferit să vă conduc acasă,
În după-amiaza-aceea furtunoasă...

Pe sub umbrelă, visători, păşeam,
V-am luat de şold, ce-aproape ne simţeam!
Nu ne păsa de stropii mari şi reci,
Ca într-un vals prin bălţi croiam poteci,
Iar norii, se-aprindeau, vădit, anume
Parcă-am fi fost doar noi, atunci, pe lume...

Şi când, suavă, galeş mi-aţi zâmbit,
Din ochii mari, albaştri, am simţit,
Întâiaşi dată-n viaţă-acel fior,
Până în deştul mic de la picior,
De v-am furat, setos, ca un avar,
Primul sărut în colţ la aprozar,

Şi-apoi în lift, parcă la şapte staţi,
Plutind printre etaje,-mbrăţişaţi,
Ajunşi ‘n-apartament m-aţi invitat
La o cafea... târziu... eram în pat,
Unde, un ceas întreg, noi amăndoi,
Înflăcăraţi de-amor, aproape goi....

Ca să mă iei acum, aşa, la rost,
Şi... bâzâind să-mi spui c-am fost un prost,
Păi... s-au ivit părinţii tăi, doar ştii,
Chiar când eram să pun punctul pe i,
Şi-mi reproşezi... şi eu regret cumplit,
Că timp a fost păcatu' să-l comit...

Sunt patruşcinci de ani trecuţi, şi-un pic,
Lenuţă, au zburat ca mai nimic!...
Ne-am regăsit acum, în plină toamnă,
Dar să uităm... eu domn şi tu o doamnă!
Nu te-ntrista, nu plânge,-s încă viu,
Pentru păcat nicicând nu-i prea târziu...

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluguşorul anului

Aho, aho, copii şi fraţi...
Timpul trece şi voi staţi
Anul nou de-acum vine
Şi noi suntem cu suspine.
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Pe politicieni nu-i uitaţi
Care-au făcut din România
O ţară soră cu sărăcia.
Cuvântul mi-ascultaţi
Deloc nu vă supăraţi,
Să vă spun o realitate
Ce ne bântuie... din păcate.
Timp de 27 de ani
Am fost conduşi de golani
Unde la ei democraţia
Este egală, rudă cu hoţia.
Ne-au furat, ne-au tot furat,
Dar tot pe ei noi i-am votat.
Suntem morţi de foame,
În fiecare zi trăim drame.
Părinţii au plecat departe,
Muncesc prin străinătate
Pentru un trai mai bun
Îi vedem doar de Crăciun.
De eşti bolnav, în spital te duci,
Iar ochii pe pereţi tu-i arunci
Observi "eternii însoţitori",
Pe-acei gândaci nemuritori.
Pentru maşina mult adorată
Plăteşti întreaga viaţă rată
Dai bani grei din buzunar,
Apoi îi devii tu "gropar".
Fiindcă ale-noastre şosele
Au gropi, sunt vai de ele.
În schimb, la televizor...
Circul, "vedetele" sunt în vizor.
Cele proaste, analfabete
Şi la şcoală repetente.
Am vrea şi noi case
Măcar câte are Năstase
Sau o vilă cu piscină
Şi-n garaj... o limuzină,
Iar în anul care vine
Să trăim noi mai bine.
C-un salariu mai mare
Să nu plecăm peste hotare.
Sperăm să vină vremea bună
Pentru întreaga naţiune română!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (28 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipa de senin

Of, iubito, eşti prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
şi ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.

Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătăţile
întrebări fără rost
şi amintirea ta.

A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
şi ne-am urât,
ne-am înşelat
şi ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.

Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-am să te uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!