Femeia

care nu este bună de sărutat
nici gură nu are ştiţi prea bine
fără buze acest poem se agaţă
de ochii cititorilor în câteva
secunde
are rolul de a arăta femeia
care nu vorbeşte nici măcar
la telefon
îi tace
gura ei nu apare nicăieri
fizionomia e stranie când în cap
nu auzi vocea cicălitoare şi taci
lângă poezie cauţi un titlu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest poem se va autodistruge în... 10 – 9 – 8...

Acest poem se va autodistruge
În interval de doar câteva secunde.
Lucrurile lipsite de relevanţă se evaporă.

Nu-mi pot aminti nici măcar propriul număr de telefon,
Ca să nu mai vorbim ultima poezie pe care-am scris-o
( E felul în care creierul se protejează?).

Întâlnind un om renumit, am încercat,
Dar toată popularitatea lui
Nu m-a ajutat să-i rememorez numele.

Din mintea ta, foarte curând, aceste cuvinte vor dispărea.
Am spus adevărul în titlu,
În scurt timp acest poem se va autodistruge.

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivian Orkin: În acest film a interpretat rolul lui Dumnezeu.
Fantoma lui Sandy Bates: Să ştiţi că n-a fost deloc uşor, a trebuit să... de fapt nu prea ştiam ce naiba trebuia să fac şi nici nu am vocea potrivită să fiu Dumnezeu.
Vivian Orkin: Şi a primit un Oscar pentru acest rol convingător... cu toate că au folosit vocea altui actor.

replici din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care tace

Acesta este el.
Se întâmplă.
Mutism,
aşa numesc învăţaţii
pierderea instantanee a capacităţii de a vorbi.
De la o zi la alta,
braţele i-au căzut, inerte, de-a lungul trupului,
gura i s-a transformat într-o linie dreaptă,
şi de atunci nu a mai scos nici un cuvânt,
nici un suspin
şi nici un oftat.
În loc de zâmbet – asta şi numai în situaţii excepţionale –
un rânjet mut,
un plâns fără lacrimi.
Nu vorbeşte nici măcar în vis.
Îşi trece vremea pe lângă ceilalţi,
îţi sare în ochi
ca o sperietoare sau ca o ameninţare.
Cauza nu este cunoscută.
Doctorii preferă să nu insiste.
De aceea, ceilalţi
se mulţumesc, în general, să se manifeste mai energic,
să gesticuleze cu braţele
şi să vorbească mai mult, mai înverşunat,
să vorbească şi în locul lui.

poezie de Petr Hruska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici în pictură, nici în poezie, nici în teatru, chinezul nu are acea voluptate caldă, densă, a europenilor. Într-un poem, el indică, iar trăsăturile pe care le indică nici măcar nu sunt cele mai importante, nu au o evidenţă halucinantă, ci fug de ea, nici măcar nu sugerează... din ele se deduc peisajul şi atmosfera lui.

Henri Michaux în Un barbar în Asia (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea

Există o voce în tine
Care şopteşte mereu,
"Simt ca asta este bine în ce mă priveşte
Şi ştiu că asta este ceva rău."
Nici un învăţător, nici un predicator, părinte, prieten
Sau înţelept nu pot decide
Ceea ce este bine pentru tine – tu ascultă doar
Vocea care vorbeşte în tine.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniu la 65 de ani

nu te lăsa ucis de ceea ce iubeşti.
cu siguranţă roata se va întoarce,
undeva la bătrâneţe,
când tot ce ţi-a mai rămas sunt doar o cameră şi câteva pisici
care torc şi te împung cu creştetul capului atunci când se simt în siguranţă
lângă un boşorog care doarme toată ziua şi se îmbată regulat

în adolescenţă mi-a plăcut să dorm, să mă îmbăt
şi, cel mai sinistru, să iubesc.
nu am ascuns niciodată ceea ce simt, doar rataţii fac asta
dacă simţi că trebuie să iasă, las-o la voia ei.
mai bine aşa decât să trăieşti toată viaţa cu defectul ăsta.
nu poţi explica dragostea

uneori ajungi să te plictiseşti
şi când apare de nicăieri, nu ai ce să-i faci,
te fură cu totul.

atunci când vrei linişte,
te fură din nou

când nu îţi mai doreşti nici măcar o femeie cu care să împarţi patul,
mesele,
prânzurile,
şi scenele romantice
care se sfârşesc întotdeauna
cu beţii cumplite,

apare din nou şi te jefuieşte

pur şi simplu îţi pune pistolul la tâmplă
şi te trezeşti a doua zi dimineaţa gol puşcă cu o puştoaică de 20 de ani călare peste tine
într-un hotel de 5 stele
repetând întruna "băga-mi-aş, iar am dat-o în bară"

ajungi să repeţi aceeaşi poveste iar şi iar
până când nu vei mai fi în stare să agăţi nici măcar o nimfomană de 35 de ani

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geniu la 65 de ani

nu te lăsa ucis de ceea ce iubeşti.
cu siguranţă roata se va întoarce,
undeva la bătrâneţe,
când tot ce ţi-a mai rămas sunt doar o cameră şi câteva pisici
care torc şi te împung cu creştetul capului atunci când se simt în siguranţă
lângă un boşorog care doarme toată ziua şi se îmbată regulat.

în adolescenţă mi-a plăcut să dorm, să mă îmbăt
şi, cel mai sinistru, să iubesc.
nu am ascuns niciodată ceea ce simt, doar rataţii fac asta.
dacă simţi că trebuie să iasă, las-o la voia ei.
mai bine aşa decât să trăieşti toată viaţa cu defectul ăsta.
nu poţi explica dragostea.

uneori ajungi să te plictiseşti.
şi când apare de nicăieri, nu ai ce să-i faci,
te fură cu totul.

atunci când vrei linişte,
te fură din nou.

când nu îţi mai doreşti nici măcar o femeie cu care să împarţi patul,
mesele,
prânzurile,
şi scenele romantice
care se sfârşesc întotdeauna
cu beţii cumplite,

apare din nou şi te jefuieşte.

pur şi simplu îţi pune pistolul la tâmplă
şi te trezeşti a doua zi dimineaţa gol puşcă cu o puştoaică de 20 de ani călare peste tine
într-un hotel de 5 stele
repetand într-una "băga-mi-aş, iar am dat-o în bară".

ajungi să repeţi aceeaşi poveste iar şi iar
până când nu vei mai fi in stare să agăţi nici măcar o nimfomană de 35 de ani.

. |

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în tăcere îi creşte

viguros nasul din dotare-naştere
la nici o apă distanţă de ochii
inundaţi de albastru de dor
un izvor fără drum pornea în jos
pe protuberanţa ajunsă la o mărime
apreciabilă până la panică

semăna din oglinda afumată un timp
cu napul de porc mult iubit blând
crescuse din minciună intra pe uşă
câteva secunde înaintea chipului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de-o seamă

cu coşmarul meu care se termină
de fiecare dată când deschid ochii
dar reîncepe atunci când adorm
aud un nebun care izbeşte aparatul
de cafea şi nu mă ridic să-l văd
însă aud vocea aceea pe care pot
s-o recunosc în orice vis sau amintire
oriunde şi oricând şi nu m-aş fi
aşteptat s-o aud chiar lângă urechile
mele larg deschise spre glasul dulce
şi aspru în acelaşi timp când are
o problemă de gestionare a furiei
închid ochii şi aştept coşmarul meu
care dăinuie de mai bine de jumătate
de secol de poveşti de adormit fricile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian auzi uşa deschizându-se, dar nu se ridică din pat, să vadă cine era. Blondul se apropie încet, străduindu-se să nu facă zgomot, crezând că băiatul doarme. Îl privi. Observă că avea ochii închişi, iar alături de el încă se afla acea păpuşică brunetă, care semăna cu domnişoara consilier. În plus, remarcă şi lănţişorul de la gâtul băiatului. Se încruntă uşor, prezenţa acestui lănţişor părând a-l nemulţumi; ştia bine de la cine era... Nu de la el, în nici un caz! Lăsă însă orice mâhnire în urmă, pentru că nu era timp suficient pentru asemenea supărări; rămăseseră doar câteva ore până la lansare. Se aşeză pe marginea patului, lângă băiat, fără a spune nimic. Încercând să nu-şi deranjeze fiul, se întinse şi luă păpuşa, pentru a o cerceta cu atenţie; îl frapă asemănarea izbitoare cu domnişoara consilier, dar şi mai surprins păru când auzi vocea fiului său...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc! Auzi?

Nu pleci nicăieri! Te iubesc!
Ba da, plec.
Ajunse lângă ea, înalt
şi dominator, iar ea se în
treba dacă se folosea deli
berat de statură
ca să o intimideze.
Nu pleci nicăieri! Te iubesc!
M-ai auzit?
Îşi rezemă capul de tocul uşii, se uita
la bărbatul care avusese
nesăbuinţa să se îndrăgostească de ea.
Trebuie să plec,
să mă reinventez...
Nu o să pleci nicăieri! Ne căsătorim!
Inima ei, ah, intima ei,
începu să bubuie ne
buneşte.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eva

Ea nu scrisese
Niciodată poeme
Şi nici poezii
Dar era fără
Nici un dubiu
Cea mai superbă poezie
Din câte se pot vedea
Materializată
În ochii privitorului
Prezenţa ei arăta
Cât de divină
Poate fi o creatură.

poezie de David Boia (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul qin

scrie poezii pe boabe
de orez sănătoase tun
a
semănătoare cu cel din material plastic
orez făcut în la
(b)orator
bătrânul qin face rogojini
din paie de orez când recoltează o(re)z
apoi pictează rogojini
le face ornamente chinezul
cel bătrân cel perfecţionist
cel migălos poate sculpta chipuri
de femei pe boabe de orez
numai feţe de femei modela
pe boabe de orez şi numai de orez
bătrânul qin nu era împărat
nici rege nici demnitar nici
general nu văzuse niciodată
în satul lui pescăresc
de trei mii de ani de muncă
îndârjită contra
cronometru nu avea
nici măcar ceas nu măsura timpul
nu ştia câţi ani avea nu cunoştea
decât orezul şi peştele din lacul
care se întindea lângă satul lui pescăresc

într-o zi a vrut să citească
o poezie de du fu
sau
li bai era şi el pe placul lui
boabele de orez - cărţi
au fost mâncate de gărgăriţe
un raft întreg de poeme
şi câteva mii de chipuri de femei devorate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

mă poartă către tine în pas
alergător de dorul ce ştiu
că o să-l cinstesc cum se cu
vine
aşa se obişnuieşte însă ajuns
lângă tine îmi spui:
fără
baudelaire nu există poezie
noi ştim după studierea literelor
coapte în zumzete de al
bine
să lăsăm asta baudelaire e baudelaire
care a zidit versuri prea aoreolate
bine
pe mâna dorului care mă duce
conduce direct la iubita mea
care iubeşte poezia lui
şi acum
când îmi citeşte lucrarea mă gândesc
că o citeşte deşi am îndoieli
tot la baudelaire se opreşte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acest poem
nu-l scrie mâna mea
nici gândul n-a cerut
ceva să-mi spuie

mâna aceasta
nu va mai scrie nimic
până când îngerii
vor putea urmări aburi
cum urcă şi coboară
o pâine-n altar

în noaptea asta
suntem sfinţi
preschimbaţi în trişori

îmi vând pământul de sub picioare
să-ţi luminez steauă pe cer

acest poem
nu-l scrie mâna mea
şi-a irosit doar
câteva secunde timpul meu

undeva
Dumnezeu ştie ce face

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni vorbind singuri pe străzi

Teribil!
nici măcar tragic,
doar teribil.
un trecător,
vorbeşte, singur, pe stradă.
are mintea rătăcită,
sau, poate nu.
cui o şopti?
cu cine se ceartă?
anapoda.
tristă alienare
altă eroare,
lumi paralele
fără podele.
mă întreb,
dacă n-am nimerit din greşeală,
în oraşul acela,
de care nimeni nu a auzit,
în care oamenii recită pe străzi,
propria creaţie.
desigur,
total incert,
total nesigur.
dar cât neverosimil,
nici măcar tragic,
doar teribil.
dar dacă
şi eu vorbesc singur
şi nu este nimeni să mă audă?
nici măcar nefericitul,
care vorbeşte de unul singur,
pe strada cu Poşta.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!