Fuge în jurul

fenomenelor extreme şi ridică din umeri
ca şi cum ar fi ceva neînsemnat
toate drumurile duc acolo fără să pară
înfricoşat în timp ce alţii vin din alte locuri
să vadă aceste defecţiuni climatice
luate din filmele science-fiction
este o înzestrare particulară care permite
fenomenele alea rupte de realitate
el apare acolo când cerul se întunecă
miroase a vin acru şi ploaia bate pământul
cu furia unui nebun scăpat din cămaşă
apoi începe vântul să fluiere şi să-şi facă
mendrele cu ridicarea obiectelor
în calea lui se învârt până şi acoperişurile
după ce le duce unde are chef le izbeşte
de copaci sau de pământul îngrozit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merseră la fântână, băură apă de se răcoriră şi priveau cu nesaţiu cum se lasă cerul în depărtare pe pământ, şi ar fi dorit să meargă până la sfârşitul pământului, să vază cerul din apropiere, sau măcar până vor da de locurile acelea unde pământul este ca piftia. Apoi intrară în pădure. Când văzură frumuseţile pădurilor, rămaseră cu gurile căscate. Vezi că ei nu mai văzuseră d-alde astea de când îi făcuse mă-sa. Când bătea vântul şi se mişca frunzele, asculta la fâşâitul lor şi li se părea că împărăteasa umblă târând după sine rochia cea de mătase; apoi se aşezară pe iarba fragedă, la umbra unui copaci mare. Aci se puseră a cugeta şi a sfătui cum să înceapă vânătoarea. Ei, nici una, nici alta, voiau să vâneze tot lighioni sălbatice.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Acolo unde timpu'-mi bate!
Acolo timpu'-i nemurire!
Eşti Tu fără cuvinte,
Sunt Eu prin cele sfinte!

Acolo unde mi-eşti blestem,
Eu.. tot...., tot te mai chem!
Tu...., tot....!
Tot un blestem!

Acolo unde.....!
Nu mai am cuvinte,
Tu....!
Tu fără cuvinte!

Acolo unde Tu ai tăcut,
Un timp ai îngheţat!!
Şi... ţi-ai ales...
Acolo....!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi Pământul nu au vreo preferinţă pentru o făptură, le consideră pe toate ca ceva egal. Înţeleptul nu preferă pe nimeni, el priveşte poporul ca pe un tot. Văzduhul ce se desfăşoară între cer şi pământ este foalele fierarului, este gol şi fără de sfârşit. Mişcarea armonioasă perpetuă naşte toate fiinţele, lucrurile şi stările. A vorbi mult despre Tao fără să-l cunoşti nu duce decât la oboseală. Mai bine să se descopere şi să se păstreze calea de mijloc, căci aceasta permite realizarea efectivă a lui Tao.

Lao Tse în Tao Te King, 5
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

În ploaie nu creşte,
Şi uitaţi că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulţeşte

Acolo unde nu e iarbă,
Va muri şi vântul.
Omul e hain, ar fura un veac,
Iată-l cum se trece şi nu are leac.

Negru e
Pământul,
În descânt frenetic
A furat un petic
Înverzit de iarbă.
Inima mă-ntreabă, timpul stă să cadă?

Unde nu e iarbă a murit
Pământul,
Destin fără pâine:
Jocul a început, jocul să exist
În ziua de mâine.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-şi face mendrele cum ştie el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, şi pretutindene, pe mare şi pe uscat, să vâre vrajbă între oameni şi să le facă pacoste. Atunci dracii s-au împrăştiat, iute ca fulgerul, în toate părţile. Unul din ei a apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-şi chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alţii să-i facă să se bată până s-or ucide, şi câte alte bazaconii şi năzbutii de care iscodeşte şi vrăjeşte dracul. Ce-or fi isprăvit ceilalţi draci nu ştim, dar acestui de la pădure nu i-a mers în acea zi. S-a pus el, nu-i vorbă, luntre şi punte ca să-şi vâre codiţa cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla. Şi tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă de-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei şi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A coborât

cerul pe pământ
sau a urcat
pământul la cer?
cu capul în nori
îngerii s-au îngrijorat
şi s-au întrebat:
să ajungă pe pământ?
să ajungă îngeri decăzuţi?
sau să rămână acolo
fiecare are o fişă de pontaj
moartea nu citeşte ziarul
ea îşi face de cap
şi lazăr a fost ajutat de ei
s-a întors la viaţă
a coborât cerul pe pământ
sau au urcat pământul la cer?
cu lanţuri elevatoare
bucată cu bucată
îl duc în alte lumi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământul amar

Pe pământul amar
drumurile au vise
labirintice, drumuri bătute de vânturi,
parcuri înflorite-n penumbră şi-n tăcere;

bolte adânci, scări sprijinite de stele;
locuri ale speranţei şi-ale amintirii.
Mici siluete-n trecere, surâzând,
jucării melancolice pentr-un om bătrân;

imagini prietenoase...
acolo unde drumul coteşte printre flori
şi unde imaginare făpturi
ne arată drumul... departe...

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune
unde se termină ziua
unde începe noaptea
nu folosi cuvinte vane
cuvinte lumeşti
nu spune
unde începe pământul
unde se termină cerul
nu spune până unde eşti tu
nu spune de unde începe Dumnezeu
nu rosti vorbe deşarte
eliberează-te
de vanitatea goală a vorbirii
cugetă în linişte profundă
desăvârşită
până când atingi gloria de a fi
tăcut – fără gânduri.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinuturi străine

Sus în cireşul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ţinut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Şi-am privit spre ţinuturi îndepărtate şi străine.

Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei –
Şi multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.

Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Şi cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraş în grabă.

De-aş găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aş putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre şalupe şi vapoare,

Unde, oriîncotro apuci, drumul cu dichis
Te duce direct spre insulele din Paradis;
Acolo copii iau prânzul când au chef
Şi toate jucăriile sunt vii, făcute din sidef.

poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poeţii se mai înşală uneori

nu se pot întoarce spre ce nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
acolo unde Dumnezeu rotunjeşte cuvintele
pot să cadă în genunchi şi să ceară
pâine şi apă
ca toţi oamenii de rând

şi poeţii mai greşesc uneori
nu pot să locuiască
în inimi locuite de alte inimi
dar pot să-şi deschidă pieptul
prezentului generos
călcând în picioare strigătele înşelătoare
ce nu se mai opresc
pentru că nu-i aşa
măsura lucrurilor
e măsura lucrurilor
şi măsura iubirii...
e fără măsură
ca un absurd întors către alt absurd
ca două feţe temătoare
ce nu ştiu cum să se privească

şi poeţii mai greşesc uneori
se întorc să taie de acolo de unde nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
să croiască o nouă poveste

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine vorbe rosteşte natura! Vântul sălbatic nu ţine toată dimineaţa, ploaia-n şuvoaie nu ţine-o zi întreagă. Cine stârneşte vântul şi ploaia? Cerul şi pământul. Dacă nici Cerul şi pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai o stare de vibraţie joasă - tristeţe, ură, nervi - starea tinde să se agraveze, deoarece gândurile joase îşi măresc ponderea prezenţei în mintea ta - şi totul începe să pară din ce în ce mai negru, asta până când identificarea cu gândurile ia o pauză (respiraţie conştientă, privitul naturii, mutarea atenţiei către alt orizont etc.), ceea ce îi permite vibraţiei (sunetului) să se reaşeze. De multe ori, gândul jos al unui om este cel care invită multitudinea de gânduri joase, în mintea care îl găzduieşte. Astfel că omul se poate gândi, cu regret, că şi-a uitat portofelul acasă, iar acest gând se poate transforma într-o sarabandă de alte gânduri joase, care îi spun omului, spre exemplu, că viaţa e o luptă. În acest fel, ceea ce a fost un simplu gând de regret s-a transformat într-un magnet pentru celelalte gânduri, care au venit acolo unde au auzit chemarea. Şi bineînţeles că omul este necăjit! De ce? Pentru că el chiar îşi crede gândurile! Mai mult, se identifică total cu gândurile sale. Iar asta îl face supusul gândurilor, pentru că le acordă atenţie completă, iar acolo unde este prezentă atenţia unui om, acolo este prezent şi omul. Atenţia nu este un gând; atenţia este Însăşi Conştiinţa. De fapt, gândurile asta vor: atenţia oamenilor, pentru că doar aşa pot evolua până la stadiul de experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!