
Nu vă mirați că sunt atât de religios. Un artist care nu este religios nu ar putea produce în nici un fel așa ceva. Îmi place să mă rog la fereastră când mă uit afară spre verdeață și către cer. Studiez împreună cu păsările, florile, Dumnezeu și eu însumi.
citat din Antonin Dvorak
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre religie, citate despre păsări, citate despre flori, citate despre artă sau citate despre Dumnezeu
Citate similare
Nave
Sunt religios.
La fel de religios ca vântul sau ca foarfecele.
Furnica este religioasă, florile sunt roșii.
Nu vreau să mor. Nu-mi pasă dacă-ar fi să mor acum.
Sunt mai religios decât praful din deșert.
Gura unui copil este rotundă. Ochii mei sunt
un lichid dulce, curgând înfrigurat.
Uneori am impresia că am copt urzici, deși
n-am făcut-o. Uneori cred că-s un nenorocit,
deși nu sunt.
Sunt religios.
Voi arunca un butoi în râu.
Dacă albinele năvălesc spre fața mea, le alung
cu mâna și văd iarăși.
Nu mă supăr.
Sufletul presează precum gloatele-n poartă.
Când o să mor, vitele vor paște ca și acum.
Casele vor sclipi ca și acum.
poezie de Toma alamun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre vânt
- poezii despre supărare
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre gură
- poezii despre furnici

- religios
- Religios e acel ce se poate lipsi de credință, dar nu de Dumnezeu.
definiție celebră de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Emil Cioran despre religie sau citate de Emil Cioran despre Dumnezeu

- a fi religios
- A fi religios înseamna a fi găsit un răspuns la întrebarea: "Care este sensul vieții?"
definiție celebră de Albert Einstein
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Albert Einstein despre viață, citate despre sensul vieții sau citate de Albert Einstein despre religie
Acolo unde sentimentul religios și virtuțile și tradițiile noastre strămoșești sunt luate în bătaie de joc de către oameni, cari au ambiția să joace un rol însemnat în viața de stat și în Societate nu e de mirare că imoralitatea, bolșevismul religios, ateismul, internaționalismul distructiv și anarhia se lățesc; iar Biserica și slujitorii Sf. altar sunt desconsiderați și umiliți
Policarp Morușca în Biserica și școala (1932)
Adăugat de emilia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tradiții, citate despre imoralitate, citate despre creștinism, citate despre biserică, citate despre batjocură, citate despre ateism sau citate despre ambiție

Secolul acesta va fi religios, sau nu va fi deloc religios.
aforism de Victor Martin din Țara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre timp sau aforisme despre religie

Nu se poate spune că mișcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici național-socialismul german n-a durat și erau similare cu mișcarea legionară. Deosebirea dintre ele și mișcare este aspectul religios al mișcării legionare. Nici fascismul și nici național-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu.
citat clasic din Petre Țuțea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mișcare, citate despre nazism, citate despre fascism, citate despre Italia, citate despre Germania, citate despre Benito Mussolini sau citate despre Adolf Hitler

Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc religios.
aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
- a fi religios
- A fi religios înseamnă să întrebi înflăcărat despre sensul existenței noastre și să fii dornic să primești răspunsuri, chiar dacă răspunsurile dor.
definiție de Paul Tillich
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență

Cred că Dumnezeu
Religie. Da, despre asta-i vorba în toate cărțile mele.
Sunt interesat de relația dintre ființa omenească
supusă greșelilor și Dumnezeu.
Nu țin de nicio biserică, dar am un crez religios;
e tentativa mea de-a arăta că, printre altele, asta încerc să fac.
Indiferent dacă mărturisește sau nu că e credincios,
fiecare om are o credință religioasă de un fel sau altul.
Eu însumi sunt o ființă supusă greșelilor
și cred că Dumnezeu ne-a creat și că ne-a scăpat din mână,
și că am devenit un soi de Frankenstein, un monstru.
Toți putem face greșeli, inclusiv Dumnezeu. Cred că
Dumnezeu intervine, că există o Putere Divină, un Creator,
care are o influență asupra oamenilor care-s deschiși către El.
poezie celebră de Patrick White, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre existență, poezii despre devenire, poezii despre cărți, poezii despre creștinism, poezii despre biserică sau poezii despre Dumnezeu
Soțul religios
Draga mea, acum e post
Ce vrei tu e un păcat!
Într-o zi, ea a plecat
Și el a rămas
tot prost.
epigramă de Ana Zegrean (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soț, epigrame despre religie, epigrame despre prostie, epigrame despre căsătorie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Unui poet religios
Poet religios, el scrie
Atâtea lucruri minunate,
Ce-i pot aduce, după moarte,
Cel mult... iertarea de păcate.
epigramă de Henry Găbunea din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre poezie sau epigrame despre iertare

Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate de Albert Einstein despre știință, citate despre limite, citate de Albert Einstein despre limite, citate de Albert Einstein despre existență, citate despre admirație sau citate de Albert Einstein despre admirație

- Mozart, Wolfgang Amadeus
- Mozart este lumina suavă a soarelui.
definiție celebră de Antonin Dvorak
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre Wolfgang Amadeus Mozart sau citate despre Soare

Este, desigur, o minciună ceea ce ați citit despre convingerile mele religioase, o minciună care este repetată în mod sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal și niciodată nu m-am dezis de acest lucru, ci l-am exprimat clar. Dacă există ceva în mine care poate fi numit religios, atunci acel lucru este nemărginita admirație pentru structura lumii, atât cât știința ne-a arătat-o până acum.
citat celebru din Albert Einstein (1954)
Adăugat de Alexandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre minciună sau citate de Albert Einstein despre Dumnezeu

Este, bineînțeles, o minciună, ceea ce ați citit despre convingerile mele religioase, o minciună repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal și n-am negat niciodată aceasta, ci am exprimat-o clar. Dacă există în mine ceva care poate fi numit religios, atunci este admirația nețărmurită pentru structura acestei lumi, pe atât pe cât știința noastră o poate evidenția.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de bobo

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut revelația că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esență, sediul lui nu e nici în știință, nici în filozofie, nici în artă. Și când un filozof, un om de știință sau un artist sunt religioși, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.
citat celebru din Petre Țuțea
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr, citate despre filozofie sau citate despre picioare
Nu sunt religios, sunt un agnostic, nu am opinii clare despre o atât de enigmatică temă. Moartea? Mă îngrozește nu doar neîncetata ei productivitate, ci mai ales "veșnicia ei", cum spunea poetul. Unii evrei religioși au considerat "contractul" lor cu Dumnezeu pus în dubiu de catastrofa Holocaustului.
citat din Norman Manea
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre productivitate, citate despre poezie, citate despre moarte, citate despre Israel sau citate despre Holocaust
Mie îmi place liniștea civilizației engleze, și nu delirul revoluționar sau religios.
citat din Boris Antrep
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre revoluție sau citate despre civilizație
Câr! Câr!
Cum cu dragostea în doi?
"-Câr! câr! Doi pași, trei înapoi."
Așa ceva ce să însemne?
Meriți ceva mai bun pemsene...
Vă mai mirați de starea mea,
Cum să-mi explic așa ceva?
Stăm împreună doar să fim,
Pretindem că ne și iubim...
Mă mulțumesc așa cum sunt,
Un om curat, normal, mărunt,
Prin dragoste nu mă mai dau,
Dar nici în glumă nu o iau.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, citate de Vlad Bălan despre iubire, poezii despre umor, citate de Vlad Bălan despre umor, poezii despre mulțumire, poezii despre curățenie sau citate de Vlad Bălan despre curățenie

Verde
Ceața se așterne pe câmpia umedă
Florile respiră greu
Frunzele mângâie lin cerul,
Păsările își iau zborul
În căutare de ceva nou, mai curat,
Eu stau și privesc,
Cu mintea limpede și ochii încărcați
De prea mult verde,
Natura îmi este aproape
O simt, îmi vorbește
Aud un strigăt disperat
Ajutooooor!!!
Se aude un ecou pierdut,
Mă simt neputincioasă
Ce-aș putea eu să fac sunt doar un om
Să vindec rana sângerând a planetei noastre
Ce-aș putea eu să fac?
Îmi ud grădina din dosul casei
Și îmi sărut florile de sub fereastră,
Ador fiecare fir de iarbă
Iubesc cea mai rămas...
Mi-e frică să clipesc,
Mi-e frică să nu pierd
Verdele din suflet să nu-l șterg!
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre planete sau poezii despre natură