■În lumea zgomotelor și a formelor fără fond■
■"Trăim într-o lume a zgomotelor, a imaginilor prelucrate informațional, politic și instituțional. Statul nu poate fi condus numai prin "imagine". Președinți de stat și premieri se adresează cetățenilor manipulând imagini, vorbind după standardele consilerilor "în imagine" și nu original, sincer, democratic, rațional-afectiv. "Zgomotele" au pătruns de mult timp în majoritatea instituțiilor, cultivându-se cotidian comportamentele și discursurile "formelor fără conținut". Zgomotele au pătruns în viața socială, în muzică, artă, sport. Sunt derulate pe scară largă proiecte interne cu finanțare europeană fără relevanță pentru societate, economie și educație, în vreme ce țări puternic industrializate au acces discreționar asupra resurselor naturale autohtone, mărindu-se decalajele cultural-economice între ei și noi. Există o indiferență pentru bunul mers al țării, vecină cu lașitatea și trădarea.
Este timpul să punem capăt zgomotelor vieții. Paradisul poate fi construit aici pe Pământ și nu în dimensiunile spirituale iluzorii."■
☆Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
9632;"Totalitarism politic voalat: pe votul legitim al cetățenilor, facțiuni importante ale partidelor politice au privatizat majoritatea instituțiilor publice ale statului."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș;

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Ministerul Educației nu poate fi condus optim, moral prin consilieri recomandați de organizațiile de partid rapace, ci prin înalți specialiști universitari, preuniversitari, academicieni. Rotativ, ciclic se propun aceleași soluții educaționale paleative, rutiniere, fără conținut și relevanță structurală, cu aceeași oameni-ideologi, însă cu "pălării diferite".9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Comportamentele naturale concret-aplicative, cultural-artistice, romantice și ideatice rezonează numai în sufletele curate, estetice, nobile, umaniste! Ele sunt cristale, diamante rare în actuala lume a artificialității și manipulării interumane."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Muștele" instituționale și statul român eșuat9632;
9632;"Aceste muște instituționale, canalii, agenți ai serviciilor secrete ca poliție politică [activi și rezervați, bărbați și femei] ne-au pus în pericol viața, sănătatea în repetate rânduri, realizând cotidian "încercuirile la intimidare și violență" asupra personalităților integre, democratice, intelectuale și protejând, în acelasi timp, corupția politico-economică, impostura, delațiunea, falsul, imoralitatea. Ca lideri politici discreți am constatat deseori că, acolo unde mizeria moral-politică era mai mare se regăseau și agenții poliției politice. Regimul politic democratic românesc și statul social de dreot au devenit simple glume!."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș;

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"În România, nu poți să depășești modelul Statului eșuat, să reconstruiești Statul Social de Drept, regimul democratic, decât începând cu reformarea structurală, democtatică a serviciilor secrete de informații, prin dezintegrarea în forță constituțională a poliției politice și a poliției spirituale omniprezente în toate dimensiunile societății."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, Bucureșt
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632; Statul Paralel [Deep State] 9632;
9632;"Statul român este eșuat pentru că statul paralel [subteran] i-a luat locul. Sunt probleme sistemice puternic disfuncționale care degradează cetățeanul, destructurează societatea. Există soluții clare transpuse însă de cetățeni integri. România are nevoie de oameni integri, nu de canalii!
Statul paralel [Deep State] este constituit din rețele sofisticate ce țin de serviciile secrete de informații ca poliție politică, informatori, colaboratori ai acestora selectați, cooptați și sprijiniți să ajungă în funcții cheie ale Statului, miliardari creați peste noapte, oameni din interne, procuratură, justiție, din presa scrisă și audio-vizuală, etc. Statul paralel este o organizație complexă antidemocratică care se suprapune instituțiilor și persoanelor alese democratic, electoral, constituțional.
Statul paralel [subteran] există de zeci de ani în România și este extrem de activ, desființând cadrele democratice, instituționale și prin infiltrarea partidelor politice aflate sau nu la guvernarea țării."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, 2012ia (2012)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Este o perioadă neagră, în esență, pentru istoria României, și mulți concetățeni au trecut în neființă fără să fi cunoscut viața demnă, decentă, respectul pentru om din partea instituțiilor statului capturat, adevărul, prosperitatea, siguranța zilei de mâine, bucuria de a trăi într-o țară curată pe toate dimensiunile ei ancestrale."9632;
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș;

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Un regim politic democratic autentic nu poate produce oligarhi/miliardari. În majoritatea statelor lumii oligarhii domină societățile, ceea ce însemnă că ei dictează sistemului decizional politic, conducând la privatizarea parlamentelor, guvernelor, curților constituționale, instituțiilor de justiție, poliție, serviciilor secrete, mass-media, educației, culturii, eludându-se catastrofic interesele strategice publice, naționale., valorile social-umaniste, democratice, pacifiste."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în "Cugetări. Mari oameni de stat", Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Se vorbește intens de statul manipulator, de statul omniprezent în viața personală a cetățenilor, de statul subteran și statul polițienesc, dar în esență, statul s-a privatizat nemaiinteresându-l apărarea intereselor publice și asigurarea securității cetățenilor. Persoanele din mediile afacerilor private atacă statul ca organizație complexă publică, însă statul este dominat de entități private în majoritatea țărilor lumii."9632;
9734;Ariadrian Ibiș
Adrian Ibiș în Adrian Ibiș în Cartea "Inyelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Un regim politic nu poate fi democrat decât într- o societate în care predomină cetățenii educați, integri, culți, altruiști, cu o conștiință civică înaltă, dar și prin funcționalitatea optimă a Justiției. Fără aceste caracteristici valorice umaniste, regimurile politice sunt voalat autoritariste sau totalitariste, pseudodemocratice, manipulatorii și artificiale."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Avem nevoie de oameni de stat, de șefi de stat care să tragă natural societatea după ei, și nu de politicieni care să mențină sau să adâncească mizeria moral-umană în societate, divizarea, controlul, sărăcirea și alienarea socială."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Există o luptă extrem de dură, necruțătoare între serviciile secrete de informații ale marilor puteri pentru instalarea propriilor guverne-marionetă în țările lumii, în vederea dominației lor economice, tehnologice, a resurselor naturale, educaționale și culturale.
RĂZBOAIELE apar atunci când neînțelegerile dintre ele devin cronice, catastroficel."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"În lipsa trăirilor și comportamentelor eroice, morale, altruiste, estetice, sentimentele de dragoste autentică între parteneri se estompează, uneori, pentru întreaga viață. Să trăim altfel decât în obișnuitul zilnic! Să trăim în profunzimea clipelor fericite, apărându-le neîncetat, știindu-se că ele nu durează mult, iar oamenii "de bine", fără caracter sunt pretutindeni."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Patriotismul autentic nu se aclamă, ci se practică discret, viguros în anonimat. Patriotismul nu înseamnă a ascunde personal și instituțional problemele reale ale țării tale și a ignora ascensiunea mizeriei uman-caracteriale în viața socială, organizațională."9632;
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Avem nevoie de oameni de stat, de șefi de stat care să tragă societatea după ei, și nu de politicieni care să mențină sau să adâncească mizeria moral-umană în societate, divizarea, sărăcirea, grotescul și alienarea socială.
Avem numeroase exemple în apropierea noastră, dar și la mare depărtare."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;Misiunea reală a Școlii, a Educației:
"Oamenii nu trebuie numai să se adapteze societăților, ci și să le perfecționeze democratic, moral, juridic, cultural, economic-tehnologic și civic continuu."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Sensurile democrației: după ce ai devenit cu multă trudă și onestitate un profesionist excelent, apoi poți fi un politician bun, un om de stat."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Mari oameni de stat", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Vulnerabilitate de securitate națională: promovarea incompetenței, imposturii și a lipsei totale de moralitate în aparatul de stat și instituțional românesc. Serviciile secrete străine ostile contribuie cu "abnegație" la dezvoltarea acestui proces degradant la nivelul societății românesti. Un stat slab, capturat poate ceda teritorii importante altor state în contextul geopolitic actual, indiferent dacă este apărat de anumite suprastructuri militar-economice. Un stat puternic, meritocratic, cu grijă față de nivelul de viață al cetățenilor săi poate să-și apere cu inteligență și eroism frontierele naționale, sacre."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, 2012 (2012)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Trăim în societăți în care distanța dintre viață și lipsa ei se micșorează pe zi ce trece, datorită multiplicării exponențiale a factorilor distructivi de risc. Schimbarea paradigmei societale, politice, de intelligence, spirituale, în profunzimea ei, poate însemna o șansă în durata și înfrumusețarea existenței noastre."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Carte "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!
9632;"Trăim în societăți în care distanța dintre viață și lipsa ei se micșorează pe zi ce trece, datorită multiplicării exponențiale a factorilor distructivi de risc. Schimbarea paradigmei societale, politice, de intelligence, spirituale, în profunzimea ei, poate însemna o șansă în durata și înfrumusețarea existenței noastre."9632;
9734;Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Cugetări. Reflecții etice și socio-filosofice", Editura Pansofia, 2013 (2013)
Adăugat de Adrian Ibiș

Comentează! | Votează! | Copiază!