Iernile picturilor naive

lui Mircea Micu

Mi-ai dat, bătrăne-o iarna de
Nita
Nicodim zugrav pe alb, cu alburi pe-o scoarţa de copac ce n-a ajuns să şadă cuminte-n ţintirim la căpătâi de fată ori de poet sărac.

O moară cu o gârlă curgând parcă din veac şi-o roată care mişcă uimiri şi străvezimi şi macină secunda pe care o trăim, o moara de zăpada cu nimenea în prag.
....

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac; şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac;
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet care a citit "Ulise iarna"

Împins de vântul cel domol,
Ulise, iarna, cu ocol,
Scăpat-a teafăr de sirene.
Scăpa-vei oare de... catrene?

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul "Viaţa Buzăului" (1989)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

dacă aş fi un om curajos
ţi-aş mărturisi că te visez
aproape în fiecare noapte
dacă aş fi un dandy
ţi-aş trimite prin curier
un buchet de flori
dacă aş fi respectabil
ţi-aş spune că e prea devreme
dacă n-aş avea inimă
ţi-aş da de înţeles că e prea târziu
dar sunt un poet uşor nevrotic
şi de-a pururi sărac
drept pentru care
am scrijelit acest poem
pe scoarţa unui copac
dintr-o pădure despre care
tu nici măcar nu ştii
că există

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog electoral

De m-alegeţi, vă fac moară,
Pod de trecere la târlă...
- N-avem gârlă să ni-l ceară! -
- Nu-i nimic, vă fac şi gârlă.

epigramă de Ioan Miclescu din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara părăsită

Jgheab din lemn uscat de moară
Numai vântul te coboară
Şi din când în când vreo ploaie
Adunată în şiroaie.

Piatră seacă ne-nvârtită
Zaci în moara părăsită
Peste-un veac, mai ştiu şi eu
Vei fi piesă de muzeu.

Lemn şi piatră ţărănească
Dumnezeu vă odihnească!

poezie de Mihail Mataringa din Din cartea "Singur în Atlantic", Ed. Muntenia, 2008
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezorier

Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse
în mine umbra ei să se sculpteze
cu dulci firide şi conture treze;
i-aduc o pernă plină-ochi cu frunze.
Trezorier al toamnei, înc-o dată
în lume fug cu merele (şi-o fată)
cu ultima, din veacuri diligenţă,
vă las, se pare, palida-mi absenţă...
Ţin frunzele cu disparate serii,
bancnote mari, când ronde, când alunge
cu care-n copilie am ajunge,
republici am corupe şi imperii,
dar făr. de veste iarna ne străpunge
cu, sângerând, nervurile tăcerii...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

zăpadă

Zăpada e scheletul apei, fragil ca un sicriu de vioară.

definiţie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Şi frunze calme, leagănă pe ape
tremurător calvar de funigei.
Peste surâsul tău şi peste pleoape
nu cade toamna, Gheorghe Tomozei.
Aprinzi pe buza florii care moare
sângele-amar, al soarelui învins.
şi cântul nu se trece-n întomnare
şi ochii tăi sunt beţi de necuprins...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci [Trees]

Nu cred că voi vedea în veac
Poem frumos ca un copac.

Copac ce suge înţelept
Din pământescul dulce piept;

Copac spre Dumnezeu privind,
Cu ramurile proslăvind;

Copac purtând vara uşor,
Prin frunze, cuiburi de prihor;

Pe care cade şi zăpadă
Şi picături de ploi grămadă.

Poemele de proşti se fac,
Doar Dumnezeu face-un copac.

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-s poet

Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinţi ca un sărut.

Eu nu-s poet, ci ţesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar şi abisuri fără Dumnezeu.

Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.

Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât şi prost
Şi-ai cărei ani pierduţi, plini de mizerii,
I-am zugrăvit aşa precum au fost.

Eu nu-s poet, ci sclav al poeziei
a cărei grea galeră-ncerc s-o duc
în portul liniştit al veşniciei,
neliniştit, căci nu ştiu dacă-apuc.

poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este poet

Poet e cel care scrie poeme
şi cel care nu scrie poeme
poet e cel care se eliberează de legăturile lui
şi cel care îşi impune singur legături
poet e cel care crede
şi cel care nu reuşeşte să creadă
poet e cel care a minţit
şi cel care a fost minţit
poet e cel care are buze
şi cel care înghite adevărul
cel care cade
şi cel care se ridică
poet e cel care pleacă
şi cel care nu poate pleca.

poezie de Tadeusz Rozewicz, traducere de Claudiu Komartin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se-nvârte ca o moară de memorii,
În jurul nostru, orga de lumini,
Aruncă cu poeme-aleatorii,
Din vechiul continent cu lamantini.

Iar moara macină memorii intrisece,
Cu lamantini fantaşti, prin stropi de apă rece.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiuri de iarnă

plânge iarba sub zăpada avidă
plânge pădurea tremurând în ger
sloiuri atârnă de natura lividă
nu ne mai zâmbeşte soarele pe cer.

iarna s-a înfăţişat cu tolba plină
de ninsori de viscole de îngheţuri
dar printre nori răzbate o lumină lină
este steaua care poate să-nfrunte ceţuri.

n-am ce să fac iarna îşi intră în drepturi
aduce şi magia sărbătorilor cu ea
se bucură copii reverberează-n piepturi
colindele prin care vorbeşte dragostea.

învăţ să suport iarna ca pe-o necesitate
bacterii şi viruşi vor pieri din cetate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul unui scriitor

Tămâie, lumânări, icoană
Şi-o rugăciune, evident;
La căpătâi i-au pus şi-o pană
Simbol al penei de talent!

epigramă de Gheorghe Gurău (august 2012)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada mieilor

Zăpada mieilor, dar nu mai ninge cu miei,
mieii spânzură-n măcelării,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei
decupate din dantelării.
Ca ei sunt şi zăpezile: tunse de blana
în care s-ar fi rătăcit clopoţei
dar şi pe ele le subţiază rana
şi nici n-au învăţat să plângă ochii de miei,
disecaţi, graţios, ca-n iubire, femei.
Zăpada e a mieilor şi mieii ai burţilor dumneavoastră
cum durerea e a poetului dar şi poetul e-al vostru,
consumator netrebnic de iarbă albastră
căruia i se clatină rostul
cât încă i se mai văd mâinile străvezii
decupându-se din dantelării,
decupându-se din măcelării...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele lui Donici. După un veac şi jumătate

Racul, broasca şi o ştiucă
N-au de gând ca să ne ducă
La Unire, niciodată!
Să-l chemăm pe Moş Ion Roată?

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Festivalul şi Concursul de epigrame "Donici, cuib de-nţelepciune", ediţia a 2-a (septembrie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume a lui Kafka, o lume de coşmar, în care ilogicul se suprapune cu absurdul, în care personalitatea este strivită. Trăim într-o lume în care totul e pe dos, în care nefirescul devine firesc, iar firescul este blamat şi condamnat, în care nonvaloarea este ridicată în rang, iar valoarea e pusă la stâlpul infamiei, în care şmecheria dâmboviţeană este considerată inteligenţă, în care păcatul a ajuns virtute, iar virtutea a ajuns păcat.

aforism de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (18 mai 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, şi s-a dus!
Şi-avea gheţari parcă în vene, şi nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, şi rece, şi mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Şi trupul peste ape, şi gândul poate-n cer,
Şi inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Şi geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Şi ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Şi cer! Şi dragoste! Şi libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbuşit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!