Iarna asta

Iarna asta a adus,
Ură, tristeţe şi vânt pe pământ.
Lacrimă, teamă, Covid...
Lumânări se aprind.
Nu mai există iubire în suflete şi în gând.
La mormânt, singurătatea veghează
Tăcerea albastră.
Viaţa este o stare de fapt.
În zadar am luptat
Îngeri şi sfinţi! Diavoli cuminţi,
Au sfărâmat şi au sfârtecat,
Cu gheare învelite în catifea,
Liniştea.
Suntem clone... şi-atât.
Avem un singur mormânt –
Sufletul în care ne-am îngropat
Ce ne-a dat Dumnezeu.
Un suflet de fariseu?!
Umbra lui Lucifer transformat
În chemarea la crime şi la păcat?!
Nu e greu! Suntem clopotul ce nu mai poate să bată.
Dar vom rămâne...
Nu o picătură de viaţă,
Ci o picătură de artă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de stea...

Dacă-n cer se va mai naşte un Iisus, oare l-am vrea,
Vom şti oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea,
Şi vom înţelege oare că doar suntem pe pământ
Ale sale lacrimi tandre de pe cruce şi mormânt.

Vor mai fi în cartea vieţii prinse într-un legământ
Şi iubire şi tristeţe, lacrimi, zâmbete în gând,
Sau va trece ca o boare, peste zare duhul sfânt
Fără să îi lumineze felinare pe pământ.

Va mai trebui o moarte să îndure pentru toţi
Să-nţelegem că iubirea nu e tragere la sorti,
Vom mai şti să mai aprindem felinare pe la porţi
Să mai punem lumânări pentru vii şi pentru morţi.

Vom şti să avem iubire cât în viaţă va mai fi
Şi iubind a lui menire va fi noaptea numai zi
Sau îl vom lăsa pe cruce să plătească pentru noi
Să-i putem face lumina sclavă-a noastrelor nevoi.

Mi-aş dori să nu mai fie iar nevoie de un fiu
Ce în lacrimi să aline sufletul de dor pustiu,
Să mai ştim că din iubire ne-ambrăcat cu har divin
Ne-a dat suflet şi lumină să-nvăţăm să ne iubim.

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea e doar "corpul-minte în care crezi că eşti", e forma, dar poate o formă de sare să reziste apei? AŞADAR, CUM E DESPRINSĂ O PICĂTURĂ DE OCEAN? CUM DECELEZI ASTA? Credem fals că existăm noi în afara oceanului şi oceanul, dar nu vedem că Dumnezeu, Sinele este deja TOTUL DIN ÎNTREG şi picătura pe care crezi că o eşti nu poate exista în afara oceanului. Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem condiţionarea asta. DACĂ PICĂTURA E DEJA ÎN OCEAN CUM ar putea sa fie decelată? MAI PUTEM VORBI DE DUALITATEA PICĂTURĂ-OCEAN? Sau de faptul că în esenţă nu există nici o picătură, doar Sinele, Oceanul. Dumnezeu este real, picătura era doar în imaginaţia ta. Tu nu ai un trup. Acest vis este doar visat în tine, cel infinit. Până nu ai învăţat "eu"-l de cine ai fost tu desprinsă? Doar gândul se crede separat, dar în ocean separarea apei nu există.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem slabi!

Suntem slabi! Pierim în val, ca valul...
Sărăciei robi suntem mereu...
Ne-adâncesc durerea şi amarul
Şi ne e din ce în ce mai greu.

Lacrima-n zadar din vad în vad
Se înalţă. Ca-ntr-o citadelă
Izvorăsc speranţe... apoi ard...
Ne-adânceşte-a iadului tavernă.

Boli şi foame, frig şi suferinţi...
Dorm răpuşi de sete, prin canale
Oameni simplii şi copii cuminţi
Care nu au nici o alinare.

Suntem slabi! Ca un plămân bolnav,
Căutând lumină şi iubire...
Suntem slabi! Suntem credinţei prag!
Doamne, numai tu ne ai în ştire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este condiţionarea? Credem că suntem noi şi Oceanul. Nu vedem că picătura nu poate fi altundeva decât în ocean. În fapt, noi suntem oceanul. Mintea ne-a schilodit şi ne-a făcut imaginea unei picături şi credem asta. Condiţionarea e cea mai puternică iluzie. iar în această direcţie mă refer la condiţionarea că suntem costumul acesta de carne visată numit corp-minte. Deşi credem că suntem Spiritul infinit, Sinele, Libertatea, Dumnezeu, etc, etc. de fapt continuăm să ne raportăm la noi ca la închisoarea de carne corp-minte. Deseori expresiile condiţionării de genul: "Am venit Aici cu un scop!" sau "Încă ne aflăm în acest corp!" sau "Sunt doar o picătură din ocean. Nu sunt oceanul!" etc, etc. Sunt în fapt foarte uşor de decondiţionat, de spulberat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheara din suflet

Mă strânge o gheară de suflet...
Coasa morţii luceşte în oglinda din lună.
Îngeri cu aripi negre
Dansează sub petale de vânt
Şi viaţa este un armistiţiu
Despre care nimeni nu cunoaşte nimic.
Se înalţă stihii din mormânt...
Mă ascund dincolo de umbra tremurândă
Şi rece... fiori de gheaţă
Pe spinarea încovoiată a destinului...
Am scăpat!
Mai prevăzătoare pornesc spre o nouă zi.
Au trecut orele trei ale nopţii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O picătură de tristeţe

O picătură de tristeţe
Paharul vieţii se tot umple
Coboară toamna pe fâneţe
Să poată iarna să se-ntâmple

Şi valurile izbesc zidul
Iar marea presimţind uscatul
Coboară valurile frigul
De-alungul ţării şi de-a latul

O picătură de tristeţe
Prin poienişuri şi răsuri
Cu amintiri de vechi sâneţe
Şi cai în trap purtând trăsuri.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

Pescăruşul - zbor spre infinit,

Înfrăţit cu lumina,

Hrănindu-se din iubire cu o frimitură de viaţă,

Pasărea Pheonix te-a stropit cu sângele ei

Transformat în cenuşă.

Şi ai rămas pe pământ să te naşti veşnic

Pentru fiecare din noi.

Ţi-ai înmuiat aripile în mare

Şi ai dat sufletului culoare.

Pleoapa ochiului tău

A acoperit durerea celor e jos, suflet frumos!

Semn de dreptate,

Ai ales să mergi mai departe.

Dar vei rămâne în gânduri alături de mine

Mister, feerie, picătură de fericire.

Liber pe drumul luminii

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihilism social

de fapt nu stă nimeni în genunchii tăi
nevoia de a împărţi orice în timp
e doar pentru el
şi dumnezeu e singurul bad ass de pe aici
chiar dacă avem bunăvoinţă unul cu celălalt
vom rămâne tăcuţi şi ascunşi pentru apropiere
şi oricât ne-am împinge inimile în afară
cât de mult unul spre celălalt
noi suntem doar o stare a creaţiei
un gând care nu se poate opune acestui fapt
dumnezeu e nebun.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am sculptat înger

Te-am sculptat înger
Pentru a rămâne în sufletul meu
Mai mult de o veşnicie.
Divină chemare a carnalului ochi
M-a aruncat,, sărut,
Pe coapsele goale.
Ai irişi albi pe braţele tale.
Culegi din porii mei libertatea –
O stare nedefinită,
Dar plină de înţeles.
Renaşti tăcere şi vers...
Lumina s-a revărsat în râul de şampanie
Şi incandescentă,
Lut în cuptorul sufletului meu,
Te-ai lsat modelată.
Vulcan transformat în sentimentul deplin,
Plutind spre plus infinit,
Picătură de artă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a obosit existenţa asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Şi mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Şi-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viaţă,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Şi... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Şi-acum prea târziu!
Poate trecerea în nefiinţă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viaţă!

Sau poate-ntr-o... dimineaţă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în sufletul meu

Plouă în sufletul meu...
Eutanasiaţi-mă!
Doar astfel nu mai pot simţi durerea...
Se propagă reţ de câteva secunde
O altă durere,
Apoi se pierde-n neant...
Incineraţi-mi trupul osândit
De griji şi de boală!
Nu vreau să fiu o povară.
Apoi azvârliţi-mi cenuşa în vânt!
Mă voi împărţi fiecărui muritor, pe pământ.
Nu mă puteţi închide-n mormânt!
Mă strânge tăcerea din jur
În lanţurile nepieritorului timp.
Sunt un suflet liber!
Amazoana ce dă sărmanilor
Bucata de fericire
Pe care alţii au uitat s-o ofere...
Este singura mea vrere

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i Dumnezeu?!

Unde-i Dumnezeu, să vadă
Zbaterile noastre toate?!
Şi să picure lumină
Şi în suflet libertate?!

Ne petrecem în uitare
Şi în rugi de Dumnezeu
Şi din pâinile amare
Ne-am frânt trupul pentru greu.

Plânşi, flămânzi în irosirea
Vieţii noastre de păcat
N-am găsit învrednicirea
De-a iubi cu-adevărat.

Suntem slabi văzând durerea...
Ochii-s plini de răni şi sânge...
Respirăm apoteotic...
Plânsul nu ne mai ajunge.

În arzândele mătănii,
Printre zbateri pământeşti
Suntem trup din frământarea
Pâinilor dumnezeieşti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse

Iisuse, te cobori prin noi
În sfântă zi de sărbăore,
Dar azi suntem la suflet goi,
Nu avem nici o alinare.

Oh, străluceşte Tu, Iisus,
Când te cobori printre morminte!
Lucirea noastră a apus...
La Tine noi vom lua aminte.

Ni-i crucea grea, suntem un ceas
Secunda-mir clopot ne e...
Doar Tu venind cu-a Ta sfinţire
Ne poţi ierta greşelile!

Ţi-i trupul împărţit în lacrimi,
Din cer iertare ne-ai adus,
Dar noi nu-ngenunchem la cruce...
Durerea nu ne-a fost de-ajuns.

Tu moartea ai călcat, Iiuse,
Noi nici nu ne putem ierta...
Războaie reci sunt astăzi duse,
De diavoli, împotriva Ta.

Ne fă mai buni, dă-Ţi trpul iară
Spre curăţire de păcat,
Acelor ce-au crezut în Tine
Şi în lumină au sperat.

În sângele prelins pe cruce
Lasă o lacrimă de-a Ta!
Iartă Iisuse păcătoşii!
Din trupul Tău noi vom mânca...

Se-aude în întreaga lume
Iisus Cristos a înviat
Şi plâng în cinuri credincioşii
Şi-n rugi de-un timp te-au îmbrăcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salubritate

Şi noi aşa ne-am învăţat,
Să fim salubri şi cuminţi,
Să facem, zi de zi, curat,
Şi de gunoi, şi de părinţi.

Acum, când este cel mai greu,
Mă mir că încă pot striga:
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

Eu port stigmatul marii vini
Şi semnul marelui păcat,
Că, în pământ, ca pe străini,
I-am dus, şi-acolo i-am lăsat.

Eu carne sunt din carnea lor
Ei carne sunt în carnea mea,
Atuncea când o fi să mor
Asemeni mă vor lepăda.

Ca o grămadă de gunoi
Şi ca un coş de haine vechi,
Sunt aruncate dintre noi,
Aceste tragice perechi.

Civilizaţie de soi
În cel mai ordinar limbaj,
Salubritate şi gunoi
Şi javre la ecarisaj.

Gunoi voi fi, curând, şi eu,
Copiii mă vor mătura,
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeneaua albastră

În albastrul palpabil, nefericirea este
complementară fericirii întocmai ca
finitul dintr-o stea, care se naşe în infinit.
Suntem Adam şi Eva în căutarea

Edenului pierdut, sperând că Dumnezeu
ne poate readuce în acea starea de graţie.
E, de fapt, o stare de complementaritate.
Edenul este acum un spaţiu gol, invizibil,

şi aparent absent, un spaţiu în care au rămas
doar cuvintele noastre. În scurgerea timpului şi
în cafeneaua albastră cu mese ponosite, noi
bem zi de zi cafeaua ca pe un medicament

amar şi încercăm să dăm un sens vieţii. Într-un
paradis iluzoriu şi absolut real, care este viaţa pe
pământ, ne iubim cu disperare şi muncim, fiind mai
mult sau mai puţin indiferenţi. Simţim, totuşi, cum

infinitul iubirii se cuibăreşte în finitul vieţii. Dumnezeu
este sus şi noi învăţăm, cu tristeţe, cum să-L iubim.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând nu-i prea târziu

N-am să contest c-ajungi târziu... La mine-n suflet s-a-nnoptat
Şi primitivă de-am să fiu, e pentru că te-am aşteptat.
Definitiv te voi iubi şi-n braţe am să te cuprind,
Acelaşi trup vom deveni şi dragostea am s-o aprind.

Voi fi scânteia de lumină – un vreasc de dragoste cerească.
Noi amândoi am fost de vină, că n-am numit un loc "acasă".
Să rupem de trecut tăcerea, îmbrăţişării să-i dăm glas,
Căci vine noaptea bătrâneţii şi... uite! Singuri am rămas.

Un zâmbet cald să ne-nvelească, s-avem acelaşi aşternut,
Şi a lavandă să miroase în fiecare început.
Acelaş vis fără urmări, fără sărut şi garanţii,
Ne mai alungă uneori în toamna-n care ai să vii.

Nu vrem! N-ar fi de contestat decât tăcerea unei vieţi,
Din care, uite-am evadat înspre apus de tinereţi!
Şi plânge Dumnezeu cu noi şi cumpăna-n extaz ne e,
Iar noi suntem atât de goi de trupuri şi de dragoste...

Suntem acum un singur gând, "avem o singură privire",
Un râu spre nicăieri curgând şi un crâmpei de nemurire.
Eu, tu, suntem şi vom mai fi, exemplul dragostei supreme,
Spre care îngeri vor nunti în ierni uitate şi rebele.

Până şi strângerea de mână ne este semn de întrebare...
E doar un vis uitat sub umbre pe-a infinitului cărare.
Că sunt doar eu, c-ai fost doar tu, sublimul clipei ne convoacă.
Am luat în grabă Teraflu, crezând că dragostea-i o joacă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!