Apocalipsă

siguranţa scârţie din toate balamalele
e totul o întâmplare nedorită
capete ilustre,
ambiţioase
şi neliniştite
îşi arată demenţa...
se cutremură din temelii pământul
e înroşit de sângele fraţilor
întru limbă şi neam

trec zi şi noapte blindate
scurtând drumul spre moarte
tânărului căruia abia îi mijesc tiuleile
i se pune o armă în mână
e speriat dar
îşi ia inima în dinţi
şi rămas bun de la părinţi
plâng laolaltă şi
nu ştiu unde să apuce.
o mamă ia fetiţa în braţe,
două sacoşe cu boarfe,
actele şi ursuleţul de pluş
vrea să ajungă dincolo,
să-şi adăpostească puiul
bat clopotele
sună sirenele
ţipă copiii
plâng bătrânii
fug oamenii care-n-cotro
frica de moarte
străluceşte în ochii tuturor
scapă cine poate.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în război

Mi-e frică, mamă, noaptea
Chiar de-s cu arma-n mână,
Simt că-i aproape moartea
De peste-o săptămână.

Mi-e foame şi mi-e sete,
Nu am dormit o clipă
Am bătături în ghete
Şi-o cucuvea cum ţipă!..

Ieri, un coleg de arme,
Plângea lângă şenilă
Mi-a spus, dacă adoarme,
De mă-sa... fie-mi milă.

Azi a căzut eroul
Pe-un petec de pădure
Nici n-a ştiut ecoul
Durerii, să-l îndure.

Vai! E-ntuneric, mamă,
Ne trec fiori. Şi-n spate
Purtăm cu noi o armă
Şi frica de cea moarte.

Rânjeşte o fereastră
Izbindu-se de ziduri.
Mi-e dor de casa noastră
De faţa ta cu riduri,

De mângâierea caldă
Şi pâinea de pe masă,
O lacrimă îmi scaldă
Privirea-n gol rămasă.

Mi-e frică noaptea, mamă,
Şi stau cu moartea-n spate...
Te roagă la icoană,
Să trec şi-n astă noapte!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plâng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plâng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit
Şi poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu –
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plâng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceiaşi ochi albaştri de metil

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă.

Dintre toţi sfinţii îl iubesc pe acela
Care acum se va aprinde pe cer.
Îl voi privi cu aceiaşi ochi albaştri şi-o să zbier
Tatăăă!
De ce nu mi-ai spus niciodată
Că ai fost şi-ai rămas atât de stingher?
De ce nu mi-ai spus că viaţa este atât de neînsemnată
Fără cei sfinţi,
Fără părinţi?

Dragă tată,
Îmi întind palmele la cer,
Te rog, oblojeşte-mi trupul,
Moartea încă mai taie în carne vie,
Întârzie,
Vrea să-mi primenească sufletul.

Aici la mine-n astă lume
Nu pot decât să-ţi scriu pe nume,
Vorbesc o altă limbă mai ciudată
Şi nici copiii ce-or să vină nu vor afla vreodată
Ce-nseamnă
Tată.

Dragă tată,
Tu m-ai învăţat să fac primii paşi legat de cravată
Şi primii kilometri pe bicicletă
Şi proverbul acela, odată...
Când mă îndrăgostisem de-o fată:
"Ochii care nu se văd se uită"
Eu, tată,
Nu o să te uit niciodată.

Dragă tată,
Tu mi-ai spus:
"Fiule, dacă vrei să ajungi sus,
Să-l simţi pe Dumnezeu,
Să marci un eseu..."
Dragă tată,
Am primit o pasă de la tine de peste ocean,
Am marcat zeci de eseuri în acest an,
Dar acesta este singurul pe care l-am rănit
Pe hârtie.

Dragă tată,
Eu ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii au ochii albaştri
Şi mai ştiu că acolo în cer
Toţi sfinţii sunt sihaştri
Şi plâng laolaltă

Pe lumea cealaltă.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Şi ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Şi pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Şi-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni şi însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu ştiu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, eşti cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai şters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârşit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ţi-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toţi i-ai ajutat!
Morţii cum i-ai înviat
Şi poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând şi Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţinea

ursuleţul de pluş strâns
în braţele ei micuţe
nu s-ar despărţi nici
odată l-a pierdut în parc
pe o bancă udă
era legătura cu mama ei
atât mai avea de la ea
dormea cu el în braţe
mânca cu el
se juca cu el
acum învăţa cu el
îl învăţa să zică mama
învaţă mai greu ursuleţul
era de pluş de aia învaţă mai greu
îi povestea că era o fetiţă aban
donată unor bunici bătrâni
ţinea ursuleţul sub umbrelă
şi plângeau amândoi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost...

trec zile, trec luni,
în grabă, grămadă
tu vrei să mor de dorul tău
te-am căutat femeie, o viaţă întreagă
ne-am întâlnit în parcul de castani
la margine de timp, la margine de ani
te aşteptam odată într-o gară de doi
nu ai venit sau poate timpul a uitat de întâlnire, ai uitat de noi
cine azi mai ştie, cine...
îmi era dor acut de primul nostru sărut
pierdut azi între ani
ce a rămas din noi
o tristă agonie a unui vis
mă arde încă dorul tău şi plâng în gând de dragul tău
eu am plecat spre veşnicie
să plâng pe o coală goală de hârtie
tu cauţi alt bărbat şi alt tărâm de dor
aşa este în viaţă
totul este trecător

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Maică

Nu plânge, mamă, când lovit
Şi-nsângerat îmi este trupul,
Nu doare locul biciuit
Cum doare ura şi cuvântul.

Bătut, scuipat, batjocorit,
Eu port povara lor în spate
Şi-n crucea grea duc istovit
Noianul lumii de păcate.

Nu sunt de cuie azi rănit,
Cu dragoste le rabd pe toate,
Plâng doar păcatul săvârşit
De ei, ducându-mă la moarte.

Nu plânge, mamă, ştiu că-n gând
Te-ai răstignit şi tu cu mine
Te simt în toate îndurând
Chiar dacă jale curge-n tine.

Eu i-am iertat căci am venit
Cu dragoste întru zidire
Precum a fost proorocit
Să fiu jertfit spre mântuire.

poezie de Angelina Nădejde (6 mai 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem la lampă

Globurile de anul trecut au rămas neatinse
Pe la pădure brazii sunt mai înalţi mai frumoşi
Cerul îi îmbracă în luminiţe aşa cum
Eu îmi iau vestonul
Cu butoni
De
Argint
Şi ies pe afară pe sub fulgi până unde începe de fapt Dumnezeu
Pe unde se clatină
Ca un brad
Despuiat
Plin de oase
Şi stele pe piept şi altele printre degete
Care plânge în cer înconitinuu şi se face om ca să păşească şi se face din nou Dumnezeu
Doar ca să te ajungă
Cine oare bate la uşă? Cine mână cu globul în mână şi cu degetele îngheţate
în uşi?
Şi cine nu îi deschide?
De sub zăpadă parcă îi văd ochii înlăcrimaţi şi Îl plâng.

În temniţa în care sunt e duminică
Şi bărbatul acela
Stă cu mine de vorbă.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

Un gând fugar prin marmura cea rece,
Îşi face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Şi văd obscur, lumina cea stinsă în apus.

O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ţi sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi şopteşti... rămâi.

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut,
În viaţa fără moarte şi fără început...
Ţi-e mâna îngheţată şi-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.

E altă existenţă a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nţelegi, că nimeni nu poate înţelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.

De dincolo de moarte, îţi spun că te iubesc
Şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... ştiu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine, mamă!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o noapte trece. Ciudat îmi sună vorbele născocite de turmă: Noapte bună. Noapte bună? Noapte. Moarte bună? Moarte. Dar ei nu cunosc nici noaptea, nici moartea. De asta îndrăznesc să-şi spună unii altora noapte bună.

Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protest

Ne-au ars greşelile în spate
Sub ochi de cer neiertator
Cuvintele-au plecat departe
Să plângă într-un alt decor.

Înghesuite-ntre acuze
Sub umbra binelui de ieri
Cuvintele ne mor pe buze
Cu ochii umezi de poveri.

Mai ţipă jalnic o chemare-n
Al buciumului glas molcom
Cuvinte plâng în disperare
Condiţiunea de-a fi om.

Mai trec speranţele deşarte
În pas de orologiu spart
Cuvinte tac mergând spre moarte
Când fraţii sângele-şi împart.

Oglinzile-s întunecate
Şi ne privesc cu ochii goi
În ţara plină de păcate
Ne vrem cuvintele-napoi!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-ţi ochii

Ridică-ţi ochii şi priveşte
că-n tot ce este-n jurul tău
te copleşeşte bunătatea
şi dragostea lui Dumnezeu.
Şi totuşi tu, pe El lumina,
şi viaţa ta pe veşnicii,
pe El ce-ţi poate da iertarea,
tu nu-L asculţi
— de ce nu vii?
Când se cutremură pământul
când guri de moarte se deschid
când plăgi şi lipsuri şi necazuri
atâtea mii de vieţi ucid:
— acestea toate ţie-ţi strigă
să-ntorci din căile pustii,
Pe-Acel ce poate să te scape
tu nu-L asculţi
— de ce nu vii?

Atâtea tainice-adevăruri
răsar din locul lor ascuns,
şi la-ntrebări înfiorate
îţi dau cu-adevărat răspuns
— dar când puterea Lui cea tare
ţi-ncearc-a vieţii temelii,
tu nu-nţelegi ce-ţi spune oare
sau te prefaci,
— de ce nu vii?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!