Baladă

O, vremuri vechi, de cavaleri, vremi când
În cinste se credea şi în iubire,
Şi pentru ţară te jertfeai oricând,
Ori pentru Doamna ta, cu bună ştire!
Cuvântul dat, viteazul şi-l ţinea
Şi jurăminte nu erau pustii.
În ce făcea frumoasa şi-o chema:
Ah! vremurile -acelea n-or mai fi!
Un cavaler ştia ce nu se-ntină,
Pe slab îl apăra cu braţul său:
El nu lăsa din mână lancea, până
Nu-l răzbuna, plătind cu-acelaşi rău.
Blând întru pace, iute-n bătălie
Îl pomeneau, câţi el îi ocroti,
Iubea pe Domnul, nu. l temea-n mânie:
Ah, vremurile-acelea n-or mai fi!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (septembrie 1885), traducere de Victoria Ana Tăuşan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea le e dor.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi al naţiei noastre
Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

Copiii o învaţă din laptele mamei
O ţin ca pe o cârjă oştenii cărunţi
Ţărănci o preferă în firul maramei
Sunt codrii de lance a lui Horea în munţi.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

În sud e o coroană ce îi seamănă bine
În nord e un clopot cu o voce în el
Copilul o are pe lume când vine
Să o aleagă întâi şi apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean
Iar lancea lui Horea e aici împreună
Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

Sămânţa de lance aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în colţ
Şi nu mai e roata să îi stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo încercare amară
La brâu sa vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu lancea lui Horea: la luptă români.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

cântec, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele vremuri vechi (Baladă)

În veacul nostru, când doar viciu e crezare,
Când aurul ia locul, al cinstei şi-al iubirii,
Cum vrea virtutea să mai dea în floare?
Buna-credinţă nu se-arată firii.
Nimic nu e de seamă, murdar e peste tot.
La douăzeci de ani, plictisul în inimi ne cuprinde.
Şi-atunci de ce să mire că, precum Don Quichotte,
Regret vremuri frumoase şi vechi, de mai-nainte?

poezie celebră de Iulia Hasdeu (20 octombrie 1885), traducere de Victoria Ana Tăuşan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispărută

Doar ca să nu vă întristez
şi să vă fie ziua bună
n-am pomenit (vai, azi greşesc)
de ochii ei ca de alună

ce-atît de tandru ne priveau
care erau şi ochi şi gură
ce sărutau cum numai ea
ştia, pe oricare făptură...

pe care azi nu ştiu şi nu
mai pot să-i chem, căci n-or să vie
şi nu mai pot să-mi spună: tu
din cerul lor de iasomie...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că eşti foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aş lăsa păpuşa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Să nu te sperie copacii că tremură,
ei vestec vântul şi nu e interesat de păpuşi.
E aducător de nori şi ploaie.
Avem nevoie de prospeţime, deci spălare...

Mai rămân o vreme.
E tot ce îmi doresc la câte bogăţii mi-ai dezvăluit;
pun şi păpuşa lângă tine că s-o fi săturat de când merge pe deasupra pământului
Uite...
Dar câtă prospeţime se amestecă cu ierburile şi copacii!

Bună dimineaţa, Camelia!
Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.
... Şi să ştii că nu sunt supărată că eşti mai frumoasă ca mine,
poate într-o zi stropii de ploaie vor fi albaştri şi...

Eşti la fel de frumoasă cum eram şi eu în vremurile vechi...
Ce sunt vremurile vechi?
Vremurile vechi sunt poveştile.
camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (5 mai 2019)
Adăugat de IoanAIonut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.

La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.

Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul
Şi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.

Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă tomnatică

M-aşteaptă pe vecie somnul,
Că-n viaţa mea sosit-a toamna,
Dar nu vreau pace întru Domnul,
Ci vreau nelinişti întru Doamna!

epigramă de Valentin David din Şarjele unui Don Quijote
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu erau vremurile vechi

Dorul meu erau vremurile vechi,
dorul meu era prezentul,
dorul meu era viitorul,
şi cu toate astea mor într-o căsuţă de paznic,
la marginea drumului,
într-un sicriu vertical, de când lumea
un obiect în posesia statului.
Mi-am petrecut viaţa,
stăpânindu-mă, sfărâmând-o.

poezie celebră de Franz Kafka, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-or fi cifre şi figuri...

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.

poezie celebră de Novalis, traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi farisei?

Câţi farisei aşteaptă-n drum,
Cu pietre să lovească-acum
În nopţile iubirii scrise
Cu ale Poeziei vise?

Câţi farisei mai vor să ştie,
Că au trecut prin Poezie,
Păcatele trăind în ei
Cu-acelaşi dor pentru femei?

Câţi farisei se tot crucesc,
În Templul Tatălui Ceresc,
Lumina dragostei să-nchidă
În închinarea lor perfidă?

Câţi farisei sunt printre noi,
De Poezie-atât de goi,
Care mai cred în nemurire
Fără Femeie şi iubire?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale, revidivus:

I-avem pe Ponta, Boc şi Crin
De Caţavenci nu ducem lipsă,
Când n-or mai fi atuncea vin'
Şi vremuri de apocalipsă.

epigramă de George Ceauşu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia!

Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.
... Şi să ştii că nu sunt supărată că eşti mai frumoasă ca mine,
poate într-o zi stropii de ploaie vor fi albaştri şi...

Eşti la fel de frumoasă cum eram şi eu în vremurile vechi...
Ce sunt vremurile vechi?
Vremurile vechi sunt poveştile.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acea viaţă tihnită, blândă, care părea atât de îndepărtată, fetiţa ar fi crezut-o pe mama ei. Pe vremuri credea tot ce-i spunea mama ei. Dar în această lume nouă şi aspră, fetiţa simţea că se maturizase. Se simţea mai bătrână decât mama ei. Ştia că celelalte femei spuneau adevărul. Ştia că zvonurile erau adevărate. Nu ştia cum să explice asta mamei ei. Mama ei devenise ca un copil.

citat din romanul Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay
Adăugat de Parachiv Andrei Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceasta era specială, era ca ultima femeie, care-şi lăsa urma de parfum acolo unde începuse amorul – în gând. Scurtă, fugară şi, ca orice iubită de împrumut, era carnală. Nu-mi cerea să-i ofer iubire, jurăminte şi cuvinte dulci. Ştia de ce fel de resurse dispunea, ştia ce trebuia să facă şi ştia în cât timp să dispară până-n zori. Noaptea aceasta purta ceas la mână. Nu voia nimic de la mine şi îmi era atât de dragă, pentru că, astfel, îmi aparţineam mie însumi mai mult. Delicat, îmi atinse pielea rece şi îşi lipi buzele fierbinţi de vis, cu patosul unei nebunii trecătoare. Mă sărută-n gând, furându-mi respiraţia şi m-am trezit rostind două cuvinte de somnambul, nu "te iubesc!", ci... "noapte bună!" Ştiam amândoi că se va sfârşi. Ea nu era fidelă, în caz contrar nu şi-ar împărţi trupul între duminică şi luni. O îmbrăţişam cu drag, căci nu o voi revedea nicicând. I-am păstrat, în gând, urma de ruj şi parfumul.

citat din romanul Din octombrie până în martie de Carmen Stoian (octombrie 2018)
Adăugat de Carmen Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovleacul uriaş

N-am să te mai dau de-a dura,
Dinţii n-or să-ţi mai rânjească,
Ai cam întrecut măsura,
Minune dumnezeiască!

Încântată-i bătătura,
Toţi doresc să te privească,
N-am să te mai dau de-a dura,
Dinţii n-or să-ţi mai rânjească.

Lumea vreau să te cunoască,
Tu n-aduci sperietura,
Plăcinta-i bună, domnească,
Nu mi se opreşte gura,
Acum ce mai tura-vura
N-am să te mai dau de-a dura.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie + Geografie = Unire

E mândră-a noastră geografie,
Fiind cu ţara de-o fiinţă
Şi cu istoria cea vie,
Întru iubire şi credinţă.

Istoria-n devălmăşie
Cu-o fabuloasă geografie
Au dat acestei ţări contur
Şi-o înălţare în azur.

La Alba Iulia, Unirea
Cea Mare-a consfinţit ursita,
Când geografia înlesnit-a
Istoriei statornicirea!

Pentru c-aşa a fost să fie,
Aici unite-s pe vecie –
La Alba Iulia,-n Ardeal –
Istorie şi geografie.

Într-un destin naţional!

poezie de George Corbu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoare, timp şi responsabilitate

Viitorul nu-l putem cunoaşte, trecutul nu-l putem schimba, prezentul nu-l putem valorifica corespunzător, pentru că nu ştim preţui bine timpul acordat de Dumnezeu dându-I întâietate Lui în toate lucrurile şi nu ne ştim număra bine zilele de har pe care le primim ca "să ne bucurăm şi să ne veselim în Domnul" şi pentru că Cuvântul Sfânt care lămureşte trecutul, edifică prezentul, descoperă şi asigură viitorul şi ne poate transforma în oameni tot mai valoroşi, nu este la loc de cinste în vieţile noastre!

Ioan Hapca în Licurici în noapte
Adăugat de Marian Popovici
Comentează! | Votează! | Copiază!