Mioritică
Soarbe focu-ntr-o aripă,
Pămătuf de rumeguș,
Fum dospit în lut de pipă,
Usturimi de pipăruș,
Licăr oacheș de cadână,
Porc grețos cu ineluș,
Lapte verde de la stână,
Un acuș rostit amuș,
Păpădie-ntruchipată,
Suflet fad de cocalar,
Prispă lisă și crăpată,
Un amin și un amar,
Coborâș urcat din vale,
Stol de nori întunecați,
Bucium grav sunând a jale,
Înjurare între frați,
Cețuri, negură, mirare,
Patru ace, un sărut,
Brici, testicule, castrare,
Un basist și un acut,
Vânzoleală, teamă, geană,
Raze palide, arcuș,
Verde supurândă rană,
Sarsana de măgăruș,
Poticnire în greșeală,
Îndoire-n adevăr,
Soare-ascuns pe după vară,
Iz tămâie după văr,
Tămâieri și osanale,
Farisei, lingăi, corupți,
Criminali și criminale,
Dascăli cu pantofii rupți,
Imbecili și imbecile,
Aroganți și arogante,
Oameni ce-ți servesc pastile,
Tată-njunghiat în spate,
Amărâți cu burta goală,
Îmbuibați cu rom, cafea,
Pensionari sfârșiți de boală,
Trepăduși în catifea,
Mincinoși puțind a cioclu,
Pachiderme, marinari,
Fătălăi urcați pe soclu,
Popi, violatori, primari,
Scărpinați în scalp de creștet,
Nădușiți în rasă, buhă,
Inimă uscată, veșted,
Preș, prezență lașă, rufă,
Soldățoi, pușcă armată,
Șase case, îngălat,
Curvă proastă, agramată,
Jaf, ministru, împăiat,
Muncă, osteneală, trudă,
Frică, sete, teroare,
Fufă creață, minte crudă,
Fată mică, rar și mare,
Biblie, slujbă, descânturi,
Fum, hașiș, canabis, șancăr,
Temenea, icoană, vânturi,
Bulibașă, rege, mahăr,
Patriot, fantomă, izmă,
Absolvent analfabet,
Politruc, saș, gâgă, cizmă,
Patriarh cu trafalet,
Vânzător de țară, pește,
Securist, sinecurist,
V-uri făcute din dește,
Trădător, pupincurist
Ceea ce lipsește-n fine
Este-n sine o idee:
Nu e cinste, nici rușine,
Ci o falnică moschee!
poezie de George Mahalu din Poeme vesele și triste, Ed. StudIs, 2020
Adăugat de George Mahalu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre frică
- poezii despre întuneric
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre trădare
- poezii despre teroare
- poezii despre sărut
Citate similare
Fată mică
Astăzi, spune o bunică,
Nu mai este de mirare,
Când vezi câte-o fată mică
C-a rămas cu burta mare...
pamflet de George Budoi din Gravidia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (31 mai 2017)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un val verde [A green wave]
Între oceanul cel întins
Și golfurile aflate-n spate,
De vânt săltat pe jumătate,
Râvnind la țărmul neînvins,
Trece-un val verde, luminat,
Cu spumă albă-ncoronat:
Deasupra, vânturi zdrențuiesc
Nori plumburii ce-n cer plutesc.
poezie de William Sharp, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ocean, poezii despre nori sau poezii despre lumină

Mugure nou născut
Frunză verde și uitată
Astă vară erai fată
Colorată și gingașă...
Frunză verde și arămie
Ieri fui... mugur în fașă
Si eu nu-ți semăn ție...
Ieri fugeam pe o câmpie
Azi uscat pe o hârtie..
Scriu arama de pe tâmplă
Ce a fost, a fost să-mi fie
Într-o vară depărtată...
Verde pe un trup de fată
Am zâmbit și eu odată
Tremurând în al ei sărut
Ca un mugure nou născut...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre uitare, poezii despre trecut, poezii despre naștere, poezii despre hârtie, poezii despre frunze sau poezii despre culori
Verde aprins
nu mă lăsai a spune nimic
între două depărtări
între două chemări
îți ștergeam lacrimile de adevăr
și minciună
de pe obraji
cu o năframă de suspine
cu un petec de cer
tu nu mă lăsai a spune nimic
prin ochii încețoșați
ai serii
îmi acopereai gura
cu un apus de pasăre
cu un sărut stingher
cu o inimă frântă
cu o inimă de frunză
de verde venin,
aprins
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre păsări, poezii despre ochi, poezii despre minciună, poezii despre inimă sau poezii despre gură
Umbla cu pastile
prin campusul universitar
și pe stradă încerca
să-i aresteze pe hipioți
sau pe rockeri dacă o cere
conducerea activată de guvern
trăgea hașiș alături de fetele
bete care umblau dezbrăcate
pe stradă în sezonul cald
fugind de șmecherii sonați
cu pastile în buzunarele secrete
era un dezmăț organizat
de serviciile secrete și poliție
el știa că metoda dă roade
drogul pasat unor creiere maleabile
duce la dependență la manipulare
primea un sărut după ce pasa
o pastilă într-o palmă mică
transpirată de atâta frenezie
buzele roșii strivesc obrazul tău
de porc care trădează
corpurile alea tinere umplute
cu sufletele pierdute pe vecie
mirosurile de femei îi ațâță
simțurile trezite brusc
din amorțeala ketaminei
degetele catifelate îl ating
berea îl stropește din greșeală
mulți vor scăpa de filaj
până data viitoare
umbli cu pastilele în buzunar
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre universitate, poezii despre tinerețe, poezii despre suflet, poezii despre spionaj, poezii despre simțuri, poezii despre secrete sau poezii despre roșu

Foaie verde de stejar (Doină românească)
Foaie verde de stejar!
Bade-al meu s-a dus pe vale.
Mult am râs de-al său amar,
C-a plecat de dor și jale.
Foc și pară mă-ndrăgea
De iubire-i spunea cântul.
Să-l asculte cine-mi sta?
Că ofta parcă și vântul.
De durerea-i nu-mi păsa,
Și când el cu jale-adâncă
Dragostea își blestema,
Eu rupeam la flori în luncă.
Focu-i însă nu s-a stins.
Să mă uite calea-mparte!
Și-acum doru-i m-a cuprins,
Văleu mie! că-i departe.
Biata inimă nătângă!
La picioare poa' să-ți moară
Sufletul fără să-ți frângă:
Drag ți-e cel departe doară!
Foaie verde de stejar!
De se-ntoarce bade-al meu,
Am să râd de-al său amar.
De-o pleca, mi-e plânsul greu!
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre plâns, poezii despre picioare, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
O, tempora...
Câtă valoare am cunoscut
Câtă cinste, cultură
Și cât de patriot și eu am fost,
Mai sunt...
Pe timpul când n-a fost numai avut,
Nu se vorbea-n doi bobi pe arătură,
Biserica nu era doar zi de post
Și era vorba... un cuvânt!
Ah, ce rușine aveam,
Roșeam adese
La văz de-o fată ca o floare,
Tot timidă, fină,
Sau pentr-o notă proastă, dacă luam...
Când mama, pentru soră, pregătise zestre
Și vizita la rude era sărbătoare...
Și nici mașina nu era... străină!
Toceam s-ajung mai sus,
C-așa doreau și-ai mei,
Să se mândrească ei și-o-ntreagă țară
C-am ajuns cineva...
Iar titlul, de licență, nu era simplu presupus,
Profesori erau castă, nu niște farisei...
Iar hoți, doar prezumați, nu mai stăteau... pe-afară!
A fost timpul mai sfânt,
Încă demult
Parcă și lumea era mai curată,
Mai cu stil...
Pe timpul când un rege ne iubea pe noi, pământ,
Sau mai-nainte mult,
C-o țară răsculată
De adevărat... nu doar un șpil!
Nu se dansa în pinguin pe stradă
Și respectam bun, rău,
Pe cel ales de noi,
Fără injurii grosolane...
C-aveam o educație bravadă,
De mult bun gust, nu golul, hău,
Motivând false meritat- nevoi...
Munceam... neașteptând plocoane!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre educație
- poezii despre valoare
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre rușine
- poezii despre rude
- poezii despre religie

La o cafea
ți-ai luat picăturile
întrebi sorbind din cafea
încheie-mi ziua asta la spate
nu ajung la fermoar
da le-am luat spun absent
de ce pui ziua asta noroasă pe tine
măcar ia pantofii aceștia din petale roșii
ai uitat azi e ultima ta zi
a mea întreb și un rău urcă prin tălpi
până la inimă strângând-o
ai întrebat în ziua când m-ai surprins
turnându-ți picăturile în cafea
ai întrebat surâzând,, cât mai am?"
șase luni am răspuns
azi sunt șase luni
șase luni de când le iei singur
neîntrebat netulburat fericit
au trecut repede zâmbesc
și unde vei pleca acum
poți să îmi spui mi-ai promis
nu voi pleca mă voi întoarce
acolo unde mă aștepți deja
un vis bătu prin preajmă schilodit
scheunând dintr-o singură aripă
poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre promisiuni, poezii despre fericire sau poezii despre cafea
Pupincurism fără limite și fără rușine. Teofan, mitropolitul Moldovei, a găsit "autorul" Bibliei și i-a trecut numele pe coperta Cărții Sfinte: Sorin Grindeanu, politruc PSD-ist (pamflet)
Vai, părinte Teofane!
Ce-ai în capul tău, sărmane?
Pleavă, paie, rumeguș,
Găinaț de pescăruș,
Coji de ouă, câlți, puzderii,
Bălegar plin de mizerii,
Vid, gunoaie, putregai?
Creieri sigur tu nu ai.
Că n-ai minte, văd eu bine,
Însă nu ai nici rușine;
Ți-ai ratat, deci, misia
Și îți cer demisia.
pamflet de George Budoi din Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (25 august 2022)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nerușinare, poezii despre limite, poezii despre demisie, poezii despre creștinism sau poezii despre Moldova
PSD l-a pus ministru al Agriculturii pe Adrian Chesnoiu, absolvent al unui liceu de miliție (pardon! poliție), absolvent al Academei de Miliție (pardon! Poliție), fost ofițer la serviciul secret "Doi ș'un sfert" al Ministerului de Interne. Milițoiu' (pardon! Chesnoiu) e un om atât de competent și de cult încât la audierile din Parlament, care au precedat acordarea încrederii guvernului monstruoasei coaliții PSD-PNL, a confundat furca cu furculița. PNȚ a pus cândva ministru la Agricultură un electronist, PSD-ul a pus un securist (pardon! polițist). Mi-e groază să mă gândesc la ce ne așteaptă!...
George Budoi în Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete și satire (25 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre polițiști, citate despre ministere, citate despre agricultură, citate despre încredere, citate despre spionaj, citate despre secrete, citate despre parlament, citate despre ofițeri sau citate despre miniștri
Bogățiile se dobândesc prin muncă, osteneală, înșelăciune, camătă și prin mii de alte căi asemănătoare; și posesiunea lor e inseparabilă de avariție, teamă, neliniște, robie, curse ale aproapelui și, în fine, de o despărțire crudă în ceasul morții.
citat clasic din Oxenstierna
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zgârcenie, citate despre sclavie, citate despre muncă, citate despre moarte, citate despre frică, citate despre ceas sau citate despre bogăție

Valea crucii
O cruce stingheră
Într-o vale mică,
Arătănd a jale
Semănând a frică.
Aici, nu demult,
A fost măcelul,
Unde la romani
Li s-a făcut felul.
Fiind scoși din case
De la mic la mare
Și duși cu minciuna
Pe-o altă cărare.
Le-au arătat Prutul
Pe care să-l treacă,
Dar ei s-au supus
Neavând ce să facă.
Au fost așteptați
De ruși cu pistoale
Și-mpuscați pe rând
În această vale.
Zac acolo oseminte
Rămase în pustiu,
De care prea puțini
Ce s-a-ntâmplat știu.
Nimeni nu a scris
Și nu vor să spună
De crimele făcute
În vatra străbună.
poezie de Ion Răduț
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce sau poezii despre Rusia

Mi-e teamă
Mi-e teamă că mă uită timpul,
ce curge lin și plin de dor
Sub mărul verde de astă vară,
Trec clipele cu tine ușor!
O viată avem și nu știm bine
Ce facem mâine printre nori,
Mă cheamă gândul despărțirii
Și-l las să plece printre noi!
Frumoasă ești ca zâna nopții
Iubire pleci și tu din nou,
Rămâi cu mine nu fi crudă
Ca amintirile ce dor!
De mor aș vrea să fiu mireasă
În câmpuri verzi cu maci ce dorm,
Să mă privești mereu în fată
Și lacrimi să-ți curgă ușor!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre somn, poezii despre nuntă, poezii despre noapte sau poezii despre mere
Frunză verde de cunună...
Frunză verde de tulpină
Ieși mândruțo la lumină
Să-ți văd chipul frumușel
Ochii ca de mielușel,
Fruntea-ți fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ți de căpșunică
Cu bărbița de hulub
Sărutate-aș sus și sub...
Frunză verde de salcâm
Ieși mândruțo-n caldarâm
Să te iau de degețele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ți duc dorul
Sărutați-aș trupușorul....
Frunză verde și mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Și am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi ești toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Și-ți mai spun mândruțo dragă
Ba în samă, nu în șagă,
Că te sărut curmeziș
După frunză-n ascunziș,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre rouă sau poezii despre porumbei
Pușcă și cureauă lată
Pușcă și cureauă lată,
Ce țară aveam odată!
Cu de toate-ndestulată.
Nu cerșeam din poartă-n poartă.
Pușcă și cureauă mică,
Azi nu mai avem nimică.
Viața grea ne-a sărăcit,
Plecăm afară la cerșit.
Pușcă și cureauă lată,
Țara noastră-a fost bogată.
Pușcă și cureauă mică
Acum să vorbești, ți-e frică.
Chiar dacă avem curea și pușcă
Din români moartea rău mușcă.
Pușcă și cureauă lată,
Iar cerșim din poartă-n poartă.
Pușcă și cureauă lată,
Poezia mea se gată,
Dar n-am terminat de scris.
Mai trăiesc. Eu nu m-am stins.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre cerșetorie, poezii despre vorbire, poezii despre sfârșit, poezii despre poezie, poezii despre moarte, poezii despre bogăție sau poezii despre România

- țară (vezi și patrie)
- Țara nu-i o gară; nici mică și nici mare. E un brad, care crește continuu verde și drept.
definiție aforistică de Nicolae Mareș
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre verde, aforisme despre gări, aforisme despre creștere sau aforisme despre brazi

Neputință și furie
Lifte spurcate, împărțiți doar jale
În zi de rugăciuni duminicale,
Mușcați ca lupii, azi, din doliul meu
Voi, bestii, fără sfinți și dumnezeu.
Vă îmbuibați cu lacrima din rană
Din biete suflete fără prihană.
Când eu mănânc poeme-n zori pe pâine
Voi dați cu piatra-n mine, ca-ntr-un câine.
De unde să vă dau eu milioane,
Așa e legea voastră, după toane?
Și știu că de nimica nu vă pasă,
Nici că nu am ce pune azi pe masă.
Mâncați cu șapte guri. Și ce palate,
Vă găzduiesc ticăloșia! Nu se poate
Ca un norod întreg să poarte vina,
Că v-ați înfipt în țară rădăcina.
Ne sugeți sângele, vampiri fără pereche
Precum nebunii cei loviți de streche.
Tot adunați averi și nu vă pasă
De amărâții ce nu mai au casă.
Copiii n-au părinți și n-au mâncare,
Pe voi, ciocoi, niciunde nu vă doare.
După ce lege îi chemați la bară
Pe cei ce nu mai sunt, să iasă-afară
Din cimitire? Le stricați odihna.
Să n-aveți parte-n veci, nici voi de tihna
Somnului veșnic, iadul să vă fie
Pedeapsa care taie-n carne vie!
Să știți și voi, durerea, ce gust are
Și cât de tare, neputința doare.
Îmi dați pomană patruzeci de lei-
Lua-v-ați lumânări și cruci de ei!
Voi credeți că păcatele se spală
De voi, sătui și noi cu burta goală,
Când ne-aruncați în scârbă o lătură?
Vedea-v-aș cum vă ies viermii din gură!
M-ați umilit și mi-ați strivit mândria-
Voi, lipitori, slujind nemernicia,
Îi cereți mortului, chiar după patru ani
De la înmormântare,-atâția bani!
E mort, lichelelor, de-o veșnicie
Și-i cereți bani? Eu încă mai sunt vie.
Vă dau tot ce-a rămas, veniți acasă
Și-o să vă pun otravă-n ceai pe masă!
Și ca desert, blesteme-n prăjitură:
Să n-aveți ce băga, de-acum, în gură!
Lasăți-mi morții-n liniște și pace,
Că altfel nu răspund pentru ce-oi face.
Sunteți atât de javre și penali,
Din oameni buni voi faceți criminali.
Nu-mi pasă ce va fi, dar tare-aș vrea
Să vă dau vouă toată soarta mea.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre vinovăție, poezii despre viermi, poezii despre vampiri sau poezii despre sânge

Boul și virușii
Ca toți boii, fără minte,
Boul Apis, Președinte
Ales de mulți boi și oi,
Și-a făcut guvern de boi.
Și-ncepu el să conducă
După mintea lui năucă:
Avea premier, codoș,
Un bețiv, loial cocoș,
Care traducea în viață,
Tot ce-avea în mintea-i creață...
Lăsăm zilele în care,
Cu un porc drogat, cel care
Din guvernul lui în grații
A tăiat zilnic din rații,
Ca ministru finanțist
Și vom spune ce-i mai trist:
S-a-ntâmplat-așa-ntr-o vară,
Ca o gripă aviară
S-afecteze-ntregul sat
Și atunci a ordonat
Ca găinile să moară,
Mai puțin tot ce e cioară;
Cum niciun necaz nu vine
Singur, iată, la porcine
S-a ivit pesta suină...
Și, găsind Apis o vină
Pentru boală,-a ordonat
Să fie uciși, în sat,
Porcii. Atunci cei săraci,
Sperau lapte de la vaci
Ca în sat să mai trăiască...
Dar pe bou îl durea-n bască,
(O primise ca cadou,
Când fusese el "erou"
La-ntâlniri peste ocean
Cu bizonu-american
Și-i dăduse, gratis, tot
Gazul curții ca netot,
Pentru a avea temei
Să-l susțină-n sat yanchei).
Dar, zvonindu-se, pe bune,
De boala vacii nebune,
Boul Apis se gândea
Gâtu și la vaci să-l ia.
Văzând câinii militari
Că Apis și-ai lui boi mari
Din guvernul dobitoc
Pot chiar vieții să-i dea foc
În al lor sat, au lătrat
De teamă că-ntregul sat
Ar putea, cu boi haini,
Să nu aibă nici chiar câini.
Și au devenit eroii
Care-au alungat toți boii...
MORALA:
Când boii conduc o țară,
Nu-i păstrați, dați-i afară!
poezie de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porci, poezii despre câini, poezii despre vaci, poezii despre medicină, poezii despre guvern, poezii despre eroism sau poezii despre boi

Mii de draci!
Foaie verde și-o negară,
Domnește durerea-n țară...
Pălămidă și amar
Este-n țara noastră iar.
Sunt atâtea magazine!
De mâncare toate-s pline,
Dar cu ce să iei mâncare
Când ești gol la buzunare?!
Noi luăm oul la bucată,
Cepe mici pentru salată,
Doar un dovlecel sau doi
Cât s-avem pentru nevoi.
În ciorbă punem fidea
Și neghină-n pâinea rea...
Pâinea-i neagră și amară...
Plâns și chin e doamne-n țară.
Foaie verde fir mărar,
Când vezi carul mortuar,
Te bucuri că a scăpat
De impozitul la stat.
Bate clopotul de jale,
Suflet de român ce doare,
Suflet de român sărac,
Neam de brav roman și dac.
Loboda o vezi mai rar,
N-ai în ciorbă nici mărar,
Un miraj e mămăliga,
De ea ne scapără limba.
Carnea friptă-i în poveste,
Oasele le legumești,
Dar avem bolnavi și proști
Înrolați în zeci de oști.
Avem și parlamentari,
Ai societății cari...
Plângem dar, suntem săraci,
Și răbdăm... deci... mii de draci!
Ei, să ne-ndulcească limba
Ne-au făcut din timp coliva...
Euri la pachet din plin...
Este vremea să murim!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre mâncare, poezii despre pâine, poezii despre prostie sau poezii despre parlament

Haiducul lui Pește
Foaie verde sălcioară
m-am născut colea la țară
într-o joi de primăvară
Și-am zis verde de năut
de ce naiba m-am născut
plânge-un clopot surdomut
Dau să mă ridic din pat
facebooku-însă-i blocat
cum dracu să fiu bărbat
Foaie verde foaie lată
mândra mea însă-i bărbată
cum Doamne să fie fată
Și-am pus mâna pe topor
îmi spuneam așa de zor
că sunt copil din popor
Restu-i dragă cum se știe
pretutindeni bucurie
dar-ar boala-n ea de vie
poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (2016)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre sat, poezii despre primăvară, poezii despre pești, poezii despre mândrie, poezii despre mâini sau poezii despre haiducie