Inima niciodată n-a putut vorbi

Inima niciodată n-a putut vorbi,
Dar Cuvântul a fost rostit, ca tu să-l înţelegi;
Simţi cum inima ţi se frânge-acum, aici,
Deşi-alte inimi sunt întregi.
Timpul ne învaţă zilnic, pe pământ, lumeşte,
Arta care frânge inimi şi le lecuieşte.

Inimă, ai putea fi uneori naivă – şi nu puţin,
Dar ce-ai avut de spus, ai spus de fiecare dată,
Iar ecourile-acelor spuse revin, revin,
Se-întorc mai vii ca niciodată.
Timpul ne-nvaţă arta care-nvie-o inimă-ngheţată.

Limbă, tu poţi exprima doar
Silabe, bucurii sau întristări,
Până când timpul, luminând străvechi cărări,
Va învia Cuvântul iar.
Timpul, un domn atoate-iertător,
Garantează cuvântul cel nepieritor.

poezie de Edwin Muir, 1887 – 1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima nu poate vorbi niciodată

Zilnic timpul ne învaţă pe pământ, lumeşte,
Arta care sfarmă inimi şi le lecuieşte.

distih de Edwin Muir, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mort printre cei vii

Eu pun la inimă cuvântul
Şi timpul las să treacă
Învăţ că adesea bine este
Să nu vorbim în grabă;
Că dacă strici cu vorba
Şi dacă faci mai rău
Cuvântul dă uitării
Te stinge în timpul tău.
Renaşte din tristeţe,
Învaţă a iubi,
Să nu rămâi în viaţă
Mort printre cei vii.

poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece, cuvintele rămân

Cuvântul e ca o oglindă a minţii ce îl zămisleşte,
Ţi-arată inima şi gândul, cu forma lui te defineşte.
Când omul, ce-a deprins în timp condeiul să îl mânuiască,
E foarte trist când truda lui se-ndreaptă-n semeni să lovească.

Adună-n bietele cuvinte noroi şi veninoasă ură,
Cuvântul îl transformă-n bici şi-n instrumente de tortură.
Cu mult mai înţelept ar fi şi onorabil pentru sine
Cuvântul să-l transforme-n cânt, s-adune-n el acorduri fine.

S-ajungă-n inimi, să încânte cu-a lui frumoasă armonie,
Să treacă dincolo de stele, să se preschimbe-n poezie,
Ce-aduce pe pământ lumină, esenţă, spirit, mângâiere,
Nu bici sau spadă-nsângerată ce seamănă în jur durere.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că există ceva- perfect?

Crezi că există ceva perfect?
Nu, nici timpul ce ne înconjaoră
Incantaţii şi blesteme de energii
duc de multe ori dorul de pădure şi de poezie
Am atins-o doar un pic în trăirile noastre
Împreună ar fi putut fi alfel
Oameni nu sunt vinovaţi
de insuccesele noastre zilnice
Ţi-am fost alături, am vrut ceva
Să îţi duci succesul până la capăt
Iluzia totală azi îşi spune cuvântul
Sunt foarte trist, nu mai am aripile păsării
Iubirea noastră nu a fost decât o poezie
Atâta cât revederea era o ploaie,
Ce ne cuprinde trupul cu cenuşă
În fiecare din noi timpul
se opreşte uneori prea puţin.
P. S. Am simţit să îţi scriu aceste cuvinte

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun doctor din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun învăţător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai bun judecător din toate timpurile a fost Timpul. Cel mai generos faţă de om a fost, este şi va fi Timpul. Omul beneficiază de Timp pe gratis. Timpul niciodată nu iartă şi nimeni încă nu l-a amăgit. Doar Timpul într-o fracţiune de secundă îţi poate lua totul, chiar şi viaţa.

citat din Tudor Gorgos (7 iunie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vorbeşte.
vorbeşte despre cum poţi îndoi
cu mâinile goale
cuvântul "oţel"
şi despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.

despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea "până când?"
ca să dai spaţiu,
să aibă loc vegetaţia spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
şi din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.

vorbeşte despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
ai pus să leviteze o lacrimă,
pentru că tu ştii
că plânsul poate să zboare
până sus în poem.

vorbeşte despre artă
cât ţine eclipsa pământului
mâine.

arta
începe de acolo
de unde alţii,
care (doar) par asemenea ţie,
nu mai ştiu să continue.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lirica din mine..

Ceasul mai ticăie, inima bate.

Timpul mă doare,

viaţa o cumpăr în rate.

O stare uitată,

copilul din mine-a crescut,

adio copilărie...

Adultul e mut.

Gânduri visate, basmele au apus

Multe poveşti sunt încă nespuse,

Ispirescu s-a dus.

Viaţa e doar o potecă,

Lupi sunt destui

Ce cale trebuie urmată

Când te simţi al nimănui?

Prezentul devine trecut,

iar când timpul nu are răbdare

Ţi-e dor de ce n-ai avut niciodată...

Dar cui nu-i e oare?

poezie de Maria Medeanu (1 august 2009)
Adăugat de mariaderomania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul sfânt pe care l-am primit în familie m-a învăţat să fiu smerit tot timpul şi eu mă simt mic tot timpul.

citat din Ştefan Mihalache
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate

PreaSfântul a creat Olimpul,
Cuvântul, spiritul şi timpul
Dar moartea are un atu:
Că Domnul iartă... timpul, nu.

epigramă de Nicolae Bunduri (26 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Bunduri
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temporar prezent

Doar timpul l-am simţit
Trecand
Prin zilele mele
Bune şi rele.
A cioplit chipul
După chipul şi asemănarea
Dintâi
Şi a rostuit cuvântul
Din cărţile vechi
În puterea mea de îndreptare.
Cine mă ştie
Cine m-adie
Cine mă frânge
Cine mă plânge?
Timpul
Şi mă culege
La ceas de lege...

poezie de Eugenia Miulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convingere... convinsă!

Convingerea că timpul n-a trecut,
în van, lăsând doar urme în calea lui,
există! E acolo-undeva
păstrată ca pe o comoară sfântă.
E acolo... ştiu. Dar ea nu ştie... Că timpul a lăsat amprente.
În inimă, in suflet şi în minte.
Dar nu renunţ! Căci sunt convinsă
că timpul îmi va da dreptate,
şi doar Luceafărul va ştii
ce simte inima în taină.

poezie de Oana Alexandra Călin (13 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vietnameza nu are pronume personale şi trebuie să-ţi numeşti tot timpul poziţia ierarhică. Când vorbesc cu părinţii mei, eu trebuie să precizez mereu că sunt copilul. Prin urmare, mi-e foarte dificil să vorbesc de sexualitate, de exemplu, în vietnameză. Oricum, vietnamezii vorbesc foarte puţin de sexualitate. E o limbă care impune multe rezerve. De exemplu, nu se foloseşte niciodată în vorbire cuvântul care desemnează raporturile sexuale. Se spune "soţia e apropiată de soţul său" şi asta înseamnă că au relaţii sexuale. Nici măcar "te iubesc" nu se spune niciodată. Poţi transmite aceasta prin gesturi sau prin scris, dar nu ai voie să spui.

citat din Kim Thuy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni mincinoşi

Pe capul meu ei mâinile şi-au pus,
M-au mângâiat, au îngânat şi un descânt;
Timpul vindecă-orice rană,-au spus,
Şi timpul poate şterge orice jurământ.

Erau blânzi, compătimitori, cei care subtil
Mi-au şoptit atunci pentru-a potoli furtuna,
"Inima care se frânge în april
Se vindecă în luna mai întotdeauna."

O, pe mulţi cu inima cârpită au cunoscut...
Erau nişte bătrâni trăgând din înţelepciune un folos.
Şi le era aşa uşor să facă ce-au făcut,
Să vină şi să mă mintă-atâta de frumos!

Cine mai vrea despre luna mai să spună prostioare
Ar trebui să-întâlnească un suflet mai amar,
Pentru c-abia pe la jumătatea lui iunie, mi se pare,
Inima mea a fost intactă iar.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu supravieţuieşte efemerului. Timpul e o continuă frământare a universului care e o inimă mare prin care trece timpul. Ca să-l înţelegi, stai faţă în faţă cu el, vorbeşti despre tine cu el şi aşa poţi recupera o parte din clipe sub forma amintirilor.

aforism de Camelia Opriţa din WordPress.com Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de Elena Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!