Creaţie

din cutia albastră desenată cu nori
a scos munţii
pe care i-a aşezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea
din pahare a deşertat marea
ca şi când din râuri
peştii emigrau
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc
privind de la distanţă
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creaţie
să-şi vadă oamenii
ce începuseră să strice decorul
lunâd pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

din cutia albastră desenată cu nori
a scos munţii
pe care i-a aşezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea,
din pahare a deşertat marea
ca şi când din râuri
peştii emigrau,
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc,
privind de la distanţă
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările,
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creaţie
să-şi vadă oamenii,
începuseră să strice decorul
lunâd pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticarul

iau de pe tejghea
o carte
pe care nu ştiu când
o voi citi
veşnic prizonier visului
îmi imaginez că anticarului
îi va fi mai uşor să le strângă pe celelalte,
să-şi numere banii,
să-şi plătească prânzul,
din rafturi să scoată alt volum
ca şi când alcolicii şi-ar turna
dulcea otravă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Iubire, silabele pe care egoist
le-aş numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanşă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt şi ale tale
aşa cum şi eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătăţii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră. Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care şedeau, au fost cuvintele: "Soldaţi de plumb!" Cuvintele acestea le-a rostit un băieţaş care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui.

începutul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

ţara pe care o cunosc
nu se găseşte în mlaştina
ce o înghiţite lacom,
în ţara mea visele nu sunt ţinute în lesă,
ea este leagăn şi trudă,
este ziua pe care ţi-o dăruiesc,
fară să-ţi înşel aşteptarea copile,
în această ţară pădurile nu sunt
trădate
pamantul nu se părăseşte
nici nu se vinde,
munţii sunt munţi,
cuvintele devin strigăt
deasupra cetăţilor goale.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pe un colţ de rai

a face dragoste cu o femeie urâtă,
ce a pierdut îndemânarea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
să caute răsăritul,
şi să-l soarbă cu ochii tentată de buzele tale
uneori dulci,
alteori amare
precum cafeaua servită de diabetici,
şi care să-şi piardă ultima picătură de iubire
iubindu-te pe tine,
zeu mistificat
este ca şi cum ai plânge de frumuseţe la un colţ de rai unde sfinţii îşi plimbă câinii în lesă,
şi ştiu că nicio femeie nu este urâtă
când este a ta.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare

mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de linişte,
scăpate din cleştele nopţii
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună şi plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranţă.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul

unchiul a murit într-o iarnă
aşa cum stelele după o ardere îndelungată
dispar
prea devreme să-mi duc ideile la capăt,
îmi reţinuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
pe care nu putea să le taie în felii
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraş,
se întorcea să-şi odihnească sufletul
în iarba unde urma să-şi clădească din cuvinte
casa.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-şi
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinţi
bă bagă -ţi mintea în cap
eşti o clonă într-o masă a ideilor
îşi răspunse el
notând discuţia
în inimă
închise ochii şi lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolata

în salonul de spital muşcând din ciocolată
nu voi fi lăsat să trec
cei ce mă stiu diabetic
vor argumenta
ca într-o pandemie nevrotică
poate mă vor găsi între coperţile unei cărţi
în care proaspetele mele vise
capătă dimensiunea poemelor
eu hrănesc iluzii în naşterea mea vegheată de ursitoare
într-o lume glaciară în care bufonii devin baroni
viaţa îmi dă gustul amar

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ţipăt

aripile de înger
acoperite cu mantaua iernilor
de sub care cuvintele
ies să ascundă tăcerea
precum un
izvor acoperă
ochii să nu se vadă crestele
înfipte în coama cerului
cu gheara de urs îndreptată
spre soare
să fure lumina
în opaiţul dur
al minţii bolnave,
poartă amintiri dureroase

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în totalitate este jucăria Mamei Divine, care sub variate aspecte se joacă cu ea. Uneori Ea este Mahakali, necondiţionată, fără formă, altă dată Ea este nemuritoarea Nitya-Kali, distinctă de opera sa. Sub un alt aspect, Ea este Smasana-Kali, fiinţa care domneşte asupra morţii, asupra distrugerii a tot. Ea este pe de altă parte Rakshya-Kali, stând în picioare în faţa noastră, gata oricând să-şi protejeze şi să-şi binecuvânteze copiii care o iubesc (adoratorii). Ea apare de asemenea ca Shyama, Mama fermecătoare de culoare albastru intens, însoţită de Dumnezeul Eternităţii şi al Infinitului.

citat din Ramakrishna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţi în cădere

Când ţi-au căzut cărţile din braţe
liftul s-a oprit între pahare
peştii urcau treptele solzilor în spirală
ploua masa un scaun torenţial
iar din colţul gurii
buzele îţi revărsau trestii în cutia poştală.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Cel care se sprijină de mare – dincolo de port,
Cel care senin iubeşte valul dus de vânt,
Nu va cunoaşte niciodată când va fi mort
Răcoarea şi freamătul unui mormânt.

El într-o gropşoară-şi va afla-împăcarea
Întreaga eternitate-încăpătoare,
Iar pământul se va odihni pe pieptul care
Cândva a izbutit să istovească marea.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nimic rău să citeşti o carte care-ţi place o dată şi încă o dată. Când faci asta, cuvintele pătrund în tine, devin parte a ta, în felul în care cuvintele dintr-o carte citită doar o singură dată nu o pot face.

Gail Carson Levine în Scriind magic: Creând povestiri care zboară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate zilele erau la fel, şi când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toamna în priviri

iubirea ta este poemul

în care toate verbele sunt

un singur şi atotcuprinzător cuvânt,

ne înghite pe amândoi

cu deşertăciunea lumii,

lasă despletite toamnele,

sărutul astrului

ne soarbe trupurile goale,

ploile ne cresc pe umeri aripi

cu care sfâsiem tăcerea pădurii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!