Povestea frunzei

O frunză intrată pe uşă îmi spune:
- Ştii? Eu am trăit o minune...
Prin patru anotimpuri trecând
Patru vieţi am trăit pe rând.

Iarna am fost un bob de viaţă
Mugur pe-un ram născut în ceaţă
Mai tarziu, am crescut în soare
Şi m-am deschis lângă o floare.

Apoi am trecut la treabă,
Gătind hrana pentru planta întreagă.
Verdele meu dă viaţă vara
Pomul arătându-şi cu drag comoara.

Toamna, în noiembrie, târziu,
Vântul m-a desprins fără să ştiu,
Şi prin văzduh m-a dus şi m-a purtat
La tine-n uşă acum m-a lăsat.

Desigur, pot să-ţi fiu de folosinţă
Dacă mă laşi să putrezesc în grădiniţă
Voi îngrăşa pământul pân' la primăvară
Şi rod bogat vei avea, cu siguranţă, iară.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o frunză pe ram
trecând prin anotimpuri -
aceleaşi triluri

haiku de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost!
Vreau o primăvară frumoasă,
Dacă decide să renască.

Privesc cum vremea trece
Cu veri toride, iarna rece,
Grăbită înspre alte timpuri
În cele patru anotimpuri.

Vorbe scrise fără noimă
Poate-am să compun o doină.
Anotimpuri schimbătoare
Zile scurse fără soare.

Se revarsă iară norii,
Se intorc din nou cocorii,
Timp ce pare cam hilar
Sterg o zi din calendar..

Mi-e dor de tine viaţă,
De câmpul cu verdeaţă,
De primăvara mea,
Când soarele ardea.

poezie de Eugenia Calancea (16 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele patru anotimpuri

Ce bine, Doamne-ai împărţit egal întregul an!
Eu sunt printre acei ce Te elogiază,
Nu pentru că-aş avea o minte mai vitează,
Dar patru anotimpuri îţi vădesc divinul plan.

Începi cu primăvara, care propulsează
Potop de clorofilă-n tot ce este vegetal,
Ca vara să contribuie l-al toamnei rod bălan,
Să aibă omul trai plăcut şi mai de vază,

Când iarna cu zăpezi ne calcă şi ea ţara;
Din toatele sezoane, unul nu-i în dungă!

Dar... de ar fi un pic mai lungi, şi primăvara
Şi vara, toamna, iarna chiar, de-ar fi mai lungă,

Mai câştigaţi am fi, mai plină-ar fi cămara,
Of Doamne, anul Tău, mai-mai să nu ne-ajungă!...

poezie de Corin Bianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

prin clipele turnate în forma unui vers
noiembrie se zbate trecând prin fapt divers

motanul toarce firul seninei dimineţi
ci eu îmi sorb delirul cafelei cu tristeţi

afară-i întuneric, noiembrie deplin
noembrie himeric, noiembrie hain

la uşă iarna bate cu albele-i zăpezi
tu ştii că nu se poate, ştiind că nu mă crezi

în umbra dimineţii răsună noi culori
un imn cernut fineţii ce picură din nori

noiembrie-n amiaza cu soarele apus
noiembrie în fraza că sunt cu pluta dus

noiembrie-n retina cu verdele rotund
noiembrie în tina ce-ngheată pân-la fund...

poezie de Iurie Osoianu (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă te iubesc

Dor îmi e de ai mei cei dragi
Seceraţi de tăvălugul nebulos
Fă minune doamne ca să dregi
Timpul a trecut de mine nemilos

Du-mă pe drumul vieţii anevoios
Toate le-am trecut prin viaţă
Bătrâneţe parcă n-am prisos
Ochii mei sunt numai ceaţă

Picioarele mi-au obosit
De-aş putea să -mi iau o pâine
Spune-mi cât am de trăit
Mult îmi pare până mâine

O lumină ce apare n prag
Deschid uşa mare ce să fac
Casa-i locuită d-un pisoiul drag
Intr- o vază florile de mac

Intrăm în normal trece an
Sulfeţel îmi toarce eu împletesc
Tractoraşu-mi sună la timpan
Viaţă eşti frumoasă te iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, ce sunt eu? Primăvara, mugur plăpând de salcie care se frânge în floare, vara, mac ce însângerează lanurile de aur, toamna, frunză galbenă şi uşoară purtată de vânt, iarna, fulg delicat de nea ce se va topi prin mizerii. Fiecare anotimp îmi aminteşte că sunt o umbră pe pământ.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul călătoriei noastre pe acest pământ, dacă am trăit din plin, nu vom putea spune, "Am fost întotdeuna fericit". Să sperăm că vom spune "Am trăit o viaţă de momente adevărate şi multe dintre ele au fost clipe fericite".

citat din Barbara de Angelis
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca aşteptărilor prelungi
se-aşterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se şterg unul pe altul în strănut

şi râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig şi calm
profesorul îşi las-un cot pe viaţă
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător

Se-mpreunează frica şi iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald aşterne mama gândul
şi gura hulpav hrana o primeşte fremătând

şi râde-un anotimp pe-un colţ de viaţă
medicul mamă ştie când şi cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un şarpe zvârcolind vieţi prin timp

Se-mpreunează taina cu un strigăt
şi totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viaţa
prin moarte liniştea se-aşterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veşnic
pentru un suflet prea curat
şi prea flămând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea

Tu mi-eşti singura avere:
M-am născut cu tine-n piept, durere!
Zi de zi, înaintând spre Soare,
Inima mi-am pârjolit.

Şi-a crescut durerea şi mai mare
Şi în spate, umbra mi-a crescut.
Şi-a durut durerea mea amară,
Zvârcolirea ei m-a răvăşit!

Dar am stors din ea, ocean de lacrimi
Zi de zi, o viaţă, pic cu pic!
Tu mi-eşti singura avere:
M-am născut cu tine-n piept, durere!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satisfacţii multiple

sunt mulţumită cu-al meu suflet de femeie
totul în viaţă am trăit căci mult am iubit
m-am frământat şi m-am aprins ca o scânteie
scumpă e lumina ce mă urcă în infinit.

am trăit miracolul dintre bune şi rele
m-am simţit o prinţesă într-un castel de vis
mult am fost iubită până sus la stele
tot destinul meu în versuri l-am transcris.

mă contopesc şi azi cu un amor nebun
iubesc până la soare cât pământul întreg
natura mi-e aproape cu marele tribun
Cristos al mântuirii de tine eu mă leg.

n-aş fi putut să am un spirit mai bun
blândă romanţioasă de amar mă dezleg.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmelor, iată jocul pe care-l joc. Patru oameni vor fi cunoscut o viaţă uriaşă: Napoleon, Cuvier, O'Connell, şi vreau ca eu să fiu al patrulea. Primul a trăit viaţa Europei; el şi-a injectat armate întregi! Al doilea şi-a închinat globului pământesc viaţa! Al treilea a întrupat în el un popor! Eu, eu voi fi purtat în capul meu o întreagă societate.

Balzac în scrisoare către Ewa Hanska (februarie 1844)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri şi văi
şi coclauri
şi cu vaca ieşeam
uneori la păscut
şi poveşti am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre ţări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Împrăştiat de vânturi ca sămânţă,
Destinul m-a purtat în depărtare
Şi am crescut cum am putut sub soare,
Iar Dumnezeu mi-a dăruit credinţă.

Eu m-am rugat febril şi prin urmare,
Am reuşit să-mi fie cu putinţă
Să trec prin viaţă fără suferinţă,
Să nu fiu rupt de vânt ori val de mare.

M-am priponit în rădăcină tare
Şi poate să mă bată uraganul,
Dar el nu va putea să mă doboare
Chiar dacă-n temelie-mi scurmă valul.

Speranţă astăzi s-a născut în sine-mi
Şi simt că-n piept zvâcnesc vreo şapte inimi.

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

Din suflet nu pot să te-alung,
Cu paşii, nu pot sa te-ajung;
Fără o vorbă, m-ai lăsat,
Ca pe-un copil abandonat.

Dac-ai ştiut de la-nceput,
De ce n-ai spus, cum ai putut –
Că nu mă poţi iubi – şi-atunci,
De ce m-ai luat, ca să m-arunci?

Vinovat că nu m-ai iubit,
Ai cam scăpat nepedepsit;
Dar să ştii, că-ntr-o bună zi
Vine scadenţa; vei plăti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de primăvară

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici...
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii...
Primăvară, unde eşti?

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Ne-am cunoscut la inceput de vară
Eram o tânără subţire şi sprinţară,
Nu cred c-am aveam nici opsprezece ani
Când ne plimbam pe aleea cu castani.

Ce viaţă... fără griji, fără nevoi,
Era atuncea pentru amândoi...
Dar timpul făr' de veste a trecut,
Şi apoi necazurile-au apărut.

Păşind în viaţă printre buni şi răi,
Am reuşit să-mi văd şi de ai mei
M-am străduit să fiu la înălţime,
Şi să fac doar ceea ce se cuvine.

Târziu am constatat că am greşit
Că de la viaţă n-am cerut mai mult,
M-am mulţumit doar cu ce mi s-a dat,
Însă mereu, mereu am tot sperat.

Acum, când nu mai sunt copilul de-altadat',
Mă uit în urmă la tot ce am lasat
NIMIC afară de ai mei copii,
Cu care toată lumea s-ar mândri.

Regretele pe rând mă copleşesc
Când văd ca-ncep uşor să-mbătrânesc,
E imposibil să mă-ntorc din drum
Să am atunci, demult, mintea de-acum.

poezie de Mariana Simionescu (17 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!