Ca o poveste fără sfîrșit, a tuturor ființelor și întîmplărilor din toate timpurile, curg norii în azur, zugrăvindu-l cu mirifice sau înfricoșetoare imagini. Nici un chip al realității cum se arată în lumina soarelui -, nici o transfigurare a lui sub razele lunii-, nici o plăsmuire, a oricărei mitologii, nu întîrzie să-și înceapă peregrinarea (...)
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fără reperele mincinoase ale minții, fără să mai atingi nici un gând cine mai zici că ești tu? Și ce e mai exact acest "tu" dacă nu te înhăitezi cu escrocul de gând? Dacă rămâi în absența oricărei imagini despre tine, cine mai ești tu? Nu există nici o virtute într-un colecționar de timbre, de imagini exacte cum nu există nici o mântuire pentru colecția ta de gânduri/timbre numită fals "eu"!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpurile moderne, nici o putere, nici un imperiu din Europa n-a putut să se mențină pe cele mai înalte culmi, n-a putut să comande nestingherit celor din jur, și n-a fost capabil nici măcar să-și păstreze cuceririle mai mult de cincizeci de ani.
citat celebru din eseul Reflecții despre măreția și decadența Europei de Paul Valery (1919)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rodica
În caz cā dragoste nu este,
În viațā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...
N-ar exista nici nopți celeste,
Nici cutezanța și nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite și neveste.
Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Și nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârșit, nici început
Și nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...
sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul
Prin pereții groși ai cetății nu pătrunde
Nici lumina, nici întunericul, nici visul pierdut al unui soldat,
Dar a pătruns invocat fiind, de noi
Și un frig ne-a cutremurat din toate mădularele,
Nici chip nu mai avea, nici corp, era doar o suflare de un cenușiu anost.
Eram prizoniere în lipsa înțelegerii misiunii lui,
Am înțeles și am deslușit mesajul secret
Iar spiritul s-a învăluit în frig, părăsind odaia.
O să mai apară iară?!
Noi, lecția am învățat-o.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Matematica nu ar fi fost, "nimic nu ar fi fost": nici zero și nici fizica, chimia sau arhitectura, nici roata și nici calculatorul, nici tiparul și nici telefonul, nici informatica și nici cibernetica. Dar, față de toate aceste entități materiale inventate de om, și față de universul cunoștințelor acumulate, cunoașterea îl ajută pe om să gândească toată viața, să creeze și să-și imagineze, să iubească natura și pe semenii săi, să fie emotiv și curajos, să fie consecvent și ordonat, să viseze și să fie fericit.
Marin Vlada în Gazeta Matematică 115 ani de apariție (2010)
Adăugat de Marin Vlada

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu și nici
Nu desprețui
Persoane
Nici lucruri
Nu desconsidera
Lumina
Nici adevărul
Nu defăima
Înțelepciunea
Nici dreptatea
Nu nesocoti
Prezentul
Nici viitorul
Nu denigra
Îngerii
Nici providența.
poezie de David Boia (15 martie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se pare jenant să ne agățăm de rațiuni imaginare ca să fugim de rațiunea imaginarului... De teritoriul nesfârșit al realității interioare, singura în care se întâmplă cu adevărat întâlnirile noastre... Sensul oricărei mitologii și parabole este să deschidă porțile realității. Nașterea spiritului Herei din spiritul lui Zeus e realitatea, metafora e ideea de metaforă...
Ilinca Bernea în Legende Androgine (2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia, eterna poveste
În viața ei fără păcate,
Nici nu fumează, nici nu bea,
Nu are seamăn, nici etate,
Și totuși, are ea ceva...
epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde nu e drum nici pentru vânt, nici pentru razele soarelui, până și acolo răzbește cu ușurință inteligența celor inteligenți.
în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde nu e drum nici pentru vânt nici pentru razele soarelui, până și acolo răzbește cu ușurință inteligența celor inteligenți.
în Panchatranta
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respirație
Nici Creștin și nici Mozaic, nici Muslim și nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean și nici din pământ,
nici din eter și nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam și Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup și nici suflet.
Aparțin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o știu și care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea și din mine,
singura care respiră cu respirația unei ființe omenești.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știm că dincolo de imaginea revelată a realității, există o alta, mai aproape de realitate, și dincolo de aceasta o alta, și tot așa până la adevărata imagine a realității, absolută și misterioasă, dar pe care nimeni nu o va vedea vreodată, sau poate până la descompunerea oricărei imagini și a oricărei realități.
citat clasic din Michelangelo Antonioni
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-i deprinzi pe copii să muncească, nu vor învăța nici să citească, nici să scrie, nici muzica, nici gimnastica, nici ceea ce cuprinde întreaga virtute a omului: respectul izvorât din exercitarea tuturor învățăturilor de mai sus.
citat celebru din Democrit
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spunem cum vrem
Floarea soarelui răsare,
Soarele n-ar avea cum,
Nici din munte, nici din mare,
Nici din curte, nici din drum.
Floarea soarelui apune
Doar o dată, pe când moare,
Ceea ce se poate spune,
Dacă vrem, și despre soare.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă?
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de nori lumina n-ar avea nici taine, nici șovăieli, nici biruințe.
Petru Creția în Norii (2005)
Adăugat de Roxxy306

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici umbră, nici strălucire, nici fluturi, nici albine, nici fructe, nici flori, nici frunze și nici păsări: Noiembrie!
citat din Thomas Hood
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici să iubești, nici să urăști: iată jumătatea oricărei înțelepciuni. Nici să nu spui nimic, nici să nu crezi nimic: iată cealaltă jumătate.
citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!