Nebun umblu

în fracul meu de carton
stă cam scorţos
învelind trupul copt de ani
cu stângăcia unei femei
fugite din paradis cu vina
toată asupra ei

soarele seacă adn-ul
purtat prin oraşul îngerilor
căzuţi în dizgraţie
moleculele mele au devenit
instabile de când a venit
nisipul saharian să le pună-n mişcare

străzile se strâmtează
când trec nebun ca un virus
prelins pe pereţii plini
de graffiti şi plante îngălbenite
care se încăpăţânează să trăiască
într-un mediu nociv

ajung unde ajung dacă sunt
aşteptat sau nu de cineva
curios să vadă sfârşitul
cum vine când nu trebuie
să vină când aştepţi
cu inima umplută de bucurie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâslesc către casă

cu o pană de scris
dau apa în stânga în dreapta
ajung pe moldova care seacă
sau
renaşte în mine - hâdă e
hidra cunoaşterii -
fluieră o mână pe fereastra vaporului
trece lăcrimând o poezie
aş rescrie finalul
nu mă
lasă apa
care trece pe când
trăia
din când în când veci
de veci voi scrie despre iubire

Vasile Culidiuc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum treci acum

şi visul e-n ruine
te simţi bine
şi mă simt bine
trec apa zburând spre tine
şi e bine când te-ntorci la mine

nici nu mai sunt ruine
tu eşti stăpâna ambelor destine
ne este destul de bine
când simt dragostea-n mine

îţi jur iubire pe vecie
şi jur să plâng
când o să pleci de lângă mine
un pustnic o să ajung

treci prin vis din vis
în vis îmi vine
să te sărut dincolo de mirare
cu disperare revii în vis

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perna gândită

să pui posteriorul pe ea
era flexibilă conform
etichetei lipite pe ambalajul
biodegradabil cum spune legea
nescrisă de noul val
te uiţi la ea şi-ţi vine
să aşezi capul dacă-l ai
după ce afli de curenţii de aer
care trec pe acolo şi-ţi alungă
gândul rău infiltrat de mediu nociv
te simţi aerisit când stai
mult cu posteriorul aşezat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgrop oraşul

din cenuşă să-l vizitez repede
intru pe uşă şi totul scârţâie
iar somnul îl alung cu o cafea
cu multă gheaţă învăţ unde
să ajung prima dată când vântul
aduce o boare cu miros de peşte
în piaţa goală nici viermii nu ies
pomul răsare în faţa vitrinei
şi femeile zâmbesc păşesc uşoare
ca un fulg luate de vânt era un joc
oraşul dezgropat de mine se îngropa
în cenuşa vulcanică care venea
asemeni unei mări care se revarsă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorinţele în palmele asudate
şi gâdurile se cuibăresc sub streaşina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
şi aşteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când oraşul îşi închide porţile
şi străzile rămân pustii.

Dimineaţa când oraşul se trezeşte din somn
ea porneşte să vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
şi ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
şi ea nu era nicăieri.

Nu ştiu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arm

strong e să faci pasul
primul pas
pe lună (!?) te îndoieşti şi nasa
nu poate confirma
sau
infirma scena petrecută într-un ham
bar cu nisip saharian
nisipul saharian seamănă cu nisipul
selenar
neil nu poate răspunde
a plecat la stele
fără naveta apollo
e arm
strong e să fii primul
care păşeşte pe lună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nimic, lume...

Dumnezeu îşi încordează arcul
Mă loveşte cu săgeata lui în imaginaţie
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperişuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am minţit şi am fost minţită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănaţi sub aripa mea de leoaică
Izgoniţi de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Aşa cum scoţi ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor şi fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Şi sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor şi le paşte,
Vine inima lor şi le uită
Şi cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
Eu nu am nimic, lume,
Eu nu sunt nimic,
Nici măcar praful în care am început să iau formă,
Nimic nu-mi aparţine,
Când şi când călăresc câte un cal de praf,
Strângând în braţe un iubit de praf,
Sunt prinţesa regatului de praf
Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu
La care să se-nchine toate mumiile de nisip
Cărora Dumnezeu le aprinde unima
Să lumineze veacurile ce va să vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

N-o pot deloc înţelege –
Este prea de tot;
Mai ales când mă provoacă
Să o trec înot!
Dar oricât aş încerca,
Pe celălalt mal –
Nu pot să ajung deloc...
Mă las dus de val!
Doar că valul nu mă duce...
Unde vreau s-ajung,
Ba din contră: el în larg
Vrea să mă scufund!
Niciodată n-am răbdare
Să se potolească...
Ca apoi să pot s-o trec –
Să mă limpezească!
Şi mereu şi tot mereu,
Eu mă duc la fund!
Niciodată n-am puterea
Să pot s-o pătrund,
Dintr-un capăt până-n altul...
Unde mă aşteaptă
Răspunsul la întrebarea:
"De ce e nedreaptă
Această latur-a mea
De necontrolat?
Şi de ce de când mă ştiu,
Eu te-am căutat?!"

Ca să vezi, nu e vorba
Doar de un răspuns...
Ci, de fapt, am mai multe,
Întrebări de pus!

Mai rămâne doar să pot
Să ajung la TINE!
Doar că pentru-a reuşi,
Tre' să lupt cu mine!
Să lupt şi să mă înving –
Să nu mă mai las
De al vieţii mele timp,
Vrăjit, dus de nas!
Dar şi când voi izbuti,
Nu vei mai putea –
Decât să te contopeşti
Cu inima mea!
Cu tot ce până acum,
Nu am înţeles...
Mai exact: cu tot ce-nsemn
Şi să-mi dai un sens!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (17 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi

la femeia pe care o ţinea
în mâna stângă când o picta
cu mâna dreaptă goală
atingând trupul cu obrajii
plini de lacrimi frânt în tăceri
se gândi la femeia cu oase mari
care avea în birou un cais în ghiveci
îl văzuse pe roşcat în oglindă
cum o pândea când o desena
fără haine în mijlocul
unui pat dublu executat
din blănuri de urşi polari
vânaţi de emirii sau şeicii
care umblau cu tălpile încinse
pe nisipul dat prin sită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Când cerul se acoperă cu nori,
Şi aştepţi ploaia, dar ea nu vine.
Deja ţi se pare că soarele s-a ascuns undeva
Pentru totdeauna, iar ploaie nu mai este.

Când copiii se joacă îndelung în stradă
Şi tu îi aştepţi să se întoarcă,
Îţi trec prin cap cele mai diverse gânduri,
Unul mai rău decât altul.
I-a călcat o maşină,
I-au răpit ţiganii
Au căzut într-o gură de canal neacoperită.

Şi când în sfârşit
Se aude într-un târziu telefonul sunând,
Ţi-e frică să răspunzi
Şi întârzii, întârzii.

Ce multe lucruri trezesc teamă.
Şi mă mir că mai reuşesc încă
Uneori să fiu fericită.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de-o seamă

cu coşmarul meu care se termină
de fiecare dată când deschid ochii
dar reîncepe atunci când adorm
aud un nebun care izbeşte aparatul
de cafea şi nu mă ridic să-l văd
însă aud vocea aceea pe care pot
s-o recunosc în orice vis sau amintire
oriunde şi oricând şi nu m-aş fi
aşteptat s-o aud chiar lângă urechile
mele larg deschise spre glasul dulce
şi aspru în acelaşi timp când are
o problemă de gestionare a furiei
închid ochii şi aştept coşmarul meu
care dăinuie de mai bine de jumătate
de secol de poveşti de adormit fricile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem! Totdeauna am crezut că trebuie să trăiesc momentul. Sunt un om care trebuie, de cel puţin 3-4 ori pe săptămână, dacă nu mai mult, să se piardă pe sine ca să intre în pielea altui personaj. Dacă sunt plin de ale mele, de tot trecutul meu, de tot ce ma frământă, de tot ce mi se întâmplă, unde dracu' să mai încapă şi întreaga problematică a personajului pe care îl joc? Aşa cum era scris la şcoală, pe pereţi, "fii şi nu fă!". Problema este, când am terminat rolul, cum dracu' ajung din nou la mine?

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa mă scurg

printre braţele tale şi fug
pe fereastra deschisă de curent
curg pe zid până jos pe stratul
de flori surprinse de ger
când se făceau frumoase înflorind
ajung pe trotuarul făcut aşternut
felinarele stârnesc pasiuni gazelor
ţevilor de eşapament
aud tocuri cum pisează asfaltul
îngheţat fără nicio noimă
ajung într-un canal plin de vieţi
mărunte şi neînsemnate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

E o linişte desăvârşită
pe străzile oraşului adormit.
Şi eu păşesc grăbit în luminile difuze,
urmat de loiala mea umbră.
Vântul îmi zgârie faţa
cu adierile lui reci când trec
prin faţa barului pe jumătate gol,
de unde se aude un sunet vag
de muzică.
Unde o fi războiul acum,
pierdut în atâta calm?
Ajung în casa cufundată-n somn,
şi mă bag lângă tine în pat
şi-ţi sărut toate locurile care te dor.

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti...

Unde eşti când aştepţi?
Dacă eşti cu gândul
La cel ce stă să vină,
Nu eşti.
Nu eşti nici dacă
Arzi de nerăbdare să pleci.
Nu eşti nici dacă te agiţi
Şi te întrebi de ce nu vine.
Nici dacă îţi consulţi ceasul
Sau te ascunzi în spatele
Vreo unui joc pe telefon.
Nu eşti nici dacă trimiţi
Mesaj după mesaj
Tot întrebând pe unde e.
Nu eşti nici dacă,
Enervat de aşteptare
Încerci să grăbeşti ritmul
În speranţa de a obţine
Rezultatul mult dorit.
Când eşti, nu aştepţi
Şi toate se petrec
La vremea lor.

poezie de Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine câteodată poezia

Spune-mi pe unde rătăceşte lumina

când inima mea e tristă

când stau închis în zăpada asta de trup

proslăvind pustiul secundei

îngrijind o speranţă cu picioarele-n râu

şi cu capu-n nori?

În carnea mea un zeu se preface a cânta

dintr-o harfă zdrobită

un arhanghel cu numele meu face crime

în favoarea adevărului.

Tu pe unde rătăceşti când inima mea

e tristă

când înaintez printre lacrimi şi minotauri

când absenţa îmi dăruieşte un morman

de primejdii

când între aceşti patru pereţi ai camerei mele

vine câteodată Poezia

pe ură iar sunt nimic.

poezie de Danile Corbu din Scrisori către cei singuri (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol...

citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!