100

În oraşul dintre munţi -
Ca ştirbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.

Toamna munţii-nvineţea,
Sevele-ngheţau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.

Douăzeci şi trei august
Prima-i pomenire vie
Şi-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.

În oraşul dintre munţi,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

100

În oraşul dintre munţi -
Ca ştirbite stalagmite -
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.

Toamna munţii-nvineţea,
Sevele-ngheţau în plante,
Bruma cobora în zori
Peste băligi, diamante.

Douăzeci şi trei august
Prima-i pomenire vie
Şi-a adus-o printre plopi
Mari, de toamnă timpurie.

În oraşul dintre munţi,
Oamenii nu pricepură
Cât de mare-i acea zi
Învălită-n ploaie sură.

Prin noroiul de pe străzi
Defilau numai o sută,
Doar o sută de bărbaţi -
Sub a vântului volută,
Steagul roşu vuvuia
Printre casele sărace,
Precum flamurile mari
Ale armiilor face.

La fereşti se închinau
Babele ca-n cimitire,
Alţii clătinau din cap
Parcă a nedumerire,
Alţii presimţeau sub cer
O schimbare nevăzută,
Şi prin ploaie defilau
Cei o sută, cei o sută.

Trec o sută prin ruini,
(Azi sunt parcuri şi sunt case)
Trec o sută, câinii bat,
(Azi, motoare zgomotoase)
Trec o sută cadenţat,
Stropi de glod pe strai s-anină,
Trec o sută, nouri cresc,
Dar sub nouri e lumină.

Trec o sută - ochi fierbinţi,
Buze strânse-nvineţite,
(Până azi căzură mulţi
Ori sub ploi, ori sub cuţite).
Trec o sută pe asfalt -
Şfichiuiţi de ude ramuri -
(Până azi crescură mulţi
Din acei ce-au stat la geamuri).

În oraşul dintre munţi,
Ca o apă-n soare suie
Oamenii pe strâmbe străzi,
Şi-n stindarde vântul vuie.
Ca o inimă pulsând,
În mulţimea desfăcută
Se aud sonor păşind
Cei o sută, cei o sută.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

El a plecat din munţi ca un izvor,
Vuind impetuos, sclipind la soare,
De sus se-ntoarce, preschimbat în nor,
Cu ploaie caldă, binefăcătoare...

catren de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cu o mie de ţări

Ţii minte oraşul cu o mie de ţări?
Ne spuneau că există în vis
în el nu visează nimeni.
Am călătorit pe acel meleag
am visat
o mie de ţări fiecare avea
ziduri cu o mie de sori.
Dar malul cu o mie de râuri?
Dar vârful cu o mie de munţi?
Şi mă gândesc cum arătam
Cu degetul spre pântec a mirare
Când mă năşteam
Fără să ştiu că e a mia oară.

poezie de Gabriela Ana Balan din Împăratul de ceară, Cioburi de orhidee în templul cuvintelor (2012)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec neprevăzut

Toamna,
femeie frumoasă de altfel
şi-a tatuat pe un umăr
cablurile de înaltă tensiune
ce leagă oraşul meu
de restul lumii.

Acum înţeleg
de ce zborul păsărilor
a teansformat distanţa dintre oameni
într-o harpă eoliană.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul lui ţinţi lei

În oraşul lui ţinţi lei
Te privesc cruciş băieţii,
Dacă nu iubeşti creveţii,
Sau te uiţi urât la ei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi mai mici rămân de şase,
Restul vând produse proaste,
Cu factură dacă vrei.

În oraşul lui ţinţi lei
N-ai să vezi lătrînd pe stradă
Vreo potaie nespălată.
Servesc ţupă din căţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi încap într-o valiză,
Dacă-s puşi atent, cu grijă,
Printre pungi cu tăieţei.

În oraşul lui ţinţi lei
Ţinţi au fost demult, odată,
Căci acum deja-i o gloată.
Ţine ne-o scăpa de ei?

poezie satirică de Mihai Manolescu (8 aprilie 2014)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul mut

La poarta oraşului mut
aşteaptă templierii din marmură
să primească tributul pentru Terra,
semnul infinit şi soldaţii
defilează printre flăcări,
rupând tăcerea tăcerilor
ce arde-n vatra zestrei
ruptă din destinul florii,
aleargă piatra şi lemnul,
cerând dreptate şi iubire
pentru oraşul mut,
plin cu sânge şi cu dor,
în oraşul mut aleargă energiile
spiritului solar,
oraşul mut îşi aşteaptă muţii,
Soarele îi plimbă printre stele,
rupând vraja vrăjilor vieţii terestre,
Oraşul mut nu doarme niciodată,
şi totuşi doarme etern!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul dintre munţi

Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârşit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut

Imi este drag să văd prin lunci
Toţi macii infloriţi atunci
Sub cerul care lumina
Pământul ţării, datina
Şi râul dintre munţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul dintre munţi

Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârşit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut

Imi este drag să văd prin lunci
Toţi macii infloriţi atunci
Sub cerul care lumina
Pământul ţării, datina
Şi râul dintre munţi...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

Pluteşte ceaţa peste munţi
Şi în visare te coboară,
Acoperă cu vălu-i frunţi
Acum ca şi odinioară.

Ascunde-n sipete de-argint
Zvâcnirile de vară toate
Văzduhul scaldă-n asfinţit
Culori de toamnă patinate.

Şi Doamne cât e de sublim
Ca bucuria să ne cheme
Şi nesperat să-ntinerim
Ca aurite crizanteme!

Se joacă soarele pe munţi
Alungă ceaţa vălurită,
Te-ndeamnă toamna să săruţi
O crizantemă aiurită...

poezie de Gabriela Genţiana Groza (6 octombrie 2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

16 Noiembrie

Plouă mărunt
Si geamul plânge
Cu picături reci de ploaie.

Şi da, plouă umil
Peste oraşul care sună
Ca doua clopotniţe sparte
În zi de sărbătoare păgână.

Plua... Şi cântec de toamnă
Se-aude in beznă
Si flori de metal răsar peste dealuri,
Ruginind sub ploaia
Care ne cântă la geam
Colind de noiembrie.

poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de praf

O dimineaţă ca oricare alta
Şi zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste oraşul verilor de praf
Un sculptor şi-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon
Şi mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Şi are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăşi este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în oraşul verilor de praf.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt multe pietre care există pe pământ, dar dintre toate doar câteva sunt diamante. În mod similar, adevărurile spirituale nu pot fi găsite printre opiniile umane confuze. Graţia divină este una dintre cele mai rare şi preţioase diamante.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise

De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving şi toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste şi ploi.

Şi mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ţi pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieţii mele-ţi va fi foi.

De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un şuvoi de picuri de ploaie
Îţi scriu miresme despre anotimp.

Dintre cuvinte, dragoste şi viaţă,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o toamnă timpurie

Mi-a fost dat să-ţi fiu ursită într-o toamnă timpurie,
Când în bob plesneau ciorchinii în potop de bucurie
Şi când vinul clocotea şi umfla în buza spumei
Iar rugina înmulţea, tremurând de spaima brumei.

Era vremea, când cocorii inundau în cârduri, cerul,
Osteneau în zbor, grăbiţi, i-alunga din urmă gerul,
Codrii galbeni scuturau şi foşnea prin frunze vântul,
Ropoteau castani şi roşcovi, veşmântând, de zor, pământul.

A fost vals, a fost tangou, a fost dans într-o cascadă,
Râurate primăveri văluresc azi prin zăpadă,
A fost vreme de iubire, vis în mal de primăvară,
Sub coroane de salcâmi, un parfum de dulce-vară.

Iar din urmă anotimpuri au rostogolit troiene,
Scuturând munţi de nămeţi peste anii scurşi alene,
Au prins gust de verde crud două margini de câmpie,
Doi lăstari îndrăgostiţi, într-o toamnă timpurie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!