
De ce nu se vaccinează
Nu s-a dus la vaccinare
Fiindcă știe că-i imun
Cu pălincă. Teamă are
De ea virusul nebun.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (6 iulie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Antigripală
Deși virusu-i rebel
Nu mă tem deloc de el,
Mă dezinfectez fiindcă
... Fac gargară cu pălincă.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (26 ianuarie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Antivirală
Acum când gripa e în toi
Și a cam dispărut vaccinul
--C-așa se-întâmplă pe la noi--
Alt virus face pe nebunul!
Te-întrebi: ce-o fi în gena lui?!?!
Că a pornit în marș fatal
Din patria chinezului,
Creindu-și un culoar letal...
Nu-i trebuiră nici să vadă
Că nu prea e autostradă
Și iată, virusul nebunul
În toată lumea dă cu tunul!
La noi, să nu prea îndrăznească
Să vină dumnealui, fiindcă
Avem licoare-ardelenească,
Răpus va fi de o pălincă!
poezie de Gabriela Gențiana Groza (27 ianuarie 2020)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunătate culinară
Pită unsă cu untură
Și pălincă pe măsură,
Lași deoparte o friptură
Lângă ea cu-o murătură!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (23 august 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

,,Reacție,, la vaccinare
Își făcu înțepătura
Și strigă din toată gura:
,, Blestemat, nenorocit,
În sfârșit, te-am ciuruit!,,
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (18 ianuarie 2021)
Adăugat de Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Programat la vaccinare, pune omul o-întrebare
Dacă merg eu la vaccin
Și sunt dependent de vin,
Când să beau și eu o cupă,
Înainte muuult... sau după?
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (26 ianuarie 2021)
Adăugat de Geniana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Programat la vaccinare/ pune unul o-ntrebare
Dacă merg să-mi fac vaccin
Și sunt dependent de vin,
Când să beau și eu o cupă,
Înainte muuuult sau după?...
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (2 februarie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict întrerupt
Virusul s-a cătrănit,
Soacra nu tăcea din gură
Și-atunci a intervenit
... I-a pus masca pe figură!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (28 februarie 2020)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Calitatea" pantofilor
Mi s-a spus că-i marfă bună,
Să n-am grijă, garantat!
M-au ținut cinci ani și-o lună
... Fiindcă nu i-am încălțat.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (2 noiembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Românca
Și-a luat asupră-și cam de toate,
Să meargă treaba ca pe roate,
Se spune că-i a casei cheie
... Dar a uitat că-i și femeie!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (februarie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Virusache pe post de ,,acarul Păun,,
Că treburile țării merg încă și mai prost,
Se vede cât de colo, nu are nici un rost.
Se-ascunde adevărul, se caută pricină
Doar unul e făptașul, e virusul de vină!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (11 august 2020)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulțumirea unuia
Îl apucă pandalia,
Nu că-i mare pandemia,
Dar nu se mai duce iar
Cu prietenii la bar.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (9 octombrie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă pe internet
Pe facebook l-a întâlnit
Și pe loc s-a-ndrăgostit,
A iubit-o-așa de tare
Că-i în Franța... de vânzare.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (3 noiembrie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi de la guvernanți
Aveți grijă ce mâncați
Ca să nu vă înfoiați
Că-i impozit cu belele
Pe sughiț... și toate cele!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (12 iulie 2010)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie în pandemie
Soacra, deși criticată,
Era des băgată-n seamă,
Furioasă-i că-i schimbată
Cu,, covid,, în epigramă!...
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (14 ianuarie 2021)
Adăugat de Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțelepciune la bătrânețe
Unii dintre seniori
Cunoscuți după cuvinte,
Înțelepți sunt deseori
... Fiindcă au măsea de minte.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (martie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Parlamentar ,,apreciat,,
Des, moțăia în Parlament,
Nevasta, arătând că-i pasă,
Plecă cu-un tip în occident,
Să vină el... să doarmă-acasă.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (iulie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrie în zootehnie
Gleznă fină, uger mare,
Nu dă lapte-n niciun chip,
Ce înaltă-i pe picioare!...
I-a intrat în cap că-i VIP.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (septembrie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul, capitală europeană
O cetate culturală
O să fie și aici,
Fiindcă vin din Capitală
O duzină de Mitici!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (19 iunie 2014)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna soacră norocoasă
Soacra cea cu trei nurori
A scăpat,, neciufulită,,
Fiindcă toți ai ei feciori
Prin străini câștigă pită.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (aprilie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Recomandare pentru schiori
Când pe pârtie apare
Moș Martin în goana mare,
Faceți loc neapărat
... Că-i sportiv medaliat!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (26 ianuarie 2021)
Adăugat de Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!