Mai cred copiii noştri într-o minune?

Veacul disperării perfid si mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi in roşu, mânjiti pe braţe si dinţi
pe stadioane hipioţii dau concerte
in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi,
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii – extaz si încântare –,
învaţându-i că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reincarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire!
E hipiotul un sfânt? E guru, Mesia?
Sunt ale lor fraze... mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi-un Hristos smerit
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui si-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia in Altare,
când preotul solemn împărtaşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă si albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugaciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi in Altare şi minuni,
în Maica Sfantă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

Ardea o candelă în suflet...
Esenţa pură de copil
Şi ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.

O sfântă, dulce-mpărtăşire...
Mai ţii tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îţi e unirea
Şi dragostea de Dumnezeu?!

Umil, în sfinte spovedanii
Să învăţăm să ne căim!
Cu multă suferinţă-n suflet
Şi-n cârdăşie să trăim?!

Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viaţa noastră...
Să ne rugăm! Aşa să fie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

Ardea o candelă în suflet...
Esenţa pură de copil
Şi ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.

O sfântă, dulce-mpărtăşire...
Mai ţii tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îţi e unirea
Şi dragostea de Dumnezeu?!

Umil, în sfinte spovedanii
Să învăţăm să ne căim!
Cu multă suferinţă-n suflet
Şi-n cârdăşie să trăim?!

Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viaţa noastră...
Să ne rugăm! Aşa să fie!
AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu pentru veşnicie

Cred într-Unul Dumnezeu
Ziditor de pâine
şi mai cred în darul Său,
în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul
şi în mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie,
mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hristos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi în cununa
mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

Cred în pâine şi în vin
şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea
Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drum prea drept
Al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slavă mare.

În botezul din cuvinte
îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iarăşi să deschidă geana.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Isus să te slujim

Mesia — Isus Hristos
Eu te laud şi îţi cânt
Ce-ai făcut Doamne frumos
Viaţa — pe pământ aicea jos
Şi chiar Noul Legământ

Îţi aduc Isus onoare
Şi te laud te slăvesc
Căci Doamne de la pierzare
Ne-ai adus Isus salvare
Şi-n veci vreau să te iubesc

Mă închin Isuse Ţie
Fii în veci glorificat
Căci mi-ai dat Lumina vie
Să îţi cânt în veşnicie
Să am sufletul curat

Mâna Ta Isus întinsă
Lasă-o azi peste noi
Dă-ne dragostea aprinsă
Şi Lumina Ta nestinsă
Să trăim ca oameni noi

Cu privirea Ta de foc
Schimbă-ne chiar astăzi mersul
În lume să n-avem loc
Ci pe drumu-ţi la mijloc
Să ne-ntindem Doamne pasul

Vrem Isus să te slujim
Evanghelia Ta vie
Cu sete s-o împlinim
Fraţii Tăi Isus să fim
Doamne pentru veşnicie

Fă-ne dar noi să-ţi cântăm
Şi-ndurarea şi iubirea
În veci Mire să te avem
Pe Tine să te urmăm
Căci Doamne eşti fericirea
17 -01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îţi sunt urcior).
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt).
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ţi picioare cade
sandala de velur, mângâietoare.

Mantaua ta cea mare se desprinde.
Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine –
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde în poala rece-a pietrelor străine.

Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în Tine, Doamne

Eu cred în Tine Doamne! Cred
că totdeauna Tu îmi dai
puterea-n care mă încred
că la sfârşit mă duce- n Rai!

Eu cred în Tine Doamne! Ştiu
că-mpreună vom fi mereu
căci sufletul meu este viu
chiar de e noapte-n jurul meu!

Eu cred în Tine Doamne! Când
nouri negri se vor ivi,
eu nu m-oi clătina nicicând
căci ochii Tăi mă vor privi...

Eu cred în Tine Doamne-oricând
când vânturi vor bate-n Vale,
că-n suflet mi-e-al Tău Duh arzând
cu focul Dragostei Tale!

Eu cred în Tine Doamne sfânt!
Tu comoara vieţii mele
ce am găsit-o prin Cuvânt
sus în Cerul plin de stele....

Eu cred în Tine Doamne-acum
câştigat de-a Ta Iubire,
căci o viaţă-i orişicum,
dar cu Tine-i fericire!

poezie de Ştefan Onofrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima bătălie

Evenghelia astăzi ne spune
despre viaţa ce va fi în noua lume
şi Cuvântul ne arată că oamenii vor trăi
ani cu sutele-n viaţă şi că fericiţi vor fi
când domni-va chiar Hristos aici jos pe acest pământ
El iubirea sfântă şi al Tatălui Cuvânt
omenirea-n fericire întreagă se va scălda
căci Isus Hristos Mesia va schimba toată planeta
şi va fi belşug de pâine şi va fi belşug de lapte
şi pe munţii cei înalţi vor creşte atunci bucate
iar Domnul Isus Hristos de săraci se va-ngriji
şi El Însuşi pe pământ iată îi va ocroti
şi va fi belşug de pace luna pân" va asfinţi
nici un rău ne se va face nicăieri pe acest pământ
căci stăpân aici va fi al vieţii sfânt Cuvânt
şi-mpletiţi în fericire oamenii s-or bucura
sub domnia Celui care se numeşte azi Mesia
şi lumina fericrii omenirea va gusta
căci Hristos chiar din belşug aici iat-o va turna

însă aproape spre sfârşit Satan va fi dezlegat
şi va-ncepe o nouă rundă pe pământ în lung şi-n lat
va începe ispitirea şi păcatu va-nflori
până acolo c-omenirea iată se va răzvlăti
împotriva Lui Hristos ce iată i-a dăruit
omului în astă lume să trăiască fericit
nu-nţeleg şi nu pricep cum atâţi din omenire
vor călca-Adevăru Sfânt furaţi doar de răzvlătire
când atâta vreme iată toţi au fost doar fericiţi
cum se vor lăsa o Doamne atâţia ademeniţi
căci Satan iată va strânge oştire nenumărată
ca cetatea preaiubită să fie asediată

oştile atunci vor curge şi întreg Ierusalimul
va fi iată asediat însă-n el va fi chiar Domnul
Cel ce marea a creat chiar şi paşii şi umblarea
şi chiar El atunci Mesia le va făuri salvarea
celor ce vor fi-năuntru şi atât de asediaţi
căci oştenii fără număr până-n dinţi vor fi-narmaţi
şi vor curge atunci şiroaie cetatea să o atace
nu va mai fi atunci lumină cum a fost odată pace
din cer Domnu Dumnezeu un foc iată a trimis
şi oştirile vrăşmaşe pe de-ntregul le-a cuprins
mistuind pe toţi oştenii la atac ce au pornit
şi toată oştirea mare chiar în flăcări a pierit
n-au mai trebuit soldaţi ca să apere cetatea
Domnul Cel din veşnicie şi-a făcut deplină partea
glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
căci doar El este Viaţa şi a celui sfânt salvare
Tată drag din cerul sfânt noi o iată-ţi mulţumim
căci ne-au dat iarăşi viaţa prin Fiu-Ţi ce îl iubim

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie de Florii

Osana, e Rege! Se-aude-n mulţime,
Hristos e Mesia, al nostru-mpărat!
Tresalte pământul, răsune cântarea,
Să-I dăm astăzi slavă, mereu, ne-ncetat!

Şi-n drum se aşterne a pomilor frunze...
Măslini şi finici, apoi hainele moi;
Mulţimea tresaltă şi cântă-nainte:
Osana, e Rege, Cel Sfânt e cu noi!

Isus îi priveşte, coboară pe cale,
Călare pe-asin, blândul Rege Slăvit
Cunoaşte mulţimea, El ştie şi ura...
Pe cei ce-L vor pierde, pe Domnul iubit...

Priveşte de-asemeni... priveşte copiii
Şi-un zâmbet pe buze-nfloreşte frumos;
Osana ei cântă, o Rege-al Măririi,
Slăvit fii de-a pururi, Iubite Hristos!

Stăpân fi-ne Doamne, acum şi-n vecie,
Tresalte tot cerul şi-ntregul pământ;
Osana, Isuse, Ţi-aducem doar Ţie,
Ne binecuvântă, o Doamne Preasfânt!

Amin!

poezie de Toma Simona Magdalena (27 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Dreptmăritoare

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,
în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună, din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar,
mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă, masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,
ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

Maică, tu, nepământească, veşnică mult primitoare,
cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vrem Isus ai Tăi

NE VREM ISUS AI TĂI

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să moştenim pământul
Când va fi întreg un rai

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Ta Isus iubit Hristos
Când trăim deplin credinţa
Şi-ţi simţim prezenţa jos

Şi ce adânc se împlineşte
Tot ce-ai spus al meu Isus
Inima-mi când te slăveşte
Şi îţi sunt Doamne supus

În Cuvântul Tău Divin
Toate Tu le-ai aşezat
Să trăim toţi mai deplin
Şi cum Tu ne-ai învăţat

Doamne Tu ne eşti menirea
Când pe palma Ta ne ţii
Şi ne scalzi doar în iubirea
De-aţi sluji în veşnicii

În adâncul voii Tale
Când Isuse ne zideşti
Tu ne eşti izvor şi cale
Căci pe braţe ne primeşti

Tu ne eşti de aici destinul
Lege Viaţă călăuză
Căci noi îţi iubim Cuvântul
Dragostea-ţi să ne pătrunză

Ai Tăi ochi Isus de foc
Îi vrem azi în cercetare
Să n-avem în lume loc
Ci în har şi-n îndurare

Căci ne vrem Isus ai Tăi
Slava Ta să o vedem
Despărţiţi de toţi cei răi
Pe Tine să te urmăm

Din lume dar dinafară
Viaţa nouă s-o trăim
Adevărul — piatră rară
Să-l trăim să te cinstim

O Isus Hristos Mesia
Tu eşti soarele iubirii
Ce ne oferi azi veşnicia
Hainele neprihănirii

Fie-ţi glorie mărire
Oamenii să te cinstească
Sfinţi şi în neprihănire
Fiinţa lor să-ţi dăruiască

Tu un soare să ne fii
Şi aici şi-n veşnicie
Să-ţi cântăm în simfonii
A Ta omenirea fie
27 martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi-s-ar vraja destrămată

mă-nvârt în sfera asta mică
numită univers finit
privesc şi umbrele cum pică
din pomul vieţii nesfârşit

o picătură de otravă
şi alta de nectar primesc
de câte ori spun în oglindă
măi, chip de lut, eu te iubesc!

şi-un ciob ajunge-n talpa lată
- metaforă căzută-n clipă -
ia-mă, Tu, Doamne, de-o aripă
trezeşte-mă din viaţă iar

şi dacă îndrăznesc spre somnu-mi
de om comod să mă îndrept
urechea scutur-o iar zdravăn
pământul reavăn să-l strivesc
în căzătura mea de fată
femeie sau ce-oi fi acum

lungi-s-ar vraja destrămată
când trează mă visez că zbor
să nu mă-nvârt încă odată
în sfera mică dintr-un scut
de-argint de aur şi de aer
s-ajung iară şi iar acum
ce sunt

ce sunt eu, Doamne, pe pământ
şi-n câte-oglinzi privesc deodată?

când cerul bolta lui cea lată
şi-o scutură în ploi zăpadă
şi-n primăveri şi-n veri şi-n ierni
ba chiar şi toamna câteodată
uită ce lună e şi noi
primim zăpada prea curată

ce sunt eu, Doamne?
ce suntem noi?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, ca român, istoria e strâmbă

În mine, ca român, istoria e strâmbă,
Prin inima-i sunt garduri de noroi,
Adevărul stă în crucea sfântă
Dar şi ea, Doamne, a uitat de noi.

Privirea mi-e arsă de durere,
Nici un lucru nu-i la locul lui,
Zăpada are urme-adânci de sânge,
Pete flori, de-a lungul Prutului.

Ne-am îmbrăcat păcatul peste suflet
Şi adevăr am spulberat în hău,
Trec timpi înalţi întru falsificare
Că nimic din casă nu-i al meu.

Vin hapsânii să ne mute steagul
Cetăţii printre morţi şi printre vii,
Pâinea să ne-o fure de pe masă,
Să lase-n urmă pulberi şi orgii.

Unde merge clipa întristării,
Drumurile toate unde duc?
Peste noi vin clipe alarmante,
Pe care pantă-a viţii s-o apuc?

Chiar oglinda ţării este strâmbă,
Am trupul răstignit în două zări,
Am ochii cu broboane de-ntuneric
Din adânc de furtunoase mări.

În mine totu-i doar o strâmbătate –
Nimic nu va rămâne mult aşa,
Vom întrupa trecutul într-o pâine
În miezul cărei creşte ţara mea

Rotundă şi gustoasă peste timp,
Vom învinge din rărunchi hapsânii
De ne-or linge rănile, durerea
Când supuşi la lună latră câinii.

În mine, ca român, totul e sfânt:
Linişte, belşug, îndestulare
Şi mult mai mult în cer cu sârg
Pun porumbeii vieţii ca să zboare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleison Me Ton Amartolon [Miluieşte-mă pe mine păcătosul]

Doamne, credinţă am avut de neclintit
când valurile negre mă trăgeau in jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,
căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, pentru Tine m-am lăsat osândit,
pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,
cu Tine am gustat din bice pân’ la os
şi oasele-mi zdrobite au fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, de atâtea ori spre raiul înflorit
Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos
cu sfinţii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, atâtea lucruri bune au răsarit
din rugăciunile rostite cu folos.
Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos…

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să uit!

Nu pot să uit... să nu spun cuvinte
căci spinii sunt sensuri
care înţeapă durere
durere care picură-n sănge
şi ele au ajuns cuvinte schilodite
în cuie bătute şi-n nedreaptă
şi-n a dreaptă şi stângă cruce
şi-n balanţă,
căci ei nu vor să judece!
Nu... nu mai vreau să fie răul şi urâtul
încă rămas în lume, umanizat
şi pus pe odăjdii în faţă!
Să uităm coşciuge, cranii, oseminte
morminte-n noapte
inchiziţie, sânge, schilodire
şi suflete moarte-n ochii vieţii
Nu mai vreau oase boante-n minţi închise
neguri încinse ce-aduc autoflagelare
catalige-n cuvinte şi răsturnate sensuri
vedere întunecată
resturi umane, organe puse-n...
ochi de copil. - Doamne cât încă de pur
este lutul plămădit de tine!
Nu mai vreau din cotloane de întuneric
să venim, iar din minţi nebune să urlăm
în începuturi iară!
Nu vreau să puneţi şi să duc în mine
gunoiul de dincolo de porţi, din întuneric
strigând spre iad, vreau nemurire!
Să luăm aminte, căci niciun cerşetor
nu va trece poarta, în zdrenţe de cuvinte
murdar şi fără de minte!

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Şi sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ţi-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni şi suspine
mă scald Isus în dorul Tău
că Tu-mi eşti Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
să cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ţi o dau
o Mire drag
şi scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
şi-n
ochii Tăi Isus de foc
să moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn şi Mire
eu te vreau
domneşte Tu Isus în mine şi fă ce vreai
în viaţa mea
domneşte Tu
şi stăpâneşte Tu în mine
căci sunt
creaţia Ta
şi lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
mă scald
şi în iubirea Ta
eu vreau să ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
şi-n lacrimi
calde şi suspine
te chem Isus acum să vii
al Tău să fiu în veşnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine să trăiesc
şi-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!