Mihaela Banu

Dor de el ...

Mi-e dor de el, cum pietrei din albia secată,
îi este dor de râul ce o-nfiora odată.

distih de (18 mai 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihaela Banu

Mi-e dor de el ...

Mi-e dor de el cum pietrei din albia secată,
Îi este dor de râul ce-o-nvolbura odată.
Mi-e dor de el cum florii din ram de primăvară,
Îi este dor de soare ce-n brațe--i se strecoară.
Mi-e dor de el cum gliei de apă văduvită,
Îi este dor de cerul cu ploaia-i liniștită.
Mi-e dor de el cum morii sricate de un veac,
Îi este dor de bobul dintr-un nevrednic sac.
Mi-e dor de el cum cojii din învelișul crud,
Îi este dor de miezul crescând în pântec nud.
Mi-e dor de el cum nopții cu stele care cad,
Îi este dor de astrul ce rătăcea nomad.
Mi-e dor de el cum flamei din jar, arând mocnit,
Îi este dor de lemnul ajuns demult chibrit.
Mi-e dor de el cum mării și zeii de se-opun,
Îi este dor de-oceanul, bătut și de taifun.

poezie de (9 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine cum de-un strop de apă
Îi este dor celui ce-n van se-adapă,
Din oaza ce aproape că-i secată,
Din care-ar bea cu-o poftă ne-nfrânată.

Mi-e dor de tine cum mi-e dor de vântul,
Ce mi-a purtat spre tine-n taină cântul
Și care-n carnea ta simț chemarea,
Ce-o simte cerul când atinge zarea.

Mie dor de tine cum mi-e dor de focul
Ce-a ars toți spinii, ocrotind norocul,
O floare rară, ce le-a fost sortită,
Doar celor ce n-au inima-mpietrită.

poezie de (14 iunie 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Sunt cel din urmă altruist?!

Mi-e sufletul mai gol și trist
Și gustul vieții amărui.
De-o vreme umblu ca silhui.
Sunt cel din urmă altruist?!

Mă uit la clici de nesătui,
Ca la o mină, un genist.
Mă simt ca bietul pianist,
Cântând și fals și nimănui.

Secată mi-este călimara
Și muzele m-au părăsit.
Cei ce-adevărului trag scara,

Cu-a lor minciuni m-au asurzit,
Ducând spre nicăierea țara,
Pe drumuri de nedeslușit.

sonet de din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e foame de-un colț de iubire.
Mi-e sete și-aș bea fericire.
Oglindă-ncropindu-mi din chipuri,
Văd lacrima-mi scursă-n nisipuri.

catren de (31 martie 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Piatra

O piatră, care se rostogolește de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieții. Ea sfârșește prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar și picăturile de ploaie. O piatră de râu
strălucește veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii și visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrățișează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existențe. Ea este aceeași piatră
care se crapă, aceeași, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau așezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită și nu-și va schimba esența,
pentru că orice piatră este și rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Eu râul tău, tu matca mea

Când ziua-n zare se pierdea
Și nebunește-am alergat,
Sub boltă ne-am îmbrățișat,-
Eu râul tau, tu matca mea

Și sub un cer crepuscular,
Sclavi ai temeinicei ardori,
În inimă am strâns comori,
Sub luna-n ultimul pătrar.

Ne-am deșteptat, în zori, bogați
Nu în strânsură, ci-n iubiri,
Ce între maluri de trăiri,
Ne vor purta îngemănați.

poezie de din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

De ce ți-e frică ...

Mă-ntorc în zori de la agapă;
Mi-e frică de urmări, sunt fiert.
Noroc că soața mi-e mioapă
Da-i rău, că-n izuri e... expert.

epigramă de din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Covor de toamnă-
îngălbenite frunze
luate de vânt.
*
Firul de apă-
în albia secată
pești în agonie.
*
Pe o alee
mirosul florilor de tei
trezind amintiri.

haiku de (2022)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare din albia Nevei

Scrisoare din albia Nevei
Mi-e locul acesta mai cald
Barcazul și-o lavră-adormită
Cu streșini răsfrânte în alb

Scrisoare trimisă în noapte
Bătută de vânt la răscruci
Din locul acela pe care
N-ai mai putea să-l ajungi

Beau ceaiuri cu palma la tâmplă
Tresar parcă-aș vrea să mă strâng
Dar ceasul din urmă îmi strigă
Așează-te naibii la rând

Acolo-am ajuns primăvara
În franjuri și fără rabat
Departe în albia Nevei
Acolo mi-e parcă mai cald

poezie de
Adăugat de Mirela BăcilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e inima o primăvară ...

Mi-e inima o primăvară
Mustind de culoare și-n seva,
Ce curge și mă înfioară,
Țintit fost-am de Kamadeva.

Săgețile lui date-n floare
Străpunsu-mi-au inima-n grabă,
Trezind sentimente bizare
Ce n-au un răspuns, dar întreabă:

Pe cine iubesc și mi-e dragă?!
Ce cale mi-e dat a străbate?!
De ce inima mi-e pribeagă
Și tremură de voluptate?!

Răspunsul mi-l dă anotimpul
Când tot ce e viu înflorește.
De-atâta uimire și timpul,
O clipă în loc se oprește.

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Râul fără moarte

Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Privește râul fără moarte
Cum seva blândului apus
Pe rana lumii îl împarte.

Nu este leac, nici vindecare
Să tragă râul în pământ
Că dintre toate câte sunt
Doar râul arde și ne doare.

Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Să scriu cu virgule, frumos,
Să călăresc mustangi de tablă
Trecându-mă pe moarte-n jos.

Coioți ce ronțăiți pustiu
Prin cârpa neagră nu vedeți
Că albia acestui râu
E numai oase de poeți.

Că stirpea morilor de vânt
Se-ngrașă zilnic cu o moarte
Când apa râului tăcută
Pe rana lumii se împarte.

poezie de din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Pe pragul sufletului meu

Stau pe pragul sufletului meu.
Să pășesc sau nu într-însul oare?!
Nu va fi motiv de întristare,
Rătăcind prin el ca Odiseu?!

Și crezând că le știam pe toate:
Lacrimi, zâmbet, vaiet, bucurie,
Înțeles-am că străin mi-e mie
Cu durerile în el răbdate.

Aș fi sters tot ce a fost și doare
Și-aș păstra seninul liniștit,
Al iubirii fără de sfârșit,
Ce mă încălzea cu-a ei dogoare.

Să fie leac și cine a adus
Ăst cânt de dulce alinare,
Ce râul clipelor amare
Între pământ și cer a descompus?!

poezie de din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e dor de noi

Mi-e dor de noi, atât de dor,
Mi-e dor să mai visăm în doi.
Sub grea povară mă-ncovoi,
M-apasă doru-ți călător.

Tot frigul ce-l purtăm în noi
E-atât de crunt răvășitor,
C-aud cum simțurile-mi mor
Sfârșind cu lacrima-n noroi.

Cât de departe ești nu știu,
Dar nu-ncetez să te aștept,
Sperând s-ajungi într-un tarziu.

Cred că nimic n-ar fi mai drept,
Înger să-mi fi, demon să-ți fiu,
Când m-oi culca la al tău piept.

sonet de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e viața un bâtrân hulub,
Cu aripi frânte, ostenite,
De-atâtea zboruri ne-mplinite,
Ce greș le-a dat orice cherub.

catren de (1 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e dor de dorul tău vibrând,
La mine, într-un colț de gând.
Iubesc! Iubești? Să mai rămân,
Închis în trupu-mi prea bătrân?!

catren de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Ce sete mi-e când nu-s cu tine!
Mi-s buzele nesărutate...
De le-aș sorbi pe săturate,
Rămâne-un dor nestins în mine.

catren de (12 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e sufletul ...

Mi-e sufletul ca bolta în furtună
Pe care norii negrii parcă mână.
E zbatere, e zbucium și pustie,
E uragan, taifun și vijelie.
Mi-e sufletul ca marea-nvolburată
Ce lungi corăbii încărcate poartă.
Este abis, e stâncă, e pieire,
Este vâltoare și nemărginire.
Mi-e sufletul ca holda aurie,
Cu spice legănate de urgie.
E tăvălug, e freamăt în neștire,
Este pârjol, văpaie, tânguire.
Mi-e sufletul ca o livadă-n floare,
Ce mândră-și saltă fiicele la soare.
Este parfum, culoare, feerie,
Splendoare și speranța, reverie.
Mi-e sufletul ca brazda-nsămânțată,
Din care mugurii capul să-și scoată.
Ca grâul ce renaște din sudoare,
După o îndelungă așteptare.
Mi-e sufletul ca stolul de cocori,
Ca cerul dimineților cu nori,
Ca stelele zâmbind sub clar de lună,
Ca vânturile prevestind furtună.
Mi-e sufletul fluid și volatil
Și schimbător, cu toane de copil,
Tânjind după iubire și alint,
Ce fericesc inima și nu mint.

poezie de din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Râul poartă și lacrima pietrei.

aforism de din M-am născut pe Google (2021)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Mihaela Banu

Mi-e portativul vieții plin de note,
Dar partitura murmură-n surdină.
De nu mă năpădeau stranii marote,
Mi-era întreaga viață o grădină.

catren de (14 mai 2021)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Mi-e dor! ...

Mi-e dor de veri cu lacuri nesfârșite
Ce-n flori de nuferi au sădit lumina,
De crinii ce-au înmiresmat grădina,
De flori de mac prin lanuri rătăcite!

Mi-e dor de trandafirii albi din glastră,
De tufele albastre de verbină,
Să văd ciorchinii grei de la glicină
Ce îmi aduc seninul la fereastră!

Mi-e dor de râurile de petunii
Care-au făcut risipă de culoare,
Pictând cu-o nuanță fiecare floare
Și împletind o punte-n noapte lunii!

Mi-e dor de veri cu zvelta lor lavandă,
De spicele ce freamătă-n câmpie,
Să gust din tihna răsărind din glie,
Pierdută-n balansoarul din verandă!

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook