De altfel chiar şi severul matur Ilie Constantin recunoaşte că e bine să se publice mult şi din cât mai mulţi, fiindcă astfel şansele de a avea de unde se alege sporesc. Întreb însă: se poate realiza acest lucru într-un sistem de editare pe cont propriu?!

Demostene Botez în revista Viaţa Românească, nr. 10 (1968)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimul timp s-au ridicat unele obiecţiuni cu privire la valoarea lucrărilor publicate în colecţia "Luceafărul". Editura fiind acuzată de indulgenţă în aprecierea poeziilor propuse spre editare. Surprinzător mi se pare faptul că acestui cor de cenzori "integri" li s-a alăturat şi un tânăr poet, Ilie Constantin, abia scăpat de câţiva ani de ucenicie şi care, ca orice începător, a beneficiat şi el într-o măsură de indulgenţă. Şi mai surprinzător este faptul că, în continuare, el propune ca tinerii să-şi publie primele poezii pe cheltuiala lor, ca pe vremuri, uitând, se vede treaba, situaţia firească a unui tânăr poet, ca şi costul pe care-l implică o asemenea aventură. Propunerea nu poate fi reuşită decât ca glumă, deşi articolul lui Ilie Constantin nu are nimic umoristic.

Demostene Botez în revista Viaţa Românească, nr. 10 (1968)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greta Garbo avea o onestitate faţă de ea însăşi, un mare respect faţă de spectator; abolise convenţionalul, şi era, pe deasupra, frumoasă. În definitiv, din acest punct de vedere îmi place şi Brigitte Bardot care, bine educată, ar fi putut deveni o altă Garbo... a generaţiei dv. Regizorii i-au speculat, însă, mai mult fizicul decât talentul. Mie mi se pare că este o actriţă de talent.

Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că mi-am provocat prea multe pagube - cauzate de droguri. Eram puţin cam în derivă. Eram un tip care simţea că a crescut într-un spaţiu vid şi voia să vadă lucruri, voia să se simtă inspirat. Am mers în căutarea acelor lucruri. Mi-am irosit astfel mulţi ani din viaţă. Dar apoi m-am trezit şi am simţit că îmi iroseam şansele. A fost o schimbare la nivelul conştiinţei. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu circa zece ani. A fost ca o epifanie - am luat decizia de a nu-mi mai irosi şansele. Am simţit că m-am trezit. Altfel, la ce bun să mai trăieşti?

citat din Brad Pitt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Demostene Botez

Făcând mereu avocatură,
Cam uiţi să faci literatură,
Rog providenţa să m-asculte:
Să-ţi dea procese cât mai multe!

epigramă de George Topîrceanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cont propriu

Într-o lume aflată permanent
sub stare de risc,
uităm adesea că există, totuşi există,
şi riscul pe cont propriu.

Poezia este
un risc pe cont propriu.

E noapte. Luna se află,
cum se spune,
în mijlocul nostru.
Îmi iau capul în pumni
ca pe-o cloşcă cu puii de aur
recuperată,
încep să mă învârt în mijlocul pieţii
şi vă întreb, doamnelor,
domnişoarelor şi domnilor,
"cine riscă în seara asta cu mine?"
aşa cum v-aş întreba:
"cine dansează cu mine?"

poezie celebră de Adrian Păunescu din Istoria unei secunde (1972)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii mediocri încă pot obţine funcţii bune. Femeile mediocre nu reuşesc acest lucru, căci se află în domeniul partidelor ori servesc drept femei-obiect, adică li s-a oferit un loc de muncă doar pentru a ocupa poziţia respectivă. Femeilor li se iartă mult mai greu greşelile. Nu li se recunoaşte îndeajuns meritul de impunere, nu sunt considerate atât de puternice. Acest lucru are însă şi avantaje, căci într-o poziţie unde eşti subapreciat, poţi avea succese mari şi poţi produce nişte surprize plăcute.

citat din Claudia Schmid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dick: Ei, bine, aici este. Acesta este locul pe care-l va ocupa Ema, această minunată creatură micuţă. Ce părere aveţi, domnişoară? E suficient de potrivit pentru Ema acest loc?
Maria: Da, bineînţeles. De fapt, ea nu are preferinţe. Se simte bine oriunde, atâta timp cât e liberă şi nu o ameninţă nimic.
Dick: Păi, aici chiar că nu o ameninţă nimic.
Maria: Eu ştiu, însă Ema nu ştie acest lucru. În orice caz, îl va afla în curând, cu siguranţă. Aş putea să întreb ce anume îi veţi da de mâncare?
Dick: Asta ar fi putut constitui o problemă, însă de acest lucru se va ocupa specialistul nostru în domeniu, aici de faţă. Sem, te rog...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Bruxelles am văzut acum câţiva ani o peliculă (i-am uitat numele), unde erau arătate vreo şase metode de a asasina. Astfel de filme sunt cu miile; s-au difuzat şi la noi astfel de produse al căror singur fond «artistic» e arta violenţei, în nici un caz calitatea artistică. E revoltătoare ipocrizia cu care difuzorii se făceau a crede că, dacă înving «incoruptibilii», filmul devine subit educativ şi asasinatul e operă milostivă. Dar deprinderea omului cu asasinarea facilă, cu minimalizarea vieţii, se vede bine unde duce.

Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Şi atunci, în legătură cu Alex, temerile mele se adeveresc totuşi, fiindcă am rămas singura disponibilă, ca să mă exprim astfel...
Lucian: Te exprimi greşit, doctore! Pentru că nu-i deloc aşa! Am să te rog să nu gândeşti astfel despre Alex. Îl cunosc, într-adevăr, foarte bine, de mult timp. Nu e genul ăsta de om. Dacă nu s-ar simţi cu adevărat atras de tine, nu s-ar încumeta să te amăgească, iar dacă nu i-ar conveni să-şi aleagă o fată de pe o altă planetă, sunt convins că nu s-ar grăbi, ar aştepta încă vreo şase-şapte ani, până vom ajunge înapoi pe Terra, pentru a întemeia acolo o relaţie mai serioasă, mai mult decât doar amicală, sau pentru a-şi găsi perechea potrivită lui acolo, pe planeta noastră.
Stela: Spune-mi, Luci, tu crezi că eu şi Alex nu ne potrivim?
Lucian: N-am spus aşa ceva, doctore. Cred că vă potriviţi totuşi, vă stă bine împreună, dar mă surprinde... Adică... Nu mi-o lua în nume de rău, dar zău, nu mă aşteptam ca voi doi să vă apropiaţi atât de mult într-un timp atât de scurt, adică să... Ah... Mă rog, sper că mă înţelegi tu. Adică, după şase ani, cât am călătorit împreună, timp în care nici unul dintre voi n-a dat vreun semn cât de mic că l-ar interesa în mod deosebit persoana celuilalt, altfel spus, eraţi indiferenţi, ca doi străini, această împrietenire bruscă, subită, pare puţin cam bizară.
Stela: Te înţeleg. Chiar şi mie mi se pare ciudat. Poate şi lui Alex. De ce nu-l întrebi? Doar e prietenul tău; din copilărie chiar.
Lucian: Poate o să-l întreb, când voi avea ocazia; nu acum, evident!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Dashwood: Cred că îţi lipseşte mult, Elinor.
Elinor Dashwood: Mamă, dar nu suntem logodiţi.
Doamna Dashwood: Dar te iubeşte cu adevărat, sunt sigură de asta.
Elinor Dashwood: Nu am niciun motiv să fiu convinsă de acest lucru şi chiar dacă el ar avea astfel de sentimente cred că am fi amândouă foarte naive să credem că nu există suficient de multe obstacole care l-ar împiedica să se căsătorească cu o femeie fără rang care nu îşi poate permite nici măcar să cumpere zahăr.
Doamna Dashwood: Dar Elinor, inima-ţi spune să...
Elinor Dashwood: În astfel de împrejurări poate că este mai bine să îmi ascult raţiunea.

replici din filmul artistic Raţiune şi simţire, scenariu de Emma Thompson, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu putem aplica acestei tinere pleiade în continuă şi succesivă afirmare, vorba inversată a cronicarului: "mulţi, dar proşti", căci în realitate ei sunt şi mulţi şi buni.

Demostene Botez în revista Viaţa Românească, nr. 10 (1968)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Şansele tale spre succes împotriva unui inamic cresc numai, dacă realizezi că inamicul poate avea unul la fel de bun ca tine, or chiar mai mulţi şi chiar mai buni."
-Sabin Sabău -

Sabin Sabău în Sabin (21 februarie 2023)
Adăugat de Sabin Sabău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian avea o figură plăcută, era chiar atrăgător, ca de altfel toţi ceilalţi, însă el ceva mai mult decât colegii săi, de aceea fusese clasificat de către colega lui, Lia, drept un mare Don Juan, aşa cum se vorbea frecvent despre el şi prin Institut. În realitate însă, mai mult fetele se ţineau scai după el, decât invers, fiindcă era tare chipeş şi manierat, părând a fi un tip interesant şi o bună "partidă" pentru oricare domnişoară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Media volumelor apărute marchează un nivel artistic destul de ridicat, şi care justifică cele mai mari speranţe, – unele din ele sigure. Sunt, fireşte, câteva volume mai slabe, după cum şi în volumele bune se găsesc poezii mai slabe; numărul lor însă nu e ilustrativ. Şi apoi, e mai bine să facă să apară zece volume slabe, decât să ucizi în germene, de la prima încercare, un poet adevărat, sau poate chiar un mare poet.

Demostene Botez în revista Viaţa Românească, nr. 10 (1968)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un roman bun chiar poate schimba lumea. Ţineţi cont de acest lucru înainte de a încerca să vă aşezaţi la o maşină de scris.

citat din John Fante
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!