Cavalerul de Bâte (Sonet Tarot)

Eşti îngâmfat şi de nimic n-ai teamă,
Te crezi atrăgător, irezistibil,
La ce zic alţii nici nu bagi de seamă
Fiindcă nimic nu-ţi pare imposibil.
Nu stai pe loc, ci îţi doreşti schimbarea,
Că-n vene-ţi curge sângele fierbinte,
Îţi place riscul, îţi asculţi chemarea,
Priveşti cutezător doar înainte.
Însă atunci când te aprinzi prea iute,
Devii nesăbuit, gelos, nemernic,
Te cerţi şi spui cuvinte neplăcute
Şi astfel vrei s-arăţi că eşti puternic.

Dar focul mic, care stăpân nu are,
Poate s-aprindă o pădure mare.

poezie de Octavian Cocoş (15 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb şi pufos
Şi te crezi de neînvins
Că te uiţi de sus în jos.

Tu priveşti cu aroganţă
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheaţă
Şi nu-ţi pasă de nimic.

Te roteşti fără-ncetare
Şi te laşi purtat de vânt
Eşti micuţ, dar te dai mare
Când pluteşti peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Şi pe dată te-ai topit.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care crede că poate

Dacă tu crezi că eşti învins, atunci eşti;
Dacă tu crezi că n-ai curaj, atunci n-ai;
Dacă-ţi place să-învingi, dar crezi că n-ai şanse,
E un semn aproape clar că n-ai.
Dacă tu crezi că vei pierde, eşti pierdut;
În câteva cuvinte, pentru toţi, oamenii simpli sau prinţii,
Succesul începe cu-încrederea-n sine,
Totul nu este decât o stare-a minţii.
Dacă tu crezi că eşti un proscris, atunci eşti;
Dacă tot trebuie să gândeşti, gândeşte-n stil mare.
Trebuie să fii sigur pe tine-înainte
De a câştiga primul premiu, înainte de-afirmare.
În viaţă nu-învinge-întotdeauna cel mai puternic sau mai dibace;
Mai devreme sau mai târziu cel care-învinge
Este omul care crede că o poate face.

poezie de Walter D. Wintle, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Când eşti iute la mânie,
Şi-arunci vorbe fără rost
Sau te porţi cu josnicie,
Oare eşti deştept sau prost?

Dacă lumea-i ticăloasă,
Te jigneşte pe nedrept,
Însă ţie nici nu-ţi pasă,
Oare eşti prost sau deştept?

Cine ştie ce înseamnă
Să fii prost, să fii deştept
Acela, de bună seamă,
E un mare înţelept.

poezie de Octavian Cocoş (28 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avionul

Ai aripi de vultur şi-ţi place să zbori
Că-i vară sau iarnă te plimbi printre nori
Aproape ţi-e cerul albastru de sus
Iubeşti răsăritul, eşti trist la apus.

Eşti iute ca vântul cel veşnic grăbit
Sclipeşti ca un fulger din neguri ieşit
Şi ca o săgeată în aer te-nfigi
Alergi ca la curse când vrei să câştigi.

Ţi-e mare curajul să zbori în văzduh
Priveşti omenirea de parcă eşti duh
Şi munţii semeţi te salută voios,
Iar marea înspumată te-admiră de jos.

Dar oricât de mândru şi liber te crezi
Mai vine şi vremea să aterizezi,
Căci chiar dacă-n aer eşti plin de avânt
Când n-ai combustibil revii pe Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă ceva!

De ani de zile aştepţi o schimbare
Şi te vaiţi că îţi merge din ce în ce mai rău.
Însă nu faci nimic, eşti în "hibernare"
Vrei să facă alţii totul în locul tău.

Şi când e vorba de luptă dai doi paşi înapoi,
Nu faci nimic şi aştepţi să îţi meargă bine.
Însă nu te-ai săturat să stai doar în "ploi"?
Fă ceva, schimbarea poate începe de la tine.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (8 iulie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Eşti mai sărac cu duhul
Sau eşti un om deştept,
Ai inima de gheaţă
Sau simţi o torţă-n piept,
Nu te iubeşte nimeni
Sau eşti divinizat,
N-ai bani nici de mâncare,
Sau eşti super bogat,
Eşti ticălos, nemernic,
Sau bun şi generos,
Urât ca o maimuţă
Sau ai un chip frumos,
Eşti gras şi scund sau poate
Ai trupul zvelt, înalt,
Oricum ai fi, eşti numai
O umbră pe asfalt.

poezie de Octavian Cocoş (13 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce suntem

Sunt momente multe-n care, te mai pierzi, eşti abătut
Şi devii un gând, o boare, doar un suflet neştiut
Lacrimile stau să-ţi curgă şi surâsul l-ai uitat
Nu mai eşti decât suspine adunate-ntr-un oftat

Te tot duci înspre niciunde, nici acolo nu ajungi,
Urmele vor să-ţi dispară, clipele-ţi sunt foarte lungi,
Poţi să speri... dar şi speranţa mi te-a părăsit cumva
Stai tăcut în aşteptare, crezi că nu te poţi salva

Şi atunci, din umbra zilei, vezi o mână cum se-ntinde
N-ai idee a cui este dar de umeri te cuprinde
Şi un glas ce-i blând îţi spune... Hai ridică-te uşor!
Şi eu am căzut o dată şi credeam că nu mai zbor

Tu te miri, necunoscutul îţi zâmbeşte liniştit,
E un om precum sunt ceilalţi, însă pare diferit,
Vezi pe chipul lui iubire şi nu vrea nimic în schimb
Poate doar o mulţumire... tu te uiţi de are nimb

Pare om, nu pare înger, înapoi tu îi zâmbeşti
Bunătatea lui îţi place şi în el te regăseşti
Te ridici şi pleci cu dânsul, paşii nu-ţi mai sunt greoi,
Şi-nţelegi cu-nfrigurare... îngerii suntem chiar noi

poezie de Adi Conţu (6 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 de Bâte (Sonet Tarot)

Ai fost lovit şi rana încă doare
Te simţi nefericit, lipsit de vrere,
Faci tot ce poţi să nu cazi din picioare,
Căci cine-i jos, nu poate să mai spere.
Eşti ca bolnavul în convalescenţă
Nu te avânţi, curajul îţi lipseşte
Păşeşti timid, cu maximă prudenţă,
Trecutul parcă tot te urmăreşte.
Însă atunci când eşti din nou capabil
Să pleci la drum, nu mai privi în spate,
Iar să rămâi pe loc e condamnabil,
Căci ţelul tău se află-n altă parte.

Când n-ai resurse nu-ţi forţa norocul,
Doar când ai lemne se aprinde focul.

poezie de Octavian Cocoş (11 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asul de Bâte (Sonet Tarot)

Foc, energie, creativitate
Pătrund în viaţa ta şi este bine
Fiindcă atunci când le posezi pe toate
Orice efort mult mai uşor devine.
Pune la punct proiecte importante
Fii îndrăzneţ, cu iniţiativă,
Dă curs unor idei interesante,
Nimic şi nimeni nu-ţi va sta împotrivă.
Dar dacă focul nu îţi dă putere,
C-a lui văpaie este prea plăpândă,
Oricât de mare ar fi a ta vrere
Nu vei avea vreo şansă de izbândă.

Când focul arde-n tine ai vigoare
Şi-a ta voinţă este lucrătoare.

poezie de Octavian Cocoş (2 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu telecabina

Când eşti bătrân şi vrei să urci pe munte,
Să-ţi mai oxigenezi hemoglobina
Te-aşezi la coadă, până ajungi în frunte
Şi iei şi tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Şi inima începe-n piept să-ţi crească
Emoţii n-ai, căci simţi euforia,
Iar de drumeţi te doare fix în bască.

E minunat să stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiţi doar înainte, plin de vervă
Şi eşti precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea să rupă toţi pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ţi se udă pantalonii.

Şi când cobori, îţi tremură genunchii
Aşa că te târăşti în patru labe
Şi-ţi vine a urla din toţi rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx şi Babe.

poezie de Octavian Cocoş (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul

Faci ceva care îţi place,
Vii cu drag zilnic la şcoală
Şi predai cu pasiune,
Fără nicio îndoială.

Ce te bucuri când elevii
Note bune au luat,
Dar eşti trist când vezi că unii
Spun că nu au studiat.

Şi priveşti cum trece timpul
Cu poveşti şi demonstraţii...
Vârsta nu ţi-o spui în ani
C-o măsori în generaţii.

Acum stai şi te gândeşti,
Poate mulţi te-au criticat,
Dar un lucru este cert
Tu pe toţi i-ai învăţat.

poezie de Octavian Cocoş (9 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troleibuzul

Conectat la două fire,
Consumând curent constant,
Circuli zilnic în neştire
Şi-ai motor nepoluant.

Când te văd mă trec fiorii,
Eşti semeţ precum un leu,
De aceea călătorii
Cu respect îţi spun "troleu".

Te asemeni cu tramvaiul
Fiindcă chiar şi cu temei
N-o poţi lua, şi ăsta-i baiul,
Peste tot pe unde vrei.

Totuşi, bag acum de seamă
Că e şi-o deosebire,
Tu eşti liber, fără teamă,
Să intri şi-n depăşire.

Dar când eşti în deplasare
Pe traseul stabilit
Tremuri de îngrijorare
Să nu faci scurtcircuit.

poezie de Octavian Cocoş (23 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ţi le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, aşa-i? Iar dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ţi justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubeşti atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Ştii bine pe cine, doar nu eşti prost. Pe cea care ţi-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu ştiu... Poate că am greşit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai şi gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aş fi luat, tot greşită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aştepţi? Du-te înapoi la colegii tăi şi vorbeşte cu ei! Fiţi din nou o echipă unită, aşa cum îţi place ţie, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Eşti încăpăţânat! Renunţă la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu eşti sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deşi nici chiar tu nu eşti întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aş vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 de Cupe (Sonet Tarot)

Acum eşti liniştit, orice dorinţă
Ţi s-a împlinit, iar simţurile tale
S-au delectat cu multă prisosinţă
Din toate câte le-au ieşit în cale.
E şi normal să nu doreşti schimbarea
Când lucrurile merg atât de bine
N-ai nicio grijă, nu te-atrage zarea
Trăieşti din plin şi totul îţi convine.
Dar sunt şi perioade negre-n viaţă
Când orice faci, nimic nu-ţi reuşeşte
Şi soarta parcă-ţi spune verde-n faţă
C-a ta dorinţă nu se împlineşte.

Căci uneori poţi să-ţi răsfeţi fiinţa,
Dar alteori te-alegi cu neputinţa.

poezie de Octavian Cocoş (27 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil sine Deo

Cu mâna să te-închini
Cu gura să dezbini
Să faci fapte cu toaca
Dar să nu vezi că-n troaca
În care-i vrei pe toţi
Nu poţi să bagi, să scoţi,
După "bun" placul tău
Ce nu vrea Dumnezeu!

Acatiste de dai
Să crezi în duh şi-n rai
Că geaba te închini
La oameni arlechini.
Unde nici slava nu-i
Credinţa, pusă-n cui,
Cuvânt ţi-a ruginit
În gândul rău dospit.

Să te prefaci mieros
De-ai suflet oneros
Ţi-e ţie de folos
Dar nu eşti credincios.
Aşa cum vorbe dulci
N-ai cum să-împarţi în pungi
Să-ndestulezi de harţi
Doar joia după marţi.

Când candelă aprinzi
Lumină să perinzi.
Şi tihna, pacea ta, Împarte-o şi-altcuiva
Fără s-aştepţi nimic,
Nu-ţi fă sufletul mic.
Degeaba vrei să pari,
Cu muritori vulgari!

Învaţă să fii Om!
Mai bine unui pom
Divulgă când ţi-e greu
Nu unui fariseu.
Că-i plop, că-i nuc sau tei
Tu liniştea să-ţi iei
Din rădăcini ca stânci
Statornice şi-adânci.

Probabil maica ta
Crescut-a altceva
Şi-ţi zic să-ţi aminteşti,
Fără să te sminteşti,
Maternul ei lirism
Sec de fariseism
Curat cum se-nchina,
Icoană- maica ta.

Prea greu s-o moşteneşti?
Prea trudnic să-mplineşti?
Nimicul poleit
Demască-un ipocrit!
Aşa că fă, cumva,
De nu te întina!
Ia-ţi hrana din scripturi
Căciula să nu-ţi furi!

19.08.2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul (Sonet Tarot)

Un pic de realism, nicicând nu strică,
Însă la tine doza-i foarte mare
Nu-ţi pierzi controlul, care va să zică,
Căci unde nu e cap, vai de picioare.
În jurul tău, faci ordine deplină
Eşti învestit cu autoritate
Şi nimeni nu îndrăzneşte ca să vină
Să îţi conteste această calitate.
Însă când uiţi complet ce-i omenia
Şi când puterea minţile îţi fură,
Când asupreşti şi-ţi etalezi trufia
Devii tiran şi eşti privit cu ură.

Ordinea strictă e folositoare,
Dar uneori e bună şi-o schimbare.

poezie de Octavian Cocoş (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost destul

A fost destul, dar tu nu ştii, ce-ar însemna să fii sătul
Şi nici cum e să poţi iubi, vreodată, cum iubeşti acum.
Ştiu, eşti mereu un extremist – prea mult sau prea puţin. Deloc,
Nu-ţi e pe plac că doar exist şi-un act din viaţa ta îl joc.
Eşti "speriat şi imatur", imprevizibil, sincer, cast,
Însă nimic nu e destul, chiar dacă totul ţi-a rămas.
Înghesuită-ntr-un bagaj, e spaima sufletului tău
Şi plec cu dânsa la oraş şi-am s-o arunc într-un pârău.
Şi-ţi las în grijă viaţa mea, iubirea, gândul cel mai pur,
Dar n-ai să mă mai poţi avea, căci ştii că m-ai avut destul.
Întotdeauna, de copil, te ştiu profund nemulţumit.
Oh, nu-ţi ajunge doar un pic. Şi vrei mai mult, nu doar nimic.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul iubirii

Navighez pe oceanul iubirii
Delfinii zburdă peste tot în jur
Simt în nări mirosul fericirii
Ce umple aerul sărat şi pur.

Valuri de sentimente mă poartă
Spre orizontul depărtărilor
Nu-mi e necesară nicio hartă,
Urmez chemarea desfătărilor.

Sunt atras în mod irezistibil
Ah, cât de mult aş vrea să pot să zbor!
Deşi nimic nu este imposibil
Când simţi aşa un dor înălţător.

Ştiu că m-aştepţi, că vrei să mă dezmierzi,
Să mă iubeşti, să mă săruţi cu drag
În ochii mei cu totul să te pierzi
Iar eu la tine-n suflet să mă bag.

Atunci oceanul ne va înghiţi
Şi ne vom dizolva în infinit
Şi numai din legende se va şti
Ce mult şi ce frumos noi ne-am iubit.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!