Sonetul 4

Mă uit la tine cu înfiorare
Şi ochii noştri se-ntâlnesc hoţeşte
Privirea ta-i fierbinte ca un soare
Şi inima în piept se zvârcoleşte.
Aş vrea să-ţi spun ceva, dar gura-i mută,
Nu mai gândesc, căci mintea e absentă
Îmi pari a fi atât de cunoscută,
Poate din viaţa noastră precedentă.
Mă tem să mai clipesc, să nu-ţi iei zborul
Ori visul meu frumos să se termine
Şi stăm aşa, şi ne frământă dorul,
Iar tu îţi pleci privirea de ruşine.

Şi-atunci din Cer o voce îmi şopteşte:
"Bărbatul este cel ce cucereşte!".

poezie de Octavian Cocoş (1 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O capitală

Ce haos, ce gălăgie
Pe străzile din Bucureşti.
Totul e o nebunie...
Simţi că-nnebuneşti.

La 20 de ani... îţi iei zborul
Pleci cu un scop de-acasă.
Vrei să-ţi scrii viitorul,
Dar ceva te-apasă.

E gândul că eşti departe,
De lângă-ai tăi plecat.
Şi din tine o parte
Acolo ai lăsat...

Dorul nu-ţi dă pace,
Mereu te răscoleşte.
Inima din piept zace,
Numai la casă se gândeşte...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (18 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul ucis

nu vreau să ştiu
de ziua care nu a fost
decât o filă roasă în calendar
atât de efemeră e privirea şi lungă durerea
tu scrii în cărţi despre iubire
eu am trăit odată, femeie, o ultimă iubire
cum tremurai în parcul acela de castani, la margine de ani
la sânul meu te cuibăreai
a fost odată un sărut, neterminat, neînceput
şi totul s-a sfârşit, demult
offf, ce frumos a fost...
noaptea e beteagă şi stele nu mai strălucesc
roiesc plângând în zborul lor ceresc
eu căutam o fată minunată
în zori când m-am trezit
buzele reci, privirea mută
doar tăcerea cădea pe trupul gol
pe sâni a adormit un vis
frumoasa mea cu ochii trişti
trezeşte-te, nu vreau să pleci
eu te aşteptam în univers
tu ai plecat în lumea ta
lăsând în urma paşilor pierduţi
doar lacrima şi dorul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos...

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Cu globuri mari şi cu steluţe lucitoare,
Cu ţurţuri mândri de argint şi cu beteală
Şi cu bomboane învelite-n poleială.

Te-nalţi cu vârful tău semeţ şi-atingi tavanul,
Pe Moş Crăciun l-ai aşteptat şi tu tot anul,
Că ştii că-ţi pune la picioare daruri multe
Să dai la toţi aceia care vin să cânte.

Căci este seara de Crăciun şi se colindă
Lumina-n suflete din nou o să se aprindă
Şi ochii noştri vor luci ca nişte salbe
Când vom cânta lui Moş Crăciun cu plete dalbe.

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Şi totuşi mă gândesc, cuprins de înfiorare,
Că locul tău e în pădurile umbroase,
Dar te jertfeşti mereu şi vii la noi în case.

poezie de Octavian Cocoş (22 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ntâlnesc...

Când te-ntâlnesc, de ce-ţi cobori privirea,
Doar n-am în ochi săgeţi otrăvitoare?!
Pe faţa ta citesc neprihănirea,
Iar trupul tău, e-un lujer crud de floare!

În ochii verzi, ştiu că ascunzi iubirea,
Dar poate-aştepţi un înger să coboare,
Când te-ntâlnesc, nu-ţi mai feri privirea,
Căci n-am în ochi săgeţi otrăvitoare.

Vreau să-ţi arăt ce-nseamnă fericirea,
Pe chipul tău, aş vrea să văd doar soare!
Alungă teama şi nedumerirea
Din ochii tăi ca două pietre rare!

Când te-ntâlnesc, vreau să-ţi ridici privirea!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare la piramide

Ce albastru este cerul
Ce frumoasă este marea
Ce adânc este misterul
Ce acut simţim chemarea.

Piramidele ne-aşteaptă
De mai multe mii de ani
În deşert, cu fruntea dreaptă,
Fără teamă de duşmani.

Le privim cu încântare
Şi ne căţărăm pe ele;
Eşti un pic cam temătoare
Şi-ai picioarele cam grele.

Precaut, te ţin de mână
Nu cumva să te împiedici
Şi mă uit ca într-o fântână
Drept în ochii tăi magnetici.

Sfinxul vrea să se întoarcă
Însă piatra gâtu-i strânge
Şi oricât de mult încearcă
Cu privirea nu te-ajunge.

Sus pe boltă, mândrul Soare
În trăsura lui de foc
Uluit de-a ta splendoare
S-a oprit puţin în loc.

Tot Egiptul se frământă
Parcă eşti a sa regină
Sau zeiţa Isis sfântă
Coborâtă din lumină.

Dar ce mare-i bucuria
Că Egiptul, chiar de-ar vrea
Să te ia din România
Tu nu pleci, că eşti a mea.

poezie de Octavian Cocoş (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă

Când viaţa lor de viaţa ta se leagă
şi când priveşti spre ei, te vezi pe tine,
mai mult de-atât nu eşti, şi nu-ţi convine
că ochii văd în sinea-ţi lumea-ntreagă.

Priveşti în jos, în sus, şi ţi-e ruşine
ca unui dumnezeu lipsit de vlagă,
şi-ai vrea să uiţi că vântul îi propagă
spre mintea ta retrasă-n vizuine.

Din glas dement se-ascunde-n timbru dorul
ca frunza verde-n toamnele barbare,
şi-arunci în ei durerea cu piciorul

deşi îi simţi, îi crezi, şi-atunci te doare,
cum taurul răpune matadorul
şi-odat' cu el şi animalul moare.

sonet de Ionuţ Popa (14 noiembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie neterminată

Va trece vremea şi va fi să mor
Dar, zău, că nu am niciun pic de teamă,
Căci simt în piept un mare, mare dor,
Acela de a fi cu tine, mamă.

Şi-acolo, printre îngeri luminoşi,
Să fim din nou la fel ca înainte,
Eu să mă pierd în ochii tăi frumoşi,
Tu să îmi spui aceleaşi dulci cuvinte...

Aş vrea să scriu mai mult, dar nu mai pot –
Că mi-aş dori, cu inima uşoară,
Să râdem veseli, să uităm de tot –
Şi mă opresc, că ochii mei plâng iară.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când fizica nu ştie
De ce legile pământeşti
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Şi inima dă din coate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când plouă şi e noapte
Şi ploile nu se sfârşesc
Şi inima e în toate

Cum să-ţi spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Şi plâng şi nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.
Aş vrea să-ţi scriu cu mâna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.
Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Când nu mai poţi nici spune şi nici plânge
Să simţi inima mea ca pe a ta...

poezie de Savatie Bastovoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din zori

Regăseşte-te-n privirea ce-ţi aduce mângâiere
Şi în buzele tăcute care nasc înfiorare
Coborând uşor pe umeri într-o caldă adiere
Ce se pierde ca suspinul unui val pe-un ţărm de mare.

Vezi, în ochii mei, seninul şi plăcerea din trecut,
Visul ce ţi-am fost şi, încă, îţi răsare-n amintire
Ca un vânt ce te-nfioară când sărutu-i nevăzut
Îţi învăluie făptura şi te-mbată cu iubire?

Vino, braţele-mi te-aşteaptă, pieptul meu să-şi afle dorul!
Tu, o Ană renăscută ce se vrea în el zidită,
Eu, acela ce-şi doreşte să îţi fie ziditorul,
Noi, înlănţuiţi în clipe de iubire împlinită,

Să privim uimiţi cum zorii, apărând neaşteptat,
Ne descoperă din umbra nopţii noastre împreună
Şi pictează peste cerul ̶ care încă-i înstelat ̶
Nori ce au culoarea vieţii, nori de dragoste nebună.

Vino şi te regăseşte în ştiuta mângâiere,
În privirea mea tăcută şi pe buze ce-ţi şoptesc:
"Tu-mi eşti viaţa, tu-mi eşti visul, tu-mi eşti clipa de plăcere,
Tu, de cer mi-ai fost ursită, ţie-ţi spun că te iubesc ".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar trist...

Când îţi spun că te iubesc,
Simt, am aripi şi plutesc,
Nepăsarea ţi-e izvorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Dacă-ţi spun că vin la tine,
Faci nazuri că nu-ţi convine,
Însă te usucă dorul
Care vrea să-mi frângă zborul.

Când îţi spun că fantezia
Îmi provoacă poezia,
Zici că muza mi-e zăporul
Care-mi potoleşte zborul.

Dacă-ţi spun că fără tine
Nu pot trăi nici trei zile,
Văzul mi-l umbreşti cu norul
Care-mi întunecă zborul.

Când îţi spun că sunt doar trist
Şi că degeaba insist,
Dezlegi drum, ispititorul,
Către tine să-mi iau zborul.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun, dar...

Adio-ţi spun, dar ştii prea bine,
Că sunt minciuni, sunt vorbe-n vânt,
Oriunde pleci rămâi cu mine,
Chiar şi la capăt de pământ...

În amintiri am să-ţi găsesc,
Ochii şi privirea-aceea,
Deşi n-o să-ţi mai zăresc,
Paşii-ţi, străbătând aleea...

În poze vechi din vechi albume,
Totu-i la fel, nimic schimbat,
De-ar şti Trecutul, multe-ar spune,
Şi te-ar certa că m-ai uitat...

Prin suflet tot o să te plimbi,
Chiar dacă pleci cu tot, cu toate,
Asta nu poţi ca s-o schimbi,
Asta? Nimenea nu poate...

Adio-ţi spun, dar tare-aş vrea,
Să-ţi aminteşti dorul şi dragul,
M-aş face zid la uşa mea,
Să te opresc, să nu-mi treci pragul...

Dar cine-s eu să-ţi stau în cale?
O oarecare, vrei să spui?
Deciziile sunt ale tale,
Deşi le plâng cu stropi căprui...

Degeaba pleci, căci amintirea,
Rămâne-n inimă etern,
Tot ce eşti tu, visul, iubirea,
Îmi sunt cicatrici pe stern...

Adio-ţi spun, dar ştii prea bine,
M-aş face zid la uşa mea,
Să mai rămâi, rămâi cu mine,
Adio-ţi spun, dar... nu pleca!

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac acum?...

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată eşti în inimă la mine
şi nu mai pleci, iar eu nu te gonesc

îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ţie se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâţia ani

îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
şi parcă nu-nţeleg şi mă feresc,
să nu-ţi văd chipul, să nu-ţi văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc

îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînţeles,
o frică de durerile de tine
şi alungarea lor mi-e chinul reales

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine
şi gândul nu m-ascultă să nu mă gândesc
şi toate nopţile cândva senine,
acum cu chipul tău şi-n vise, chinuiesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul din mintea mea

e atât de frumos
încât seara
când vreau să-l iubesc
se ruşinează
ascunzându-se printre gânduri
ca printre copaci
mestecă ideile
până gura lui se face frunză

bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât dacă l-aş săruta
mi-ar înverzi
braţele
şi-atunci n-ar mai fi
niciodată
toamnă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între file

Cu vorbe tandre şi meşteşugite,
Aş vrea să fac acum o poezie,
S-o scriu frumos cu pana pe hârtie,
Ca-n vremurile acelea învechite.

De pe un raft să iau apoi o carte
Şi s-o deschid domol, la întâmplare,
Simţind în mine-o dulce înfiorare
Când filele se dau uşor deoparte.

S-ascund apoi cu grijă poezia
Ca pe cea mai de preţ bijuterie
Lucrată cu o mare măiestrie,
Nu cu unealta, ci cu fantezia.

Anii vor trece unul câte unul
Voi fi bătrân şi dornic de odihnă
Şi viaţa o voi părăsi în tihnă,
Căci îmi voi fi-ncheiat pe-aici surghiunul.

Şi poate că într-o zi mai plicticoasă
Îţi va fi dor să mai citeşti o carte
Şi gândul tău departe să te poarte
Către o lume mult mai luminoasă.

Şi-atunci, lipită bine între foi,
O să găseşti ascunsă poezia
Şi o să simţi în suflet bucuria
Citind ce-am scris demult despre noi doi.

poezie de Octavian Cocoş (14 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă femeii

Nu, tu nu ai fost făcută
Dintr-o coastă a lui Adam
Ca-n povestea cunoscută
Ce cândva o auzeam.

Tu ai fost mereu măreaţă,
Nu este o teorie,
Fiindcă Eva înseamnă viaţă
Şi-asta toată lumea ştie.

Eşti un pol al existenţei
Fără tine nu se poate,
O zeiţă a inocenţei,
O preasfântă jumătate.

În absenţa ta, bărbatul
Nu ar însemna nimic
Poate n-ar face păcatul,
Dar ar fi un suflet mic.

poezie de Octavian Cocoş (22 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!