
Cred că îl atingem și ne lăsăm în fiecare clipă atinși de Dumnezeu, însă noi simțim asta doar atunci când suntem fericiți.
aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Citate similare
Moartea face parte din viață, domnii mei, însoțindu-ne cuminte în fiecare clipă încă de la venirea întâmplătoare pe lume, punând stăpânire pe noi pe nesimțite, și atunci când bem, și atunci când călărim vreo muiere focoasă ori bicicleta, ca Gheorghe, și când suntem deznădăjduiți, cu lacrimile șiroind pe obrajii mai scofâlciți sau mai întinși, loviți de vreun necaz, pe care bineînțeles că-l socotim o pedeapsă nedreaptă, dar și atunci când, din vreun motiv ușuratic, ne simțim fericiți ca un dulău de măcelărie sătul. De dus, ne ducem cu toții, s-au dus și Cezar și Vespucci și Antoniu și Columb, doar n-om rămâne felcerul și cu mine, însă ocolim să vorbim despre asta, socotindu-l mai degrabă un lucru care li se întâmplă doar altora, iar faptul că buna mea soție se îngrijește încă de pe acum de liniștea mea de după, nu poate decât să mă mulțumească.
citat din romanul Livrescu de Mihail Soare (octombrie 2014)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini și idei fără importanță. Știu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Știu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconștient, și că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârșitul vieții fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îți poți aminti pe sărite, ci doar trăind conștient fiecare clipă a vieții, așa cum ar trăi-o El în tine.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin copii, Dumnezeu ne amintește tot timpul ce ființe frumoase suntem menite să fim.
aforism de Silvia Velea (20 decembrie 2015)
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că murim tot timpul. De fiecare dată când nu simțim ceva, când nu descoperim ceva, când doar repetăm ceva mecanic - în acel moment ești mort. În același timp însă, viața poate veni în orice clipă. Dacă luăm o singură zi, pe parcursul ei întâlnești multe morți, însă și multe nașteri. Eu încerc să nu fiu mort, încerc să fiu curios, să simt mereu ceva, iar ceea ce simt se va transforma în poeme, povestiri, fabule...
citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și a nins
Și a nins din nou în noaptea asta
Și ninsoarea-n suflet ne-a rămas,
De aceea suntem ninși la tâmple,
Mai bătrâni cu fiecare ceas...
Ne-ntrebăm de ce ne doare visul
Și cu ochii-n lacrimi ne trezim?
Căci suntem niște bătrâni amnezici
Însă tineri ne dorim să fim
Azi, la frontierele iubirii
Cu petale de crin, în van,
Aruncăm, visând măcar o clipă,
Tineri fiind, ce fericiți eram.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred cu adevărat că suntem cu toții frumoși când suntem fericiți și îndrăgostiți. Știu că e o afirmație ieftină, însă e adevărată.
citat din Paula Patton
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eleanor (către Park): Eu nu cred că respir când nu suntem împreună... Asta înseamnă că atunci când ne vedem luni dimineața, e ca și cum nu aș fi luat o gură de aer de aproape 60 de ore. De asta sunt așa ursuză și mă răstesc la tine. Tot ce fac când nu suntem împreună e să mă gândesc la tine, iar când ne întâlnim, să mă panichez. Asta pentru că fiecare secundă e așa importantă. Eu nici nu îmi mai aparțin mie. Sunt a ta. Și ce mă voi face dacă te vei hotărî că nu îți place de mine?
replică din romanul Eleanor & Park de Rainbow Rowell (mai 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
O carte mi-a spus că am valoare ca și ființă umană atunci când niciun om nu a știut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viața în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a șoptit că nu e nevoie să țin capul plecat și că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă și pot să folosesc legile naturii și ale universului pentru a mă face pe mine și pe cei din jur fericiți, tot o carte mi-a spus. Că există iubire și că o pot trăi și eu, știu dintr-o carte și doar cărțile mi-au păstrat vie speranța că într-o zi voi putea să fiu și eu fericit. Scriind o carte am câștigat pentru prima oară în viață bani munciți de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soția și cărțile sunt promisiunea unei vieți extraordinare pentru întreaga omenire. Cărțile nu ne judecă, nu ne fac reproșuri și ne acceptă de fiecare dată exact așa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp și să le atingem, să le deschidem și să lăsăm cuvintele așternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om și o carte există o iubire cu adevărat necondiționată și asta e alt lucru pe care îl putem învăța de la cărți. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din fiecare zori de zi
Cred încă în marea iubire, chiar și atunci
Când plopii sunt grăbiți să-și scuture podoaba
Mai cred în sufletul tău curat ce mă atinge în fiecare dimineață Pe genele umede de sărutările tale
Cred în lumea mea frumoasă
Unde cântă păsările în stil macedonean
Și noi ne sărutăm adesea sub clar de lună
În strigătul pădurii ne confundăm cu timpul
Și ne luptăm să credem în lungi călătorii pe Marte
Suntem altare fine ale unui suflet prea deschis
Sau poate vom ajunge flori în mâna stânga a unei mirese triste
Uitate-n pridvorul casei fumegând
Geamul odăii este atât de aburit și noi ne prindem mâna
Și ne atingem fața cu ochii umeziți
Afară-i ger și casa-i primitoare
Noi ne sărutăm aievea
Luminile se-aprind întâia oară
Cum se aprind călcâiele de ale dragostei văpăi
Suntem atât de singuri... în frumoasa noastră dragoste
Căci vom erupe sigur ca un vulcan
Ce stinge cu iubire văpaia tinereții și strigă cu putere
Noi suntem liberi să credem, să trăim frumos
Să ne atingem odată cu zilele pierdute.
Să ne luminăm frumos în fiecare zori de zi.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A crea, indiferent ce (ființe, lucruri, emoții), este un act religios în sine. Asta este esența universului. Asta este esența lumii. Asta este esența omului. În ultimă instanță, asta este esența lui Dumnezeu, care este și creatorul, și creația sa, și actul creației.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix, În loc de prefață (2020)
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul trebuie să fie o dovadă de încredere, să fie cel mai frumos dar pe care oamenii și-l pot face. Un dar din iubire, pentru iubire. Nu o sabie cu două tăișuri. Dacă nu vrem sau nu putem spune adevărul așa cum îl simțim, asumându-ne riscul de a fi neînțeleși sau greșit înțeleși, atunci mai bine să nu spunem nimic.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă veghează. Cred în asta. Cred în Dumnezeu. Nu cred că suntem chiar așa de grozavi ca toate astea să se întâmple doar pe socoteala noastră.
citat din Tate Donovan
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de ispititor ar fi să ascult nisipurile cântătoare sau stâncile din care ies șoapte misterioase, atunci când vântul bate într-o anumită direcție; oricât de minunat ar suna vocea lui Dumnezeu în foșnetul frunzelor sau oricât de ademenitor ar fi să deslușesc voința divină în mișcarea ramurilor; oricât de grăitoare mi s-ar părea trosnetele lucrurilor aruncate în foc și oricât de fascinant aș socoti zborul păsărilor, nu pot să văd în aceste manifestări naturale surse de oracole, ci doar mărturisiri necuvântătoare ale lui Dumnezeu despre prezența Sa în frumusețea lumii.
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbim pentru că suntem fericiți, dar zâmbetul în sine ne face totodată să ne simțim fericiți.
citat din Michael Lewis
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că singurul succes pe care fiecare dintre noi îl poate avea este să își definească singur și din inimă ce înseamnă fericirea și împlinirea... și să le trăiască. Unii muncesc și își ajută semenii și asta îi face fericiți. Alții stau în birt și asta îi face fericiți. Până la urmă nu contează decât ca tu -în inima ta- să simți cum pulsează viața, entuziasmul și să cunoști senzația de împlinire interioară. Când ai toate astea, atunci îți poți spune ție, singurul judecător relevant al vieții tale că ai reușit.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai mare plăcere a iubirii este să iubești fără măsură și suntem foarte fericiți mai ales datorită iubirii pe care o dăruim neîncetat atunci când simțim că cineva ne iubește.
citat din Gregorian Bivolaru
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul meu citește în mine ca într-o carte. Probabil de asta întoarce foaia așa de des.
aforism de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem recunoscători atunci când suntem fericiți sau suntem fericiți atunci când suntem recunoscători?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvați, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, și nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine ești tu ca să nu fii? Ești un copil al lui Dumnezeu și faptul că joci la scară mică nu servește lumea. Nu este nimic grandios în a te micșora pe tine însuți astfel încât ceilalți să nu se simtă în nesiguranță alături de tine. Cu toții suntem meniți să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înșine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Și când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm și celorlalți permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezența noastră îi eliberează automat pe ceilalți.
citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericiți cei îl au pe Bunul Dumnezeu și Iisus Hristos în sufletele lor.
Fericiți cei iubesc natura.
Fericiți cei ce iubesc lumina.
Fericiți cei ce te îndruma spre înțelepciune.
Fericiți cei ce te fac sa conștientizezi adevărul.
Fericiți cei ce iubesc florile.
Fericiți cei ce iubesc animalele.
Fericiți cei ce iubesc cerul.
Fericiți cei ce iubesc iarba.
Fericiți cei ce iubesc soarele.
Fericiți cei ce își iubesc familia.
Fericiți cei ce își iubesc copiii.
Fericiți cei ce iubesc muzica.
Fericiți cei ce iubesc arta.
Fericiți cei ce iubesc literatura.
Fericiți cei ce iubesc înțelepciunea.
Fericiți cei ce iubesc viața.
Fericiți ce ce iubesc universul.
Fericiți cei ce iubesc planetele și stelele.
Fericiți cei ce își iubesc aproapele.
Fericiți cei ce iubesc detaliile.
Fericiți cei ce caută infinitul.
Fericiți cei ce caută absolutul.
Fericiți cei ce caută iubirea altruistă.
Fericiți cei ce caută sensul vieții.
Cînepă Ștefan în Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, II
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!