CÂND SUB LUTUL REAVĂN ÎŞI VA DUCE SOMNUL VEŞNIC
Când sub lutul reavăn îşi va duce somnul veşnic,
Drept la căpătâi ar vrea să-i ardă sacru sfeşnic
Ca-n momentul judecăţii drepte de apoi
Să pară că în viaţă n-ar fi fost nebleşnic.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit... Femeie!

Rămâi mereu o floare, din lunile de mai,
Cu gura-ţi zâmbitoare şi vorba-ţi după grai,
Să te privesc şi-n vise, când somnul mi-o fi greu,
Pe cât eşti de suavă să înfloreşti mereu.
Puţine ştii de mine, dar... nu mă ştiu nici eu,
Zadarnică mi-e ruga. La sânu-ţi nu mă ai.

Eu te-am iubit femeie! Te voi iubi oricând,
Căci mi-ai intrat în suflet şi-mi rătăceşti prin gând.
La ce şi amintirea părerilor de rău
Când vorba ta se duce ca apa din părău?
Ai comportarea sumbră iar egoismul tău
Intrece orice noimă. Eu... Mai trăiesc sperând.

Şi... Dacă azi sau mâine, de jale o să mor,
Să îmi citeşti terţina în văzul tuturor.
Ţie să nu-ţi mai pese, cum nici nu ţi-a păsat
De jurământul sacru pe care mi l-ai dat.
Nu vrei să-l ştii? Sau poate l-ai uitat,
Cum ai uitat şi ruga sărutului de dor.

Când soarta mă v-a duce pe drumul cel de veci,
Să vii totuş cu mine, sicriul să-mi petreci.
O lacrimă fierbinte să-mi laş la căpătâi,
Să-ţi răscolească-n sufle iubirea cea dintâi.
Apoi... Să-ţi cer iertare. Cu asta să rămâi.
Eu să-mi continui somnul între pereţii reci.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (20 martie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Nu ofta văzându-mi piatra, dinaintea ei când treci ;
Prea puţin m-apasă doară somnul greu al morţii reci.
Căci de când eram ca tine pe pământ vieţuitor,
Sunt deprins să-mi placă somnul: eram veşnic senator.

epitaf epigramatic de Eugen Herovanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simţi lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păşi prin iarbă
Dimineţile cu rouă
Când voi ţine fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin şes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai ţesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a şade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n şaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... Să beau vin, să mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îţi mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându-mă într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simţi lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păşi prin iarbă
Dimineţile cu rouă
Când voi ţine fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin şes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai ţesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a şade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n şaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... Să beau vin, să mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îţi mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându-mă într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Patrie

Patria ta e acolo unde vei găsi braţele deschise.
Neamul tău e acolo unde vei sta la masă.
Ţara ta e acolo unde vei simţi pământul sub picioare.
Casa ta e acolo unde vei avea căpătâi.

Nu ai ales cine să te aducă pe lume.
Nu vei alege unde vei sfârşi zilele tale.
Patria ţi-o porţi în suflet şi-n simţiri.
Patria e unde simţi că trăieşti şi iubeşti.

Ai ales să fii veşnic călător.
Visând la o viaţă mai bună.
Dar ce e bun si ce e drept în astă lume?
Drag poet ce simţi cum bate inima în piept.

Patria ta e un cântec de leagăn
În fiecare noapte când somnul nu te-alină
Şi zorii zilei te pândesc la geam cu luna plină
Poezia ţi-e întâiul căpătâi şi graiul acel suspin.

Patria ţi-e lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Soarelui

Soarele e veşnic zâmbitor
Chiar dacă gri e viaţa noastră.
Pe-ntinderea de cer albastră
E stăpân, de viaţă dătător.

Văzduhul e pictat c-un nor,
De mâna vântului măiastră.
Soarele e veşnic zâmbitor
Chiar dacă gri e viaţa noastră.

Străbate cerul într-un zbor
Spre orizont şi râde la fereasrtră,
Îmi sărută florile din glastră
Şi se pierde-n înserare, visător,

Soarele cel veşnic zâmbitor.

rondel de Ioan Friciu (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic temător

O clipă dintr-un infinit
În parcul veşnic temător,
Mi-e dor să o trăiesc din nou
Eu temerară… el temător.

Era momentul multor vise
În toamna veşnic temătoare,
O candelă sclipea simbolic,
Deşi o alta va dispare...

Vizionar în parc tomnatic
A fost şi vântul, dar nebună
N-am vrut s-ascult versu-i cantabil,
Deşi refrenu-n gând răsună.

Pierdut prin sunete e graiul,
Sau poate cutezanţa-n fapte...
Nu se va-ntoarce niciodată,
Căci e gonită prea departe.

Cui este teamă de cuvinte,
Când se apropie iubirea…
Cad lacrimi pe obrazul dulce
Visând să ai doar împlinirea.

Prin paşi umbriţi şi-mpovăraţi,
Te laşi purtat spre nicăieri…
Ai fost un veşnic temător,
Iar acum veşnic ai să speri...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transcendenţă

poate e doar o părere,
simt mirosul ierbii
în chinurile facerii,
e un duh de renaştere febrilă,
ca fumul de tămâie gata să se aprindă
dintr-o scăpărare de cremene,
la început de geneză,
e un gust plutitor de pământ reavăn
proaspăt şi pur
ca la naşterea unui mit,

simt spiritul secular al copacilor
cum freamătă nervos între muguri,
şi praful dimineţilor
de care mi-a fost atât de dor
poartă inocenţa primordială
a trecerii prin lume,

fiecare primăvară
e un răsărit de legendă
parcă,
o sclipire de adevăr,
un zâmbet de Dumnezeu,
un început de poveste,
-A fost odată ca niciodată,
că dacă n-ar fi,
nu s-ar mai povesti-,

n-aş vrea decât să fiu un sihastru,
să măsor cumva
transcendenţa vremurilor,
rătăcind veşnic la graniţa
dintre două
anotimpuri.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea păpădiei

Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie

Respiră greu şi o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare creşte iar tulpină
şi-un ram pe dinăuntrul ei

Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept

Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
şi-i poartă în veşminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în linţoliu

Din bufniţă cântă o frază
în jalea păsărilor mici
şi pe odihnă îi aşează
o floare şi un licurici

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii frământă

lutul după rugăciune
capul stă plecat gândind
la cel care a înviat
călcând pe moarte
cuvintele prind aripi şi
se-nalţă la cer
ochii se ridică la zenit
simte lutul cum intră în oase
umezeala vine din pământ
parcă vede un bătrân cu toiag
palmele transpiră-n rugăciune
se simte tras în adâncuri
tatăl nostru plânge
cu lacrimi grele
cu lacrimi de sânge

genunchii frământă lutul
încet încet încet
cu pioşenia care vine
ca o pată de lumină

lutul ia o formă
genunchii frământă încet
lutul prinde altă formă
o suflare divină şi-ar prinde viaţă
nici nu mai simte artroza
genunchii frământă lutul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul meu de ape

Împotrivit cu somnul în subţiori de crin,
Mă-ntunecă de-o vreme galopul prin oglindă;
Visez mărunt pe pleoape ninsoarea şi mă-nchin,
În clocot alb de suflet, orbirea să-mi cuprindă.

Zvâcnesc în mine-ngheţul albastru şi duios
La ceas târziu de sete, cu tâmpla peste tâmplă,
Şi-n cel din urmă cântec ce-mi vine pân’ la os,
Mă răsucesc din lutul ce palid mi se-ntâmplă.

Nu-i moarte să mă piardă prin zboru-i de pământ,
Nici aripă să doară, când frigul mi se stinge;
Atât de plin mă strigă cuvântul din cuvânt,
Şi-atât de nesupusă prin umăr mă voi frânge.

A dezertat amurgul din cheagul lui rotund
De flacără şi piatră, în somnul meu de ape;
Mi-e crud şi aspru mersul în care mă scufund,
Şi-n liniştea-i cuminte mă mint tot mai aproape.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aş vrea să mă visezi!

Aş vrea să fiu o stea
Pe care o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vre să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu ape
Care tu le bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să nu-mi continui zborul
Din pragul lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Ta cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
S-răsar de după nori...
Ce multe, multe-aş vrea
O viaţă în culori!

Aş vrea să fiu un soare
După cum şi eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Aş vrea să mă iubeşti!

Aş vrea să fiu gherghina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi!

poezie de Diana Enachii (februarie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nirvana a fost comparată cu o oglindă ce n-ar mai reflecta nici un obiect. Cu o oglindă, aşadar, veşnic pură, veşnic nefolosită.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când simţământul de "eu" încetează, aşa cum e noaptea în somnul profund, odată cu el încetează şi mintea şi implicit orice dualitate, doar inima, veşnic non-duală, rămâne.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui monument

Când pe-aici i-or duce paşii,
Vara - şi le-o trece somnul,
Se vor întreba urmaşii:
- Bustu-l văd, dar cine-i domnul?

epigramă de Aurelian Păunescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!