Ecou de văi

Ecou de văi răsună-n tine, surdă
bisericii cu turnul răsucit...
Închid pereţii umeziţi din schit
descătuşate plesnituri de durdă

Zadarnic orologiul împarte
cădelniţa înclătinată-n loc...
Ţi-a fost luat în gene noaptea foc
dar clipa e-n mări... departe...

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Nepublicate 1953
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de văi

Ecou de văi răsună-n tine, surdă
bisericii cu turnul răsucit...
Închid pereţii umeziţi din schit
descătuşate plesnituri de durdă

Zadarnic orologiul împarte
cădelniţa înclătinată-n loc...
... Ţi-a fost luat în gene noaptea foc
dar clipa e-n mări... departe...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Nici o pasăre nu zboară noaptea
numai eu de dor de tine zbor noaptea.
Nici un arbore nu are umbră noaptea
numai eu de dor de tine am umbră noaptea.
Nici o stea nu străluceşte ziua
numai mie de dor de tine
noaptea mi-e ziuă.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiu în turn

Turnul pe tabla de şah a luat foc
îmi redecoreză casa
cu fum
trebuia să-mi montez sistem antiincendiu
umblă prin cameră
cu paşii lui de cenuşă
atrage pereţii spre el
s-a urcat în patul nostru
captiv în proprii pioni incolori
nebunii cu rugăciunile lor
caută să-l exorcize
turnul nostru de alb
acum e negru
stă între mine şi tine
nu acceptă rocada
şah mat
pe tabla întoarsă cu faţa la tine
pătratele îşi sting lumina
piesele se strâng
în aşteptarea revanşei

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsună-n mine

Am ales să merg să zbor
Răsună-n mine un ecou
Să mă înalţe-ntr-un picior
Gânduri de apus în platou

Înalţ la tine, luceafăr blând
Iubirea şi al meu cuvânt
Te iubesc, urmărind un gând
Slavă îti înalţ de pe pămînt

Am încercat să te cunosc
În muntele sec am săpat
Astru luminos să te găsesc
În calea ta stele am înşirat

Poarta sufletului ai deschis
Liber gândul meu te atinge
Cu tine zborul mi-este un vis
Aripile furtuna nu mi le frânge

Răsună-n mine numele tău
Te astept ca sa pornim în vis
Pe tine te iubesc, iubire, mereu
Mergem de mâna în tainicul abis

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem clipa care trece prin poarta existenţei.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu nu a fost poet, ci un fenomen literar: întemeietor al cuvintelor fără grai numite N e c u v I n t e l e - păsări de aer născute din energia universului, şi care au locuit în fiinţa lui Nichita.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adrian Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat

pe nichita stănescu să mă lase
în locul lui în poezia românească
şi nu s-a supărat pe versul meu
nescris din motive obiective
nu s-a arătat deranjat de poeziile
scrise de urmaşii urmaşilor lui
cu creionul ascuţit pe retina
cititorilor înfometaţi de nichita

l-am rugat pe nichita stănescu
să privească în ochii mei noua
poezie ca ultima speranţă
pentru tinerii care se vor naşte
cu stiloul în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor de tine văd iarba răsărind...

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou trecut

Esti mai departe ca oricând
Si drumu-mi pare anevoios
Doar cu privirea te pătrund
Ecou al glasului melodios

Doru-mi este mai profund
Când noaptea gri se lasă
Luna scaldă cerul rotund
Anii trec nimănui nu-i pasă

Cregi ce zgârâie prin nori
Chemând un nor de ploaie
Un soare ce apune în zori
Murind de dor si atâta jale

Am să te-nchid ecou trecut
În aerul cel mat din sticlă
Purtat vei fi pe lac necunoscut
Prin valuri negre ca de smoală

Sufletul meu la tine merge
Să ajungi la mal doar soaptă
Si dorul meu la tine ajunge
Când dragostea e coaptă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf (unei soacre)

Sub această piatră durdă
Şade soacra, din păcate
Piatra, are-o calitate;
Se aude că nu-i surdă!

epitaf epigramatic de Marius Bartiş
Adăugat de Marius Bartiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost un foarte mare iubitor de icoane româneşti pe sticlă...

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Icar

Va veni clipa
când vei descoperi realul claun
cel trist
din tine
şi toate măştile vor crăpa

ochiul lui va sparge turnul
iar în cristalul minţii îţi vei vedea săpate
hieroglifele vieţii
brutalul fulger al regăsirii
îţi va aprinde acea ţigară
fumată de fiecare dată înainte de-a muri
când prieten ţi-a fost doar zidul
pe care ai fost răstignit

în punctul regăsirii
vei curge-ncet
spălându-ţi vechi spoieli de var şi smoală
te vei privi-n oglinda lumilor din umbra-ţi
şi îţi vei spune
de-acum nu mai există jos sau sus
există doar singurătatea
de poet neîncorsetat în pat procustian
ce singur eşti
poet nebun
ce singur şi frumos

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărâm o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei... zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (1955)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia Nichita

In memoriam Nichita Stănescu

Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu şoapte fierbinţi, spre a-mi ţipa zborul.
Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.
POEZIA NICHITA este icoana ochilor mei,
ce uită irisurile încremenite, a nu strivi uimirea,

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit la turnul bisericii, pătrat şi greu. Doua ciori încearcă să se aşeze alături pe spiţele crucii. Dar vântul le umflă penele şi le suflă jos.
Le văd întai limpede, pe urmă cenuşiu, ca printr-o ploaie măruntă şi deasă. Liniile se strâmbă. Turnul stă acum hâit, crucea s-a întors ca semnul înmulţirii. Cum sa nu cadă ciorile, săracele?

Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distinsei scriitoare SF

Crezu-i conturat din mers,
O creatoare de succes.
Reguli noi, vise-mplinite,
Necontenit îmbogăţite.
Energii descătuşate,
Le-a trecut din gând în fapte.
Intenţia şi-o împarte,
Aura cuprinsă-n carte.

Generoasă şi-o împarte
Exprimată prin cuvinte,
O constelaţie aparte
Racheta sa o străbate.
Galaxii îndepărtate,
Energii supravegheate
Sunt de pe Terra, pornind,
Crez SF purtat în gând;
Univers nemărginit.

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prinţul tăcerii
strânge ostaşi, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalţă-n copac – o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oştirii iarba tristeţii, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.

Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfăşurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări şi tu rosteai omeneşte: Iubito...
El manta nu o cunoaşte şi steaua n-a implorat-o şi se ia după frunza ce-i pluteşte-nainte.
"O, iarbă", i se pare c-aude, "o, floare a timpului".

poezie clasică de Paul Celan din Poezia germană modernă de la Ştefan George la Enzensberger (1967), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!