Toamna se înteţi şi seticăloşi cu totul. Cerul se învineţi, se înnegri, se apropie depământ şi-l înecă sub şuvoiul ploilor. Oraşul mărunt se dărăpănă şi se afundă şi mai mult într-un orcan de bălţi, de smârcuri şi de noroaie. Copacii îşi plânseră cele din urmă frunze, se întristară şi se despuiară, începură să tremure şi îşi arătară, ca nişte milogi de bâlci, trupurile acoperite descoarţă plesnită şi buboasă şi ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se înteţi şi se ticăloşi cu totul. Cerul se învineţi, se înnegri, se apropie de pământ şi-l înecă sub şuvoiul ploilor. Oraşul mărunt se dărăpănă şi se afundă şi mai mult într-un orcan de bălţi, de smârcuri şi de noroaie. Copacii îşi plânseră cele din urmă frunze, se întristară şi se despuiară, începură să tremure şi îşi arătară, ca nişte milogi de bâlci, trupurile acoperite de scoarţă plesnită şi buboasă şi ramurile strâmbe, răsucite, chinuite.

Zaharia Stancu în Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Capitolul XIV, Capitolul XIV
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumos, bineînţeles; nu puteam să neg asta. Totul era verde: copacii, trunchiurile lor acoperite cu muşchi, ramurile adunate ca un baldachin, pământul acoperit cu ferigi. Chiar şi aerul se filtra verde printre frunze. Era prea verde - o planetă a extratereştrilor.

citat din romanul Amurg de Stephenie Meyer (5 octombrie 2005)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele rămân

Tainele rămân,
urmez acelaşi ciclu
al sezonului de însămânţare
şi-al soarelui, şi-al ploilor;

Demetra în iarbă,
multiplic,
înnoiesc şi-l binecuvântez
pe Bacchus în viţa de vie;
ţin aproape de lege,
păstrez tainele întru totul,
pe cele dintâi
pentru a da nume celor vii şi celor moarte;
sunt vinul şi pâinea.

Păstrez legea,
ţin tainele adevărate,
sunt viţa de vie,
ramurile, tu
şi tu.

poezie de Hilda Doolittle, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zaharia Stancu a sondat adânc pshiologia ţăranului în care mocneşte revolta. Aceasta este meritul artei literare a lui Zaharia Stancu: a pătruns cu un simţ ascuţit şi realist în existenţa socială a satului.

George Călinescu în Opinii despre romanul Desculţ (Zaharia Stancu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

Ai spus că vine toamna,
privirea ta departe
scruta spre orizonturi
ascunse încă-n noapte,
prin tremurul din frunze
mureau copacii toţi,
se contura apusul
însângerat la porţi.

Am spus că vine toamna,
cu ploile-i flămânde
va înghiţi albastrul
şi trupurile ude,
din noi o să rămână
privirea ta firească
să caute prin noapte
această umbră ştearsă.

poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va lucra. Timpul stinge, în trecerea lui lină, peste lume, multe. Stinge şi vieţile oamenilor. Le subţiază încet-încet şi pe urmă suflă în ele ca în nişte lumânări sleite şi le stinge.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt rece bătea dinspre nord şi făcea copacii să tremure precum nişte fiinţe vii.

citat din George R.R. Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat demult cum arăţi, dar poate ochii îţi erau albăstrii, părul aprins ca pădurile toamna...

citat clasic din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de praf

O dimineaţă ca oricare alta
Şi zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste oraşul verilor de praf
Un sculptor şi-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon
Şi mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Şi are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăşi este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în oraşul verilor de praf.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie într-un vers

Toamna
Vântul suflă şi-un strai de frunze acoperă totul.

Octombrie
Furtuna rupe şi-ultima frunză de vie.

Toamna târzie
Prima brumă atinge trandafirul rămas.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

Cerul e vânăt, câmpul gol şi sur,
Vântul uscat miroase a mour...

distih de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de toamnă

E toamna ca un ucigaş proscris,
Măcel făcând prin frunze an de an,
Nu iartă nici gutui şi nici cais,
Nici tei, nici fag, nici plop şi nici platan.

Cu florile nu face compromis,
Gonind din bălţi şi ultimul bâtlan,
E toamna ca un ucigaş proscris
Măcel făcând prin frunze an de an.

Pe toate le cufundă în abis;
Mi-e sufletul o frunză de castan
Ce-ncearcă să se-agaţe de un vis,
Plutind prin aer ca un pui orfan!

E toamna ca un ucigaş proscris.

rondel de Marius Coge din Vis şi armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se mai uită la ei

In vară şi primivară
Plini de flori, mireasmă
Cine se mai uită la ei?
Acum la copaci de tei
La salcâmi plini de rugi...

Acum, rămaşi chilugi
Ca nişte bătrâni milogi.
In vântul aspru al vieţii
Asteptând cu jale copii
In cuibul palmelor goale...

La anul vor reînflori
Şi păsările vor veni...
Dar la ai noştri bătrâni
Uscaţi de viaţă prin azil
Cine se va mai şi gândi...

Cu ramurile tremurând
Cu ochii pierduţi in vânt
In toamna rece a vieţii.
Vom ajunge toţi pe rând...
Ca niste copaci chilugi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se revarsă-n frunze

toamna se revarsă-n frunze
şi copacii mor câte puţîn
peste florile confuze
vântul bate acum străîn

sălciile plâng pe ape
ce se duc necontenit la vale
cerbii vin să se adape
răul răvăşind în rotocoale

luna palidă se-arată
luminând cărări pustii
cât aş vrea măcar o dată
să uiţi toamnă să mai vii

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!