Nu mă iubești
nu vii acasă să-mi spui
dacă mă iubești
trăiești numai printre cadavre
te gândești la probe
la modul cum trebuie să-i descoperi
să-i prinzi
e-o luptă pe viață și pe moarte
ai luat-o prea în serios
fiecare caz e provocarea
vieții tale și a carierei
degeaba te aștept toată noaptea
vii când vii împovărat de noua crimă
ai analizat fiecare probă
fiecare fotografie disecată
pentru a găsi un indiciu
care trebuie să-l aducă
pe făptaș în cătușe
sau în cătarea pistolului
scos în grabă
nu mă aștept să vii
și să-mi spui: iubito
un drogat și-a băgat copilul
într-un cuptor cu microunde
pentru că țipa mai tare decât sirena poliției
nu mă aștept la asta
nici să-mi aduci un trandafir roșu
cum e sângele pe care-l vezi
la fiecare caz
dar nu te pot părăsi
te iubesc așa cum ești
jalnic mă trag afară
din relația noastră
încep să semăn eu cu tine
calmă și liniștită
analizând iubirea noastră
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Aștept să-mi scrii
Să-mi scrii, să-mi spui că in grădină
La noi acasă caisele s-au copt
Că seara la fereastră e lumină
Si toate sunt așa cum știu c-au fost
Aștept să-mi spui dacă la crucea veche
In iarbă-s maci sau fire de mohor
Dacă e gardul rupt si prin el vede
Ochiul tăcut al unui trecător
Aștept să-mi scrii dacă a fost aseară
O ploaie in torent nestăvilit
Si dacă tigla a rămas pe casă
Aș vrea să-mi spui că incă n-am murit.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aștept o lacrimă
A trecut puțin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aștept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogolește spre lumină
Și încă soarele iubirii nu a asfințit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Și-ți spun că te ador și
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aștept!
Și clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veșnicie.
Aștept, dar nu știu ce aștept...
Aștept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aștept lumina? Aștept noaptea?
Nici eu nu știu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi așteptată
Se transformă-n moarte.
Aștept, aștept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci și răbdarea s-a uscat în mine.
Aș vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Și să mai creadă în iubire.
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum să iubești femeia
Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile
Chiar înainte de a se trezi
La tine-n brațe să o ții
Să îi vorbești în șoapte
S-o strângi în brațe
Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îți este tot mai dor
Visurile sunt stări ce le trăiești în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubești cu voluptate
Poți să-i vorbești de vise, iubește-o în realitate
Să o iubești la mic dejun
Spune-i că fără ea ești un nebun
Să-i amintești că e frumoasă
Să o săruți când pleacă de acasă
La ea întreaga zi să te gândești
La prânz și seara doar de iubire să-i vorbești
S-o rogi de ea să îți vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
Să-i amintești, când tristă este
Că viața-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârși
Atâta timp cât ea te va iubi
Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Și dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii și poezii
Să o privești în ochi
În mână capul să îl ții
Să o săruți pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăți, dacă ești plictisit
Să îi vorbești de viitor
De ea mereu îți va fi dor
Să-i amintești de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat și-o despărțire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
Și seara când acasă stați la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Și dacă îmbrățișați mai beți un par cu vin
Să-i spui că viața lângă ea este un vis divin
Chiar dacă anii au trecut
Să o iubești la fel de mult
Și fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră
Cum să iubești femeia, rămâne
Pentru mulți bărbați un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștept
Aștept mereu și nu știu ce aștept.
Aștept o fată să-mi vie la piept.
Aștept un blestem, ori un cântec aștept,
Și nu știu ce aștept.
Cu ochi aprinși aștept. Și tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morțile în mine.
Și renasc toate viețile.
Și tot nu vine.
Aștept, aștept. Și nu știu ce aștept.
Aștept, lumină ori noapte?
Aștept, viață ori moarte?
Aștept, aștept. Și de departe
Mă cheamă ale beznei șoapte...
poezie clasică de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul motiv
Milion de motive-aș avea să te las
Însă doar pentru unul nu fac acest pas,
Te păstrez lângă mine atât cât trăiesc,
Ești iubire pe viață, ești tot ce-mi doresc
Îmi greșești repetat însă știu să te iert,
Te aștept să te mângâi, refuz să te cert,
Tu ești ceea ce ești, chiar nu vreau să te schimbi,
Ești marea-mi dorință ce-n emoții te plimbi
Poți să-mi zbori unde vrei, libertate poți fi,
Când te-ntorci sunt aici, pentru tine, o știi
Nu vreau aripi să-ți tai, ce frumoase-au crescut,
Fii un înger suav, să fii tot ce ai vrut
Însă-ți cer doar atât, nu-nceta să iubești,
Să exiști minunat și duios să trăiești,
Iar de vrei, dacă simți, poți să-mi spui: te iubesc
Eu atâta aștept, pentru asta trăiesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi doi mereu iubire
În care vis mi te-ai ascus iubire
Aș vrea să vin să îți șoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Și în fiecare clipă te iubesc.
De-ai știi că te am în suflet
Esență vie a sufletui meu,
Și prind viață când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.
În care timp, ușor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală ești, te port în sânge
Și în fiecare clipă te aștept.
Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aștept doar clipă să fiu doar cu tine.
poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet blând
Ai urcat din amintiri spre soare,
să-mi spui iubito să fiu tare și să lupt.
Acum sunt eu aici și mă gândesc la tine,
tu luptă draga mea ca să învingi.
Eu te aștept cu sufletul la gură astăzi,
să-mi spui că mă iubești și mă dorești în preajma ta.
E stilul tău, al meu, prietenia-i caldă
și vreau să-ți spun că te iubesc și eu mereu,
Sunt doar un suflet cea pătruns în casă
ca să-ți aline sufletul bolnav de amintiri.
Păstreaza-mă așa și câteodată, tu lasă-mă
în brațe sâ te strâng când o să plângi.
poezie de Magdalena Rosca
Adăugat de Gina Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea
Dimineața, atunci când încă nu te-ai trezit
Eu stau lângă patul tău,
Te privesc,
Șoapte de iubire peste tine rostesc.
Tu știi că lumea n-are ce să-ți dea,
De ce alergi mereu spre ea?
Viața e pustie fără iubirea ta
Te iubesc, te iubesc, copilul meu
Chiar de încă pribegești,
Chiar de tu nu îmi vorbești
Te iubesc și aștept,
Poate mâine ai să-mi vorbești
Și ai să-mi spui și tu, cât mă iubești.
poezie de Cosmin Repede
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfabetul meu secret
Mă uit la tine cum zâmbești,
Dându-mi seama ce gândești,
Și-ascult cum tu îmi ceri în față
Să-ți grăiesc un alfabet din viață.
Zâmbesc și eu, mă uit la tine
Cum te-așezi lângă mine,
Și-ncep să-ți spun așa ușor
Alfabetul următor:
Ascult tot ce tu îmi spui,
Bat momentele în cui,
Cresc gândindu-mă la noi,
Doar la tine, doar noi doi.
Eu zâmbesc cand tu zâmbești,
Fac mereu tot ce-ți dorești,
Gândesc exact cum tu gândești,
Iubesc tot ce tu iubești.
Jocul nostru plin de vise
Lungi, eterne și deschise,
Mintea noastră l-a creat,
Noi-l vom face-adevărat.
Oricâte drumuri eu aș lua,
Privirea ta mă va ghida,
Realizând ce mi-am dorit,
Să te iubesc, să fiu iubit.
Și-ți șoptesc acum secrete,
Taina mea fără perete,
Țelul meu în această viață,
Urma ascunsă-n foc și gheață,
Visul meu ce ți-l șoptesc,
Zâmbind îți spun: te iubesc!
Acum aștept să-mi spui ce crezi,
Ce-ai văzut și-acum ce vezi.
Dar ea nu-mi spune nici o părere,
Nici ce-a văzut, nici ce vede,
Ci doar mă roagă să-i repet
Din nou, același alfabet.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștept...
Aștept de-acum să-mi crească iarba-n oase,
să-mi crească-n barbă sacul de pământ
în mângâieri de flori tuberculoase
și ghiocei la tâmplele de vânt.
Să-mi urle mieii-n sângele de mire
cu lâna lor de aur și de ploi,
aștept ieșirea melcilor din fire
și-a arcelor din limba-mi de noroi,
o nouă zare-a zânelor să-mi cadă
pe ochii mei mijiți în bastonaș,
să-mi spele cristalinul de zăpadă
în luciul vioriu de toporaș.
Să-mi zboare ca suflate-n păpădie
gândirile de giulgiu înghețat
și verdele de înger să-mi învie
surâsul blând de leș neatârnat,
Să-mi sufle cald o pată dinspre soare
poemele cu versul ne-nceput
și-n șirurile albe de cocoare
să mă revăd zburând spre absolut.
Să sar în câmp ca greierii pe coasă,
la nesfârșitul drum de lângă drum,
din cântec buburuzele să-mi iasă
pe umeri ca și vulturii de fum.
Că-i doar un fum în urmă și în față,
mi-aud și ursitoarele-așteptând,
aștept de-o viață încă-o altă viață.
Aștept, aștept, aștept... Dar până când?
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nisip peste tot
când mă trezesc în fiecare
dimineață o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aștept să vină în cameră
și să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiță
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreață și să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc și să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineață
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze și să mă iubească
cum mă iubește în fiecare zi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-mi spui
Să-mi spui în fiecare zi că ești,
Să-mi murmuri cald că sunt și că ți-e dor.
Să-mi dărui pacea și să mă iubești,
Să mă înalți, să mă cobori ușor.
Să-ți iei tainul de frumos din flori,
Să strângi în brațe gându-mi fremătând,
Să-ți umpli inima cu mine-n zori,
Să-ți fie, ziua, sufletul flămând.
Să-mi faci, din seri, senine dimineți,
Să-mi fii lumină, dragoste să-mi fii!
Să fii tu sensul-ntregii mele vieți,
Să nu mai pleci nicicând, să vii, să vii...!
poezie de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
în seara asta
te iubesc cu disperarea
tânărului îndrăgostit pentru
prima dată-n viață
o să-ți aduc flori roșu shiraz
ciocolată neagră și-ți voi scrie versuri
ne vom săruta sub tei
cel puțin așa îmi închipui
și tu o să-mi spui cu glas pierdut:
divorțez pentru tine dacă bei
tequila cu suc de cactus
pe iahtul insuportabil de luxos
o să-mi vând turnul din dubai
și o să mergem la o ghicitoare -
vrăjitoare nu prea rea
să ne spună dacă suntem
pe aceeași undă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Darurile vieții
Pentru fiecare spin vin să-ți dau un trandafir!
Pentru fiecare rană o să ning din cer, o mană!
Pentru fiecare clipă, de visare, din cuvânt,
Mă înclin pân la pământ și mă-nalț pe o aripă.
Pentru fiecare vis, pe-o undă de dor, trimis
Dăruiesc speranța mea. Tu să-mi dai inima ta!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să-mi spui că mă iubești și că mă vei iubi mereu,
Ești raza mea de soare și eu sunt curcubeul tău.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să bem câte o cafea și poate numai cu ochii
Să-mi spui că mă iubești și sunt doar a ta.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Să ne lăsăm purtați pe aripi de amor.
Și tu să-mi spui doar atât,
Că dorul tău pentru mine e nemuritor!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Hai mai bine să visăm cu ochii deschiși,
Că suntem doi copii naivi de nebunia dragostei cuprinși.
poezie de Vladimir Potlog din Nu a fost publica (15 mai 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Moș Crăciune, să mă crezi,
Eu în fiecare seară
Te aștept și te visez
Că te-ntorci la mine iară!
Dacă nu-mi aduci cadouri,
N-o să-mi pară tare rău,
Dar adu-mi un car cu nouri
Cu omăt din sacul tău!
poezie de Emilia Plugaru din Desaga cu fulgi
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Află ce iubești și lasă iubirea aia să te ucidă
Noi toți vom muri, absolut toți. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizați și turtiți de trivialități.
Ne mâncăm în noi înșine pentru nimicuri.
Da, toți vom muri. Tu și eu. Tu și eu și toți ceilalți.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.
CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.
Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?
Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide parașuta.
Sau poate o prăbușire cu avionul.
OK, nici chiar așa, dar uneori când sunt în avion
și ne pregătim de aterizare, și vremea e groaznică,
încep să-mi imaginez cum ar fi o prăbușire
cad măștile de oxigen, femeile țipă, copii plâng.
Poate mă voi întinde peste culoar
și voi prinde de mână o persoană cu totul străină
într-un gest dramatic, așteptând înfrățiți inevitabilul.
Pământul va da năvală peste noi
și noi vom fi bușiți împreună în eternitate.
Din fericire, asta încă nu s-a întâmplat,
dar e captivant să meditezi la o asemenea posibilitate.
Când ne gândim la propria noastră moarte,
de obicei ne închipuim momentele finale.
Patul de spital. Familia plângând. Ambulanța.
Nu ne gândim la lungul șir de opțiuni și de tabieturi
care ne-au adus în pragul acestor clipe finale.
Ai putea crede că moartea noastră
e o lucrare-n curs de execuție pe drumul vieții
fiecare respirație, fiecare mușcătură, fiecare înghițitură,
fiecare noapte pierdută și fiecare semafor nefuncțional în trafic,
și fiecare râset și oftat și pumn strâns și suspin solitar
fiecare dintre acestea ne-au adus cu un pas mai aproape
de tragica noastră DESPĂRȚIRE de această lume.
Așa că cea mai bună întrebare nu este oare când voi muri,
ci care-i vehicolul pe care-l aleg pentru a ajunge acolo?
Dacă tot ce faci în fiecare zi te aduce mai aproape
de moarte într-un fel unic, personal și subtil,
atunci tu ce anume alegi pentru a fi ucis?
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, ești binecuvântarea mea,
Și pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.
Te-aș scrie-n mii de versuri și te-aș repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viața mea doar ca să ți-i dau ție,
Așa cum tu din viața ta mi-ai dat viață și mie.
Te simt în fiecare gând și-n fiecare dor,
Și mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îți sărut iar mâna de atâta timp aștept.
De-ai putea să pierzi din bani să-ți cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ți cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aș sacrifica întreaga viață doar să te știu bine,
Așa cum ți-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.
M-aș urca până la cer, ți-aș scrie chiar și-n stele,
"Te iubesc, ființă dragă, ești sensul vieții mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierți pe mine, draga mea, sfântă mamă.
poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Joey: Bună! Nici nu știu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ți spun, ca să-ți spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Și nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoști. Sunt fiica ta și nu știi nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ți spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Și o să fiu bine chiar și fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubești?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îți dai seama vreodată. Și îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândești la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Și chiar mă iubești? Pentru că am 15 ani și îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubește nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Și nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubește, Joey. Nu ți-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi așa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru că te privește așa cum se uita mama ta la mine. Și tu îl iubești... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeași greșeală ca mine. Nu aștepta până persoana pe care o iubești este răpusă de cancer și e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Și eu te iubesc.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!

PoetEi
Ți-aș spune că ești frumoasă
La fiecare poem pe care-l scrii,
Să știi.
La fiecare vers pe care-l creezi,
Să crezi.
La fiecare cuvânt pe care-l atingi,
Să te convingi.
La fiecare literă, în felul ei,
Să vrei.
Dar e prea puțin.
Aș împărți fiecare literă
În puncte fierbinți,
Să simți,
Să resimți,
Să gemi,
Să nu te mai temi,
Să fii,
Să taci,
Să-mi placi.
Să scrii!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!