Fulg

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniştit,
Răsucindu-te cu ură,
Ţi-a mânat către pământ
Prea gingaşa ta făptură?

Şi de vreme ce sosişi,
Pentru ce-ai dat morţii vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebună,
N-am văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna şi întruna.

Iar când ochii mi-am-nălţat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.
...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfiala unui fulg de nea

De n-ai mai fi Tu, eu aş mai fi precum
Un călător ce nu mai are drum
Şi pe pământ aş fi rătăcitor
Ba înotând, ba încercând să zbor.

O, drumul meu pustiu şi troienit
Cum s-a-ntâmplat de nu ne-am întâlnit?
Că m-am grăbit poate sunt vinovat
Sau poate că tu nu m-ai aşteptat.

M-ai fi văzut desculţ şi mi-ai fi zis
Că să te calc îmi este interzis
Te-aş fi văzut atât de minunat
Că la răscruce m-aş fi descălţat.

În timp a nins în locul tău prea mult
Cu toate că sunt încălţat şi cult
Mă tem şi-acum să calc un fulg măcar
Dacă sub el e totul în zadar?!

De n-ai mai fi mă-ntreb ce-aş mai fi eu
Dragoste, Drum şi Dumnezeu al meu?

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea din capitală

În februarie, cald şi bine
Soare peste Bucureşti
De zici că vara vine
Oriunde în jur priveşti.

Toamna nu mai este toamnă,
Deşi frunzele au căzut...
Primăvara e cam iarnă
În aprilie, ninsoare am văzut.

Vara a rămas vară,
Dar n-ar fi culmea oare
Când ieşim afară
Să vedem ninsoare?

Cu vremea din capitală
Nu prea ştii ce să faci
Ea te cam bagă în boală,
Aşadar, cum te îmbraci?

Acum e soare pe Cer
Mai târziu, vânt, ploaie.
Mâine frig şi ger
Poimâine, vreme de baie!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-atâta vreme

A văzut lumina zilei
cu optzeci de ani în urmă.
Azi, prizonier al milei,
glasul lui nu mai răsună.

Obosit de-atâta vreme
petrecută pe pământ,
De moarte el nu se teme,
cum nu se teme de vânt.

Un unghi drept este bătrânul,
orientat către pământ.
Caută cu ochii drumul
care-l duce spre mormânt.

Părăsind lumina vieţii,
intră în altă lumină.
Lumina Eternităţii,
unde-i linişte deplină.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani(vers)are

iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deşi cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...

poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău că n-am văzut Anul Nou. Nu-i nimic, Îmi place să cred că l-am văzut cu ochii Dorinei. Ea are să crească mare, are să fie fată deşteaptă. Lăsaţi cale largă sensibilităţii spre ea. Ăsta-i cel mai mare lucru acum.

Nicolae Labiş în Părinţilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Un fulg pe mână se aşează
m-aş uita le el dar s-ar ruşina,
s-ar înroşi şi poate s-ar salva
prin frig şi prin ceaţa ce se lasă,
i-aş da drumul spre pământ
şi ar cadra cu neaua din vânt,
prea rece pentru al ei suflet ardent
şi ar deveni un fulg de nea dependent,
l-aş pune la loc rece departe de zăpadă
dar ar sta acolo doar pentru a frapa
cu frumuseţea lui de fulg fără apă,
aliena privirile prin tot ceea ce făcea... epata,
am zis să-l strâng cât mai tare-n mână
să se stingă-n lacrimă de tine
s-o pot bea ca atunci sâ rămână
o viaţă-n suflet de mine,
dar... cineva m-a prins de mână
şi mi-a spus să mai stau o clipă
de săptămănă... chiar de-o lună...
până ea singură se va topi
într-o fată cu trăsături de zână..

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
şi atât
deşi mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cereşti
dar niciodată nu am avut curaj
să le şterg

acum că s-a făcut dimineaţă
tuşesc şi mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu şchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
şi se face iar
şi parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cereşti
bună dimineaţa noapte
bine ai venit
lângă mine orbul îşi plânge
ochii scurşi

goi şi înfriguraţi
la marginea cerului
aşteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
şi cu pantofi sport

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă în zbor

Uliul, din înaltul cer,
A văzut un şoricel
Şi a zis: prada e mică,
Numai bună de-o pisică...
A rămas în zbor la pândă,
Să ia... pisica flămândă...

hexagramă de Constantin Enescu (iunie 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decadenţă

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade
furtuni fac ravagii nu s-au prevăzut
curg nenorocirile din cer... cascade.

în puterea lui Hristos m-am încrezut
L-am cinstit cu versuri cu balade
de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

splendori de primăvară pier în nevăzut
pe întreg pământul bântuie tornade
departe de biserici îngeri au decăzut
pretutindeni moartea se înfruptă din roade.

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când l-am văzut pentru prima dată, m-am topit. Era blond cu ochii albaştri, arăta foarte bine. M-am îndrăgostit la prima vedere şi am avut norocul ca şi el să mă placă. Am fost doi ani împreună, timp în care l-am testat în toate felurile posibile pentru a mă asigura că fac cea mai bună alegere, apoi l-am luat de soţ. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru.

citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara de mult a venit

Iubite, a venit primăvara,
Mi-ai zis tu ca prin vis.
Ghioceii înfloresc,
O poartă nouă s-a deschis.

Ştiu, iubito, ţi-am răspuns cu drag.
Afară mai este frig şi totul în jur încă e alb.
Dar nu regreta, căci primăvara a venit.
În ochii tăi, în inimă mea fierbinte,
În dragostea pe care o exprimăm prin cuvinte,
În tot ce ne înconjoară, chiar şi în fulgul cel de afară,
Care s-a topit încet în palma ta.
Primăvara de mult a venit pentru noi doi, iubirea mea.

poezie de Vladimir Potlog (28 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă pot întoarce la tine...

M-am întregit în pieptul tău venind la fiinţă timpul
şi m-am desprins de trecătorii reci ai lumii;
desăvârşit, am trăit înapoia ochilor tăi
şi a trebuit să mă ancorez de soare
să mă închin copilăriei tale, ca un bărbat puternic ce eram;

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot salva de tine.

Am trăit pentru a te respira în loc de aer,
şi te-am respirat atâta vreme cât să iau forma luminii ;
mi-au trecut toate rănile pe dinăuntru
rănile mele au rămas în rugurile tale
din care mai târziu se va naşte nucleul unei comete.

Căutându-mă înapoia întunericului,
tu nu poţi străluci fără mine.

Durerea a venit când mi s-a lipit umbra de pământ
şi m-am văzut lumină ştearsă în pântecul amurgului;
alergam de pretutindeni într-un vid.

Singurătatea a venit
atunci când n- ai mai putut să mă întregeşti cu tine,
deşi pământul
se făcuse din nou verde în muguri.

Dar totuşi trăiesc...
Trăiesc în voia vidului
între văz şi auz, între miros şi pipăit.

Şi alerg...
Alerg cu moartea încolţită-n mine
până la orizontul care nu se mai sprijină de cer;
răsăritul este peste tot, curge de pretutindeni.

Şi totuşi trăiesc...
Trăiesc într-o lacrimă de-a ta
şi nu mai simt prăbuşirea
care m-a desprins de lume.

Tăcerea a venit din ceea ce nu mai are chip
şi am rămas o mână pământ.
Sufletul mi se roteşte în inima întunericului;
se face luminos, mai luminos, şi mai luminos...

Iubindu-te cu dor,
eu nu mă pot întoarce la tine...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară, nr 129, septembrie 2012. Revista Centrului Cultural Focşani (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Am pătruns în gândul tău, fără să te-ntreb de vrei.
Mi-era frig şi m-am ascuns de iarnă şi gerul ei.
Era atât de curat, c-am rămas şi peste noapte.
Gândul, foarte obosit, vorbea cu mine în şoapte.

Povestea că eşti prea singur şi nu ştii ce vei mai face
şi mă-ntreba, cu sfială, dacă să te lase-n pace.
L-am privit adânc în ochi, m-am apropiat uşor,
am văzut un suflet trist, plin de doruri... călător...

Îşi pierduse Începutul şi puterea-l părăsise,
de prea multă căutare... uitase cum e s-ai vise.
Singur cuc, de-atâta vreme, se hrănea fără de foame
şi, pe margini, bunătatea-i începea să se destrame.

Resemnarea şi virtutea, adunate de o viaţă,
erau singura-i avere. Voia să le ducă-n piaţă,
sperând c-o să-i fie bine, măcar în ultimii ani,
dacă vinde-astă comoară pentru-n teanc de gologani.

Am rugat gândul să-i spună s-arunce doar resemnarea,
că-n DOI este Începutul - tu mi-eşti Soare, eu ţi-s floarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de maşină şi am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor şi mi-a zis că nu e ceva neobişnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Şi, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Şi viziuni ciudate. Era ca şi cum aş fi auzit gândurile oamenilor. Nu ştiu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Şi să primeşti bani pentru asta. Să-i ajuţi pe oameni contra unui preţ.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta eşti atât de furios şi de încăpăţânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de aşa ceva?

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi te-am văzut

Astăzi mă plimbam, uşor abătut
Şi când m-am întors, chipul ţi-am văzut
Inima-mi bătea să-mi crape de tot
Însă nicio vorbă n-am putut să scot.
Şi-atunci cineva te-a luat de mână
Păreai fericită şi c-o soartă bună.
Chipul tău frumos, iar l-am admirat
Chiar de-un alt bărbat locul mi l-a luat.
În inima mea tu n-ai cum să scazi
Şi m-am bucurat că te-am văzut azi.

poezie de Rhonda J.P, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ploii

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,
Cred că e rănită pasărea-văpaie...
Când răsună glasul muntelui de fier,
Inima vântoasei tremură în cer.

Poa' să fie duh căzut din paradis -
Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?
Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,
Duhul prinse viaţă într-un fir de apă...

Nu este nălucă din vremuri uitate,
E sufletul ploii venit de departe.
E demult acolo, l-am văzut cândva,
Era piatră seacă, pământ nu era.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!