
Chef de muncă
Am drept la muncă și la trai
Pe-o leafă mare, în parai.
Dar unde să muncesc, c-aș vrea?!
Dar mai puțin, de s-ar putea...
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Salarii (ne)mărite?!
Un dar guvernul tot vă face:
De azi aveți un spor la leafă.
Cum banii n-au pui în "găoace",
Veți primi una... după ceafă.
epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aș putea ...
Dac-aș putea, copii fără părinți,
Cu ochii tot mai stinși, ce veșnic plâng,
La pieptul meu de-a valma să vă strâng;
Dar n-am puteri și simt că-mi ies din minți.
Dac-aș putea aș face pentru voi
Curate case din săracul lut,
Unde iubiri să fie așternut,
Ca-n cartea de povești cu mii de foi.
Dac-aș putea aș face-așa încât,
Din griji și întristări să iau cât pot,
Ca la limanul vieții să vă scot,
Să nu mai văd un chip posomorât.
Dac-aș putea să strig: doar tu exiști!
Coșmarul tău s-ar risipi ca-n zbor,
Dar văd că mă privești ne-ncrezător
Și mă asemăn ție, cu ochi triști.
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dai și unde crapă
Dumnealui o vrea cu forme,
Dar mai subțirică fata,
A mâncat vreo cinci shaorme,
Care-au dat-o pe ea... gata.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fotografului îndrăgostit
Aș vrea, iubito, să-ți fac poză,
Cu ochi-ți rimelați în tuș!
Deși aduci cu o batoză,
Eu tot mă gudur ca Lăbuș.
O să mă pască o nevroză,
De mă respingi seara-n culcuș.
Aș vrea, iubito, să-ți fac poză,
Cu ochi-ți rimelați în tuș!
N-oi fi tu cea mai rară roză,
Cu sânii-ți cât un derdeluș.
Nu mai poza ca o mimoză,
C-am să muncesc și la retuș!
Aș vrea, iubito, să-ți fac poză!
rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vi, iubito, din care galaxie
Mi te-a trimis destinul, pe-o coadă de cometă?!
Cu ochii-ți două stele, cu iz de iasomie,
M-ai îmbătat de viață, frumoasa mea cochetă.
catren de Mihaela Banu (16 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul s-ar putea să fie enigmatic. S-ar putea să necesite niște muncă pentru a-l înhăța. Ar putea contrazice prejudecăți adânc înrădăcinate. Ar putea să nu fie în concordanță cu ceea ce vrem noi cu disperare să fie adevărat. Dar, preferințele noastre nu determină ceea ce este adevărat.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde ești?!
Pe unde ești când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde ești când ceru-i plin de stele,
Când ți-as zidi din ele-n cer castele?!
Pe unde ești în nopți cu lună plină,
Când mă îmbrățișai ca o glicină?!
Pe unde ești când rupt de oboseală,
Mi-aș pune capul lin în a ta poală?!
Pe unde ești când mor de dor și jale
Și leac mi-ar fi să-ți strâng coapsele tale?!
Pe unde ești când gândul mi-e la tine
Și-s bântuit de îndoieli haine?!
Pe unde ești când sufletul mi-e frânt
Și-alerg ca un nebun și mă frământ?!
Pe unde ești când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!
Pe unde ești, c-aș bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde ești când viața mea-i o luptă
Și timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine cere, primește ...
Cam toți având un trai mizer,
Strigam în cor: - Aman, aman!
Și am primit un premier
Tătaro-teleormănean.
epigramă de Mihaela Banu din Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
S-ar putea să nu fie frumos să fii bun, 6655321. S-ar putea să fie îngrozitor să fii bun. Și când îți spun asta, îți dai seama cât de contradictoriu sună. Sunt convins că voi avea multe nopți albe din cauza asta. Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?
Anthony Burgess în Portocala mecanică
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pândește ghinionul,
Scrâșnește din dinți pionul.
Zic chibiții, ce captură!
L-au vândut din mers pe-o tură.
catren de Mihaela Banu (5 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu ți-e frică, riști mai mult, pentru că ești mai puțin conștient că ai putea greși și mai puțin atent la ce s-ar putea întâmpla apoi.
citat din Brett Ratner
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dai și unde crapă
Noul nostru cabinet
Investit prin vot secret,
Ne-a luat de pe cap, din toate,
Grija de... anticipate
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Furnicuța
Dimineața în grădină
Pe-o cărare șerpuită,
Fuge iute spre fântână,
O furnică prea grăbită.
- Furnicuță, unde alergi?
Stai puțin, ce, nu mă vezi?
- Te văd, dragă frățioare,
Cum să nu, deja ești mare.
La fântână mă grăbesc,
Să mă spăl, să fiu curată.
Și apoi am să muncesc,
În grădină ziua toată.
Ce furnică muncitoare,
Toată ziua-i ocupată.
Nu-i ființă așa sub soare,
N-am văzut vreodată.
Vreau să fiu ca ea și eu,
Să nu dau-napoi la greu,
Harnic și stăruitor,
Bun de orice ajutor.
poezie pentru copii de Alexandru Raneta (10 mai 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

În tinerețe, înveți să trăiești; la bătrânețe ai vrea să mai durezi. De s-ar putea...
aforism de Nicolae Mareș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmările caniculei
E-o arșiță năucitoare,
De parcă m-a crestat cu dalta.
Și soțul meu, drept confirmare,
Se cam topește... după alta
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aș spune vrute și nevrute ....
Iubita mea, e ger afară.
Răceala lui mă înfioară.
Aștept sub blânda lunii rază;
Iubirea mea la geam veghează.
Aștept s-apari în nopți albastre
Privind cu gândul dus la astre.
Să-ți văd iubitul chip de înger,
Privirea cu luciri de fulger.
Aștept, răcoarea mă pătrunde.
Aș vrea să mă-ncălzesc, dar unde?!
Doar în odaia ta mi-e bine,
Dar stai la geam, ca în vitrine.
Îndură-te, te rog, fii bună!
Înfrigurat de-o săptămână,
Mâine, când zorii reînvie,
La ușă m-oi găsi statuie.
Îndură-te, iubită dragă,
În odăița ta mă bagă!
Promit că lângă foc fierbinte
Voi fi cuminte, minte, minte...
A priceput ecoul multe;
C-aș spune vrute și nevrute,
Doar să mă văd în odăiță,
Să îți sărut a ta guriță.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flatează-mă și s-ar putea să nu te cred. Critică-mă și s-ar putea să nu te plac. Ignoră-mă și s-ar putea să nu te iert. Încurajează-mă și nu te voi uita.
citat din William Arthur Ward
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ndrăgostit de farmecul femeii,
S-ar teme de-ale timpului capricii?!
Nici cel sărac, bogatul, ori vlădicii,
N-ar da uitării ce-ntrupat-au zeii.
catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este fericirea, adesea mă întreb?!
Clipirea tremurândă pe-o geană de efeb,
O zbatere firavă de fluturi prinși din zbor,
Ori blânda mângâiere a unui fulg usor?!
catren de Mihaela Banu (17 august 2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorință extravagantă
Mai am în cap un gărgăun,
Ce vrea un lucru intangibil:
Să ne aducă Moș Crăciun,
Guvern de soi, incoruptibil!
epigramă de Mihaela Banu din Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!