Metamorfoză

Pământul nu mai are formă de sferă
şi nu-l mai putem mângâia
ca pe-un motan pufos.

A devenit peste noapte
un zar tăios în mâna Morţii,
care ne obligă pe fiecare
să ne încercăm norocul împotriva ei.

E la mijloc şi o etică,
dar regula acestui joc
o schimbă chiar în timpul jocului.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Mordor... singurul loc de pe Pământul de Mijloc pe care nu vrem să-l vedem de aproape... singurul loc unde încercăm să pătrundem... este locul în care chiar nu putem intra. Trebuie să recunoaştem, domnule Frodo, ne-am rătăcit!

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de AndreeaC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de tigru

Ai uitat ochiul de tigru
în palma mea.
E stratificat,
Cum, de altfel, ne este şi fiinţa:
cuvânt peste cuvânt,
cuvânt peste trup,
trup peste trup,
trup peste cuvânt,
cuvânt peste cuvânt,
până ajunge o sferă
pe care-o înfăşăm cu pielea.
Să ne rostogolim
în viaţa veşnică.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul este excepţia, nu regula jocului.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasivitatea este şi ea o alegere. În loc să ne plângem şi să acuzăm, ar fi bine să ne reamintim că noi înşine putem – prin puterea propriului exemplu! – să fim o componentă activă a schimbării pe care ne-o dorim. În loc să încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi şi să le dăm sfaturi despre cum ar trebui să fie şi ce ar trebui să facă, putem chiar noi să începem să acţionăm aşa cum ne-am dori ca alţii să o facă. În loc să criticăm şi să ne ofensăm atunci când suntem criticaţi, putem chiar noi să fim cei care le arată celorlalţi că – în fiecare dintre noi – există şi trăsături demne de a fi admirate. Putem chiar noi să fim cei care, pas cu pas, construiesc un viitor mai bun prin implicare.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bătrâneţe

Bătrâneţea este timpul care obligă. Te obligă să înveţi, să depui eforturi pentru a o trăi. Te obligă să îţi iei inima în palme şi să ai grijă de ea. Te obligă să lustruieşti amintirile, să le reînoieşti suflul.

definiţie de Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meciul vieţii noastre nu are minute de prelungire, nu mai putem schimba nimic, cerând reluarea jocului, aşadar trebuie sa fim mai atenţi cu timpul nostru, alegând sa nu-l irosim cu justificări inutile ori în compania oamenilor care nu ne sporesc, fiind ursuzi, întunecaţi şi reci. De un timp încoace îmi impun să întâmpin pe fiecare om cu un zâmbet, cu o minima doză de seninătate, ştiind cât de mult am nevoie, la rândul meu, de seninătatea altora.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire captivă

mă simt captiv al trupului trecător
cu fiecare pas cuvintele mă dor
mă reazăm de necuvintele ce urlă a durere
timpul mă vrea- pământul mă cere
materia ce mă compune îmi zice azi prohodul
un ultim refren de iubire îmi cântă azi norodul

nici timpul nu-l mai poţi opri în halta mică de suflete boeme
nici fila din a vieţii carte n-o răsfoieşte bacovienele poeme
cu paşi împleticiţi mă caţăr pe scara letargicelor parapete
şi umplu spaţiul rămas gol în tăcerea mută a vocalelor raclete
prezenţa mi-e tot mai guturală mai zăludă
auditoriul dă semne de oboseală fonică-ludă
măreţia momentului se oglindeşte-n reflecţii frânte
pământul mă vrea- timpul mă minte
cenuşa-mi nu-şi mai găseşte locul
cu-un amărât de şfanţ îmi cumpăr azi norocul
sădesc ca ultimă speranţă o urnă ce-mi vinde nemurirea
pe-un zâmbet
un sărut
o floare
o iubire
portretizate toate în pânza fericire

încă mai vreau să zbor descătuşat de lucruri care dor
frate cu timpul trecător
răsădind în pământul ce mă cere
lucrurile simple scăldate în marea de plăcere
un zâmbet
un sărut
o floare
o iubire
toate portretizate pe pânza numită fericire.

poezie de Stelu Pop
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă discretă

Păianjenul invizibil
îşi ţese discret poemul
din sângele timpului

acoperindu-l cu o mantie de întuneric,

aşa cum pământul
ocroteşte un sâmbure
spre desăvârşirea trudei lor comune.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare noapte

În fiecare noapte
strângeam în pumn somnul
ca pe-un ambalaj de ciocolată ieftină,
şi gustam din bezna împachetată cu atenţie
în vocile rupte din alte coşmaruri.
Ţânţarii îmi ţineau companie
şi mă antrenau în discuţii filosofice.
Un păianjen, frate de cruce, mă păzea
cu stoicism de trecut.

Parcă timpul s-a născut din cei patru pereţi
şi le seamănă întru totul.
Pereţii au înghiţit toate ceasurile...
şi toate becurile
pe care le-aş fi putut aprinde.

Un singur prizonier
în mai multe dimensiuni:
în mine, în dormitor,
pe Pământ, în Univers.

Şi totul în jur
făcea trafic de lumină cu somnul meu,
când eu mă aflam în mijloc,
fără gravitaţie.

În fiecare noaptea
mă gândesc la ziuă
şi la soarele
plecat
să vândă speranţă la negru.

poezie de Ionuţ Popa din revista "Conta", nr. 3
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este cea mai grea ecuaţie, cu o infinitate de necunoscute şi multe variabile, cu reguli pe care le descoperim din mers şi care se schimbă în timpul jocului.

Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa morţii ne obligă fie să renunţăm în mod voluntar la viaţă, fie să transformăm viaţa noastră în aşa mod, încât să-i conferim un sens pe care moartea să nu-l mai poată răpi.

citat celebru din Albert Camus
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acest poem
nu-l scrie mâna mea
nici gândul n-a cerut
ceva să-mi spuie

mâna aceasta
nu va mai scrie nimic
până când îngerii
vor putea urmări aburi
cum urcă şi coboară
o pâine-n altar

în noaptea asta
suntem sfinţi
preschimbaţi în trişori

îmi vând pământul de sub picioare
să-ţi luminez steauă pe cer

acest poem
nu-l scrie mâna mea
şi-a irosit doar
câteva secunde timpul meu

undeva
Dumnezeu ştie ce face

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să încercăm să nu călcăm cu papuci din clipe vechi peste timpuri de clipe noi, putem risca să păşim spre nicăieri şi tot timpul să rămânem în urmă.

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

A devenit vedetă... peste noapte

Fiind o domnişoară
Frumoasă şi cochetă,
Ea "s-a culcat" fecioară
Şi "s-a trezit"... vedetă.

epigramă de Marian Cioacă (1 noiembrie 2008)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balon de heliu

Înfipt în pagină cuvântul aşteaptă startul.
Un tremur se prelinge-n celulele
ce-mi fac vizibilă fiinţa.

Sângele tot se îngrămădeşte-n mâna
care vrea să scrie,
mână ce se umflă ca un balon de heliu
să se înalţe,
să-mi poarte cuvântul prin ceruri.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Intermundii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoare, timp şi responsabilitate

Viitorul nu-l putem cunoaşte, trecutul nu-l putem schimba, prezentul nu-l putem valorifica corespunzător, pentru că nu ştim preţui bine timpul acordat de Dumnezeu dându-I întâietate Lui în toate lucrurile şi nu ne ştim număra bine zilele de har pe care le primim ca "să ne bucurăm şi să ne veselim în Domnul" şi pentru că Cuvântul Sfânt care lămureşte trecutul, edifică prezentul, descoperă şi asigură viitorul şi ne poate transforma în oameni tot mai valoroşi, nu este la loc de cinste în vieţile noastre!

Ioan Hapca în Licurici în noapte
Adăugat de Marian Popovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de aramă

E toamna-mbrăcară-n aramă,
Copacii au freza vâlvoi
În vântul suflând melodramă,
Asudă pământul de ploi.

E toamna mereu mai bătrână
Din munte coboară stihii
Iar norii cu straie de lână
Au tâmple deja argintii.

Nici soarele galben-lămâie
Nu pare a fi prea voios,
Dă iarna prin cer cu tămâie
Să fie omătul pufos.

În sobe începe să joace
Prin lemne un foc jucăuş,
Ne trecem uşor în cojoace
Cum poartă de-o viaţă Lăbuş.

Se face o noapte senină,
Sclipeşte a brumă pe jos,
Să vină o vară-lumină
Că frigu-i atât de tăios!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!