
Stea luminoasă, de-aș fi statornic ca și tine
Stea luminoasă, de-aș fi statornic ca și tine,
Dar nu în splendoarea agățată-n noapte,
Și de-aș putea privi cu ochii deschiși bine
Precum un pustnic treaz în miazănoapte,
La apa mișcătoare, cu-al ei rol preoțesc
Ce spală și sfințește a țărmurilor plajă
Sau la covorul moale căzut așa firesc
Când ninge peste mlaștini și peste munți de vrajă...
Dar încă nu-s statornic și nici neschimbător
Ca stând culcat cu fața pe al iubitei sân
Să-l simt cum se ridică și cum se lasă ușor,
Cum se agită veșnic, și-acolo să rămân
Tăcut, ca s-o aud cum suflă-ncetișor
Și să trăiesc așa sau dacă nu să mor.
poezie clasică de John Keats, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre religie
- poezii despre plajă
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
- poezii despre munți
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Ninge peste țara mea de vis
Ninge peste țara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Telenești, Chișinău, Leova.
Ninge peste păduri de brazi
Peste munții Carpați.
Ninge cu fulgi jucăuși
Peste București, Iași, Cluj.
Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ștefan și Mihai dușmanul l-au învins.
Ninge peste țara mea de vis.
Ninge și tot ninge Și așa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschiși,
Din nou, la România mare.
poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre țări, poezii despre visare, poezii despre păduri, poezii despre patrie, poezii despre graniță sau poezii despre flori

Aș iubi
aș iubi dacă-aș putea
fără ani a număra
dar ninsorile-au venit
peste ploile de-argint
rece-i zidul de la casă
întunericul se lasă
ascunzând de ochii mei
soarele care-a fost ieri
și aud plângând în noapte
clopotele de departe
tânguindu-se-n poieni
de la schitul din Văleni
aș iubi dacă-aș putea
iarna-n vară de-aș schimba
da-i târziu și ninge azi
peste mine... peste brazi
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre întuneric, poezii despre trecut, poezii despre schimbare, poezii despre ploaie, poezii despre iubire sau poezii despre brazi

De-aș putea...
De-aș putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aș croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori și de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii
De-aș putea să rup de sus doar o rază aurie
Aș picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă și îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge
De-aș putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aș spăla sufletu-n el de păcate și de tină
Poate vede și el Raiul, c-am oftat și am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg și poate n-au fost de-ajuns...
De-aș putea aș fura focul de la însuși Prometeu
Și-aș aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care știi să provoci ca o ispită
De n-aș ști că toamna cerne sentimentele prin sită...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre toamnă, poezii despre suflet, poezii despre rai, poezii despre plâns sau poezii despre pictură

De-aș putea...
De-aș putea să vin la tine
aș zbura peste coline
plutind dincolo de moarte
unde hăul ne desparte.
Te-aș căta din zori în noapte
chiar și-n gaură de șarpe,
dar la mine-ajung doar șoapte
cu miros de toamne coapte.
Că zbuciumul sufletesc
n-am nicicum să-l potolesc
decât dacă te-ntâlnesc,
ca pe-un dar duhovnicesc.
Eu sunt țintuit la pat,
parc-aș fi handicapat,
trăiesc doar cu sedative,
niște calmante parșive,
provoacă-n cap incantații
și produc halucinații.
În vis sau realitate
parcă-s mort pe jumătate,
gândul mi-este-ntunecat,
iar ochiul înlăcrimat,
glasul nu mi-l mai auzi
dintre orbi, flămânzi și surzi,
vorba ta, balsam pe rană,
este sufletului hrană,
dorul tău mă ține treaz
pentru-un ceas să fiu viteaz,
doar către tine plutesc
să m-avânt, să te iubesc.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre zbor, poezii despre realitate sau poezii despre prăpăstii

Dacă poezia nu apare la fel de firesc precum frunzele pe copaci, ar fi mai bine să nici nu apară deloc.
citat celebru din John Keats
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poezie, citate despre frunze sau citate despre copaci
De-aș putea
De-aș putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-așez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.
De-aș putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârșit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Și să nu mai pleci, să devii zenit.
De-ai putea să-mi fii nopțile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aș mai iubi, cât te-aș mai avea?!
poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre sfârșit, poezii despre muzică, poezii despre galben sau poezii despre devenire
Ninge iar a dor de Țară
Ninge iarăși peste Țară,
Cu fulgi dalbi, căzând ușor,
Și-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.
Ninge cu-amintiri de șoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viața curge în aval.
Ninge iarăși peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam și-acum un an.
Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Țară,
Dar eu, mamă, sunt departe...
Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topește
Pe-al tău chip, iubită mamă.
Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.
poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre gânduri, poezii despre sat, poezii despre mamă sau poezii despre cărți

Și de-aș muri...
Și de-aș muri în noaptea asta
Și-n orice noapte de-aș muri,
Chiar și de dincolo de lume
Îmi va fi gândul la copii.
De-aș adormi ca o lucire
Pe-aripi de îngeri, printre sfinți,
Mie-n a morții adormire
Îmi va fi dor de-ai mei părinți.
Chiar dacă vamele-s închise
În zborul către libertate,
Nu-mi veți ciunti a mele vise
Cât fi-va dragostea de frate.
Cu aripa însângerată
A unui vis care s-a frânt,
Voi plânge încă din iubire
Când reveni-voi pe pământ.
Chiar dacă-n mine ard de dor
Și în ghețari mă voi topi,
Să știți că nu mi-a fost ușor
Ca pământean a viețui!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre îngeri sau poezii despre sânge
Soțului meu [To my husband]
Poate-aș putea, de-am fi nemuritori,
Să nu te îmbrățișez de-atâtea ori,
Și rămas bun cu grijă n-aș rosti
De-aș fi convinsă că vei reveni.
Cum trece timpul nu mi-ar mai păsa,
N-aș mai zâmbi atât de mult nici eu
De-aș ști că împreună noi vom sta
Și două jumătăți vom fi mereu.
Dar poate unul brusc va dispărea,
Că anii trec, sunt veșnic călători,
Și să te-ating eu nu voi mai putea,
De-aceea să fim mult mai iubitori.
Ah, de-aș putea să schimb ce ne e dat,
Nemuritori ne-aș face-o imediat.
poezie de Wendy Cope, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre zâmbet, poezii despre soț sau poezii despre căsătorie

De-aș rupe pleoapa
De ar putea ochii să-mi scrie poezii
Căci frumusețea nu ți-o știi
Gioconda s-ar disipa
Și de-aș putea rupe pleoapa
Să vezi și tu...
Ce culori ai sub ea
Contur și foc de stea
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre frumusețe, poezii despre culori sau poezii despre Gioconda
De-aș putea...
De-aș putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aș mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ți-aș vedea frumosul chip în oglinda cerului
Și mi-aș pune stăvilar împotriva dorului...!
De-aș putea schimba destinul aș da timpul înapoi
Și-aș fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe gurița ta ca fraga ți-as da dulce sărutat,
Printre flori și printre iarbă te-aș iubi neîncetat
De-aș putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aș face și mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Și din când în când ți-aș cere un sărut, unul măcar
De-aș putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfășor
Să-mi pot șterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ți-aș vedea chipul aievea în apa izvorului
Și n-aș mai fi trist într-una din pricina dorului!
De-aș putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu ești lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aș opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieții drum
Iar pe tine te-aș preface în clepsidra mea cu fum!
De-aș putea să-ți mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ți fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aș striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult țin eu la tine și cât imi ești tu de dragă!
poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre gură sau poezii despre tristețe
De-aș avea
De-aș avea patru dromadere
N-aș mai visa hipopotami
Uitând de orice mamifere
L-aș tot citi pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d a i r e s.
De-aș avea patru dromadere
Mi-aș cumpăra un palmier
Și stând sub el într-un hamac
L-aș reciti pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.
De-aș avea patru dromadere
Cu toate patru aș pribegi
În vasta lume de himere
Ce-a fost a lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.
De-aș avea patru dromadere
M-aș putea duce și în cer
Ca un Turn Babel terminat
De dragul lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.
poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Geo Bogza despre visare, citate de Geo Bogza despre sfârșit, poezii despre mamifere sau poezii despre lectură
Colind târziu
Ninge lin în miez de noapte
Peste sate și orașe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...
Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând starda pustie
Adormită sub troiene așezate.
Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu șoapte...
Ninge lin peste Moldova
Și-un colind se mai aude,
E târziu și gazda doarme
Doar un felinar mai arde.
Ninge lin colind târziu
Peste sate și orașe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.
poezie de Alexei Crețu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre uitare sau poezii despre sfinți
Colind târziu
Ninge lin în miez de noapte
Peste sate și orașe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...
Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând strada pustie
Adormită sub troiene așezate.
Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu șoapte...
Ninge lin peste Moldova
Și-un colind se mai aude,
E târziu și gazda doarme
Doar un felinar mai arde.
Ninge lin colind târziu
Peste sate și orașe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.
poezie de Alexei Crețu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge cu dor
Ninge peste lacul nostru înghețat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde și dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri ușor,
și iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor și cu lacrimi
și liniștea să stea în-mprejurimi,
așa aș umple un gol din suflet,
și vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ți-am greșit
și de durere mă simt răvășit.
poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre greșeli, poezii despre gheață, poezii despre durere sau poezii despre amintiri

La adio
Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Și-apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.
De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-și cere
Că te-am pierdut definitiv.
Și de la mine până la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.
Eu ți-aș mai spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre trenuri, poezii despre iarnă sau poezii despre gări
De-as fi renunțat
De-aș regreta tot ce-am greșit,
De-aș renega ce mi-e sortit,
De-aș pierde orice dâră de speranță,
Când toate par doar aberanță,
De-aș renunța la tot
Ce alți dreptul lor, îl socot,
De-aș pierde renunțând la luptă,
Aș fi deja pe veci pierdută.
Și atâta timp cât încă-n piept
Sufletul mi-l percep și accept
Lupta doar și-a arătat
Colți ei de animal întărâtat.
Nu ataca, nu distruge,
Răni ce încă sânge curge;
Doar zâmbește încet, ocult,
De prejudecăți desculț.
De-aș fi renunțat la fericire,
Azi visam la nemurire.
De-aș fi renunțat la vise,
Azi priveam doar uși închise.
De-aș fi renunțat sa fiu
Strop de ploaie, stropul viu,
Astăzi încă rătăceam,
Astăzi lupta o pierdeam.
poezie de Adriana Monica Burtea (18 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre prezent sau poezii despre prejudecăți

Albastru
De-aș fi iarnă, ce-aș mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt și ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aș fi mare,-n brațe-albastre, te-aș purta spre mine-n larg,
Dar, în brațe, port doar vise, umbre ce de țărm se sparg.
Și de-aș fi suspin de vară-n asfințit de flori de maci,
Ți-aș fi lacrima-povară, dar nu sunt și-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieții mele, te adulmec și te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.
De-aș fi toamnă-n strai de frunze ruginii și de gutui,
Ne-am sorbi la prânz și cină și-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpșunică-n bob răscopt,
Tu, șampanie aleasă, așteptând să te adopt.
De-aș fi primăvara verde, și tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolțește pe-al iubirii tainic grind,
Aș mai cere înc-o viață, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate și-n nimic nu mă găsesc.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șampanie, poezii despre verde sau poezii despre seducție

Ochii tăi
Când se lasă roua, de cu zori
Și-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colț de iarbă veșnic verde.
Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toți norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimați veghează
Peste munți, păduri și peste ape.
Când pământul stă o clipă-n loc
Și se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de brațe numai mie.
Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoiește luna toți pereții,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineții.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre seară, poezii despre rouă sau poezii despre nori
Dacă
De-aș fi avut înțelepciunea
izvorului ce sapă-n stâncă,
de-aș fi știut să strălucesc
printre pietriș în valea-adâncă,
De-aș fi știut, cum știe apa
să fiu oglindă pentru stele,
de-aș fi putut să am răbdare
să-mi treier visurile mele,
De-aș fi săpat în stânca dură
cum sapă un izvor supțire,
aș fi putut să trec mai lesne
și peste-o zi făr'de iubire.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci sau poezii despre înțelepciune