Deprimare
Desigur, disperarea nu este prietena ta
Și nici vrăjmașa ta, de aceea nu trebuie să o condamni!
Ea este creditoarea ta persistentă; iar tu?
Tu ești jucătorul, iar miza este sufletul tău.
Ai pariat pe idealurile tale din nefericire,
ai pierdut. Ai renunțat la ultimul petic de spirit,
cea mai scumpă îmbrăcăminte; ai plătit pentru asta cu tot ce-aveai,
inclusiv cu sentimentele și credințele tale. Era de așteptat așa ceva?
Ea este creditoarea ta, încetează să te mai întrebi
cum arată în realitate. O, dacă totuși insiști să o vezi,
la noapte va fi aici o mică lampă, este șansa ta să o întâlnești
față în față tu deznădăjduit, ea neîndurătoare!
poezie de Lin Huiyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre suflet
- poezii despre realitate
- poezii despre prietenie
- poezii despre plată
- poezii despre noapte
- poezii despre nefericire
- poezii despre idealuri
Citate similare
Chiar dacă ești căsătorit de ceva timp, asta nu înseamnă că îl deții. Partenerul este o parte integrantă a vieții tale, de aceea nu este indicat să-l domini, în special de față cu alte persoane.
citat din Seema Hingorrany
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre timp sau citate despre căsătorie
Totuși, mai este nevoie de ceva în plus, nu doar de o viziune clară. Dacă asta este tot ce faci, atunci ești un visător și nu vei avea puterea să treci la acțiune. În spatele viziunii tale clare trebuie să existe scopul pentru care o dorești; pentru a o transforma în ceva tangibil.
Wallace D. Wattles în Știința de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre viziune, citate despre visare, citate despre existență, citate despre dorințe sau citate de Wallace D. Wattles despre dorințe
Aprecierea și recunoștința nu înseamnă doar folosirea cuvintelor "Mulțumesc", "Apreciez" sau "Sunt recunoscător", ci mai mult, contează intenția de a valoriza oamenii și evenimentele din viața ta. Când spui de exemplu "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu", asta arată recunoștință față de orice eveniment ca având o conotație pozitivă, o lecție și șansa de a evolua. Astfel, întreaga ta stare emoțională este de bine chiar și în fața evenimentelor potențial catastrofale. Apoi, primul om din lume pe care ar trebui să îl apreciezi ești chiar tu. Un aspect esențial al fericirii este iubirea de sine, și ea începe cu aprecierea și sentimentul de mândrie pe care îl ai față de tine, față de atitudinea ta, față de comportamentele tale. Să îți placă de tine pur și simplu este primul pas către o viață extraordinară și împlinită.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre recunoștință
- citate despre mândrie
- citate despre mulțumire
- citate despre lecții
- citate despre iubire
- citate despre fericire
- citate despre evoluție
- citate despre cuvinte
- lecții de engleză
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dragostea este de o dimensiune incidentală. În ce sens? Să spunem că duci o viață fericită: ești norocos, ai un job, te întâlnești regulat cu prietenii, nu ești îndrăgostit, ci ai doar aventuri de-o noapte ici-colo, te găsești în fiecare seară cu amicii, bei, mergi pe undeva, și așa mai departe, și, apoi, cu neașteptate, într-un fel cu totul întâmplător, să spunem că dai pe stradă peste cineva care te ajută să te ridici deasupra acestor lucruri, o femeie sau un bărbat, și, desigur, este dragostea vieții tale. O întâlnire întru totul întâmplătoare, dar al cărei rezultat poate fi o schimbare a întregii tale vieții. Nimic nu mai este le fel, cum se spune. Ajungi chiar să percepi spontan că toată viața ta trecută a condus la acest moment unic. Știi, iluzia dragostei este, "Ah, Doamne, te-am așteptat toată viața pe tine!" Ceva de genul asta ar putea fi evenimentul dragostei, și cred că este din ce în ce mai rar astăzi.
citat din Slavoj Zizek
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre seară, citate despre schimbare, citate despre prezent, citate despre noroc sau citate despre noapte
Noapte de noapte ți se spune iar și iar ca viața asta este doar un vis, dar tu refuzi să vezi asta și te condamni singur la suferință fără să vezi că vremelnicia este dovada certă a irealității.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință
Tu întrebi dacă Sinele poate fi pierdut? Și eu îți răspund că asta este complet exclus, pentru că tu ești Sinele din temelii. Adică, ceea ce mă întrebi tu este: dacă cerul înstelat poate fi pierdut și eu îți răspund, că el poate doar fi acoperit de norii-gând, niciodată pierdut, niciodată găsit, doar Recunoscut și atât! A recunoaște Sinele și a fi Sinele sunt unul și același lucru. Sinele nu se schimbă, tot ceea ce se schimbă, se naște și moare, adoarme și se trezește, iubește și se căiește, este doar efemerul în dorul și tânjirea lui după Etern, deci nu ești tu! Tu ești deja Sinele, doar amintește-ți ce erai înaintea momentului concepției! Asta este tot și o poți face chiar acum, pentru că nu ia timp, practică, cunoaștere, deci implicit, Nici o pregătire.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn, citate despre naștere, citate despre moarte, citate despre dor sau citate despre cunoaștere

Pasiunea este lucrul care te susține în actorie. Dacă o faci pentru bani și renume, nici măcar să nu te deranjezi pentru că nu se va întâmpla niciodată. Ultimul lucru la care m-am așteptat vreodată a fost să fiu plătit pentru asta.
citat din Scott Patterson
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plată, citate despre celebritate, citate despre bani sau citate despre actorie

Epoca prezentă preferă semnul față de lucrul semnificat, copia față de original, imaginația față de realitate, aparența față de esență fiindcă acum numai iluzia este sacră, iar adevărul este laic.
citat celebru din Ludwig Feuerbach
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre realitate, citate despre imaginație sau citate despre adevăr
Nu ar trebui să judecăm pe nimeni pentru simplul fapt că nu este copia noastră fidelă. Fiecare este diferit, unic și special în felul său. Faptul că desconsideri pe cineva pe acest criteriu nu dovedește nici că ești mai perfect, nici că ești mai inteligent. Dovedește doar că plutești în noroioasa apă a îngâmfării. Învață să vezi și să apreciezi calitățile celui de lângă tine pentru că doar așa vei putea să atragi și să păstrezi oameni în jurul tău. Când tot ceea ce vezi tu sunt defectele lor, riști să rămâi pasărea solitară în înaltul cer al "perfecțiunii" tale. Deschide-ți mintea și sufletul și acceptă, o dată pentru totdeauna, că fiecare este bun la ceva în felul său. Etalonul perfecțiunii nu ești tu!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perfecțiune, citate despre învățătură, citate despre suflet, citate despre singurătate, citate despre păsări, citate despre inteligență, citate despre fidelitate sau citate despre calități
Despre tacere
Degete fine, tăcerea asta
Alunecam printre ele
Ca un fir
Rugăciune pe nisip
Degete fine... ea
Îmi umblă prin pași,
Negândită
Pe un colț de tăcere mă ascund și eu
Cuvintele sunt în tubul cu oxigen
Nu călcați pe suflete!
Aici
se trăiește
Nu calcați!
Aici, se visează
Plouă cu tăceri
În dimineața asta tandră sunt
Femeia visurilor tale
Iubită deodată cu toate tăcerile
Fiecare vers este ultimul
Apoi ecoul tacerii tale
Picură din nou
Și din nou
NU este decat gândul meu, îmi spun
Îmbrățisat de clipă
Și-o aripă tăcut tăinuită-ntr-o palmă de cer
Un peticuț de tăcere scumpă care nu se va vinde
Mângâiat de visele tale
Acum dorm
Strivește-mă toată în tăcerea ta
Fă-mă una cu ea
Și cu tine
Iubită, în sfârșit,
Cu toată tăcerea
Cine-și recunoaște poezia
Este rugat sa tacă
Și să asculte
Mulțumim pentru contribuție
Astăzi
Primim tăceri
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre visare, poezii despre poezie, poezii despre viață, poezii despre versuri, poezii despre somn, poezii despre sfârșit sau poezii despre religie
Când iubești pe cineva, ești pătruns de încredere. Dragostea fără încredere nu este totuși dragoste. Desigur, mai întâi trebuie să ai încredere, respect față de tine însuți, încrederea că ai o natură înzestrată cu bunătate și compasiune. Ești o parte a universului; ești făcut din stele. Atunci când te uiți la persoana iubită, vezi că și ea este făcută din stele și poartă înăuntru eternitatea. Privind din acest punct de vedere, simțim în mod natural respectul.
citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre respect, citate despre stele, citate despre natură, citate despre compasiune sau citate despre bunătate
Credințele, "filtrele" tale, îți îngustează percepția asupra realității și te limitează la observa și a crede doar ceea ce este în acord cu ele. De exemplu, dacă tu crezi că oamenii sunt răi sau că viața este o luptă, vei avea tendința să cauți, conștient și inconștient, acele dovezi care îți confirmă și îți întăresc aceste credințe. Vei fi "orb" și vei avea tendința să treci cu vederea orice dovadă care contravine cu credința ta și astfel, pe măsură ce înaintezi în viață, gândurile tale limitative vor avea din ce în ce mai multă putere asupra ta. Însă, dacă alegi să fii deschis și să vezi viața fără idei preconcepute, vei putea să observi nuanțele și să trăiești în realitate, așa cum este ea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre limite, citate despre idei sau citate despre gânduri
Cutter: Orice truc magic constă în trei părți sau acte. Prima parte este numită "Promisiunea". Magicianul îți arată ceva banal: un set de cărți de joc, o pasăre sau un om. Îți arată acel obiect. Îți va spune poate să te uiți cu atenție la el pentru a vedea dacă este într-adevăr real sau normal sau neschimbat. Dar bineînțeles... că nu este. Cel de-al doilea act se numește "Transformarea". Magicianul va face ca acel lucru banal să devină ceva extraordinar. În acel moment începi să cauți secretul.... dar nu-l vei găsi, pentru că, desigur, nu privești cu atenție. De fapt nici nu vrei să-l afli. Vrei să fii amăgit. Dar nici nu aplauzi încă. Pentru că a face un obiect să dispară nu este de ajuns; trebuie să-l și aduci înapoi. De aceea orice truc magic are și un al treilea act, cel mai dificil, pe care noi îl numim "Prestigiul".
replici din filmul artistic Prestigiul, după Christopher Priest
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre secrete, citate despre promisiuni, citate despre joc de cărți sau citate despre devenire
Caută să nu mai cauți, ci doar observă ființa infinită ce se arată în absența gândului. Chiar și gândul "eu" căutătorul - cu care te identifici apare în conștiința infinită și fără formă care o ești. Caută să nu mai cauți, doar astfel căutătorul își va găsi sfârșitul în pacea care este reînceputul eternei tale veșnicii. Și ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să își găsească sfârșitul în următoarea. Dar în prezența, grația Gurului, Sinelui, gândul își găsește sfârșitul chiar acum. Guru nu te pune să cauți nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îți arată prin propria lui Prezență, născută din Absență că și tu ești Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veșnic pribeag ce trebuie abandonat grației de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaște că niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veșnicul Sine. Nu poți face absolut nimic pentru asta, poți doar abandona orice facere Pentru asta. Tu ești viața, Sinele care există etern în această clipă, și nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea și caută ceva. Doar clipa de față o ai tot timpul, dar mintea îți spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare și pribegește în ea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit, citate despre pace, citate despre copilărie sau citate despre conștiință

Pe cuprinsul întregii lumi, fiecare religie a dat ceva de genul celor zece porunci - și acestea au fost date oamenilor care nu aveau nici o idee despre cum urmează să fie viitorul, despre cum urmează să fie starea de conștientizare a omului în viitor. Este ca și cum, copil mic fiind, ai fi pus să-ți scrii intreaga poveste a vieții tale, fără să știi deloc ce înseamnă tinerețea, ce reprezintă bătrânețea, ce este moartea. Toate religiile sunt primitive, crude - iar ele au dat formă vieții tale. Desigur, întreaga lume este plină de mizerie: nu ți se permite să fii tu însuți. Fiecare cultură vrea ca tu să fii o copie la indigo, să nu îți arăți niciodată adevărata față.
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre religie, citate despre tinerețe, citate despre cultură sau citate despre bătrânețe
Tu ești Sinele în care inclusiv ideea sau credința că ești sinele apare și dispare! Ideea că tu ești Sinele este sinonimă cu ideea că eu sunt bunicul broscoi.) Nici pe tine nu te face să fii Sinele nici pe mine bunicul broscoi!) Poți să mă crezi un nesuferit când nu-ți confirm fanteziile, dar este mult mai bine pentru tine decât să te iei drept ceea ce nu ești și să ieși la dans cu iluzia și sora ei ignoranța! Tu ești Sinele, dar asta nu e o idee sau trăire în minte. Este realitatea indestructibilă și eternă care ești, nu naivitate și fantezie! În Acela orice cuvânt despre Acela este o minciună! Doar Jnaninul este Acela indiferent dacă vorbește sau păstrează tăcerea și asta pentru că jnaninul nu vorbește niciodată! A gândi sau a crede că ești Sinele este începutul "călătoriei", nu destinația! Tu ești Sinele în care inclusiv ideea sau credința că ești sinele apare și dispare!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre vorbire, citate despre tăcere, citate despre naivitate, citate despre minciună, citate despre ignoranță sau citate despre dans
Ia-ți înapoi coroana
Totul este atât de simplu, de ușor... trebuie doar să ne dăm pe noi la o parte.
Asta e adevărata provocare, despre asta e vorba în Trezire, Iluminare.
Sub tot noroiul și sub toată durerea se ascunde, gata să răsară, o mică floare.
Nu e a nimănui, și nici nu are nume, însă e mai valoroasă decât toate bogățiile din lume.
E floarea sufletului. Un simbol al simplității, un talisman fragil ce face însă față greutății.
De orice mărime sau tonaj, de pe orice meleag și aparținând oricărui peisaj, al minții.
Da, ea este floarea pe care o poartă în suflet sfinții.
Asemenea lor aspiră să fii, alege să iubești atunci când poți răni.
Alege să asculți atunci când poți vorbi.
Alege să fii în Prezent atunci când gânduri pe cerul minții tale poți urmări.
Fă asta și vei vedea, că soarele însuși va coborî din cer și-ți va lumina inima.
Inima îți va colora la rândul ei vorba, vorba îți va dicta fapta iar spontaneintatea îți va înlocui harta.
Nu te voi certa, pentru alegerile tale, nu te voi judeca pentru conținutul gândurilor tale.
Nu asta sunt aici să fac.
Sunt aici să îți șoptesc, să îți zâmbesc, să te ajut să îți înlături hainele de cerșetor la porțile materiei, și să-ți iei înapoi coroana conștiinței.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre valoare sau poezii despre simbolistică
Scopul vieții tale ar fi normal să fie fericirea, nu suferința. Suferința îți este dată doar ca să conștientizezi ceva, să înveți o lecție, să îți dai seama că drumul pe care mergi nu este bun pentru tine. Bucuria și fericirea sunt semnale care îți arată unde te afli și pe unde să o iei. Dacă suferi înseamnă că nu este ceva în regulă cu felul în care gândești sau trăiești. Dacă simți bucurie și liniște interioară înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Eliberarea de suferință presupune conștientizare și schimbare - acțiune. Suferința, ca stil de viata, nu este nici benefica și nici nu trebuie acceptată pentru că ea duce la îmbolnăvire psihică și fizică. Un om care a înțeles că suferința și bucuria sunt doar indicatori și călăuze în drumul vietți, este un om înțelept. Caută să înțelegi mesajele pe care ți le transmite suferința, conștientizează lecțiile ei și fă schimbările necesare. Astfel dai la o parte obstacolele din calea fericirii tale. Meriți să fii fericit și să te bucuri de viață!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bucurie, citate despre înțelepciune sau citate despre sensul vieții

Toți preoții pretind că sunt mediatori între tine și sursa esențială a vieții. Ei nu știu nimic despre sursa esențială a vieții. Numai tu ești capabil să știi care este sursa vieții tale. Dar sursa vieții tale este de asemeni sursa esențială a vieții - pentru că noi nu suntem separați. Nici un om nu este o insulă; suntem un vast continent dedesupt. Poate că la suprafață arăți ca o insula - și sunt multe insule - însă adânc în ocean, te întâlnești cu ceilalți. Ești parte a pământului, a unui continent. Același lucru este valabil și pentru starea de conștiință.
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre insule, citate de Osho despre viață, citate de Osho despre religie, citate despre ocean, citate de Osho despre ocean, citate de Osho despre conștiință sau citate despre continente
Scopul vieții tale ar fi normal să fie fericirea, nu suferința. Suferința îți este dată doar ca să conștientizezi ceva, să înveți o lecție, să îți dai seama că drumul pe care mergi nu este bun pentru tine. Bucuria și fericirea sunt semnale care îți arată unde te afli și pe unde să o iei. Dacă suferi înseamnă că nu este ceva în regulă cu felul în care gândești sau trăiești. Dacă simți bucurie și liniște interioară înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Eliberarea de suferință presupune conștientizare și schimbare - acțiune. Suferința, ca stil de viață, nu este nici benefică și nici nu trebuie acceptată pentru că ea duce la îmbolnăvire psihică și fizică. Un om care a înțeles că suferința și bucuria sunt doar indicatori și călăuze în drumul vieți, este un om înțelept. Caută să înțelegi mesajele pe care ți le transmite suferința, conștientizează lecțiile ei și fă schimbările necesare. Astfel dai la o parte obstacolele din calea fericirii tale. Meriți să fii fericit și să te bucuri de viață!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!