Luna pe jumătate

eu sunt pasărea stranie care visează
mi-au crescut aripi din cenuşa uitată
pe pieptul tău
dezvelit
ţărâna are gust de copac ars
în ceaţa şoptită
doar tu poţi să-mi spui am trăit,
am iubit?

eu sunt pasărea cea mai bizară
din jăratec îţi cânt
un refren de roşu închis
soarele moare pe sânii tăi fragezi
luna pe jumătate
pare Phoenix

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pasărea mălai visează..."

Tâmplele deşi-mi sunt albe,
Că-s bunic, nu numai unchi,
Ce-aş mai bea cinci-şase halbe
C-o studentă pe genunchi.

epigramă de Marian Grigore Dobreanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare de aripi în frig

ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,

acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevăraţi,
acum,
oamenii îşi caută inimile îngheţate
prin cenuşa caselor,

în iarna inchiziţiei absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poţi plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poţi plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,

ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanşă,
un drum al săniilor
trase de cai,
o fluturare de aripi
în frig.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire ca un val...

O iubire ca un val
Arde ca un foc bengal,
Împletind din jar şi scrum
Caierele ei de fum.
Mistuită-n vâlvătăi
Păşind neumblate căi,
Din cenuş-a renăscut
Deşteptată de-un sărut.
Ca pasărea Phoenix, zic,
Renăscută din nimic,
Prinde tărie în glas
Din cenuşa ce-a rămas.
Din jăratec şi tăciuni,
Murmurate rugăciuni
Au născut, fără păcat,
Un nou sentiment curat.
Liberat din somnul greu,
Ca din lanţuri Prometeu,
Cânt suav de madrigal
Mi-a scos iubirea la mal.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Mă lipesc
de plămânii tăi
să-ţi fiu aerul
pe care îl respiri
atunci când simţi că te sufoci de dorul meu.
Nimeni în afară de mine
nu îţi va purta inima
ca tribut
iubirii de noi.

Tu ştii că noi
suntem Pasărea Phoenix
dar nu renaştem din cenuşă,
ci unul din celălalt...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 23-a din 5.12.1983-18.01.1984: 2. Eu, precum pasărea Phoenix...

În ăst duel, luptând cu mine,
Arzându-mă, vei da iar chix,
Că din cenuşă, iar revine
La viaţă, pasărea Phoenix...

epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii spirituali visează la pasărea Phoenix; păsările, mai practice, visează mălai.

aforism de David Boia (5 aprilie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba-oarba cu pasărea Phoenix

ţi-am trimis-o pe card

te rog ţine-o strâns la subţioară
în virtuala vecinătate a tresăririlor tale
şi ai grijă cum o presari
prin mall-uri scânteietoare
prin târguri şi oboare
ca să mă poţi găsi mai uşor
jucând baba-oarba cu pasărea Phoenix
ce-mi cloceşte o inimă nouă
dintr-o piatră de onix

poezie de Laurenţiu Belizan (22 mai 2008)
Adăugat de Laurenţiu Belizan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul e ca pasărea Phoenix a renăscut din cenuşa de la Big Bang.

aforism de David Boia (13 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea de fontă

Pasărea de fontă zboară prin conductele caloriferului
în cioc îi atârnă clopotul de la biserica din cartier
de aripile ei se încălzeşte vecina mea
trecută pe jumătate în lumea drepţilor
deşi are ani buni de când cară un pat în spate.
Pasărea de fontă
bate în ţevi
noi ne aruncăm mâinile în cuibul
crescut pe calorifer
şi cu palmele căscate
ciugulim din clopot duminici uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix renaşte cel mai bine din cenuşa propriei iubiri.

aforism de David Boia (12 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi din mere roşii

Amorţiţi îmi sunt ochii de gheaţa tăioasă
care mă ninge cu fiecare
măr roşu
căzut.

Credeam că merele roşii sunt îngerii mei.
Le purtam la mine
şi muşcam cât-un măr
să-mi răsară flori de îngeri pe buze.

Le-ai gustat mai apoi tu
şi mi-au crescut aripi din mere roşii.

Amorţiţi îmi sunt ochii acum de gheaţa tăioasă
care mă ninge cu fiecare
măr roşu
ce cade.

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp fără orizont

în stânga era o jumătate de haos,
în dreapta era o risipă de nemângâiere,
oricât ai fi alergat de negură
pe câmpul fără orizont,
nu te puteai ascunde decât în propria groapă
săpată cu unghiile
în ţărâna rece şi tăcută
de la pieptul pământului.

nişte bolovani mari de nouri
întunecau zăpada mieilor,
în spate era zădărnicia oamenilor,
în faţă,
zilele
numărate.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cuib de cenuşă

a devenit pasărea phoenix
după ce a devenit
şi nu înainte
ea
pasărea phoenix
îşi păstrează taina devenirii
în patima ce reproduce devenirea
şi fără să predice nimicul
ţine loc de o bibliotecă nu mai ştiutoare
decât cel sărac cu duhul
restul paradoxul
numai El îl ştie

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Paradis

mai ţii minte ceva,
din anii aceia cuminţi,
când răsfoiam zilele
ca paginile unei cărţi
împrumutate,
când concretizam prezentul
ca pe o amintire?

mai ştii drumul lung
al unor zile fierbinţi
când noaptea părea tot mai îndepărtată
şi noi alergam după ea să o cuprindem
făcând ocolul Pământului?

mai ţii minte cum se împleticea
un apus şovăielnic
în furoul tău cu zorzoane,

ţii minte vremea
care nu ne mai lăsa să întinerim,
iar clipa o trimiteai în trecut
cu fiecare clipire a genelor tale lungi
cât pasărea Paradis?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertebrele existenţei

dă-mi ora fixă Doamne,
dă-mi o oră exactă să ştiu
cu precizie când plec să mă împerechez
în neant cu duhuri
şi foste destine,

mă împuţinează la trup şi la minte
paşii grăbiţi ai clipei,
apăsarea grea a incertitudinii
îmi tasează
vertebrele existenţei,

aud pulsând inima în tâmple
ca toaca în scoarţa unui copac,
sunt doar o piatră uitată
pe gardul bisericii
tremurând la fiecare bătaie de clopot,

când vreau să zâmbesc soartei
şi iminenţei,
mă sfidează gura ştirbă a lumii,

dă-mi Doamne o oră exactă,
sau aproximativă,
fă o profeţie calendaristică
sau tună şi fulgeră,
ca vântul să aibă timp a scrie un epitaf
în colbul drumului,
şi să-mi astup ochii şi urechile şi
gâtlejul
cu ţărâna străbunilor,
când ai să trăsneşti absolut,
ca la facerea
lumii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare absurdă

cum ai putut să-mi spui că nu mai sunt acelaşi,
când tu m-ai inventat din propria-mi cenuşă,
cum poţi spune asta când nici chiar tu
nu mai poţi deosebi trupurile noastre
de trilul păsărilor
în atmosferă?

cum poţi spune că m-am schimbat,
când de fapt s-a schimbat
ora exactă,

şi oamenii
şi norii
şi faptele
şi zidurile,

ai uitat când făceam copii din flori,
din priviri,
din flăcări,
pe câmpuri de maci,
pe frunze de nuc,
când beam licori de neant
din pumnii tăi fierbinţi?

ai uitat când îţi făuream
din crengi şi suspine
şi cocori
un copac înalt să mă aştepţi
într-o tăcere absurdă,
într-o absenţă de mine,
cu umerii goi de cuvinte
să mă strigi dintr-o depărtare
de la începutul lumilor?

ai uitat când te reinventai
cu mine
în turnul alb
de fildeş,
din cioburi arse de lut,
din aripi însângerate,
din vânt,
din săruturi?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finiş

Acum că ai ajuns
la sfârşit
te-ntrebi
Ce mai fac?
Să ştii că
Am devenit
Cenuşă
Aşa cum i se cuvine
Oricărui lucru
care arde…
Numai cenuşa poate să spună
ce e focul cu adevărat.
Pasărea Phoenix e doar o legendă...

poezie de Iasmos Rapla
Adăugat de Iasmos Rapla
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea domesticită sta în colivia ei - iar pasărea liberă în pădure.
Întâmplarea le întâlni când vremea apropierii lor se născu.
Pasărea sălbatică strigă: "O! Draga mea prietenă - hai să zburăm prin largul pădurii".
Pasărea din colivie şoptea: "Vin-o aici, aici amândouă trăi-vom în astă colivie".
"Oare între zăbrele - putea-voi să-mi întind larg, larg, aripile mele?" - spunea pasărea liberă.
"Vai! - n-aş şti în ce loc să-mi fac cuib sub întinsul acestei bolte înstelate" - spunea pasărea întemniţată.

Draga mea - vino să cântăm - cântarea pădurilor.
Apropie-te de mine şi te voi învăţa vorbirea celor ştiutori.
Pasărea pădurilor răspunde: "Nu - niciodată cântecele nu se pot învăţa".
Pasărea din colivie spune: "Vai! deloc nu cunosc încă al pădurii cânt".

Sunt dornice de atâta dragoste - dar niciodată în zborul lor nu-şi vor putea atinge aripile.
Printre zăbrele se privesc şi dorinţa de a se pătrunde le e zadarnică.
Îşi flutură aripile şi neîncetat îşi cântă: "Vino lângă mine, dragostea mea!".

Cea cu aripile libere strigă: "Nu - nu pot - mi-e teamă de porţile zăvorâte ale coliviei tale".
Cea întemniţată rostea: "Vai! cât de vlăguite şi pline de moarte-mi sunt aripile!".

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica singurătăţii

mi-e cam frig în camera ta
obscură
plină cu rafturi de tăceri
ar fi mai bine dacă mi-ai sta alături
lângă veioză
şi te-ai uita înăuntrul meu
să-mi spui ce-am mai citit
despre incertitudini
să-mi spui şi mie cine sunt
de ce-mi sunt mie însumi
necunoscut

şi chiar dacă nu-mi spui nimic
măcar înveleşte-mă pe picioare
cu absenţa gândurilor tale
şi inventează
un străin de sine
care stă cu coatele tocite
de evidenţă
pe pervazul lumii
uitându-se la idealuri trecătoare
la păsări fără ţintă
şi la toate visele mocnite
care se grăbesc frenetic
să apună în ele însele
şi spune-i lui cum ar putea să iasă
dintr-o piatră
ca să intre
în logica singurătăţii

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!